Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1087/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1087/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 4430/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1087
Ședința publică din data de 26 NOIEMBRIE 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. C.
JUDECĂTOR: A. B. S.
GREFIER: G. M.
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta .., cu sediul în C., ., județul C. și cu sediul procesual ales în C., . nr. 128, ., ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ C., DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în București, ., sector 5 București, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 5547/20.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în Încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 26.11.2014, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cosntanța sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu ANAF, DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 12.02.2014 iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii petenta a învederat instanței că prin controlul operativ și inopinat efectuat prin sondaj de intimată la data de 12.02.2014 s-a constatat că petenta nu a efectuat inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii pentru anul 2013 încălcând astfel prevederile art. 7 alin.1 din Legea 82/1991. Petenta a arătat că punctul de lucru al societății se afla în Portul Midia Năvodari iar în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014 accesul în incinta portului a fost restricționat. Totodată petenta mai arată că în conformitate cu jurisprudența CEDO – cauza A. contra României aceasta se bucură de prezumția de nevinovăție care este incompatibilă cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. Prin concluziile orale ale petentei cu privire la fondul cauzei aceasta a învederat instanței că avea inventar în data de 30.09.2013 iar inventarul de la finele anului 2013 nu a putut fi efectuat din cauza condițiilor meteo nefavorabile întrucât societatea avea punctul de lucru în vama G..
În drept, petenta a invocat prevederile OG 2/2001.
La data de 24.03.2014, intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea acesteia, intimata a arătat instanței că în urma controlului efectuat la sediul societății petente situat în C. ., a constatat că acesta nu a efectuat inventarierea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute pentru anul 2013. Intimata a mai arătat că petenta avea obligația conform art. 7 alin. 1 din Legea 82/1991 să efectueze inventarierea a cărei lipsă a fost sancționată de inspectorii antifraudă iar conform notei explicative a reprezentantului petentei inventarierea nu se efectuase din cauza lipsei de personal urmând a fi finalizată la data de 15.03.2014, aspect care în opinia intimatei este în contradicție cu susținerile petentei din plângere.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, intimata a arătat că aceasta este legală și proporțională și justificată de comportamentul petentei.
Prin sentința civilă nr. 5547/20.05.2014 Judecătoria C. a respins plângerea formulată, reținând următoarele:
« Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 12.02.2014, petenta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea art. 7 alin.1 din Legea 82/1991 conform art. 42 alin.1 din același act normativ.
În conformitate cu art. 34 din OG 2/2001 instanța va analiza legalitatea și temeinicei procesului-verbal precum și va hotărî asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității instanța nu constată motive de nulitate absolută de altfel nici petentul nu invocă vreun astfel de motiv.
Sub aspectul temeiniciei petenta nu contestă situația de fapt reținută, respectiv faptul că nu întocmise inventarul prevăzut de art. 7 alin.1 din Legea 82/1991 ci relevă anumite aspecte ce conturează în opinia petentei reținerea unei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, respectiv cazul fortuit.
Pentru reținerea acestei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, petenta invocă prezumția de nevinovăție care rezultă din jurisprudența CEDO pentru ca instanța să îi dea efect în cauză. Sub acest aspect instanța reține că, conform jurisprudenței CEDO astfel cum reultă din hotărârea H. contra României, […] Astfel :
“13. Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, ., nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curții îi revine, astfel, obligația de a verifica dacă în cazurile de față, prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție contestate de reclamanți se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză.
14. În acest sens, Curtea subliniază, în primul rând, că prezumția de răspundere a reclamanților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, după cum subliniază instanțele naționale sesizate prin contestațiile reclamanților. “
Totodată prin hotărârea N. G. c. României, Curtea a statuat că prezumția de nevinovăție a petentului nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru a-și demonstra nevinovăția, iar instanța a oferit petentului toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil, încuviințându-i acestuia proba cu înscrisuri solicitată .
Instanța constată că în cauză nici nu este incidentă situația în care s-ar da efect unei astfel de prezumții pentru că în concret petenta nu dispută situația de fapt reținută de intimată prin procesul-verbal, ci doar face afirmații în sensul existenței unei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei. Pentru a dovedi asmenea împrejurări petenta nu a administrat niciun mijloc de probă, rezumându-se în a face afirmații contradictorii și nesusținute din punct de vedere probator. Astfel, prin plângere afirmă că, nerealizarea inventarului este cauzată de faptul că în portul Midia Năvodari, unde își are punctul de lucru, accesul a fost restricționat fără a proba în niciun mod acest aspect iar prin concluziile puse pe fondul cauzei petenta susține că are punctul de lucru în vama G. și nu a putut proceda la inventariere din cauza vremii nefavorabile, un alt aspect pentru care nu oferă niciun mijloc prin care să fie dovedită această situație și care nici nu justifică nerealizarea inventarului până la data efectuării controlului, respectiv 14.02.2014.
Pentru considerentele anterior expuse instanța va constata că procesul-verbal este legal și temeinic.
Instanța va analiza proporționalitatea sancțiunii în conformitate cu art. 5 alin. 5 din OG 2/2001.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța reține că pedeapsa trebuie aplicată cu respectarea criteriilor prev. de 21 alineatul (1) din O.G. nr. 2/2001, conform căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin procesul-verbal petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 4000 de lei, sancțiunea este orientată către maximul pedepsei prevăzute de actul normativ care sancționează fapta iar instanța apreciază că această sancțiune este proporțională cu pericolul social al faptei și cu împrejurările concrete de săvârșire fiind necesară o disciplinare a agenților economici în sensul păstrării în condiții legale a documentelor contabile.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge plângerea petentului ca neîntemiată.”.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel petentul care solicită schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale, pentru aceleași motive expuse prin plângerea introductivă de instanță.
Față de apelul formulat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi în fața instanței de apel .
Procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite de către apelant Tribunalul constată că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 12.02.2014, petenta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea art. 7 alin.1 din Legea 82/1991 conform art. 42 alin.1 din același act normativ, în sensul că nu a efectuat inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar.
Apelanta invocă existența unei cauze de înlăturare a caracterului contravențional al faptei și anume cazul fortuit contând în condițiile meteorologice nefavorabile care i-au făcut imposibil accesul în Portul Midia Năvodari în perioada decembrie 2013- ianuarie 2014 și, implicit, au pus-o în imposibilitatea de a realiza inventarierea, inventariere care a fost însă realizată ulterior.
Se constată însă că nici o probă nu a fost administrată de către petentă, nici în dovedirea pretinsului caz fortuit și nici a realizării ulterioare a inventarierii. Ca fapte pozitive afirmate, sarcina probei acestora revenea apelantului-petent, neputându-se reține încălcarea unei prezumții de vinovăție în condițiile în care nerealizarea inventarierii la dat controlului nu este contestată.
De asemenea, în absența oricărei probe privind realizarea ulterioară a obligației de inventariere, se apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, apreciată ca proporțională cu fapta săvârșită și conduita ulterioară a contravenientului,
D. care instanța de apel urmează a respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta .., cu sediul în C., ., județul C. și cu sediul procesual ales în C., . nr. 128, ., ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ C., DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în București, ., sector 5 București, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 5547/20.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. A. B. S.
GREFIER,
G. M.
Jud. fond B.R.C.
Tehnored. Jud. dec. S.A.B./04.12.2014
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1313/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 15/2014.... → |
|---|








