Pretentii. Sentința nr. 24/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 5598/118/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 24
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.01.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: A. J. N.
GREFIER: A. G.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S. G., cu domiciliul în C., ., nr.84, ..B, . cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr.18, chemată în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.255 cu referire la art. 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1.Obiectul și părțile litigiului:
1.1. Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr._, reclamanta S. G. a chemat în judecată AFP C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei – achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și a dobânzii legale aferente.
Totodată, se solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea demersului judiciar, reclamanta arată că a achiziționat un autoturism, ce fusese înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, iar înmatricularea în România i-a fost condiționată de plata taxei instituită prin Legea nr.9/2012.
Menționează reclamantul că suma de_ lei a fost determinată de organul fiscal, prin decizie de calcul, că a fost nevoit să achite taxa, însă ulterior s-a adresat autorității solicitând restituirea dat fiind faptul că taxa este contrară normelor comunitare, și implicit nelegală decizia de calcul a taxei și prelevarea sa.
Arată reclamantul că se relevă cu prisosință caracterul nelegal al taxei, de vreme ce:
Tratatul de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că România este obligată să respecte dispozițiile tratatelor originare, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție consfințind, de altfel, principiul supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne.
Principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național - instituit prin art.148 alin.(2) din Constituția României, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României impun judecătorului național să lase neaplicate dispozițiile fiscale naționale contrare dreptului comunitar, sens în care stau hotărârile CJUE în cauzele C./Enel (1964) și Simmenthal (1976).
Din perspectiva dreptului comunitar, ilegalitatea de plano a taxei prelevată în temeiul Legii nr.9/2012 (ale cărei dispoziții sunt discriminatorii, ca și cele ale actului normativ ce i-a precedat – OUG.nr. 50/2008) se concretizează prin raportare la art.25,28 și art.110 TFUE întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate în alt stat membru al UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și, implicit, constituind un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în UE.
Nu în ultimul rând, reclamantul arată că dacă nu s-ar primi cererea sa s-ar încălca principiul nediscriminării făcând trimitere la practica jurisprudențială a CJCE.
În dovedirea pretențiilor deduse judecății, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii introductive de instanță, în copie: decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante,chitanța . nr._/14.03.2013, cererea prin care a solicitat pârâtei restituirea taxei și adresa răspuns nr._/2013, cartea de identitate a autoturismului și certificatul de înmatriculare emis de autoritățile germane.
1.2. Legal citată, pârâta DGRFP G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., – continuatoare în drepturi și obligații a AFP C., a depus întâmpinare (f.28-30).
Pe cale de excepție, a fost invocată inadmisibilitatea acțiunii, pârâta susținând că atâta vreme cât decizie de calcul nr._/13.03.2013 (titlu de creanță) nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prev. de art.207 alin.1 din OG.92/2003, cererea trebuie sancționată cu fine de neprimire.
Pe fond, pârâta opinează că actul normativ în temeiul căruia a fost prelevată taxa de emisii poluante nu este în contradicție cu legislația europeană.
Invocând disp.art.1 coroborat cu art.5 aluin.4 din OUG.50/2008, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, care gestionează bugetul F. pentru Mediu la care a fost direcționată suma a cărui restituire se solicită de către reclamant.
1.3. Prin răspuns la întâmpinare (f.24) reclamantul precizează că atât demersul administrativ, cât și cel judiciar au ca obiect „restituirea taxei de poluare prelevată în temeiul OUG.50/2008, iar nu contestarea elementelor deciziei de calcul”, că dispozițiile din legislația internă privind taxa de poluare contravin nu doar prevederilor art.90 din TCE, ci și disp.art.25 și 28 din Tratat.
2.Tribunalul,
procedând la judecarea pricinii, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
2.1.Premisele declanșării litigiului
La data de 14.03.2013, cu chitanța . nr._ (f.18), reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Mun.C., suma de 13.282 lei - „ taxă emisii poluante ” .
Taxa a fost stabilită de către Administrația Finanțelor Publice C., prin Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante, pentru înmatricularea pe numele reclamantei a autoturismului marca Mercedes Benz, . WDC1641201A259838, având primă înmatriculare 27.06.2007, într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
Reclamanta– invocând prelevarea ilegală a taxei,”împotriva dispozițiilor legale interne și europene în materie de taxare cu privire la autovehicule”, a adresat organului fiscal o cerere de returnare integrală a sumei achitată conform chitanței menționate.
Cum organul fiscal nu a dat curs cererii de restituire- comunicând refuzul prin adresa nr._/2013 (f.17), a fost investită instanța de contencios administrativ cu soluționarea prezentei acțiuni.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
2.2.1 Asupra admisibilității acțiunii deduse judecății.
Apărarea procesuală formulată de pârâtă prin invocarea excepției inadmisibilității pretențiilor reclamantului, sub motiv că nu a fost suplinită - în termenul consacrat de art.207 din OG.92/2003, cerința formulării contestației administrative apare ca nefondată.
Cererea având ca obiect obligarea autorității fiscale pârâte la restituirea taxei pentru emisii poluante este perfect admisibilă.
Ne oprim asupra acestei concluzii în considerarea preeminenței dispozițiilor și jurisprudenței comunitare față de reglementările interne, neconformarea la cerințele prescrise de art.205 și urm. OG.92/2003 neputând fi sancționată cu fine de neprimire a cererii de restituire a taxei.
Fără doar și poate, procedura consacrată de art.205 și urm. OG.92/2003 are caracterul unui „remediu național ineficient”, câtă vreme practica administrativă este în sensul că se invocă de către autoritate faptul că organele administrativ fiscale, prin emiterea deciziei de calcul a taxei, nu au făcut altceva decât să respecte legislația internă. Temeiul juridic al acțiunii – situația de fapt calificată juridic, se circumscrie disp.art.8 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004, contrar susținerilor pârâtei.
Concluzia se impune – pentru identitate de rațiune, și în raport de hotărârea pronunțată de instanța supremă în dezlegarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.24/14.11.2011 – obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330/7 c.pr.civ., stabilindu-se că „ Procedura de contestate prevăzută de art.7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei depoluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.”d” din același cod”.
2.2.2. Cu referire la fondul litigios:
Cenzura actului administrativ atipic – refuzul pretins a fi nejustificat al autorității administrative de a proceda restituirea sumei de 2.064 lei reprezentând taxă emisii poluante, se va realiza de instanță în considerarea legislației sub imperiul căreia a fost emis.
Prin Legea nr.9/2012 a fost abrogată O.U.G.50/2008, intervenția legislativă fiind justificată pentru a da curs Hotărârilor pronunțate de C.J.U.E. în cauzele „T. c.României” și „N. c.României”, prin care s-a statuat, în esență că, regimul de impozitare prevăzut de OUG.50/2008 nu instituie o discriminare directă, dar un impozit intern astfel cum este reglementat prin OUG.50/2008, poate fi direct discriminatoriu prin efectele sale, descurajând importurile de autovehicule.
Sfera subiecților impunerii și situațiile în care le incumbă obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante au fost stabilite prin noul act normativ.
Potrivit art.4 al Legii nr.9/2012:
„(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Contrar susținerilor reclamantului care pretinde că s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire a taxei impusă de prevederile Lg.9/2012, cu modificarea adusă prin OUG.1/2012, instanța constată că atât la data la care s-au născut raporturile juridice de drept fiscal (prin efectuarea plății sumei stabilite prin decizia de calcul emisă la 13.03.2013), efectele suspensive edictate de prevederile OUG.1/2012, încetaseră.
Prin încetarea efectelor suspensive ale OUG 1/2012, taxa pentru emisiile poluante pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori produse în România
Prin art. 6 al Legii nr.9/2012 – cu trimitere la anexe, au fost determinate elementele pe baza cărora se determină suma de plată.
Modalitatea de calcul a taxei pentru emisii poluante este unitară pentru situațiile la care acesta se achită, calculul fiind identic, indiferent dacă va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau în străinătate ori dacă este vechi sau nou) sau la momentul transcrierii dreptului de proprietate a autovehiculelor și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante.
Sub acest aspect, nu se mai poate reține că Legea nr.9/2012 ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.
Nu se verifică nici susținerea reclamantei potrivit cu care taxa impusă prin Legea nr.9/2012 nu ar fi conformă cu art.30 și art.110 din TFUE (ex art.25, 90 TCE).
Potrivit art.30 din TFUE (ex-articol 25 din TCE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, interdicție care se aplică și taxelor vamale cu caracter fiscal, dispoziție legală ce trebuie în mod necesar coroborată cu prevederile art.34-35 TFUE.
Articolele 34 -35 din TFUE se referă la importurile, respectiv exporturile din interiorul UE și interzic „restricțiile cantitative și oricare alte măsuri cu efect echivalent” între statele membre, în vreme ce articolul 36 TFUE prevede derogări de la libertățile aferente pieței interne stabilite prin articolele 34 și 35 TFUE, în cazurile justificate din anumite motive specifice.
Dispozițiile menționate au, practic, rol de mecanism de siguranță, care garantează verificarea compatibilității cu legislația UE a oricărui obstacol în calea comerțului din piața internă, iar reglementările specifice care pot aduce atingere pieței interne, cum ar fi prevederile fiscale ale articolului 110 T.F.U.E., prevalează asupra dispozițiilor generale ale articolelor 34-36 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de „taxă cu efect echivalent”, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, „oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia”, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Art.110 din TFUE (fost art.90 din Tratatul Comunității Europene) prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În jurisprudența referitoare la art.90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține incidența acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și cele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Sub aspectul analizat, practic nu se mai poate reține că Legea nr.9/2012 ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.
Nu se poate susține, de plano, că prin instituirea unei taxe de înmatriculare sunt încălcate disp.art.34-36 din Tratat, concluzie susținută și de Comunicarea Comisiei Europei către Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Economic și Social European din 14.12.2012, în considerarea căruia în legislația internă a fost adoptată OUG 9/2013 privind timbrul de mediu.
În cuprinsul Comunicării, Comisia identifică bunele practici propuse statelor membre spre a fi aplicate pe termen scurt, la pct.2 din „ Concluzii și măsuri subsecvente” fiind menționat:
„Pentru a evita dubla impunere și „supraimpozitarea” în cazul în care cetățenii transferă definitiv un autoturism dintr-un stat membru în altul, statele membre care au aplicat inițial taxa de înmatriculare ar trebui cel puțin să acorde o rambursare parțială a taxei ținând cont de deprecierea autoturismului, indiferent dacă statul membru de destinație prevede sau nu o scutire de la plata taxei de înmatriculare, dacă este cazul”.
În condițiile în care, în prezent, 18 dintre statele membre percep taxe de înmatriculare pentru vehicule și în afara Directivei 83/182/CEE – care prevede scutiri de taxe pentru introducerea temporară a unui autovehicul rutier dintr-un stat membru în altul, nefiind adoptată legislație secundară în domeniu, însăși instituțiile europene admit că statele membre sunt libere să aplice în cazul autoturismelor alte taxe decât TVA, atâta timp cât aceste taxe sunt în conformitate cu principiile generale ale legislației Uniunii Europene.
Concluzionând, nu se poate susține cu temei, că prin taxa consacrată prin Legea nr.9/2012(după încetarea efectelor suspensive ale OUG.1/2012), s-au instituit restricții cantitative/măsuri cu caracter echivalent sau că ar avea un caracter direct sau indirect discriminatoriu, în accepțiunea dată de art.34-36 și art.110 TFUE.
Pentru considerentele – de fapt și drept ce preced, va fi respinsă acțiunea dedusă judecății, ca nefondată.
Față de soluția pronunțată în dezlegarea conflictului judiciar dintre părțile litigante între care s-a stabilit raportul juridic procesual inițial, cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu ( admisă în principiu conf.art.74 alin.2 c.pr.civ.), va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. G., cu domiciliul în C., ., nr.84, ..B, . cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr.18, ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. pentru MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. G.
Tehnored.jud.A. N.
5 ex./29.01.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 980/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1174/2014.... → |
|---|
