Pretentii. Sentința nr. 965/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 965/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 10694/118/2013
Dos.nr.10._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.965
Ședința publică din data de 25.03.2014
Completul compus din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: G. M.
Pe rol fiind solutionarea cauzei în contencios administrativ având ca obiect - pretentii, formulată de reclamanta Directia Generală de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta, in contradictoriu cu paratul C. L. al Primariei Saligny, cu sediul in com.Saligny, ., jud.Constanta.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
Instanta, invoca din oficiu, in raport de prevederile art.1, 2 si 18 din L.nr.554/2004 exceptia de necompetenta materiala si rămâne in pronuntare asupra exceptiei.
TRIBUNALUL
Asupra prezentei cauze:
Prin actiunea promovata si înregistrată la data de 30.12.2013 pe rolul Tribunalului C. – Sectia de contencios administrativ si fiscal sub nr.10._, reclamanta Directia Generală de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, in contradictoriu cu paratul C. L. al Primariei Saligny, a solicitat instantei, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispuna obligarea paratului la plata:
- sumei de 57.069,84 lei, aferentă perioadei ianuarie 2010 - septembrie 2013 reprezentând contribuția acesteia la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență materială, persoanelor majore care beneficiază de protecție conform art.51 din L.nr.272/2004, modif.prin L.nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centre specializate aflate în subordinea reclamantei, pentru beneficiarii proveniti de pe raza unitatii administrative teritoriale a paratului;
- contravalorii penalităților de 0,30% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal;
S-a solicitat, de asemenea, a se dispunse si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt se arată in esenta că în perioada ianuarie 2010-noiembrie 2013 reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin internarea în centre aflate în subordine pentru copii și adulți, beneficiari ai serviciilor de protecție și asistență socială proveniți de pe raza administrativ- teritorială aparținând pârâtei, insa pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a contribui la finanțarea activității de protecție socială,sens in care a fost formula prezenta acțiune.
În drept au fost invocate disp.art.1349, 1357-1359, 1381, 1386, 1539 C.civil, L.nr.448/2006, HG nr.268/2007, L.nr.272/2004, L.nr.292/2011, L.nr.47/2006, OG nr.86/2004, OG nr.68/2003.
Au fost anexate inscrisuri - filele 8-21.
HG 268/2007, Legea 448/2006; Legea 272/2004; Legea 292/2011, Legea 47/2003, OG 86/2004, OG 68/2003, Codul de procedură civilă.
Legal citat pârâtul nu a formulat si depus întâmpinare.
Instanta, la termenul de judecata din data de 25.03.2014, a invocat in oficiu exceptia de necompetenta materiale in solutionarea cauzei.
Asupra prezentei exceptii:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civilă: ”Instanta se va pronunta mai intâi asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in totul sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.”
Instanta, la termenul de judecata din data de 25.03.2014, a pus in discutia partilor exceptia necompetentei materiale in solutionarea cauzei, invocata in oficiu.
Potrivit art 1 din L.nr.544/2004 - “(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
Actul normativ retinut stabileste limitele de investire ale instantelor specializate de contencios administrativ.
Potrivit art.2 alin.1 lit.c din L.nr.554/2004 - “act administrativ - act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.”
Pe de altă parte potrivit art.2 alin.1 lit.f din acelasi act normativ – ”contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;”
Potrivit art.8 din L.nr.554/2004, se prevede că - „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Astfel, pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte, cerințe impuse de art.1 din L.nr.554/2004.
Condiția vătămării unui drept ori interes recunoscut de lege este strâns legată de faptul că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere a reclamantului privitoare la un drept sau interes recunoscut de lege, ori de nerezolvarea în termenul legal.
Potrivit art.18 din L.nr.554/2004 - “ (1)Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Din analizarea normelor legale retinute, se constata că acțiunea în contencios administrativ se circumscrie de principiu uneia din următoarele situații:
- actul a fost emis de către o autoritate publică un act administrativ care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice, care îl vatămă pe reclamant . de lege sau ., iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea acelui act administrativ;
- reclamanta a adresat o cerere unei autorități publice care nu a soluționat-o in termenul legal sau și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea autorității administrative sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa.
Condiționarea admisibilității acțiunii în pretenții, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ, rezultă din conținutul art.18 alin.2 și art.19 alin.1 din L.nr.554/2004, potrivit cărora, în cazul soluționării cererii, instanța va hotari și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamanta a solicitat acest lucru, iar când când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
In speta se constata insa ca reclamanta nu este în ipoteza în care anterior sesizării instanței de contencios administrativ cu o cerere in pretentii materiale, să se fi adresat aceleasi instanței de contencios administrative, cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau pentru recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, iar cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții nu este subsecventă anulării unui act administrativ, astfel cum impune art.19 din L.nr.554/2004.
Este real că potrivit art.10 din L.nr.554/2004, tribunalele administrative-fiscale soluționează litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, dar numai în măsura în care, potrivit art.2 alin.1 lit.gdin lege, litigiul s-a născut:
- fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi;
- fie din nesoluționarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim,
iar pretențiile formulate ar reprezenta o reparare a prejudiciului produs printr-un act administrativ anulat de instanța de contencios administrativ.
Pe de altă parte, că nici L.nr.272/2004 si nici L.nr.448/2006, ca si legi speciale, nu conțin reglementări care să atribuie competența de soluționare a litigiilor născute din aplicarea acestora instanței de contencios administrativ.
Se retine ca HG nr.268/2007 prevede doar 2 ipoteze în care intervine competența specială a instanței de contencios administrativ respectiv la art.10 – neemiterea în termen de 30 de zile a dovezii ori aprobării de plată pentru dispozitive medicale solicitate de persoane cu handicap și art.11 – nerezolvarea favorabilă a cererii de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă, formulată de studentul cu handicap grav sau accentuat.
Competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile strict limitativ și condițiile prevăzute expres de legiuitor.
Calitatea de instituție/autoritate publică a părților nu atrage automat competența contenciosului administrativ, a admite concluzia contrară ar însemna a transforma în mod artificial orice litigiu având ca obiect obligația de a face – plata sumă de bani - într-unul litigiu administrativ.
Având în vedere lipsa dispozițiilor privind competența specială a instanței de contencios administrativ în aplicarea si executarea masurilor rezultate L.nr.272/2004 si L.nr.448/2006 precum și cele 2 ipoteze reglementate de art.10-11 din HG nr.268/2007, ce atrag competența exclusiva a instanței de contencios administrativ, rezultă per a contrario că în rest, pentru
celelalte litigii, competența aparține instanței de drept comun, determinata in raport de prevederile art.94-95 C.proc.civilă.
Pentru motivele retinute, instanta va admite exceptia de necompetenta materială a Tribunalului Constanta in solutionarea prezentei cauze, urmand a dispune declinarea cauzei, in baza art.132 alin.3 C.proc.civilă, spre competenta solutionare in favoarea Judecatoriei Medgidia, competentă material, în raport de disp.art.94 pct.1 lit.j C.proc.civilă, si teritorial, in raport de prevederile art.107 C.proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta.
In conformitate cu disp. art.132 alin.3 C.proc.civilă declină competenta de solutionare a actiunii promovate de reclamanta Directia Generală de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta, in contradictoriu cu paratul C. L. al Primariei Saligny, cu sediul in com.Saligny, ., jud.Constanta, spre competenta solutionare in favoarea Judecătoriei Medgidia.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.03.2014.
Președinte, D.–R. C. | Grefier, G. M. |
red/dact.jud.DRC
16.04.2014-4 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1075/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 380/2014.... → |
|---|
