Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1592/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1592/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1692/254/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr.1592/2013
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător E. C.
Judecător A. B. S.
Grefier D. V. S.
Pe rol judecarea recursului C. administrativ și fiscal promovat de recurentul petent N. O., cu domiciliul în Medgidia ., nl.41, . jud. C., în contradictoriu cu intimat I.P.J. C., SERVICIUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP nr._/8.05.2012 îndreptat împotriva sentinței civile nr.3736/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 16.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei decizii.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2013 când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, în urma declinării ed competență de la Judecătoria M., petentul N. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare . nr._/08.05.2012.
Plângerea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingereaplângerii ca neîntemeiate.
S-a arătat că petentul a fost sancționat întrucât, în ziua de 08.05.2012, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe DN 39, în Eforie Nord, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autovehiculului cu număr de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, fapta fiind prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 195/2002, ale HG nr. 1391/2006 și ale OG nr. 2/2001.
În dovedire, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând următoarele: raportul agentului constatator, adresa Serviciului Rutier cu privire la împrejurările constatării contravenției.
La termenul din data de 13.09.2012, în temeiul art. 167 C.proc.civ., instanța a încuviințat ambelor părți, administrarea probei cu înscrisuri.
De asemenea, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Eforie Nord cu mențiunea de a preciza cărui sens de mers ii era atribuită banda reversibilă de pe DN 39 la data de 08.05.2012 ora 10,41, care erau indicatoarele referitoare la depășire amplasate în zona cimitirului ortodox și dacă acestea erau amplasate în mod corect pentru sensul de mers dinspre M. spre C..
Față de răspunsul primit (fila 11), la termenul din data de 01.11.2012, instanța revenit cu adresă către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri C. cu același conținut, răspunsul fiind atașat la dosarul cauzei (fila 19).
La termenul din data de 20.12.2012, instanța a dispus citarea martorului-asistent menționat în procesul-verbal contestat în vederea audierii.
La termenul din data de 14.02.2013, în temeiul OG nr. 2/2001, au fost audiați petentul și martorul-asistent menționat în procesul-verbal contestat.
Prin sentința civilă nr. 3736/14.03.2013 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată ca nefondată, reținând următoarele:
„ Prinprocesul-verbal . nr._/08.05.2012, petentul N. O. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 280 lei, precum și cu sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
În fapt, s-a reținut că, în data de 08.05.2012, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe DN 39, în Eforie Nord, din direcția M. spre C., a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autovehiculului cu număr de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
De asemenea, instanța reține că, prin plângerea contravențională, petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate a procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În consecință, în ceea ce privește sarcina probei, potrivit art. 1169 Codul civil din 1864 (aplicabil în speță), revine petentului să probeze criticile aduse, respectiv de a demonstra că procesul-verbal este netemeinic.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale. În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Instanța reține că petentul a arătat că, încercând să evite un câine care i-a apărut în față, s-a încadrat puțin pe banda din stânga, călcând doar linia fără a trece de celălalt autoturism și apoi a fost oprit de un echipaj de poliție.
Astfel cum reiese din adresa emisă de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri C. (fila 19), instanța reține că, la data de 08.05.2012, în jurul orelor 10:41, regimul circulației pe DN 39, pe varianta ocolitoare a orașului Eforie Nord (varianta T.), era următorul: direcția C. spre M. – două sensuri de circulație; direcția M. către C. – un sens de circulație.
Potrivit aceluiași înscris, pe varianta ocolitoare a orașului Eforie Nord, existau indicatoare rutiere verticale care menționează direcția de mers pe un sens, fără drept de depășire ( indicator „depășire interzisă”) dinspre M. către C., iar, la fiecare intersecție a variantei cu o stradă perpendiculară, existau, de asemenea, indicatoare rutiere de interzicere; indicatoarele menționate fiind amplasate conform legislației în vigoare.
În drept, conform art. 6 pct. 9 din OUG nr. 195/2002, banda reversibilă este definită ca „banda de circulație, marcată și semnalizată, situată lângă axa drumului, destinată circulației autovehiculelor într-un sens sau în altul, în funcție de intensitatea traficului”.
Instanța reține că, potrivit art. 29 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, circulația pe drumurile publice se desfășoară în conformitate cu regulile de circulație și cu respectarea semnificației semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele și indicațiile polițistului rutier care dirijează circulația, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară și semnalele conducătorilor de vehicule.
De asemenea, art. 31 din același act normativ prevede că participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, printre care și indicatoarele și marcajele.
În temeiul acestor dispoziții legale, instanța reține că petentul, în calitate de participant la trafic, avea obligația de a fi atent și de a observa indicatoarele și marcajele, în mod special în cazul benzilor reversibile, care sunt indicate prin marcaje distinctive, pentru a afla regimul de circulație impus pe porțiunea de drum pe care circula.
Din coroborarea declarației martorului-asistent menționat în procesul-verbal, respectiv H. A., cu raportul agentului constatator, instanța reține că petentul, conducând autoturismul cu număr de înmatriculare_, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autovehiculului cu număr de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, și nu s-a încadrat doar puțin pe banda din stânga, călcând doar linia fără a trece de celălalt autoturism, așa cum acesta a indicat.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că este posibil ca martorul să facă o confuzie întrucât a menționat că evenimentul ar fi avut loc în vara anului 2012, când de fapt fapta a fost constată în mai 2012, și a arătat că autoturismul condus de petent era marca Audi, și nu Skoda, cum este în realitate, instanța nu o poate reține având în vedere perioada de timp care a trecut de la data întocmirii procesului-verbal și data audierii acestuia în ședință publică, fiind normal ca martorul să nu își amintească în mod exact aceste date, însă acesta a declarat că știe în legătură cu ce eveniment rutier a fost audiat și a precizat locul în care s-a efectuat depășirea, acesta corespunzând cu cel indicat de agentul constatator în raportul său.
De asemenea, instanța mai reține că petentul nu a făcut dovada faptului că i-ar fi apărut un câine în față și, încercând să-l evite, s-a încadrat puțin pe banda din stânga, călcând doar linia fără a trece de celălalt autoturism, deși sarcina probei îi revenea acestuia.
În consecință, întrucât petentul circula dinspre M. spre C., iar, pe această direcție, exista un singur sens de mers, fiind interzisă depășirea, instanța constată că, în mod temeinic, s-a reținut în sarcina petentului, prin procesul-verbal contestat, săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Sub aspectul legalității sancțiunilor aplicate, instanța reține că amenda contravențională și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile sunt necesare pentru corijarea pe viitor a conduitei contravenientului în derularea activității de conducător auto și sunt proporționale gradului de pericol social al faptei, conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește sancțiunea complementară, petentul a arătat că este dificil să se descurce fără permisul de conducere întrucât îi este necesar la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Analizând această apărare, din perspectiva principiului proporționalității sancțiunii cu gravitatea faptei și cu consecințele pe care le poate avea o astfel de sancțiune, instanța reține că nu se impune înlăturarea sancțiunii complementare.
Față de această susținere, instanța reține că petentul nu a făcut dovada că, în concret, activitatea sa presupune deplasări și că nu are alte posibilități de deplasare sau că nu își poate îndeplini în alt fel atribuțiile de serviciu, astfel încât să nu-și poată îndeplini contractul de muncă într-o manieră care să atragă pierderea locului de muncă.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care i-ar fi dificil să se descurce la locul de muncă fără permisul de conducere, cu atât mai mult, petentul trebuia să manifeste mai multă diligență și să respecte dispozițiile legale în materia legislației rutiere și să nu săvârșească fapte contravenționale care se sancționează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pentru a nu fi pus în situația dificilă pe care a invocat-o.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că procesul-verbal . nr._/08.05.2012 este legal și temeinic întocmit și, pe cale de consecință, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul N. O. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C..
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, care, potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., se acordă doar la cerere.”.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs petentul N. O., recurs în care reiterează cele arătate prin plângerea introductivă de instanță și arată că declarația martorului semnatar al procesului-verbal de contravenție trebuia înlăturată în totalitate, acesta aflându-se într-o gravă eroare și rererindu-se la probabil al o altă faptă contravențională.
Față de recursul formulat intimatul-organ constatator nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost produse înscrisuri noi în fața instanței de recurs .
Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă instanța de recurs constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prinprocesul-verbal . nr._/08.05.2012, petentul N. O. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 280 lei, precum și cu sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
În fapt, s-a reținut că, în data de 08.05.2012, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe DN 39, în Eforie Nord, din direcția M. spre C., a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autovehiculului cu număr de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către recurentul-petent care a arătat la momentul întocmirii procesului-verbal că a depășit deoarece nu a văzut indicatorul iar marcajul este întrerupt.
Astfel, la acel moment, recurentul-petent nu a susținut în nici un fel că încercând să evite un câine care i-a apărut în față, s-a încadrat puțin pe banda din stânga, călcând doar linia fără a trece de celălalt autoturism, susținere pe care a expus-o în fața instanței de fond abia la data de 14.02.2013, al nouă luni după săvârșirea faptei.
Se observă de asemenea că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în baza constatărilor directe, personale și simultane săvârșirii faptei de către agentul constatator.
Față de această împrejurare în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză operează o prezumție de valabilitate rezultând din constatările personale ale agentului constatator, prezumție nerăsturnată în cauză.
Instanța de recurs are în vedere faptul că, pornind chiar de la definiția contravenției- faptă antisocială de un pericol social redus în comparație cu faptele calificate drept infracțiuni, sancționarea acesteia nu impune efectuarea unei anchete prealabile în situația în care fapta contravențională este constatată, în mod direct și concomitent săvârșirii, de către agentul constatator.
Astfel, deși art. 109 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că: constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, constatarea cu un mijloc tehnic certificat dau omologat este obligatorie numai pentru anumite fapte contravenționale, care presupun operațiuni de măsurare, pentru determinarea vitezei ( art-102 al.3 lit e din O.U.G. nr. 195/2002 sau pentru stabilirea prezenței și a concentrației de alcool în aerul expirat ( art. 88 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 195/2002 ) care nu pot face obiectul unei constatări ex sensibus nici a agentului constatator și nici a altei persoane. Pentru celelalte contravenții, este posibilă dar nu obligatorie constatarea faptei cu un mijloc tehnic ( de exemplu, camera video a aparatului cinemometru), situație în care potrivit art.109 alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002 procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Astfel, potrivit art. 109 alin.1din O.U.G. nr. 195/2002 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar din interpretarea per a contrario a disp. art.109 alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și ale art. 19 din O.G. nr. 5/2001 rezultă că este necesară confirmarea faptelor de către martori atunci când constatarea contravențiilor nu s-a realizat cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologicși procesul-verbal este încheiat în lipsa contravenientului, sau, potrivit dreptului comun, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze.
Rezultă astfel potrivit dreptului național, contravenția pentru care a fost sancționat petentul –intimat putea fi sancționată direct de către polițistul rutier, fără a fi necesare alte mijloace de probă.
Urmează ca instanța de recurs să analizeze dacă potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului o astfel de constatare este suficientă pentru a proba săvârșirea faptei.
Astfel, din nici un paragraf al Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, invocată îndeobște de către petenți, nu reiese faptul că instanța europeană consideră procedura contravențională ca neconformă Convenției, doar modul de aplicare a acesteia conducând la condamnarea statului român. Curtea a avut în vedere faptul că, la data aplicării sancțiunii, în caz de neplată a amenzii contravenționale, O.G nr.2/2001 prevedea posibilitatea înlocuirii acesteia cu sancțiunea închisorii contravenționale, situație în care garanțiile procedurale oferite acuzatului/petentului trebuie să fie mai puternice în cazul analizat de Curte decât în reglementarea actuală, în care închisoarea a fost înlăturată dintre sancțiunile contravenționale. Determinantă pentru instanța europeană în constatarea încălcării articolului 6 din Convenție de către autoritățile naționale a fost modalitatea de administrare și interpretare a probelor, soluția de respingere a plângerii bazându-se pe mărturia chiar a persoanei față de care s-a săvârșit contravenție, contravenție care nu fusese constatată în mod direct de către agentul constatator ci adusă la cunoștința acestuia de către același martor. Instanța europeană, pe bună dreptate, a apreciat ca nefiind satisfăcute exigențele impuse de principiile nemijlocirii și contradictorialității cu privire la acest martor, care, fiind determinant pentru încheierea procesului verbal, nu a fost audiat de către instanță.
Situația de fapt este însă sensibil diferită în cauza de față, unde așa cum s-a arătat, fapta a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator.
Or, atunci când fapta imputată a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, de temeinicie cu privire la situația de fapt constatată.. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că se poate afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestui concept. Toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor, iar în materie contravențională, de exemplu, art. 537 din Codul de procedură francez consacră expres această prezumție: În cazul în care legea nu dispune altfel, procesele-verbale sau rapoartele întocmite de către ofițerii și agenții de poliție judiciară și agenții de poliție adjuncți, sau funcționarii sau agenții însărcinați cu anumite funcții de poliție judiciară, cărora legea le-a atribuit puterea de a constata contravențiile, fac dovada până la proba contrarie. În principiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice utilizarea prezumțiilor, dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele. Cu privire la acest aspect, instanța de recurs apreciază că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie . Ar fi excesiv și contrar scopului legii obligarea agentului constatator, care constată în mod personal, direct și concomitent fapta antisocială, să probeze în plus față de constatarea sa personală fapta antisocială constatată, cu atât mai mult cu cât, în speță, la momentul constatării faptei aceasta nu a fost contestată. Or, formularea obiecțiunilor reprezintă prima formă de manifestare a dreptului la apărare, și cea mai susceptibilă de sinceritate, față de împrejurarea că obiecțiunile sunt formulate imediat după constatarea și sancționarea faptei, și nici nu a propus vreo probă în contra celor consemnate în procesul-verbal de contravenție .
Mai mult, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte. În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională .
Din interpretarea Curții Tribunalul mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar .
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse Tribunalul apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție.
Instanța de recurs nu a pornit în judecarea cauzei de la ideea preconcepută că recurentul-petent ar fi vinovat, și nici de la declarația martorului audiat, ci de la prezumția de temeinicie a procesului-verbal. Prezumția este una relativă iar procedura contravențională oferă petentului toate garanțiile procedurale în răsturnarea acestei prezumții întrucât instanța, potrivit art. 33 și 34 din O.G. nr. 2/2001, exercită un rol activ mai pronunțat decât în cele pur civile și verifică din oficiu inclusiv temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea dacă acesta s-a prezentat, citează și ascultă martorii indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și orice alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.
Contra susținerilor recurentului-petent, declarația martorului nu conține inadvertențe care să conducă la concluzia că acesta se referă la o altă faptă contravențională la care ar fi asistat. Astfel, martorul a arătat că a fost depășit în curba dinaintea sensului giratoriu, în timp ce recurentul arată că, potrivit procesului-verbal, depășirea ar fi avut loc în dreptul cimitirului ortodox din loc. Eforie . Or, potrivit raportului agentului constatator, recurentul-petent circula dinspre M. spre C., iar sensul giratoriu la care face trimitere martorul, arătând însă că a fost depășit înainte de sensul giratoriu, se află în imediata apropiere a cimitirului din eforie Nord, situație de fapt de o notorietate ce nu mai trebuie dovedită . De asemenea, martorul a declarat că fapta a avut loc în vara anului 2012, gradul de imprecizie nefiind relevant față de data concretă a săvârșirii faptei, 08.05.2012, dată la care sezonul estival începuse, astfel că există o explicație rezonabilă pentru care martorul declară că fapta a avut loc vara. De asemenea, inadvertența cu privire la marca autovehiculului condus de către recurent nu este suficientă pentru a determina anularea procesului-verbal de contravenție, în condițiile în care declarația sa se coroborează cu elementele consemnate în procesul-verbal, esențiale pentru stabilirea existenței faptei – locul săvârșirii faptei, data săvârșirii faptei, manevra efectuară.
Date fiind valorile sociale ocrotite prin norma sancționatoare, și anume siguranța circulației pe drumurile publice, fapta concretă reținută în sarcina contravenientului, și anume nerespectarea regulilor privind depășirea, se apreciază că sancțiunile contravenționale au fost corect individualizate .
Suspendarea dreptului de a conduce nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto, risc dovedit tocmai prin săvârșirea contravenției în cauză, și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic . Gravitatea obiectivă a faptei contravenționale săvârșite este cea care impune obligativitatea acestei sancțiuni. Tocmai faptul cunoscut că această sancțiune se aplică în mod automat, indiferent de urmările produse și circumstanțele personale, ar trebui să descurajeze participanții la trafic de la săvârșirea contravențiilor cărora această sancțiune le este aplicată . Sancțiunea este individualizată chiar de legiuitor în funcție de gradul de pericol social al faptei, stabilindu-se o durată fixă a suspendării exercitării dreptului de a conduce de. Împrejurarea că prin săvârșirea faptei contravenționale nu s-a produs nici un accident de circulație este o chestiune de șansă a celorlalți participanți la trafic, iar împrejurarea că permisul de conducere îi este necesar pentru desfășurarea activității profesionale, trebuia, măcar aceasta, să îl determine pe recurentul-petent să respecte normele de circulație rutieră, în condițiile în care consecințele nerespectării acestora sunt predeterminate și cunoscute .
Astfel, văzând că situația de fapt a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, că nu există cauze de nulitate absoluta ale actului sancționator, că nu s-au administrat probe care să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal și din cuprinsul acestuia nu rezultă cel puțin un dubiu de netemeinicie,că sancțiunea a fost corect individualizată față de valoarea socială instituită prin norma sancționatoare, și anume siguranța circulației pe drumurile publice, instanța de recurs în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul formulat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul promovat de recurentul petent N. O., cu domiciliul în Medgidia ., nl.41, . jud. C., în contradictoriu cu intimat I.P.J. C., SERVICIUL RUTIER, îndreptat împotriva sentinței civile nr.3736/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23.10.2013.
Președinte: Judecător: Judecător:
M. C. E. C. A. B. S.
Grefier:
D. V. S.
Jud.fond M.Trantu
Red.decizie jud.A.B.S.
11.11.2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1048/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1027/2013.... → |
|---|
