Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 406/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 406/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 18293/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 406
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. M.
JUDECĂTOR A. L. N.
JUDECĂTOR R. N. B.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, formulat de recurenta ., cu sediul în București, .. 6, sector 1, în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P.G. P. ANAF - AUTORITATEA N. A VAMILOR prin DIRECTIA REGIONALA P. ACCIZE ȘI OPERATIUNI VAMALE CONSTANTA, cu sediul în G., ., județ G., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 880/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată, învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură intimata a depus întâmpinare, după care;
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constatată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.07.2012, sub nr._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, anularea procesului – verbal de contravenție nr. 164/28.06.2012.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul susține că, la data de 28.06.2012, echipa de control a intimatei s-a prezentat în stația de distribuție situată la adresa din DN2A, Centura de Vest intersecția cu Poiana, MUN. C.. La data efectuării acestui control erau îndeplinite de către petentă toate condițiile legale pentru desfășurarea activității comerciale.
Astfel, se arată în continuare că, deși în procesul verbal contestat s-a reținută că petenta a deținut și folosit încă din data de 17.11.2011 o ruletă cu lest (instrument gradat) cu declarație de conformitate nr. 7252 emis în data de 20.10.2011, care a fost livrată în stația distribuție carburanți supusă controlului la data de 17.11.2011, conform procesului verbal de predare-primire din data de 17.11.2011 și a avizului de expediție nr. 1717 emis la 16.11.2011 de către ., în mod surprinzător, organul de control a constatat că societatea în perioada 08.10._11 a funcționat și utilizat o riglă gradată veche fără a avea buletin de verificare metrologică.
Precizează, totodată că, societatea REVICOM OIL SRL îi furnizează instrumente de măsură pentru întreaga rețea de stații distribuție carburanți. P. produsele livrate în cursul unei luni, aceasta emite la final o factură fiscală și, astfel, pentru instrumentele de măsură ce au fost livrate pe parcursul lunii noiembrie 2011, inclusiv și ruleta cu lest, a fost emisă o factură în data de 16.11.2011 sub nr. 4234. Organul de control a reținut în mod cu totul eronat că instrumentul de măsură a fost livrat în baza unei alte facturi din data de 30.12.2011.
Pe cale de consecință, în mod greșit a apreciat intimata că stația de distribuție carburanți a funcționat fără a deține un instrument de măsură verificat metrologic în perioada 17.11._11 și a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 221 indice 3 alin. 3 C.fiscal.
În subsidiar, petenta solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din OG nr. 2/2001.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică, arătând că, la data de 28.06.2012, Direcția Județeană pentru Accize și operațiuni vamale C. a procedat la efectuarea unei acțiuni de supraveghere și control la societatea petentă – Stația nr. 3 C.. Cu această ocazie, reprezentantul petentei a prezentat în fotocopie Buletinul de măsurare nr. BR4-88/2009 emis de Biroul Român de Metrologie Legală pentru rigla gradată din metal pentru măsurarea nivelului în rezervoare din data de 07.10.2009 cu termen de valabilitate 2 ani, respectiv până la dta de 07.10.2011.
Ulterior petenta a achiziționat în data de 30.12.2011, conform facturii de achiziție ./30.12.2011 emisă de către . 10 bucăți rulet cu lest.
În baza acestei facturi, Biroul Român de Metrologie Legală C. a întocmit procesul verbal de control metrologic nr. CT – 067-010/14.02.2012 și anexă la acesta, conform căruia s-a stabilit legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate, indicând ca moment de punere în funcțiune data de 30.12.2011.
În ceea ce privește solicitarea petentei în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, intimată precizează că, raportat la limitele speciale de sancționare a contravenției săvârșite, legiuitorul a apreciat că această faptă contravențională prezintă gravitate sporită.
La termenul din data de 16.01.2013, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, potrivit art.167 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 880/23.01.2013 Judecătoria C. a respins a neîntemeiată plângerea, reținând următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 164/28.06.2012, petenta . a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 30.000 lei, reținându-se că, în urma verificărilor efectuate la această dată la punctul de lucrul al societății situat în C., DN2A, Centura Vest, intersecție cu Poiana, s-a constatat faptul că petenta a desfășurat activitatea de comercializare en detail de produse energetice în perioada 08.10._11, fără a avea riglă gradată (ruletă) verificată metrologic, fapta constituind contravenție potrivit punctul 6.3 lit. e din anexa 1 la Ordinul ANAF nr. 2491/2010 coroborat cu art. 206 indice 69 alin. 16 din Legea nr. 571/2003.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condițiile pentru încheierea sa valabilă, și anume dispozițiile art. 17 din același act normativ.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, în prealabil instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța i-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, însă acesta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de contravenție.
Astfel, potrivit anexei I pct. 6.3 lit. e din Ordinul ANAF nr. 2491/2010, operatorii economici au obligația îndeplinirii următoarelor condiții, la data la care depun cererea și pe perioada comercializării produselor energetice prevăzute de art. 206 indice 16 alin. 3 lit. a-e din Legea nr. 571/2003: e) spațiul de comercializare trebuie să fie dotat cu rigle gradate și pompe de distribuție de carburanți verificate metrologic. Îndeplinirea condiției va fi dovedită cu buletin de verificare metrologică, aflat în perioada de valabilitate.
Potrivit art. 221 indice 3 alin. 2 li. Ș C.fiscal, constituie contravenție desfășurarea activităților de comercializare în sistem angro și/sau endetail a produselor energetice – benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat – cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în acest sens în prezentul titlu.
Din textele legale enumerate, rezultă în mod clar că elementul material al contravenției reținute în sarcina petentei constă în desfășurarea activităților de comercializare fără dotarea stației cu riglă gradată verificată metrologic.
Prin urmare, data achiziționării riglei de măsurare nu prezintă nicio importanță pentru determinarea existenței elementului material al contravenției. Fie că această riglă s-a achiziționat la 17.11.2011, astfel cum afirmă petenta, fie la 30.12.2011, astfel cum susține intimata, ceea ce este important de stabilit este reprezentat de împrejurarea dacă în perioada 08.10._11 petenta și-a desfășurat activitatea de comercializare cu riglă de măsurat verificată metrologic.
Astfel, cum în mod corect a afirmat și intimata, simpla deținere a riglei gradate, fără a fi verificată metrologic în condițiile legale, nu exonerează petenta de răspundere.
În acest sens, textul legal mai sus citat dispune că îndeplinirea acestei condiții este dovedită cu buletin de verificare metrologică.
În conformitate cu pct. 7 din anexa 1 din Ordinul 2491/2010 „verificarea metrologică a rezervoarelor, riglelor gradate și a pompelor de distribuție de carburanți se efectuează de Biroul Român de Metrologie Legală sau de laboratoare autorizate de acesta”.
Singurul buletin de verificare metrologică pus la dispoziția intimatei la data controlului a fost Buletinul de măsurare nr. BR4-88/2009 emis de biroul Român de Metrologie Legală în data de 07.10.2009 cu termen de valabilitate de 2 ani, respectiv până în data de 07.10.2011.
Ulterior acestei date, nu s-a făcut dovada de către petentă a comercializării en detail carburanți utilizând rigla gradată cu nr. 7252/2009 pentru care exista buletin de verificare metrologică în termen de valabilitate.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea acestei contravenții.
Sub aspectul legalității sancțiunii aplicate, trebuie precizat că sancțiunea amenzii este necesară pentru corijarea pe viitor a conduitei contravenientului în derularea activitățilorde comerț, față de gravitatea sporită a faptei raportat la perioada de aproximativ 3 luni în care și-a desfășurat activitatea cu încălcarea normelor legale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petenta.
În motivarea recursului a reiterat motivele invocate în plângerea contravențională, menționând că deși instanța de fond a reținut că a achiziționat și folosit ruleta gradată cu lest încă din 17.11.2011, în mod eronat a ajuns la concluzia că în perioada 17.11._11 societatea a funcționat cu utilizarea unui instrument de măsură fără buletin de verificare metrologică.
În drept a invocat dispozițiile codului fiscal, OG 2/2001, Ordin 2491/2010, 48/2010 și HG 264/2006.
Prin întâmpinare intimatul organ constatator a solicitat respingerea redcursului și menținerea sentinței recurate, reiterând în parte concluziile invocate la soluționarea plângerii contravenționale.
Din examinarea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată nefondat recursul.
Prin procesul-verbal nr. 164/28.06.2012, petenta . a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 30.000 lei, reținându-se că, în urma verificărilor efectuate la această dată la punctul de lucrul al societății situat în C., DN2A, Centura Vest, intersecție cu Poiana, s-a constatat faptul că petenta a desfășurat activitatea de comercializare en detail de produse energetice în perioada 08.10._11, fără a avea riglă gradată (ruletă) verificată metrologic, fapta constituind contravenție potrivit punctul 6.3 lit. e din anexa 1 la Ordinul ANAF nr. 2491/2010 coroborat cu art. 206 indice 69 alin. 16 din Legea nr. 571/2003.
Judecătoria a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în cuprinsul căreia se regăsesc motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.
Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
Potrivit disp. art. 17 din O.G. nr. 2/2001, mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție sunt cele privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Nulitatea se a constatat și din oficiu și intervine fără a fi necesară dovedirea unei vătămări a persoanei sancționate contravențional.
Or, în speță, se constatată că procesul-verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În referire la temeinica procesului verbal tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal, astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie
Judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care s-a dispus sancționarea petentei, reținând în mod judicios că petenta se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Susținerea recurentei, în sensul că a utilizat în mod corect ruleta gradată cu lest încă din 17.11.2011 nu pot fi reținute, având în vedere că nu a fost făcută dovada existenței unui buletin de verificare metrologică pentru aceasta.
Față de prevederile art. 6 din Convenția EDO, tribunalul consideră că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenționale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumția de nevinovăție, statuată de art. 6 din Convenția EDO, dar așa cum prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăției nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, însă în limite rezonabile.
Fără a mai relua considerentele expuse de judecătorul fondului – pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată caracterul nefondat al recursului care, în temeiul art.312 c.pr.civ., urmează a fi respins.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul, formulat de recurenta ., cu sediul în București, .. 6, sector 1, în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P.G. P. ANAF - AUTORITATEA N. A VAMILOR prin DIRECTIA REGIONALA P. ACCIZE ȘI OPERATIUNI VAMALE CONSTANTA, cu sediul în G., ., județ G., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 880/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2014.
Președinte, Judecător Judecător,
L. V. M. A. L. N. R. N. B.
GREFIER,
A. N.
jud. fond.A. U.
tehnored.jud.A.L.N./07.04.2014
2 ex.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Somaţie de plată. Sentința nr. 1341/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








