Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 05/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 05/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 1737/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ_
Ședința publică din data de 05.02.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – E. C.
JUDECĂTOR – A. B. S.
JUDECĂTOR – M. C.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție - promovat de recurenta petentă P.F.A. C. G., cu sediul procesual ales în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8471/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind A.N.A.F. prin DIRECȚIA REGIONALĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în G., ., județul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
La a doua apelare, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct. 2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe recursul formulat de recurentă.
TRIBUNALUL
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2013 sub nr._, petenta P.F.A. C. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.08.2012, întocmit de intimata COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE - GARDA FINANCIARĂ C., ca fiind netemeinic și nelegal și să dispună exonerarea de plata amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei, aplicată prin procesul-verbal sus-menționat, înlocuind sancțiunea amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, cele reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat nu corespund realității, suma care a fost găsită de agenții constatatori în urma controlului efectuat la sediul petentei erau banii personali ai reprezentantului petentei, lăsați de către acesta pentru achiziționarea de mărfuri și plata unor facturi, și nu bani proveniți din comercializarea de mărfuri.
În drept, petenta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 28/1999 și ale O.G. nr. 2/2001.
Cererea este scutită de taxă de timbru.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.08.2012 întocmit de către comisarii Comisariatului General al Gărzii Financiare, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei întrucât, în urma controlului efectuat în data de 04.08.2012, ora 18.00, s-a constatat că operatorul economic nu a eliberat bonuri fiscale către clienți la chioșcul unde se valorifică înghețată și suc, găsindu-se asupra operatorului casei de marcat suma de 1570 lei, nefiind respectate astfel dispozițiile art.1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
Agentul constatator a stabilit că această faptă constituie contravenție prevăzută de dispozițiile legale mai sus indicate și a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei.
În temeiul art. 10 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 s-a dispus confiscarea sumei de 1570 lei.
De asemenea, în temeiul art. 14 din OUG nr. 28/1999, rep. s-a dispus suspendarea activității societății pe o perioadă de 3 luni.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.05.2010, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. 1, 6 și 7, art. 17 și art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar contestatoarea prin plângerea sa nu a invocat și alte motive de nelegalitate.
Având în vedere art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și Decizia nr. XXII/19.03.2007 a Î.C.C.J., instanța a apreciat că, în speță, petentului nu i s-a produs nicio vătămare deoarece a avut posibilitatea de a-și expune în fața instanței de judecată toate obiecțiunile cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și putea face dovada contrară celor reținute în procesul-verbal indicat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța a înlăturat susținerea petentei cum că suma respectivă era destinată achiziționării de mărfuri, fiind întocmită dispoziție de plată în acest sens având în vedere faptul că în nota explicativă dată de vânzătoarea societății la momentul efectuării controlului a precizat că banii respectivi au fost lăsați de reprezentantul petentei în vederea achitării furnizorilor și pentru plata facturilor.
La momentul efectuării controlului, agenții constatatori prin nota explicativă a întrebat pe numitul G. P. dacă putea prezenta vreun document legal acceptat în care să fie menționată suma găsită în plus, însă aceasta cu acea ocazie a precizat că nu poate prezenta.
Or, atâta timp cât suma de 1570 lei găsită de agenții constatatori în urma controlului nu era însoțită de dispoziția de plată, nu s-ar putea reține că suma respectivă nu provenea din vânzarea de mărfuri.
Sub acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că, în practica judiciară internă, plecând de la prevederile art.47 din OG nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art.1171 C.civ., se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.1169 C.civ. sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele arătate și în raport de probele administrate în cauză, rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității, nefiind combătută prin dovezile administrate în cauză, astfel instanța a apreciat că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției indicată anterior.
Analizând materialul probator, tinând cont și de cele precizate anterior, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale în ceea ce o privește pe petentă, intimata reținând în mod corect că petenta a încălcat prevederile art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, rep. respectiv „neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurilor livrate sau serviciilor prestate (…)”.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a avut în vedere toate cele reținute anterior, modul și împrejurările în care a fost comise contravențiile, în raport și cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, reține că amenda contravențională aplicată petentei în cuantum de 8.000 lei, în cuantumul prevăzut de lege, sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșite faptele, de modul și mijloacele de săvârșire a acestora, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, ceea ce justifică aplicarea sancțiunii contravenționale în cuantumul aplicat de către agentul constatator.
Referitor însă la sancțiunea complementară a suspendării activității, instanța a arătat că potrivit art. 14, alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile-efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Această dispoziție legală impune agentului constatator obligativitatea aplicării sancțiunii complementare, indiferent de sancțiunea principală aplicată și indiferent de pericolul social concret al faptei comise, legiuitorul prezumând un pericol social suficient de mare care să atragă sancțiunea complementară respectivă.
Instanța are posibilitatea să individualizeze și sancțiunile complementare la fel ca și pe cele principale, însă doar în cazurile în care această individualizare este posibilă.
Referitor la individualizarea sancțiunilor, instanța arată că trebuie să se
facă distincția între individualizarea legală a sancțiunilor și individualizarea
judiciară a acestora.
Individualizarea legală este cea realizată de legiuitor cu ocazia elaborării legii, legiuitorul fiind cel care stabilește cadrul general al sancțiunilor, natura și limitele generale ale fiecărei sancțiuni, natura și limitele speciale ale sancțiunii pentru fiecare contravenție în parte, etc.
Individualizarea judiciară a sancțiunii este opera instanței de judecată și constă în stabilirea și aplicarea sancțiunii pentru comiterea contravenției, prin adaptarea sancțiunii la cazul individual, ținând seama de diversele criterii de individualizare.
In cadrul fiecărei forme de individualizare sancțiunea este individualizată prin activitatea anumitor organe, în anumite limite și cu anumite mijloace, iar sub raportul forței lor obligatorii, formele de individualizare prezintă o anumită ierarhie, individualizarea legală fiind obligatorie și impunându-se în fața individualizării judiciare.
In cauza de față, legiuitorul, cu ocazia individualizării legale, a stabilit că sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni este obligatorie în cazurile prevăzute de art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
Instanța, cu ocazia individualizării judiciare nu are posibilitatea înlăturării, acestei sancțiuni (considerată ca obligatorie de către legiuitor), în caz contrar având loc o încălcare a principiului separației puterilor în stat, principiu prevăzut de art. 1, alin. 4 din Constituția României.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale evocate și situația de fapt reținută, instanța a apreciat că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia reținerii vinovăției contestatorului în săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat. Pentru aceste motive, instanța a menținut dispozițiile procesului-verbal și, în consecință, a respins plângerea contravențională formulată, ca nefondată.
În termen legal petenta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 8471/2013 pronunțată de Judecătoria C..
În motivarea recursului se preiau apărările din plângere.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Procedând la judecata recursului se reține:
Procesul verbal este legal întocmit cu respectarea art. 16, 17 și 19 din OG 2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată având în vedere probele administrate.
Agenții constatatori au găsit însă în aparatul de marcat electronic fiscal o sumă de bani care nu era justificată prin emiterea unor bonuri fiscale de aceeași valoare. Față de locul depistării acestei sume, în mod firesc se naște prezumția că această sumă provine clin vânzări de bunuri/prestări de servicii pentru care nu au fost emise bonuri fiscale. Această prezumție este confirmată însă de declarația vânzătorului, care recunoaște fără rezerve acest lucru arătând că nu a băgat casa de marcat în priză și nu a emis bonuri fiscale pentru că aceasta nu mergea. Or, față de recunoașterea necondiționată a situației de fapt, nici o probă suplimentară nu mai trebuia făcută de către agenții constatatori.
Faptul că în plângere petenta justifică suma ca fiind lăsată pentru „achiziționare marfă, plată facturi” nu răstoarnă prezumția relativă de adevăr a procesului verbal.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, față de scopul instituirii normei sancționatoare, de a preveni evaziunea fiscală dar de a proteja și consumatorii, care numai prin prezentarea bonului fiscal își pot valorifica drepturile legate de achiziționarea unor bunuri, prestarea unor servicii necorespunzătoare, față de împrejurarea că fapta contravențională este săvârșită de către un comerciant persoană juridică ,adică de către un profesionist pentru care săvârșirea actelor de comerț constituie chiar scopul ființării.
Se apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunilor aplicate, nici a celei principale, aplicată în cuantumul minim legal, și cu atât mai puțin a sancțiunii complementare, care intervine ope legis, iară posibilitatea instanțelor de judecată de a o înlătura.
D. pentru care, constând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, instanța de recurs în temeiul art.312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul formulat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurenta petentă P.F.A. C. G., cu sediul procesual ales în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8471/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind A.N.A.F. prin DIRECȚIA REGIONALĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în G., ., județul G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2014.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
E. C. A. B. S. M. C.
GREFIER,
M. G.
jud.fond.A.A.
redact.jud.M.C.
2ex/20.02.2014.
Tehn A.G/2/20.03.2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 958/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 731/2014.... → |
|---|
