Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 503/2014. Tribunalul CONSTANŢA

În motivarea plângerii, petenta a contestat starea de fapt reținută în sarcina sa, arătând că suma de 1781 lei aflată în casieria punctului de lucru provenea din încasările din zilele anterioare, 15 și 16 iulie 2013. S-a mai învederat că sumele de bani relativ mici obținute din vânzări la punctul de lucru nu justifică deplasarea zilnică la bancă, depunerile efectuându - se în a patra zi pentru încasările din zilele anterioare.

În drept au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 28/1999.

În dovedire, petenta a depus la dosarul cauzei copie a procesului –verbal contestat, înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei conform art 19 din OUG nr 80/2013.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și a depus documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat: notă explicativă, monetar și raport X .

Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Prin Sentința civilă 880/29.01.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată

Pentru a dispune în acest sens a reținut prima instanță faptul că la data de 17.07.2013, în urma unui control efectuat pe baza documentelor puse la dispoziție, la punctul de lucru din Eforie Nord, s-a constatat că nu s-au emis bonuri fiscale în valoare de 1781 lei, faptă ce constituie contravenția prevăzute de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999.

Astfel,se reține a fost întocmit procesul –verbal de contravenție . nr._/31.07.2013, petenta fiind sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 8000 lei.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, termenul în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța a constatat că a fost respectat termenul de 15 zile de la data înmânării procesului – verbal.

În ceea ce privește legalitatea procesului– verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petenta nu a invocat cazuri de nulitate relativă.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța a constatat că deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept,reține instanța, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Se mai apreciază în sensul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (decizia de admisibilitate în cauza Joost Falk v. Olanda, 19 octombrie 2004, plângere respinsă ca vădit neîntemeiată).

Așadar, se reține, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Instanța a constatat că potrivit notei explicative întocmite (anexa 2 la procesul- verbal, fila 43dosar), U. V., în calitate de lucrător comercial, la întrebarea „ de ce nu s-au emis bonuri fiscale cu aparatul de marcat electronic pentru suma de 1781 lei” a arătat că „suma provine din vânzările aferente anterioare”, fără a mai indica vreo altă mențiune la solicitarea de a prezenta un document contabil justificativ pentru suma de 1781 lei.

Așadar, analizând probele administrate în cauză, instanța a constatat că susținerile contestatoarei, în sensul că suma de 1781 lei provenea din vânzări anterioare sunt neîntemeiate, apreciind că aceasta își invocă propria culpă, constând în aceea că a permis introducerea unei sume de bani în casa de marcat, în lipsa unor documente justificative.

Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999 constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: (b)(…), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative; (c) emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. (1);

Aplicarea prezumției de legalitate de care beneficiază procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în condițiile în care fapta a fost percepută de agenții Gărzii Financiare cu propriile simțuri apreciază instanța, nu aduce atingere prezumției de nevinovăție, atât timp cât în concret petenta avea posibilitatea de a administra probe în susținerea apărării sale.

În analiza principiului proporționalității, apreciază instanța, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 28 din 1999 au drept scop asigurarea desfășurării legale și în concordanță cu principiile statului de drept a activităților economice.

Așadar, întrucât petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul - verbal de contravenție, instanța a constatat că fapta reținută în sarcina sa, constând în aceea că nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 30 lei, constituie contravenția prev. de art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 republicată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 11 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 care dispune că faptele prevăzute la art. 10 lit. b) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, instanța a constatat că sancțiunea amenzii a fost aplicată cu respectarea limitelor prevăzute de actul normativ.

În plus, instanța a apreciat că amenda contravențională în cuantumul minim de 8000 lei, este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și mijloacele de săvârșire, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei, care a nesocotit dispozițiile legale. Astfel, nu se poate proceda la înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, deoarece petenta nu a adus dovezi în sensul lipsei de pericol social al faptei imputate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 07.04.2014

În motivarea apelului apreciază că argumentația reținută de prima instanță apare ca fiind eronată, întrucât nu poate fi probat aspectul potrivit cu care suma în discuție ar fi provenit din vânzarea bunurilor fără a fi emise bonuri fiscale și prezentate dovezi. În fapt, vânzările de la punctul de lucru erau relativ mici, iar banii proveniți din vânzări erau strânși în casa de marcat, la sfârșitul fiecărei zile întocmindu-se Raportul fiscal zilnic. Conform acestei reguli, sumele aferente zilelor de 15,16 și 17 iulie urmau să fie depuși în data de 18 iulie dimineața, însă în după amiaza zilei de 18 iulie a intervenit controlul. În data de 17.07.2013 a fost constatată o vânzare de 602 lei, iar organele de control au dispus confirmarea sumei de 1781 lei, sumă care rezultă din însumarea raportatelor fiscale zilnice din 15 și 16 iulie.

În drept au fost invocate disp. art. 483 și urm. Cproc.civ

Intimata, legal citată, nu a precizat poziția procesuală asupra apelului.

Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :

Prin procesul –verbal de contravenție . nr._/31.07.2013, petenta a fost sancționată în temeiul disp. art 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999,cu amenda contravențională în cuantum de 8000 lei, motivat de faptul că la data de 17.07.2013, în urma unui control efectuat pe baza documentelor puse la dispoziție, la punctul de lucru din Eforie Nord, s-a constatat că nu s-au emis bonuri fiscale în valoare de 1781 lei.

În temeiul disp. art. 11 al.3, respectiv art. 14 al 2 din același act normativ s-a dispus măsura complementară a confiscării sumei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale și totodată s-a dispus suspendarea activității pentru o perioadă de 3 luni

Relativ la criticile aduse de recurenta intimată se observă că acestea fac trimitere la aprecierea eronată a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii răspunderii contravenționale.

Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.

În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).

În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, se apreciază că in speță nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca apelanta nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată.

Instanța de control judiciar reține că prevederile art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 instituie o prezumție relativă în baza căreia sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin.1 din același act normativ, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale sunt considerate fără proveniență.

În referire la suma găsită în momentul controlului pentru care nu s-au prezentat documente justificative, Tribunalul reține că în Nota de relații atașată la fila 43 din dosar persoana care reprezenta societatea a menționat faptul că suma în discuție nu a fost marcată întrucât provine din vânzările anterioare și totodată nu au fost întocmite documente justificative pentru această sumă.

Față de aceste aspecte se apreciază că în mod corect a înlăturat prima instanță teza susținută de reclamantă în sensul că sumele în discuție proveneau din vânzările anterioare în condițiile în care nu au fost prezentate documente justificative relativ la depunerea/păstrarea acestora în casieria societății

Se apreciază astfel că petenta nu a efectuat în cauză dovada că suma identificată în plus, avea o altă proveniență decât vânzarea de produse, cu evidențierea acesteia în mod corespunzător în documentele contabile, astfel că prezumția relativă instituită de aceste prevederi legale operează.

Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanța a apreciat în raport de faptele reținute, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravențiilor săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.

Instanța de control judiciar apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, soluție ce va fi menținută si in urma analizării apelului. In acest sens se are in considerare si faptul ca apelanta nu a inteles a se conforma dispozițiilor legale anterior menționate

Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala - OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sancționatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica. Alternativa avertismentului urmărește in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a conștiinței acesteia fata de fapta săvârșită si urmările produse, aspecte care nu pot fi îndeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice

Relativ la sancțiunile complementare prevăzute de art. 11 alin. 3 și art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/199, constând în suspendarea activității operatorului economic pe o perioadă de trei luni și confiscarea sumelor considerate fără proveniență se observă că aceste măsuri se aplică, în temeiul legii, ori de câte ori se constată săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 10 lit. b din același act normativ, astfel încât nu se poate aprecia asupra utilității sau oportunității dispunerii acestora.

Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petenta, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.

Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de apelanta petentă instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei actului constatator, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge apelul dedus judecății,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta petentă .> - cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 880/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul organ constatator AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ pentru COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE – GARDA FINANCIARĂ C. – cu sediul în București, ., Sector 5, ca nefondat.