Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1354/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1354/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 4209/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1354/APCA
Ședința publică din data de 17.12.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. V. M.
JUDECĂTOR – A. J. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului promovat de apelanta petentă ., cu sediul în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4630/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , intimată fiind A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA REGIONALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 17.12.2014, când a decis următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului contencios contravențional de față:
Prin sentința civilă nr.4630/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în ds._, a fost respinsă plângerea formulată de petenta . împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.02.2014 întocmit de agenții constatatori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Genearlă Antifraudă Fisaclă Regională 2 C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/14.02.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 de lei potrivit art. 11 alin. 1 lit. b din OUG nr. 28/1999 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. 3 din OUG nr. 28/1999. De asemenea, petentei i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni potrivit art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, precum și cea a confiscării sumei de 345 lei potrivit art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999, reținându-se că la data de 14.02.2014, operatorul economic desfășoară activitate de comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, respectiv comerț cu flori în spațiul de la punctul de lucru din C., . pieții agroalimentare km 4-5 fără a emite bonuri fiscale pentru toate produsele livrate către populație, nerespectându-se prevederile art. 1 alin. 2 din OUG 28/1999. În fapt, la data și ora controlului, în urma comparării datelor înscrise pe raportul intermediar X al aparatului de marcat electronic fiscal cu suma existentă în sertarul casei de marcat s-a constatat un plus în casa de marcat în sumă de 344,00 lei, sumă care nu a putut fi justificată prin plățile înscrise în documentele emise, făcându-se venit la bugetul de stat.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezenta reprezentantului legal al petentei și a fost semnat și stampilat fără obiecțiuni.
În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 alin.1, 7 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cu privire la motivul de nulitate constând în lipsa consemnării posibilității de a achita jumătate din amendă în termen de 48 de ore, instanța îl apreciază neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu posibilitatea achitării în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ numai în situația în care se prevede o asemenea posibilitate în actul normativ care sancționează contravenția. Or, petenta a fost sancționată potrivit dispozițiile din OUG 28/1999, iar în cuprinsul acestui act normativ nu se prevede în mod expres posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii contravențională, ci se face o trimitere generică la dispozițiile din OG 2/2001.
Referitor la motivul de nulitate constând în consemnarea în cuprinsul aceluiași proces verbal de contravenție a două sancțiuni contravenționale, instanța apreciază că nu este întemeiat.
Instanța reține că petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 de lei, minimul prevăzut de lege (art.11 alin.1 lit.b din OUG 28/1999), confiscarea sumei de 344 lei pentru care nu s-au emis bonuri fiscale (art. 11 alin. 3 din OUG 28/1999) și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni (art.14 alin.2 din OUG 28/1999), iar potrivit art. 14 alin. 2 din O.U.G. 28/1999 sancțiune complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni se aplică obligatoriu alături de sancțiunea principală (fie amendă contravențională, fie eventual avertisment). De asemenea, potrivit art. 11 alin.3 din OUG 28/1999 sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.
Mai mult, dispozițiile art. 5 alin. 7 din OG 2/2001 prevăd că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune principală și una sau mai multe sancțiuni complementare, fără a face distincție dacă este necesară întocmirea mai multor acte sancționatoare.
Prin urmare având în vedere că aplicarea sancțiunilor complementare în cauză se face ope legis, legiuitorul prezumând existenta proporționalității sancțiunilor complementare cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar organul constatator are doar competenta de a prezenta elementele de fapt în vederea individualizării sancțiunilor complementare, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție contestat este legal sub aspectul aplicării sancțiunilor contravenționale, nefiind necesară aplicarea acestora prin actele sancționatoare diferite.
Referitor la motivul de nelegalitate potrivit căruia procesul verbal contestat nu a fost semnat de către un martor, instanța apreciază că dispozițiile art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 sunt incidente în ipoteza în care procesul verbal de contravenție contestat a fost încheiat în lipsa contravenientului sau fiind de față contravenientul, refuză sau nu poate semna. Or, în cauză, procesul verbal de contravenție a fost încheiat în prezenta petentei, fiind semnat și stampilat de către reprezentantul acesteia.
Cu privire la susținerea petentei conform căreia fapta nu este descrisă corespunzător întrucât nu s-a specificat acțiunea sau inacțiunea autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei un caracter contravențional, instanța apreciază că fapta a fost descrisă cu indicarea tuturor împrejurărilor de natură să contribuie la stabilirea gravității acesteia, iar mențiunile cu privire la împrejurările săvârșirii faptei permite instanței sa cerceteze legalitatea procesului verbal încheiat prin stabilirea faptei materiale, verificarea încadrării juridice și a sancțiunilor aplicate prin raportare la fapta reținută.
De asemenea, instanța apreciază că în situația în care fapta nu a fost săvârșită în împrejurările indicate de agenții constatatori, petenta avea obligația, să aducă dovezi din care să rezulte faptul contrar, simpla afirmare a unui fapt sau simpla negare a unui aspect reținut de agentul constatator nefiind suficient pentru a conduce la anularea procesului-verbal. În orice caz, faptul că agentul constatator nu a făcut o descriere detaliată a împrejurărilor săvârșirii contravenției este de natură a atrage numai nulitatea condiționată de existența unei vătămări, astfel că nu va conduce la anularea procesului-verbal, atâta timp cât nu s-a produs o vătămare care să nu poată fi înlăturată astfel, iar, întrucât petenta nu a făcut dovada vătămării, instanța apreciază că această vătămare este inexistentă, iar descrierea faptei este completă, fiind indicate toate împrejurările necesare, cu respectarea dispozițiilor art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art.1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 28/1999, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale și, de asemenea, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților, nerespectarea acestei obligații fiind contravenție conform art. 10 lit. b, care prevede că constituie contravenție neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate […] și fiind sancționată potrivit art. 11 alin. 1 lit. b cu amendă contravențională de la 8.000 lei la 10.000 lei din O.U.G. nr. 28/1999
De asemenea, pe lângă amenda contravențională, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. 1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale […] sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat potrivit art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999.
Totodată, conform art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b referitoare la neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Față de descrierea faptei de către agentul constatator, instanța apreciază că aceasta se încadrează în textul legal menționat, sancțiunile aplicate fiind de asemenea legale prin raportare la limitele prevăzute de lege.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, astfel că, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul său sunt elemente de fapt ce reprezintă adevărul, prezumție relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate. Prin urmare, petentul, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 C. pr. civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.02.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Pentru a fi înlăturată prezumția de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este suficientă simpla solicitare de anulare a actului și de negare a faptelor, ci petenta trebuie să ceară instanței, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Astfel, instanța constată că săvârșirea faptei rezultă în mod clar din fișa de monetar întocmită la data controlului, evidențiindu-se o diferență între numerar și sumele de pe bonurile fiscale în cuantum de 345, rezultând că nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate. De asemenea, petenta recunoște în cuprinsul plângerii contravenționale că pentru această diferență nu fuseseră emise bonuri fiscale din cauza aglomerației, însă că urma sa îndeplinească această obligație.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar petenta nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.02.2014 a fost legal și temeinic întocmit.
În legătură cu sancțiunile aplicate, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 de lei, minimul prevăzut de lege (art.11 alin.1 lit.b), confiscarea sumei de 689 lei pentru care nu s-au emis bonuri fiscale (art.11 alin.3) și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni (art.14 alin.2).
Petenta solicită pe de-o parte înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni. Totuși, astfel cum în mod întemeiat arată intimata, având în vedere că procesul-verbal este temeinic și legal, înlăturarea acesteia nu este posibilă, art.14 alin. 2 precizând clar că această sancțiune complementară se aplică obligatoriu alături de sancțiunea principală (fie amendă contravențională, fie eventual avertisment).
De altfel, deși invocă o . chestiuni referitoare la eventualul prejudiciu pe care l-ar suferi petenta ca urmare a suspendării activității pe 3 luni, instanța este în imposibilitatea să aprecieze asupra oportunității aplicării acestei sancțiuni din moment ce aplicarea sa este obligatorie.
În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, instanța reține că întreaga legislație privind aparatele de marcat electronic fiscale urmărește realizarea unui scop extrem de important în contextul economic și social actual, respectiv reducerea evaziunii fiscale prin înregistrarea tuturor tranzacțiilor comerciale. Fapte precum cea a petentei aduce atingere acestui obiectiv și afectează și pe ceilalți contribuabili, fiind o faptă gravă.
De asemenea, instanța apreciază că înscrisurile anexate de către petentă pentru a dovedi că își îndeplinește în mod constant obligația de a emite bonuri fiscale, nu înlătură caracterul grav al faptei reținute având în vedere că legea prevede ca pentru toate produsele să fie emise bonuri fiscale și indiferent de contextul desfășurării activității. Mai mult, fapta a fost constatată într-o zi de sărbătoare legală când comerțul cu flori este în creștere, iar petenta în ciuda aglomerației specifice zile trebuia sa depune toate diligențele în vederea emiterii bonurilor fiscale cu atât mai mult cu cât aceasta ar fi înregistrat venituri considerabile în ziua respectivă.
Având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, instanța apreciază că sancțiunile aplicate de agentul constatator au fost în mod corect individualizate, neimpunându-se înlocuirea sancțiunii principale cu avertisment.
Față de aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională și va menține procesul-verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.
Împotriva acestei hotărâri, petenta - în termen legal - a declarat apel.
Apelanta petentă apreciază hotărârea supusă controlului judiciar ca nelegală și netemenică, iar soluția preconizată este aceea a modificării în tot, admiterea plângerii și anularea sancțiunilor, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii principale și a celei complementare de suspendare a activității pe o durată de 3 luni, cu sancțiunea avertisment.
În motivarea apelului sunt reluate criticile aduse procesului verbal contestat, expuse în cuprinsul plângerii contravenționale și se invocă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond prin care plângerea a fost respinsă motivat de faptul că nu a fost dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agenții constatatori.
Susține apelanta că judecătorul fondului, în mod nelegal, a respins cererea de amânare formulată de reprezentantul său convențional, la primul termen de judecată, fără a dispune cu privire la administrarea probei testimoniale solicitate în dovedirea nevinovăției, mijloc de dovadă a cărui administrare o solicită, în apel.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii atacate este apreciat de apelant ca fiind respingerea cererii de anulare a procesului verbal contestat ca urmare a nerespectării de către agenții constatatori a dreptului societății de a achita jumătate din minimul amenzii contravenționale, nelegalitate ce a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție. Sunt invocate disp.art.12 alin.3 din OUG 28/1999 și art.16 alin.1 din OG nr.2/2001.
Apelanta opinează că un alt motiv de nulitate al procesului verbal îl constituie modalitatea de aplicare a măsurii complementare a confiscării unei alte sume decât cea găsită în casa de marcat fără bon fiscal. Se solicită a se constata că suma găsită în plus a fost de 344 lei, iar agenții constatatori au dispus confiscarea sumei de 345 lei.
Cu privire la capătul de cerere subsidiar, apelanta menționează că împrejurările concrete existente la data controlului impun concluzia că nu a existat o intenție directă sau indirectă de a încălca norma legală, săvârșirea contravenției fiind provocată de agenții constatatori, că se poate dispune înlocuirea amenzii cu avertismentul, după cum aceeași soluție poate fi pronunțată și în referire la sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de trei luni. Invederează apelanta că are două angajate, cărora ar urma să le fie suspendat contractul individual de muncă, dar și faptul că a efectuat investiții pentru atragerea clientelei, iar suspendarea activității ar avea drept consecință diminuarea sau pierderea vadului comercial.
În probațiune, apelanta solicită a fi valorificate înscrisurile depuse la instanța de fond și administrată proba testimonială cu martorii N. A.-I. și R. F. A..
Legal citat, organul constatator a depus întâmpinare (f.14-19), solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temenicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate, cu luarea în considerare a disp.art. 479 c.pr.civ., Tribunalul constată nefundat apelul dedus judecății.
Concluzia în acest sens este argumentată prin prisma celor ce urmează:
Prin procesul-verbal . nr._/14.02.2014, . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 de lei potrivit art. 11 alin. 1 lit. b din OUG nr. 28/1999 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. 3 din OUG nr. 28/1999. De asemenea, i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni potrivit art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, precum și cea a confiscării sumei de 345 lei potrivit art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999, reținându-se că la data de 14.02.2014, operatorul economic desfășoară activitate de comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, respectiv comerț cu flori în spațiul de la punctul de lucru din C., . pieții agroalimentare km 4-5 fără a emite bonuri fiscale pentru toate produsele livrate către populație, nerespectându-se prevederile art. 1 alin. 2 din OUG 28/1999. În fapt, la data și ora controlului, în urma comparării datelor înscrise pe raportul intermediar X al aparatului de marcat electronic fiscal cu suma existentă în sertarul casei de marcat s-a constatat un plus în casa de marcat în sumă de 344,00 lei, sumă care nu a putut fi justificată prin plățile înscrise în documentele emise, făcându-se venit la bugetul de stat.
Pe calea plângerii contravenționale, . a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
Prin hotărârea supusă controlului judiciar, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății.
Controlul judiciar relevă că, în mod judicios, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001 și a concluzionat că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prescripțiilor legale, iar sub aspectul temeiniciei probațiunea administrată în cauză confirmă veridicitatea situației faptice consemnată de agentul constatator în procesul verbal contestat.
În acord cu disp.art.425 alin.1 lit.”b” c.pr.civ., judecătorul fondului a argumentat soluția de respingere a plângerii contravenționale, motivarea hotărârii fiind clară, precisă și conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Contrar susținerilor apelantei petente, instanța de fond nu a omis a se pronunța cu privire la administrarea probei testimoniale.
Din actele și lucrările dosarului, Tribunalul observă că - în fața instanței de fond, petenta nu a solicitat administrarea probei testimoniale ( nici prin cererea introductivă de instanță și nici prin răspunsul la întâmpinare).
Încuviințarea probei testimoniale a fost dispusă de instanța de control judiciar – în considerarea caracterului devolutiv ala apelului.
Depozițiile martorelor Ciuntuc (N.) A. I. și R. F. A. nu vor fi valorificate de instanță pentru a lipsi de eficiență juridică procesul verbal contestat.
Este îndeobște cunoscut că forța probantă a mărturiei este lăsată la aprecierea instanței care, după ce evaluează critic declarațiile martorilor, se va pronunța asupra faptelor și împrejurărilor relatate de martori, statuând cu privire la măsura în care au fost dovedite. Rezultatul aprecierii unui martor poate consta în: faptul probat a fost dovedit și nu a lăsat nici o îndoială; faptul este nesigur și va trebui dovedit prin alte mijloace de probă; martorul nu a fost sincer, astfel încât nu se va ține cont de depoziția acestuia la pronunțarea soluției.
În situația de speță, prin declarațiile martorelor nu doar că nu s-a probat o altă situație faptică decât cea constatată în cuprinsul procesului verbal de contravenție, ci – mai mult, a fost confirmată abaterea contravențională reținută în sarcina intimatei petente, fiind irelevante relatările privitoare la modalitatea în care au acționat agenții constatatori.
Instanța de judecată nu este ținută să se pronunțe asupra legalității tehnicilor și metodelor utilizate în efectuarea controlului de către inspectorii din cadrul DGAF C., ci – în procedura consacrată de OG nr.2/2001, exercită controlul de legalitate și temeinicie al procesului verbal.
Dacă agenții constatatori au acționat „ ca niște adevărați detectivi” – după cum susține intimata petentă în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus la instanța de fond apelanta petentă avea posibilitatea să sesizeze organele abilitate despre neregulile săvârșite cu ocazia controlului.
De altfel, fără a porni de plano de la o prezumție de lipsă de obiectivitate a martorelor, instanța apreciază că relatările acestora sunt marcate de o consistent doză de subiectivism, câtă vreme abaterea reținută în sarcina societății apelante a fost consecință directă a nerespectării obligațiilor de serviciu ce le reveneau, situație ce poate determina inițierea de către societate a unei acțiuni în regres, îndreptată împotriva lor.
Pornind de la cele statuate de doctrina de specialitate, respectiv faptul că „ simpla legătura de rudenie sau raporturile de serviciu dintre un martor și una din părțile litigante nu creează prezumția de lipsă de obiectivitate, la o astfel de concluzie putându-se ajunge numai din analiza declarațiilor martorului în complexul întregului material probator”, Tribunalul apreciază că se impune înlăturarea depozițiilor martorelor în condițiile în care procesul verbal de contravenție a fost semnat fără obiecțiuni de reprezentantul societății și nu a fost înregistrată nici o petiție/reclamație împotriva agenților constatatori la organele abilitate să efectueze verificări și să aplice sancțiuni.
Concluzionând, prin probațiunea administrată în cauză – atât la instanța de fond, cât și în apel, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie - asociată procesului verbal în care sunt înscrise faptele percepute personal de agenții constatatori, împrejurare față de care nu se impune anularea actului sancționator.
Nu se justifică nici anularea procesului verbal pentru nesocotirea disp.art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 – prin lipsa mențiunii privitoare la posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii.
Este adevărat că potrivit disp.art.12 alin.3 din OUG 28/1999 R, dispozițiile ordonanței se completează cu cele cuprinse în OG nr.2/2001, însă în interpretarea și aplicarea prevederii legale privind posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii, literatura de specialitate și în acord cu ea practica jurisprudențială s-au pronunțat constant că „acest beneficiu există numai în cazul în care actul normativ aplicabil prevede o asemenea posibilitate”. Or, OUG 28/1999R – lege specială în raport de OG nr.2/2001 nu consacră o atare posibilitate.
Nici faptul că în cuprinsul procesului verbal – cu ocazia descrierii faptei a fost menționată suma ce nu a fost înregistrată ca fiind de 344 lei, iar măsura complementară a confiscării a vizat suma de 345 lei nu se constituie într-un motiv de nulitate, astfel cum opinează apelanta petentă, fiind vorba despre o evidentă eroare materială, de consemnare. În mod corect s-a dispus măsura complementară a confiscării sumei de 345 lei încasată din vânzări neînscrise în raportul „x” emis de casa de marcat electronică fiscală (diferență înscrisă în situația monetarului întocmit de inspectorii antifraudă, înscris, f.36 dosar fond).
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertismentul, respectiv de înlăturare a sancțiunii complementare a suspendării activității pentru o perioadă de 3 luni, nu poate fi primită.
Este adevărat că spre deosebire de sancțiunile ce aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile din dreptul contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, scopul dreptului contravențional reprezentându-l prevenirea și combaterea contravențiilor. Dar, tocmai pentru realizarea acestui scop, legea contravențională prevede sancțiuni adaptate fiecărei specii de contravenții sau contravenienți.
Pentru contravenția reținută în sarcina apelantei petente, sancțiunea stabilită – potrivit art.11 alin.1 lit.”b” este amenda de la 8.000 la 10.000 lei.
Opțiunea legiuitorului de a cuantifica o amendă consistentă sub aspectul cuantumului nu este întâmplătoare, fiind determinată în baza datelor furnizate de statisticile oficiale referitoare la fenomenul contravențional, la recrudescența și consecințele acestuia, de necesitatea de evaluare în norma de stabilire și sancționare a faptei a tericolului social al acesteia.
Chiar dacă se poate susține că în raport de norma ce incriminează și sancționează delictul contravențional legiuitorul a determinat doar pericolul social abstract, revenind judecătorului atributul de a determina în concret gradul de pericol social, tot nu se poate afirma cu temei că, în speță, fapta contravențională ar prezenta un grad de pericol social redus.
Aceasta întrucât, pe de o parte, delictele fiscale prin ele însele sunt fapte de pericol social consistent - optică îmbrățișată și de practica jurisprudențială a instanței de contencios european, iar pe de altă parte, este legitimă opțiunea legiuitorul intern care prin norme coercitive instituie sancțiuni contravenționale severe pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare.
În speță, relevanța pericolului social este dată nu de obiectul material al contravenției - suma de 345 lei, care nu a fost înregistrată cu aparatul de marcat electronic fiscal, ci de obiectul juridic al acesteia, respectiv valoarea socială ocrotită și relațiile sociale generate de aceasta.
A concluziona că delicte fiscale, ca cel săvârșit de apelanta petentă, se circumscriu ilicitului contravențional cu un grad de pericol social redus ar însemna să ignorăm scopul mediat al faptei, dar și mobilul, motivația comiterii sale.
În referire la sancțiunea complementară, astfel cum a reținut și judecătorul fondului, Tribunalul apreciază că aceasta nu poate fi reindividualizată ( neputând fi înlocuită o sancțiune complementară cu sancțiunea principală a avertismentului) și, cu atât mai puțin înlăturată, de vreme ce art.14 alin. 2 din OUG 28/1999R prevede clar că această sancțiune se aplică obligatoriu alături de sancțiunea principală (fie amendă contravențională, fie eventual avertisment).
Examinând cauza sub toate aspectele, se constată că nu există motive care să conducă la lipsirea de eficiență a procesului verbal de contravenție care cuprinde elementele obligatorii prescrise de art.17 din OG.2/2001, fapta reținută în sarcina apelantei petente întrunind elementele constitutive ale contravenției pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar sancțiunile au fost aplicate cu respectarea principiului legalității și în considerarea criteriilor de individualizare consacrate de art.21 din OG.2/2001.
Față de cele ce preced, se constată caracterul nefondat al criticilor aduse de apelanta petentă hotărârii primei instanțe și, pe cale de consecință, în temeiul art.480 alin.1 c.pr.civ., va respinge apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de apelanta petentă ., cu sediul în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4630/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , intimată fiind A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA REGIONALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2014.
P., JUDECATOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.O. I.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./16.01.2015
2 .>
| ← Cerere în anulare ordonanţă - somaţie de plată. Decizia nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 350/2014.... → |
|---|
