Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 901/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 3393/212/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 901/APCA
Ședința publică din data de 04.11.2014
Completul constituit din:
Președinte – A. L. N.
Judecător – C. N.
Grefier – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelanta PRIMĂRIA M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentința civilă nr. 4628/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimată petentă fiind S. S. E., cu domiciliul în C., ., ., apt. 23, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată arată că apelantul a depus prin grefa instanței note scrise în dublu exemplar.
Față de dispozițiile art. 482 cu referire la art.244 Cod proc.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 04.11.2014, iar față de dispozițiile art.394 Cod proc.civ închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2014, petenta S. S. E. în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL M. CONSTANTA a solicitat instanței anularea procesului-verbal . nr._/31.01.2014 și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea în fapt, petenta a arătat că a fost sancționat pe nedrept cu amenda în cuantum de 500 de lei pentru fapta de a se deconecta de la instalația de încălzire apă caldă menajeră a apartamentului nr. 23 fără a deține proces verbal de deconectare eliberat de RADET C. întrucât deși a îndeplinit toate condițiile legale în vederea debranșării nu a primit aviz favorabil de la RADET în acest sens. De asemenea a mai arătat că măsura obligativității de a demonta centrala termica și de a o readuce la forma inițială nu este legală având în vedere că nu a avut cunoștință că fapta de a se debranșa constituite contravenție.
A mai arătat că întrucât a considerat că răspunsul a fost abuziv, iar în . care aveau montate centrale termice a procedat la debranșarea caloriferelor existente și montarea unei centrale termice.
În motivarea în drept, petenta a invocat dispozițiile art. 508 c.pr.civ.
În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri anexând la dosar înscrisurile de la filele 5-14.
Plângerea a fost legal timbrată conform chitanței de la fila 2 din dosar.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar documentația aferentă încheierii procesului verbal de contravenție contestat.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Prin Sentința civilă 4628/25.04.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertiment.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/31.01.2014, petenta S. S. E. a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea 325/2006, reținându-se că în urma controlului efectuat la data de 21.11.2014, ora 10.00, la imobilul . zona Delfinariu, petenta s-a deconectat de la instalația de încălzire și apă caldă menajeră fără a deține proces verbal de deconectare eliberat de RADET C. și a realizat un nou sistem.
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa contravenientului, fiind semnat de către un martor asistent.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei,instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001reține instanța, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, astfel că, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul său sunt elemente de fapt ce reprezintă adevărul, prezumție relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate. Prin urmare, petentul, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 C. pr. civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/31.01.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Pentru a fi înlăturată prezumția de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este suficientă simpla solicitare de anulare a actului și de negare a faptelor, apreciază instanța, ci petentul trebuie să ceară instanței, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Potrivit art. 30 alin. 2 din Legea 325/2006 deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea unor condiții cumulative, respectiv acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât și pe verticală, acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire și anunțarea, în scris, a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte, iar potrivit art. 30 alin. 5 din Legea 325/2006 deconectările/debranșările prevăzute la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse.
Din interpretarea textelor legale menționate, instanța a apreciat că deconectarea unui consumator de energie termică se poate face numai de către operatorul care are calitatea de furnizor după verificarea îndeplinirii condițiilor cumulative impuse de către lege și nu de către consumatorul de energie termică, îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de lege neproducând efecte de plin drept în vederea deconectării de la sursa de energie termică.
În cauza de față, din motivarea în fapt a plângerii contravenționale, instanța a reținut că petenta nu contestă materialitatea faptei de a se deconecta de la sistemul centralizat de energie termică fără a deține proces verbal de deconectare eliberat de RADET C., recunoscând că s-a debranșat în ciuda faptului că nu a primit aviz favorabil de la RADET, iar răspunsul a fost abuziv și nejustificat în mod legal.
Astfel, instanța a apreciat ca față de obiectul plângerii contravenționale și de specificul acestei proceduri instanța nu este învestită cu analizarea legalității refuzului operatorului de energie termică, împrejurările invocate de către petentă pentru a justifica lipsa caracterului contravențional al faptei fiind circumstanțe atenuate care vor fi avute în vedere de către instanță la momentul individualizării sancțiunii aplicate și nu cauze exoneratoare de răspundere.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că, în mod temeinic, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea 325/2006.
În ceea ce privește măsurile dispuse în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat la punctul 6 instanța a apreciat că întrucât nu există un temei legal dintr-un act normativ care să confere agenților constatatori competenta de aplicare a acestor măsuri în materia deconectării/debranșării, consemnarea lor în procesul verbal rămâne fără efecte juridice.
Referitor la sancțiunea aplicată petentei prin procesul-verbal, instanța a reținut că, potrivit art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Potrivit art. 46 alin. 3 din Legea 325/2006 contravențiilor prevăzute la art. 45 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, instanța a constatat că art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevede criteriile în funcție de care se apreciază gradul de pericol social al faptei săvârșite, respectiv împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului și alte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere aceste criterii, instanța a apreciat că fapta săvârșită de petentă prezintă un grad de pericol social redus, că petenta a recunoscut fapta imputată și că nu a cauzat pagube celorlalți consumatori de energie termică, furnizorului sau coloanelor de furnizare energie termică de către RADET. De asemenea, petenta a dovedit că a depus diligentele necesare în vederea îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 30 alin. 2 din Legea 325/2006 și se află la prima abatere de acest gen.
Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gradul de pericol social, apreciind că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel intimatul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 07.07.2014
În notele scrise atașate pentru termenul din 04.11. 2014 apreciază apelantul că sentința apelată a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință prin raportare la disp. art. 20 al.1, art. 21 al.1,2, art. 61 al.3, art. 77 din legea 215/2001.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, apreciind că în mod legal și temeinic prima instanță a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului pentru fapta reținută în sarcina sa. În susținere au fost atașate în copie înscrisuri (filele 17 -41)
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține :
Prin procesul-verbal . nr._/31.01.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea 325/2006, reținându-se că în urma controlului efectuat la data de 21.11.2014, ora 10.00, la imobilul . zona Delfinariu, petenta s-a deconectat de la instalația de încălzire și apă caldă menajeră fără a deține proces verbal de deconectare eliberat de RADET C. și a realizat un nou sistem.
În referire la criticile formulate, Tribunalul reține relativ la apelul formulat de intimat, se reține că acestea fac referire la motive de nelegalitate astfel cum au fost enunțate în cadrul notelor scrise.
Asupra legalității procesului verbal contestat, Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect sub acest aspect, constatând că este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
Instanța nu va reține criticile formulate de apelant prin raportare la mențiunile cuprinse în procesul verbal, respectiv disp. art.. 33 al.1 din OG 2/2001, potrivit cu care judecătoria, în soluționarea cauzei (...) va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod judicios prima instanța a apreciat asupra concludenței, pertinenței și utilității probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petent prin săvârșirea contravenției.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Se apreciază astfel că in speță nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca petenta nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată.
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petentul, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat, .
În referire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect a fost apreciat în raport de fapta reținută, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.
Potrivit art.7 alin 3 din OG nr.2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, iar alin.2 stabilește că avertismentul se poate aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Pe de alta parte, conform disp.art.21 alin 3 din OG nr.2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Instanța de control judiciar consideră că în raport cu fapta reținută în sarcina petentului, actul sancționator generează o disproporție intre pericolul social al faptei reținuta in sarcina intimatei si cuantumul sancțiunii aplicate
Tribunalul are in vedere si scopul prevăzut de norma generala - OG nr.2/2001, alternativa avertismentului urmărind in fapt responsabilizarea unui contravenient, prin sensibilizarea conduitei acestuia fata de fapta săvârșită si urmările produse, aspecte care se apreciază că pot fi îndeplinite in cazul de fata.
Față de considerentele ce preced instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei actului constatator, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta PRIMĂRIA M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentința civilă nr. 4628/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimată petentă fiind S. S. E., cu domiciliul în C., ., ., apt. 23, județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.11.2014.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.I.O.
Tehnodact .decizie. jud. C.N./4 ex./05.12.2014
2 .>
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 05/2014.... → |
|---|
