Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1812/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1812/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 4250/254/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 1812
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR A. L. N.
JUDECĂTOR I. L. O. D.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurenta I. L., domiciliat în București, ., sector 3, în contradictoriu cu intimata I.P.J. - C. Servicul Rutier, cu sediul în C., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 706/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat S. Cotan, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Reprezentantul recurentului depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar un CD pentru a dovedi că în zona respectivă nu exista nicio restricție.
Instanța apreciază neîntemeiată solicitarea apărătorului recurentului de acordare a unui nou termen de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului formulează concluzii de admitere a recursului învederând că din înscrisurile depuse la dosar nu se face dovada că exista un indicator care să limiteze viteze la 70 km/h. Recurentul, în zona în care a fost oprit nu se afla în prezența niciunui indicator care să limiteze viteza.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.706/14.03.2013, pronunțată de Judecătoria M. în ds._ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul I. L. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 12.11.2011 de agentul de poliție rutieră din cadrul I. C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
La data de 12.11.2012, ora 15:40, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului C., Serviciul Rutier, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că la aceeași dată, la ora 15:35, a condus autoturismul înmatriculat cu numărul_, pe DN 39, km. 40, în zona de limitare a vitezei la 70 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar PYT_, montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 133 km/h.
Pentru acest motiv, contestatorului i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 630 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G nr. 195/2002.
Totodată, s-a dispus reținerea permisului de conducere al petentului, în vederea punerii în aplicare a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, agentul constatator consemnând că acesta a declarat: Refuz să semnez procesul verbal, nu aveam viteza menționată în procesul verbal în zona de limitare a vitezei.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu.
Faptă contravențională reținută în sarcina petentului a fost în mod corespunzător încadrată juridic, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.
De asemenea, sancțiunile aplicate petentului sunt corespunzătoare prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, potrivit cărora „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
În acest context, este necesar să se precizeze că în speță este îndeplinită condiția constatării contravenției prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Astfel, contravenția a fost înregistrată prin aparatul radar ._, iar conform Certificatului de aprobare de model nr. 012/13.03.2009 acest aparat este unul omologat.
De asemenea, verificarea metrologică a aparatului radar ._ era valabilă la data de 12.11.2012, conform buletinului nr._/16.08.2012, cu valabilitate 1 an.
Faptul că agentul constatator nu a prezentat petentului, la momentul sancționării, dovada înregistrării sale de către aparatul radar și alte acte în conexiune cu înregistrare nu influențează cu nimic valabilitatea actului sancționator, vătămarea care i-ar fi fost adusă petentului prin acest refuz fiind acoperită prin prezentarea probelor necesare în fața instanței.
Contrar susținerilor petentului, instanța reține că agentul de poliție care a întocmit procesul-verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art. 15 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, iar aspectul că acesta nu făcea parte din echipajul de poliție care opera aparatul radar nu are nici o relevanță.
O diviziune a atribuțiilor în cadrul echipajelor de poliție este de altfel firească, întrucât este foarte posibil ca în scurt timp să fie depistați mai mulți conducători auto care săvârșesc fapte contravenționale.
În plus, împărțirea activităților între membrii aceluiași echipaj de poliție rutieră corespunde literei și spiritului dispozițiilor art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere împrejurarea că fapta a fost constatată cu ajutorul unui aparat radar certificat și verificat metrologic.
Ca atare, agentul șef Cralev C., din cadrul Serviciului Rutier, avea calitatea de agent constatator, în sensul art. 15 din O.G. nr. 2/2001, fiind competent să încheie procesul verbal contravențional în cauză, chiar dacă nu a observat în mod direct înregistrarea faptei contravenționale.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost întocmit cu respectarea normelor legale incidente.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că intimatul a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la solicitarea instanței.
Astfel, din înregistrarea video efectuată cu aparatul radar în data de 12.11.2012, reiese că la momentul înregistrării, autoturismul cu numărul de înmatriculare cu numărul_ circula cu viteza de 133 km/h în zona de limitare a vitezei la 70 km/h. Din aceeași înregistrare video depusă la dosar, instanța reține că abaterea a fost constatată în timp ce autoturismul poliției se afla în mișcare, din sens opus.
În legătură cu ultima împrejurare menționată, instanța constată faptul că din cuprinsul buletinului de verificare metrologică al aparatului radar rezultă că acesta poate măsura viteza atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare. În plus, operatorul radar deține atestat de operator radar valabil.
Cu privire la solicitarea petentului de a se avea în vedere o posibilă eroare a aparatului radar, din cuprinsul adresei nr._/10.12.2009 a Biroului Român de Metrologie Legală București, instanța reține că cerințele cuprinse în NML 021-05/2005, modificate, printre care se numără și anumite erori tolerate, nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, ci cu ocazia evaluărilor în vederea aprobării de model. Prin urmare, a interpreta altfel, în sensul că rezultatul măsurării vitezei de către un cinemometru verificat metrologic, înglobează limitele erorilor tolerate, înseamnă a contraveni dispozițiilor cuprinse în NML 021-05/2005 și interpretării date acestora chiar de către emitentul actului normativ.
Referitor la susținerile petentului în sensul că nu se afla în zona de limitare a vitezei la 70 km/h, instanța reține contrariul în urma vizionării înregistrării video.
Fotografiile depuse de petent la dosarul cauzei sunt echivoce și nu pot fi avute în vedere în condițiile în care la data de 12.11.2012, data sancționării sale, restricția de viteză de 70 km/h era în vigoare.
Prin urmare, în speță nu poate să fie reținut nici un dubiu care să profite petentului, intimatul făcând pe deplin dovada depășirii vitezei legale maxim admise cu 63 km/h de către petent.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul I. L. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria_, întocmit la data de 12.11.2011, încheiat de către intimatul I.P.J. C. – SERVICIUL RUTIER.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul.
Cererea declarativă de recurs nu cuprinde criticile aduse sentinței recurate, ele fiind expuse de reprezentantul convențional al recurentului petent – în condițiile art.34 alin.2 din OG.2/2001 .
Soluția preconizată este aceea de admitere a recursului, modificări în tot a sentinței recurate, cu consecința admiterii plângerii și anulării procesului verbal contestat.
Opinează recurentul petent că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu neobservarea nulității procesului verbal,care nu a fost întocmit de agentul care a constatat fapta reținută ca abatere rutieră deși în zona în care a fost oprit nu exista un indicator de limitare a vitezei la 70 km/h.
Legal citat, intimatul - organ constatator nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, cu luarea în considerare a disp. art.304/1 c.pr.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că la aceeași dată, la ora 15:35, a condus autoturismul înmatriculat cu numărul_, pe DN 39, km. 40, în zona de limitare a vitezei la 70 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar PYT_, montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 133 km/h., fiindu-i aplicată o amendă contravențională în cuantum de 630 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G nr. 195/2002. Totodată, s-a dispus reținerea permisului de conducere al petentului, în vederea punerii în aplicare a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
Pe calea plângerii contravenționale, recurentul petent a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal, prin care a fost sancționat, plângere ce fost respinsă de instanța de fond.
Contrar susținerilor recurentului petent, judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a normelor juridice incidente în cauză l-a situația faptică astfel cum a fost susținută probator, a determinat corect limitele cadrului procesual din perspectiva părților, dând eficiență disp.art.33 din OG.2/2001 și art. 119 din OUG. 195/2002.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor
Fără a mai relua considerentele reținute de instanța de fond în înlăturarea motivelor de nelegalitate și netemenicie invocate de petent, pe care instanța de control judiciar și le însușește, reținem că actul constatator cuprinde mențiunile obligatorii prescrise de art.17 OG.2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.
Nu se verifică nici criticile privitoare la greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Nulitatea procesului verbal de contravenție este o sancțiune ce constă în lipsirea acestuia de efectele juridice contrare normelor juridice prevăzute pentru validitatea sa.
Conform art.17 din OG.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului. Lipsa denumirii și sediului persoanei juridice, a faptei săvârșite și a datei comiterii ei sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
În condițiile în care aparatul radar a fost operat de un agent de politie care este atestat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparaturii radar, agentul constatator a luat act de rezultatul măsurătorilor efectuate cu aparatul radar de persoana autorizată în acest sens și în temeiul acestui rezultat a întocmit procesul-verbal. O astfel de diviziune a atribuțiilor în cadrul echipajelor de poliție este de altfel firească, întrucât este foarte posibil ca în scurt timp să fie depistate mai multe autoturisme care depășesc limita legală de viteză.
Corect a reținut judecătorul fondului împrejurarea că împărțirea activităților între membrii aceluiași echipaj de poliție rutieră corespunde literei și spiritului dispozițiilor art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere împrejurarea că viteza de deplasare a unui autoturism nu poate fi percepută în mod direct de o persoană, ci poate fi constată doar în temeiul măsurătorilor efectuate cu un aparat radar certificat și verificat metrologic.
Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal, instanța constată că intimatul a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul – verbal de contravenție, în speță fiind îndeplinită condiția constatării contravenției prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Din transpunerea pe suport de hârtie a înregistrărilor efectuate cu aparatul radar, rezultă cu certitudine împrejurarea că petentul s-a deplasat cu viteza de 133 km/h .
De asemenea, contrar susținerilor recurentului petent, Tribunalul observă din vizionarea înregistrării video că autoturismul condus de petent, la momentul surprinderii abaterii rutiere se afla în zona de limitare a vitezei la 70 km/h, aspect corect reținut și de instanța de fond.
De asemenea, în mod judicios instanța de fond a analizat susținerile petentului care s-a prevalat de „marja de eroare” invocând dispozițiile consacrate prin NML 021-05.
Norma de Metrologie Legală NML 021-05 prevede la art.4 și cerințele de utilizare a cinemometrelor, cerințe ce nu cuprind și eventuale modalități de corecție a rezultatelor acestora, prin citirea lor diferențiată de către agenții constatatori.
Atâta timp cât măsurătorile sunt efectuate cu ajutorul unui cinemometru verificat metrologic și admis, nu se poate deduce din valoarea înregistrată de acesta o altă valoare, ci numai dacă se invocă defectarea aparatului și, în urma efectuării expertizei se obțin valori în afara marjei de eroare se poate concluziona că aparatul nu a corespuns cerințelor tehnice la momentul constatării contravenției.
Nu se poate susține cu temei că trebuie admisă o distincție între toleranța tehnică și toleranța juridică, câtă vreme cerințele referitoare la autotestarea tehnică sunt consacrate juridic prin Ordinul 301/2005 al directorului general al BRML, publicat în Monitorul Oficial nr.1102 bis/7.12.2005, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, nu se poate ignora dubla semnificație a marjei de eroare, pozitivă și negativă (+/-), astfel încât să se rețină automat că viteza de deplasare este mai mică decât cea înregistrată de cinemometrul verificat metrologic și consemnată de agentul de poliție rutieră spre a concluziona automat asupra netemeiniciei procesului verbal.
Viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenției este criteriul în raport cu care se apreciază existența contravenției, conform legii și este evident că legiuitorul a stabilit limitele de viteză admise, dar și gradul de depășire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenții, observând marjele de eroare ale cinemometrelor .
Respectarea de către aceste aparate cinemometru a marjelor de eroare cuprinse în noma mai sus invocată constituie o garanție a corectitudinii valorilor de viteză stabilite și a legalității stabilirii contravenției, și nu invers.
Dacă am accepta marja de eroare, după cum arătat, viteza de deplasare putea fi nu doar mai mică celei înregistrate ci chiar mai mare decât cea reținută în actul sancționator, iar valorificarea principiului principiului „ in dubio pro reo”, pentru a statua în favoarea petentului nu trebuie să conducă la înlăturarea prezumției de temeinicie a procesului verbal legal întocmit, prin care s-a constatat fapta cu mijloace tehnice verificate și omologate metrologic.
Jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg subliniază importanța respectării garanțiilor prevăzute de Convenție și în materie contravențională, prin necesitatea de completare a dispozițiilor legale interne cu principiile statuate de instanța de contencios european.
În raport de cele trei criterii și înțelesul dat lor în jurisprudența Curții (calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii), procedura contravențională – situată în dreptul intern în afara penalului, poate fi asimilată – din perspectiva articolului 6 din Convenție, procedurii penale, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, sub aspectul asigurării garanțiilor fundamentale, printre care figurează și prezumția de nevinovăție și aplicarea principiului „in dubio pro reo”.
În egală măsură, Curtea acceptă că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, ci obligă statele ca aceasta să nu depășească o limită rezonabilă și să asigure respectarea drepturilor apărării, sub toate aspectele.
Prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate asimilată procesului verbal de contravenție, privit ca act administrativ, neconsacrată legislativ, dar recunoscută de doctrina de specialitate și practica jurisprudențială și analizată de instanța europeană în cauzele contra României ca „o prezumție prevăzută de lege”, în accepțiunea pe care Curtea îl dă acestui concept, nu este de natură să înfrângă garanțiile consacrate prin art.6 din Convenție.
În hotărârea „A. c.României”, Curtea a calificat fapta contravențională ca fiind acuzație în materie penală, unul din criteriile de bază avute în vedere fiind gravitatea sancțiunii, amenda fiind prevăzută alternativ cu închisoarea contravențională.
În cauza C. N. contra României, Plângerea nr._/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, reținând lipsa prevederii în legea națională a închisorii contravenționale. S-a arătat expres în considerentele hotărârii că, atâta timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile cauzei, în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.
Din jurisprudența constantă a Curții, trebuie reținut că celui sancționat contravențional nu i se recunoaște ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și, implicit, incidența principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele două prezumții (legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a celui „acuzat”), impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În condițiile în care întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal, se va da curs constatărilor agentului de poliție rutieră, autorizat să folosească instalațiile de supraveghere video și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, după cum rezultă din atestatul de operator radar.
Prin prisma disp.art.304/1 c.pr.civ., examinând cauza sub toate aspectele, Tribunalul constată că nu există motive care să conducă la lipsirea de eficiență a procesului verbal de contravenție care cuprinde elementele obligatorii prescrise de art.17 din OG.2/2001, fapta reținută în sarcina recurentului petent întrunind elementele constitutive ale contravențiilor pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar sancțiunile au fost aplicate cu respectarea principiului legalității și în considerarea criteriilor de individualizare consacrate de art.21 din OG.2/2001.
Față de cele ce preced, în temeiul art.312 c.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta I. L., domiciliat în București, ., sector 3, în contradictoriu cu intimata I.P.J. - C. Servicul Rutier, cu sediul în C., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 706/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2013.
P., Judecator Judecator,
A. J. N. A. L. N. I. L. O. D.
GREFIER,
A. N.
Jud.fond.J. L.
Tehnored.jud.A. N.
2 ex./18.12.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 4618/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1744/2013.... → |
|---|
