Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 854/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 854/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 17822/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 854

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.

JUDECĂTOR: E. C.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție A_, formulat de apelanta petentă ., cu sediul procesual ales în C., ., nr. 128A, ., ., în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4939/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantă avocat B. D., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, iar pentru intimat se prezintă avocat în substituire P. I., în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Reprezentantul apelantei depune la dosar împuternicire avocațială, practică judiciară și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Instanța procedează la anularea taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială pentru av. P. B. M. și delegație de substituire.

La interpelarea instanței reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat.

În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului și să se aprecieze asupra împrejurării pentru care societatea a fost sancționată, astfel cum s-a solicitat și pe fondul cauzei de a se aplica sancțiunea avertismentului, dat fiind faptul că la data la care s-a aplicat sancțiunea era plătită taxa, că societatea are o activitate pasageră, că există o persoană care răspunde de plata rovinietelor, persoană ce a fost solicitată că martor, însă proba nu a fost încuviințată, că în funcție de contractul pe care îl încheie societatea se plătește rovinieta. Totodată arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului dat fiind faptul că apelanta nu a făcut dovada netemeiniciei și nelegalității procesului verbal, chiar și-a recunoscut fapta. Totodată arată referitor la solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertismentul faptul că apelanta este o persoană juridică pentru care există mai multe plângeri contravenționale înregistrate, nefiind la prima abatere de acest fel, și că societatea a fost sancționată totuși cu minimul amenzii prevăzut de lege. Totodată arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.07.2013 sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C. admiterea plângerii și anularea procesului-verbal . nr._/20.06.2013 și exonerarea de la plata amenzii; în subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul-verbal a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei conform art.4 alin.13 lit.c din H.C.J. nr.2252/2012, reținându-se că în data de 20.06.2013 conducătorul auto V. L. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără a putea face dovada plății taxei de utilizare a drumului județean. A aratat că cele reținute în sarcina sa nu sunt adevărate din moment ce a achitat taxa de drum județean dar a fost în imposibilitatea de a înmâna conducătorului auto dovada plății.

Invocă petenta prevederile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului în sensul că, astfel cum a hotărât instanța de contencios european, în procedura contravențională petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, sarcina probei revine, în primul rând, organului constatator, îndoiala profitând petentului (in dubio pro reo). Consideră petenta că prezumția de nevinovăție este incompatibilă cu orice eventuală prezumție de temeinicie a procesului-verbal, petentul având sarcina probei doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției contravenientului dincolo de orice dubiu rezonabil. A invocat petenta hotărârea Curții în cauza A. c. România în sensul că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumție lipsită de rezonabilitate, punând contravenientul într-o situație prea dezavantajoasă în raport cu agentul constatator.

În drept au fost invocate prevederile OG nr.2/2001.

În susținerea plângerii petenta a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus chitanța . nr._ (f. 4) și procesul-verbal contestat (f. 5) împreună cu înștiințarea de plată și copia plicului (f. 6, 7), precum și proba testimonială cu martorul C. L. A..

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând anularea plângerii contravenționale, iar în subsidiar, respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

Referitor la excepția nulității plângerii contravenționale învederează intimatul că cererea de chemare în judecată nu cuprinde motivele de fapt și de drept, petenta arătând că le va depune până la primul termen de judecată, contrar art.194 alin.1 lit. d C.proc.civ., impunându-se așadar anularea plângerii contravenționale. A aratat intimata că procesul-verbal respectă condițiile impuse de lege pentru valabilitatea sa și, în plus, beneficiază de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, faptele consemnate în cuprinsul procesului-verbal intrând sub incidența prevederilor art.4¹ alin.13 lit.c din HCJ nr.252/2012. A aratat intimata că, deși petenta a fost sancționată cu amenda minimă, aceasta nu a fost suficientă din moment ce în data de 27.06.2013 a săvârșit din nou aceeași contravenție fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei C. o altă plângere contravențională sub nr._/212/2013.

În drept au fost invocate prevederile art.194 C.proc.civ. și H.C.J. nr.252/2012.

În apărare intimata a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus extras de pe portalul instanțelor de judecată (f. 21), copia de pe H.C.J. nr.252/2012 privind modificarea și completarea H.C.J. C. nr.5/2007, adresa nr.6653/06.08.2013 a Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri C. prin care se înaintează către petentă procesul-verbal contestat împreună cu confirmarea de primire, precum și procesul-verbal contestat (f. 22-52).

În ședința publică din data de 03.03.2014, instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de intimată la termenul din 24.02.2014, ca tardivă, pentru considerentele arătate în încheierea de la acea dată.

La termenul din data de 25.04.2014 instanța a încuviințat probe cu înscrisuri pentru ambele părți și, față de teza probatorie învederată instanței, a respins proba cu martorul propus ca nefiind utilă, instanța fiind lămurită față de înscrisurile depuse la dosar.

Prin sentinta civila nr. 4939/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de agentul constatator, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 500 de lei, reținându-se că ansamblul auto cu nr. de înmatriculare_ /_ a circulat în data de 20.06.2013, ora 10:00, pe DJ 391, între localitățile Topraisar și Mereni, fără a se putea face dovada plății taxei de utilizare a drumului județean, conform H.C.J. nr.252/2012.

Procesul-verbal nu a fost semnat de un reprezentant al petentei, iar cei de față aveau calitatea de agenți constatatori, neputând avea calitatea de martori conform OG nr.2/2001.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. De altfel, petenta nu critică sub acest aspect procesul-verbal, susținerile sale referindu-se la temeinicia acestuia.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art.4¹ alin.8 din H.C.J. nr.5/2007, conducătorii autotractoarelor, autotrenurilor, autovehiculelor de marfă și persoane care circulă pe drumurile județene au obligația de a opri și de a prezenta agenților constatatori dovada plății contravalorii serviciului public al rețelei de drumuri județene și autorizațiile aferente de circulație pe drumurile județene, lipsa autorizației de circulație pe drumurile județene însoțită de dovada plății constituind contravenția prevăzută de art.4¹ alin.13 lit.c din hotărâre, limitele amenzii fiind de la 500 la 2.500 de lei. La alin.3 sunt stabilite categoriile de vehicule pentru care se datorează taxa.

Față de descrierea făcută de agentul constatator în procesul-verbal, instanța a constatat că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale evocate, sancțiunea de 500 de lei fiind legală prin raportare la limitele prevăzută de Hotărâre.

În privința temeiniciei, petenta a susținut că la momentul controlului taxa de utilizare a drumurilor județene era achitată însă a fost în imposibilitatea de a înmâna conducătorului auto dovada plății, depunand la dosar chitanța . nr._/20.06.2013 în care se menționează numărul autovehiculului –_ . Totuși, din chitanța de la dosar rezultă că valabilitatea acesteia este de o zi – respectiv 21.06.2013, ulterior așadar sancționării petentei. Prin urmare, instanța a reținut reaua-credință a petentei care a depus la dosar un înscris procurat pro causa, ulterior sancționării, pentru a încerca inducerea instanței în eroare.

Pe de altă parte, petenta nu susține oricum că ar fi avut la momentul controlului dovada efectuării plății (verbum regens al contravenției fiind tocmai „lipsa” autorizației de circulație pe drumurile județene „însoțită” de dovada plății) și nu a invocat în cuprinsul plângerii vreo cauză exoneratoare de răspundere. În schimb, a înțeles petenta să invoce jurisprudența Curții europene a drepturilor omului, în sensul că beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta nu este însă una absolută, ci relativă. În acest context, jurisprudența Curții europene a drepturilor omului în materie (decizia de inadmisibilitate în cauza H. și alții contra României, cauza N. G. contra României) a consacrat faptul că, în materie contravențională, art.6 par.2 nu se opune unui mecanism prin care procesul-verbal să beneficieze de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție față de care ar deveni aproape imposibilă reprimarea faptelor ce constituie contravenții.

Prezumția este una evident relativă, putând fi răsturnată prin administrarea oricărei probe prevăzută de legislația națională, instanțele având însă rolul de a cerceta dacă nu cumva prin aplicarea acesteia s-ar depăși ceea ce Curtea numește „limite rezonabile”.

Instanța apreciază că aceste limite nu au fost depășite, petenta având posibilitatea, potrivit art.249 C.proc.civ., să propună toate probele de care înțelege să se folosească și pe care o instanță independentă și imparțială să le analizeze, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. În schimb, petenta a depus o chitanță care atesta dovada plății taxei de utilizare a drumurilor pentru ziua ulterioară sancționării. Instanța a apreciat așadar că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa și, prin urmare, constată temeinicia procesului-verbal contestat.

În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 500 lei, minimul prevăzut de lege (art.4¹ alin.13). Având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a acesteia

În condițiile în care lipsa fondurilor pentru investiții în domeniul transporturilor rutiere este de notorietate, afectând proiectele de reabilitare a drumurilor județene, instanța nu poate considera fapta ca fiind de gravitate redusă. Rolul taxei este tocmai acela de a asigura o infrastructură corespunzătoare care să contribuie la creșterea economică a județului C.; or, petenta, ignorând legea, a adus atingere tocmai acestui deziderat. În plus, prin prezentarea unor probe pro causa în fața instanței a dat dovadă de rea-credință.

Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca a invederat instantei de fond faptul ca soferul autovehiculului a fost in imposibilitate de a prezenta chitanta doveditoare a achitarii taxei judetene de drum, intrucat aceasta se afla la martorul C. A. L.. A mai invocat apelanta petenta prevederile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului în sensul că, astfel cum a hotărât instanța de contencios european, în procedura contravențională petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, sarcina probei revine, în primul rând, organului constatator, îndoiala profitând petentului (in dubio pro reo). Consideră petenta că prezumția de nevinovăție este incompatibilă cu orice eventuală prezumție de temeinicie a procesului-verbal, petentul având sarcina probei doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției contravenientului dincolo de orice dubiu rezonabil. A invocat petenta hotărârea Curții în cauza A. c. România în sensul că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumție lipsită de rezonabilitate, punând contravenientul într-o situație prea dezavantajoasă în raport cu agentul constatator.

Intimatul a depus intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat, precizand ca procesul-verbal de contraventie a fost in mod legal si temeinic intocmit.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul apelantului este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța de fond in mod corect a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. De altfel, petenta nu critică sub acest aspect procesul-verbal, susținerile sale referindu-se la temeinicia acestuia.

Cat priveste sustinerea petentei, in sensul că la momentul controlului, taxa de utilizare a drumurilor județene era achitată însă a fost în imposibilitatea de a înmâna conducătorului auto dovada plății, depunand la dosar chitanța . nr._/20.06.2013 în care se menționează numărul autovehiculului –_, in mod corect instanța de fond a reținut reaua-credință a petentei care a depus la dosar un înscris procurat pro causa, ulterior sancționării, pentru a încerca inducerea instanței în eroare, din chitanța de la dosar rezultand că valabilitatea acesteia este de o zi – respectiv 21.06.2013, ulterior așadar sancționării petentei.

S-a retinut ca prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta nu este însă una absolută, ci relativă, context in care, jurisprudența Curții europene a drepturilor omului în materie (decizia de inadmisibilitate în cauza H. și alții contra României, cauza N. G. contra României) a consacrat faptul că, în materie contravențională, art.6 par.2 nu se opune unui mecanism prin care procesul-verbal să beneficieze de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție față de care ar deveni aproape imposibilă reprimarea faptelor ce constituie contravenții, prezumția fiind una evident relativă, putând fi răsturnată prin administrarea oricărei probe prevăzută de legislația națională, instanțele având însă rolul de a cerceta dacă nu cumva prin aplicarea acesteia s-ar depăși ceea ce Curtea numește „limite rezonabile”.

In mod corect instanța de fond a apreciat că aceste limite nu au fost depășite, petenta având posibilitatea, potrivit art.249 C.proc.civ., să propună toate probele de care înțelege să se folosească și pe care o instanță independentă și imparțială să le analizeze, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. În schimb, petenta a depus o chitanță care atesta dovada plății taxei de utilizare a drumurilor pentru ziua ulterioară sancționării, retinand, astfel, că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa și, prin urmare, constată temeinicia procesului-verbal contestat.

In mod corect s-a retinut si ca, in privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 500 lei, minimul prevăzut de lege (art.4¹ alin.13), instanța apreciind că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a acesteia

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.

Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

De altfel, petenta insasi, prin aparator, a depus la dosar practica judiciara, din care rezulta ca societatea petenta are antecedente contraventionale, savarsind contraventii de aceeasi natura si de acelasi fel, asa cum rezulta din Dosarul nr._/212/2013, a carui Decizie (nr. 734/08.10.2014) a fost depusa in circumstantiere, practic, prin depunerea deciziei respective, petenta apelanta demonstrand instantei de judecata faptul ca a mai savarsit astfel de contraventii.

Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din apel, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.

Sub aspect sancționatoriu, astfel, in mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, fiind respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta petentă ., cu sediul procesual ales în C., ., nr. 128A, ., ., în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4939/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I.-L. O.-D. E. C.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond. V. M.

Tehnored.Jud. decizie I.-L. O.-D./06.11.2014/4 ex.

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 380/2014....		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 11/2014.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 854/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 854/2014. Tribunalul CONSTANŢA