Anulare act administrativ. Sentința nr. 895/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 895/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 8743/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 895
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
anulare act administrativ, formulată de reclamantul B. C. A., domiciliat în Năvodari, . est, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC NĂVODARI, cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., chemat în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței Corp A, nr. 194, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul B. C. A. a chemat în judecată DGRFP G. – Serviciul Fiscal orășenesc Năvodari reprezentat prin AJFP C. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
- anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.7193/9.08.2010;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei achitată potrivit chitanței . nr._ și a dobânzii legale aferentă sumei, de la momentul perceperii taxei și până la momentul restituirii;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea demersului judiciar, reclamantul arată că a achiziționat autoturismul Seat, . VSSZZZ1PZARO79129, an fabricație 2010, iar pentru înmatriculare a fost nevoit să achite suma de 1.851 lei, stabilită prin Decizie de calcul nr.7193/9.08.2010.
Menționează reclamantul că s-a adresat autorității fiscale pârâte, solicitând restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, taxă care este contrară dispozițiilor art.90 din TCE, actual art.110 din TFUE, și implicit nelegală decizia de calcul a taxei și prelevarea sa, realizată și cu încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor, consacrat prin art.34-36 TFUE.
Invederează reclamantul că procedura prealabilă a fost îndeplinită în spiritul Legii nr.554/2004, iar ca răspuns la solicitarea sa i s-a comunicat faptul că taxa pe poluare achitată a fost legal stabilită, prin decizia de calcul, conform OUG.50/2008.
La cererea introductivă de instanță, au fost anexate, în copie, înscrisuri.
1.2. Pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (f.29-30).
Pe cale de excepție, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat.
În motivarea excepției invocate prin prisma disp.art.432 c.pr.civ., pârâta invocă existența hotărârii judecătorești – sentința civilă nr. 2250/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1459/21.08.2013, solicitând respingerea acțiunii dată fiind tripla identitate – părți, obiect și cauză.
1.3. Legal citată, chemata în garanție nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
2.Tribunalul,
analizând cu precădere, după cum dispune art.248 c.pr.civ., excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, reține următoarele:
Prin art.430 c.pr.civ. – cu denumirea marginală „Autoritatea de lucru judecat” se dispune:
1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte,fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (..).
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., la 14.12.2012, sub nr._/118/2013, reclamantul B. C. A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu AFP Năvodari și DGFP C. să dispună:
-anularea Deciziei de clacul a taxei de poluare nr.7193/9.08.2010 și a Deciziei de soluționare a contestației nr.4334/20.06.2011;
-obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.851 lei și a dobânzii legale aferente sumei;
Prin sentința civilă nr.2250/11.04.2013 – irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia 1459/CA/21.03.2013, a fost respinsă acțiunea dedusă judecății de reclamantul B. C. A. în contradictoriu cu AFP Năvodari și DGFP C., precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Potrivit dispozitivului hotărârii, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea având ca obiect - anulare decizie de calcul nr.7193/9.08.2010 și ca nefondată cererea de restituire a sumei de 1.851 lei- achitată cu titlu de taxă de poluare.
În considerentele hotărârii, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii având ca obiect anulare decizie de calcul a fost argumentată prin prisma disp.art.41 Cod pr.fiscală cu ref. la art.2 lit.”c” din Legea nr.554/2004, în raport de care s-a concluzionat că decizia de calcul nu este act administrativ fiscal, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă care este și organ fiscal.
Tot în cuprinsul considerentelor s-a reținut că deși reclamantul a făcut dovada formulării plângerii prealabile împotriva deciziei de calcul, nu a făcut și dovada existenței deciziei de soluționare a contestației, astfel că cererea având ca obiect anularea deciziei nr.4334/2011 a fost respinsă ca lipsită de obiect.
Cererea având ca obiect obligarea organului fiscal la restituirea sumei de 1.851 lei - reprezentând taxând de poluare a fost respinsă ca nefondată, motivat de faptul că taxa a fost prelevată pentru înmatricularea unui vehicul nou, care nu a mai fost înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., la 8.10.2013, sub nr._, reclamantul B. C. A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu AFP Năvodari și DGFP C. să dispună:
-anularea Deciziei de clacul a taxei de poluare nr.7193/9.08.2010;
-obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.851 lei și a dobânzii legale aferente sumei;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu puterea evidenței analiza comparativă a celor două cereri relevă tripla identitate – părți, obiect și cerere.
Chiar dacă în cauza ce a format obiectul dosarului_/118/2012 a figurat în calitate de pârât – AFP Năvodari, iar în prezenta cauză legitimare procesual pasiv justifică DGRFP G.- AJFP C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Năvodari, identitatea există dat fiind faptul că instituția pârâtă este continuatoare în drepturi și obligații a AFP Năvodari, efect al subrogării legale consacrate prin HG.nr.520/2013 și OUG nr.74/2013.
În egală măsură există și identitatea de obiect, fiind irelevant faptul că în prezenta cauză nu se mai solicită și anularea deciziei de contestare a deciziei de calcul, după cum în raport de considerentele sent.civ.2250/11.04.2013 cu referire la inadmisibilitatea cererii de anulare a deciziei de calcul este irelevant faptul că reclamantul a reiterat organului fiscal cererea de restituire a taxei de poluare.
Cauza – fundamentul pretenției afirmate, este identică cu cea din dosarul nr._/118/2012.
Concluzionând, Tribunalul constată întemeiată apărarea procesuală formulată de pârâtă, urmând a admite excepția autorității de lucru judecat, acțiunea urmând a fi respinsă, ca atare.
Dată fiind soluția pronunțată în dezlegarea cererii principale, urmează a fi respinsă și cererea incidentală, ce fusese admisă în principiu – conform art.74 alin.2 c.pr.civ., la termenul de judecată din 4.02.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. C. A. – CNP_, domiciliat în Năvodari, . est, ., în contradictoriu cu pârâta DGRFP G. - AJFP C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Năvodari, cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., pentru autoritate de lucru judecat.
Respinge cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței Corp A, nr. 194, sector 6.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored.jud.A. N.
5 ex./3.04.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1029/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 544/2014.... → |
|---|








