Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1029/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1029/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 1121/256/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1029/2014

Ședința publică de la 17 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. S.

Judecător M. C.

Judecător E. C.

Grefier E. N.

Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal îndreptat împotriva sentinței civile 1030/20.03.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, formulat de recurenta G. DE C. CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul A. M. domiciliat în com. A., ..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.

Instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cu nr._, s-a solicitat de către INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ - G. DE C. înlocuirea amenzii contravenționale aplicată contravenientului A. M. prin procesul verbal de contravenție . nr._/ 24.09.2011 emis de INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sancțiunea obligării acestuia la muncă în folosul comunității.

În motivare s-a arătat că acesta nu poate fi executat silit.

S-au anexat înscrisuri în susținerea cererii.

Prin sentința civila nr. 1030/20-03-2012 Judecătoria Medgidia a respins sesizarea formulata ca nefondată, reținând, în esență, că înlocuirea amenzii contravenționale cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității este condiționată de imposibilitatea realizării pe cale silită a creanței fiscale și că organul constatator nu a făcut demersuri suficiente în vederea realizării creanței fiscale .

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul petent apreciază că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei interpretări eronate a prevederilor art.9 din OG.2/2001 care reglementează procedura de înlocuire a sancțiunii amenzii neachitate cu prestarea unei activități în folosul comunității, întrucât C. Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei . comunicat la data de 07.02.2012 că nu există posibilitatea executării slite a amenzii contravenționale.

Față de recursul formulat intimatul nu a formulat întâmpinare.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în fața isntanței de recurs.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate de recurent, cu raportare la art.304/1 c.pr.civ.,Tribunalul constată că recursul este nefondat.

Prin procesul-verbal . nr._/ 24.09.2011 emis de INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, s-a aplicat intimatului A. M. o amendă contravențională în cuantum de 100 lei.

Potrivit art.9 din OG.2/2001, instanta poate dispune inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea obligării la prestarea unei activităti in folosul comunitătii daca sunt indeplinite anumite conditii: actul normativ in baza caruia a fost sanctionat contravenientul sa prevada prestarea muncii alternativ cu amenda, sa nu existe posibilitatea executarii silite si sa existe acordul contraveninentului.

Potrivit art. 391 din o.G. 2/2001: În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată. În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Așa cum a reținut instanța de fond, înlocuirea amenzii contravenționale cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității este o modalitate subsidiară de executare, condiționată de imposibilitatea realizării pe cale silită a creanței fiscale, imposibilitate care trebuie dovedită.

În dovedirea acestei imposibilități a fost depus un singur înscris doveditor, adresa nr. 5389/29.12.2011 a Compartimentului Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei . rezultă numai împrejurarea că numitul A. M. nu deține bunuri urmăribile .

Executarea bunurilor mobile sau imobile ale contraveninetului nu cosntituzie însă soingura modalitate de executare a creanței bănești, adresa depusă la dosar nu este de natură a epuiza modalitățile în care se poate realiza executarea silită, legea civilă permițând urmărirea în anumite condiții a veniturilor din muncă și poprirea conturilor bancare.

D. care, reținând și data la care a fost emisă adresa nr. 5389 a Compartimentului Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei . data sesizării instanței cu prezentul recurs, se reține că recurentul-petent nu face dovada certă a imposibilității de executare a creanței,

D. care urmează a respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul îndreptat împotriva sentinței civile 1030/20.03.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, formulat de recurenta G. DE C. CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul A. M. domiciliat în com. A., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. A. B. C. M. C. E.

Grefier

E. N.

Red. Jud. fond. A.I.S.

Red. Jud. recurs A.B.S.

4 ex./09.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1029/2014. Tribunalul CONSTANŢA