Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2076/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2076/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 2025/118/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2076 /CA
Ședința publică din 17.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții S. I. D., S. A. C., ambii cu domiciliul în C., ., ..B, . pârât P. M. C., cu sediul în C. ., pârât ., cu sediul în C., ., ., având ca obiect suspendare executare act administrativ/anulare act.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din data de 10.09.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 17.09.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra excepției inadmisibilității reține :
Prin cererea adresată Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, înregistrată sub nr._, reclamanții S. I. D. și S. A. C., în contradictoriu cu Primarul M. C. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- Anularea Autorizației de construire nr. 487/4.04.2013, emisă de pârâtul Primarul M. C. în favoarea O. CONSTANTZA S.R.L.,
- Admiterea EXCEPȚIEI DE NELEGALITATE a Autorizației de construire 1058/10.07.1998, emisă de același pârât în favoarea autoarei O. CONSTANTZA S.R.L. motivat de emiterea acesteia cu încălcarea, de către autoritatea publică emitentă, a prevederilor legale ocrotitoare ale dreptului de proprietate și ale limitelor materiale ale acestui drept, consacrate de art. 610-615 cod civil (vechi).
- în temeiul art. 14 și art. 15 din Legea 554/2004- SUSPENDAREA EXECUTĂRII Autorizației de construire nr. 487/4.04.2013, până la soluționarea prezentei cereri, în scopul de a preveni paguba iminentă ce urmează a fi cauzată proprietății reclamanților prin executarea lucrărilor autorizate.
În motivarea cererii arată reclamanții faptul că au solicitat, pe cale administrativă, anularea Autorizației de construire nr.487/4.04.2013, emisă de pârâtul Primarul M. Constanta în favoarea O. CONSTANTZA S.R.L., pe motiv că încalcă limita proprietății acestora și este emisă fără acordul proprietarilor învecinați a căror proprietate a fost încălcată deja de clădirea pe care O. CONSTANTZA S.R.L. o solicită finisată într-o modalitate tehnică ce riscă să producă avansarea clădirii beneficiarei autorizației în interiorul acestei proprietăți.
De asemenea, se precizează că plângerea prealabilă înregistrată pe rolul Primăriei M. C. sub nr._/4.02.2014, a fost respinsă, prin documentul intitulat „RĂSPUNS LA PLÂNGEREA PREALABILĂ", în principal semnat de arhitectul-șef al Primăriei M. C., comunicat la data de 11.03.2014, apreciind că prin acest răspuns, legalitatea Autorizației de construire nr. 487/4.04.2013 a fost reafirmată, ea justificându-se din perspectiva pretinsei legalități a Autorizației de construire nr.1058/10.07.1998, emisă de Primarul M. C. în favoarea autoarei O. CONSTANTZA S.R.L. Totodată apreciază din această perspectivă asupra existenței unui refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamanților în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) teza I din Legea 554/2004.
Arată că până în prezent nu a fost solicitată anularea Autorizației de construire nr. 1058/10.07.1998 însă apreciază că acest aspect nu împiedică să solicite instanței constatarea nelegalității sale pe cale de excepție și cu atât mai puțin să accepte suplimentare încălcări ale dreptului de proprietate. Astfel, precizează faptul că prin autorizația a cărei anulare a fost solicitată pe cale administrativă (Autorizația de construire 487/4.04.2013) s-a aprobat, suplimentar și independent de inițialele lucrări presupus autorizate de Autorizația 1058/10.07.1998, tencuirea fațadei clădirii învecinate cu un material de o grosime suficient de importantă încât să determine încălcarea suplimentară a dreptului de proprietate.
În plus, invocă reclamanții nelegalitatea Autorizației de construire 1058/10.07.1998, pe cale de excepție, în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, arătând că prin emiterea acesteia au fost încălcate prevederile art. 610-615 din vechiul Cod Civil (privitoare la distanțele legale între proprietățile învecinate), precum și ale art. 44 din Constituția României și ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO (privitoare la obligativitatea respectării dreptului de proprietate).
În acest sens, reclamanții fac trimitere la planșele fotografice din care rezultă aproprierea vădită a clădirii învecinate de proprietatea acestora, cu încălcarea distanțelor impuse de servitutea de vedere și a picăturii streșinii, obligatorii potrivit prevederilor art. 610-615 din vechiul Cod Civil, a căror nerespectare nu poate fi pusă pe seama proprietarilor ai unei clădiri mai vechi decât cea învecinată, nou autorizată.
Astfel, se apreciază în sensul că răspunsul dat de autoritatea publică prin raportare la Autorizația 1058/10.07.1998 nu poate fi considerat valabil fie și observând că, în cazul în care ar fi fost permise în baza unei vechi și anterioare autorizații, noile lucrări nu ar mai fi avut nevoie de o nouă autorizare, în anul 2013. Emiterea, în anul 2013, a unei noi autorizații (pentru noi și, deci, diferite lucrări), contrazice răspunsul oferit de însăși autoritatea administrativă. Fie și considerat un răspuns valabil, legalitatea Autorizației de construire 487/4.04.2013 va fi anihilată, se apreciază, ca urmare a constatării nelegalității Autorizației 1058/10.07.1998, în urma admiterii excepției de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, dacă se va constata că prin emiterea sa au fost încălcate prevederile art. 610-615 din vechiul Cod Civil, precum și ale art. 44 din Constituția României și ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
Relativ la Răspunsul formulat la plângerea prealabilă invocă faptul că actul administrativ nu "își produce efecte" și nu "intră în circuitul civil", în modalitate specifică doar actelor juridice de drept privat, chiar și aceea relevantă pentru efectele față de terți a anulării unor asemenea acte, iar nu față de însuși emitentul/semnatarul actului și pot fi supuse anulării/retractării/desființării (inclusiv pe cale judiciară), la fel ca și actele juridice civile (de drept privat), cu diferențe specifice în ceea ce privește efectele unor asemenea măsuri față de terți, inaplicabile însă materiei contenciosului administrativ .
Astfel, se arată, prezentarea anunțului de începere a lucrărilor de către beneficiara autorizației de construire nu deține relevanță sub aspectul posibilității contestării autorizației,în caz contrar, legiuitorul însuși ar fi prevăzut o asemenea interdicție, legată de un asemenea moment. Dimpotrivă, legiuitorul permite contestarea autorizației de construire vreme de 1 an de la emiterea sa, ceea ce contrazice punctul de vedere al autorității publice.
Respectarea limitelor dreptului de proprietate și a distanțelor legale între proprietăți, apreciază reclamanții, constituie principii legal consacrate inclusiv de fostele prevederi ale Codului Civil, pe care Noul Cod Civil le-a reluat, inclusiv sub o nouă numerotare, motiv pentru care invocarea dispozițiilor tranzitorii ale Noului Cod Civil nu prezintă relevanță sub aspectul problemei de fond a cauzei, iar aceste limite - cu atât mai puțin încălcate - nu pot deveni "opozabile prin intabulare", operațiunea juridică a intabulării conferind opozabilitate dreptului de proprietate însuși, iar nu limitelor materiale ale bunului asupra căruia dreptul s-ar exercita în fapt, inclusiv printr-o ocupare suplimentară, lipsită de titlu.
In plus, se arată că limitele materiale ale proprietății reclamanților, pretins opozabile prin intabulare, nu sunt cele ce se intenționează a se conferi terenului reclamanților, ca urmare a îngroșării fațadei clădirii învecinate, prin placarea acesteia cu un material ce va intra suplimentar pe terenul acestora, într-o modalitate nedevenită "opozabilă" prin nicio prealabilă intabulare. Astfel, O. CONSTANTZA S.R.L. nu putea obține intabularea unei situații de fapt, cu atât mai puțin a uneia neconforme celei de drept, rezultată din acte și obligatorie pentru Primarul M. C. în emiterea autorizațiilor.
În absența unei legi/convenții/hotărâri judecătorești, de validare a unei situații de fapt preexistente, apreciază reclamanții, simpla ocupare a unei suprafețe de teren învecinate nu constituie decât o aparență, lipsită de orice legitimitate în operațiunea autorizării de construcții, obligatoriu supusă principiului legalității executării lucrărilor de construcție, consacrat de Secțiunea a 4-a a Normelor Metodologice de Aplicare a Legii 50/1991.Nu poate fi primit argumentul potrivit căruia un act administrativ emis în anul 2013 ar putea să ignore prevederile legale aflate în vigoare la data emiterii sale, privitoare la obligativitatea acordului vecinului (art. 27 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 50/1991), iar argumentul că anterior autorizației emisă în anul 2013 ar mai fi existat o autorizație, emisă în anul 1998 iar ea ar fi fost anterioară intrării în vigoare a prevederilor art. 27 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 50/1991, nu prezintă nicio relevanță, se apreciază câtă vreme lucrările autorizate în 2013 sunt altele față de cele anterior autorizate.
În referire la motivele de nelegalitate ale autorizației de construire nr. 487/ 04.04.2013, arată că reclamanții, nu au fost niciodată solicitați pentru a exprima acordul în legătură cu soluția tehnică de finisare a fațadei clădirii învecinate, deși finisajul urma să fie amplasat pe terenul acestora. Arată totodată faptul că o eventuală asemenea soluție ar îngusta suplimentar frontul la stradă al terenului proprietate și așa îngust și deja îngustat de construcție, integritatea proprietății și securitatea fizică ar fi amenințate față de caracteristicile tehnice a celor două imobile, nerespectarea liniei de hotar, deja produsă, se va accentua ca urmare a noilor lucrări de construire pretins autorizate, ce constau în placarea fațadei imobilului învecinat cu un material care, prin grosimea lui, se va situa -în plan vertical - în imediata vecinătate a proprietății reclamanților.
Dată fiind soluția la care se dorește a se ajunge prin soluția tehnică de placare a imobilului,se menționează, acest aspect conduce la retragerea și mai mult în interiorul proprietății, ceea nu este permis. De asemenea, se apreciază că în situația în care beneficiarul autorizației va dori autorizarea unor noi lucrări acestea urmează a fi autorizate motivat de faptul că Autorizația de Construire emisă în anul 1998 a intrat în circuitul civil.
La toate aceste motive se adaugă faptul că, pe parcurs, beneficiara Autorizației de construire 487/4.04.2013 a cerut completarea acesteia (prin cerere nr._/14.02.2014), ceea ce pune la îndoială cu atât mai mult legalitatea executării parțiale a Autorizației de construire 487/4.04.2013 ,urmând ca reclamanții să solicite demolarea lucrărilor executate fără autorizație.
De remarcat, arată reclamanții că aceeași instituție - Primăria C. - a dispus sancționarea contravențională a beneficiarei Autorizației de construire 487/4.04.2013 pentru încălcarea limitelor proprietății subsemnaților (adresa 1371/3.03.2014,).
În susținere a fost solicitată administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză și cercetare la fața locului.
Au fost atașate cererii, în copie, înscrisuri și planșe foto(filele 12 - 56, 79 -123, 226 -283,65-80, 195-199, 237 -239vol.II)
Pârâtul Primarul M. C. a depus întâmpinare ( filele 68,69) prin care solicită respingerea cererii ca nefondată motivat de următoarele considerente:
1. Cu privire la excepția de nelegalitate a AC 1058/10.07.1998 solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, invocând faptul că actul administrativ atacat cu excepție de nelegalitate este emis în anul 1998, situație în care, după cum s-a decis constant în practica judiciară, acesta nu poate forma obiectul unei excepții de nelegalitate, pe considerente ce țin de nerespectarea principiului securității raporturilor juridice, arătându-se faptul că „dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mc cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției c nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actul respectiv.,, (dec. civ.3419/2011 în dos._ al Î.C.C.J.).
2. Cu privire la motivele de nelegalitate ale AC 487/4.04.2013 invocă pârâtul următoarele:
A. Cu privire la primul motiv de nelegalitate, solicită respingerea acestuia ca nefundat,invocând faptul că pârâtul a nu a autorizat executarea vreunei lucră care să depășească limitele imobilului proprietatea S.C. O. CONSTANTZA SRL, acestea fiind în conformitate cu limitele stabilite prin prima autorizație, nr.1058/10.07.1998,iar dacă față de modalitatea de efectuare a lucrărilor, a avut loc depășire a limitelor autorizației de construire, atunci această situație nu atrage nelegalitatea autorizației, ci reclamanții au la îndemână o altă cale procesual pentru a își protegui dreptul încălcat.
Deci, sub acest aspect, niciunul dintre argumentele conform cu care, se îngustează frontul la stradă, se afectează integritatea fizică a construcției reclamanților, nu se respectă linia de hotar,nu sânt unele de natură a atrage nelegalitatea autorizației de construire, cât timp lucrările autorizate nu au fost unele care să depășească limitele imobilului proprietatea beneficiarului autorizației.
Apreciază în sensul că situația stă probabil de maniera în care lucrările au fost executate cu depășirea limitelor autorizației de construire, sens în care urmare a verificării efectuate de către organele de specialitate (al căror răspuns nu fost depus de reclamanți la dosarul cauzei) s-a dispus deja sancționare contravențională a executantului lucrărilor, dispunându-se deopotrivă și desființarea lucrărilor executate cu încălcarea prevederilor proiectului autoriza și încadrarea acestora în prevederile autorizației de construire.
B. Cu privire la cel de al doilea motiv de nelegalitate, solicită respingerea si a acestuia ca nefondat., apreciind că în mod eronat se susține de către reclamanți faptul că la emiterea AC 487/4.04.2013 ar fi fost necesară obținerea acordului vecinilor, întrucât lucrările autorizate prin această autorizație de construire respectă limitele stabilite prin prima autorizație, nr. 1058/10.07.1998, în temeiul căreia s-a permis extinderea edificării imobilului. Or, cât timp AC 1058/10.07.1998 nu mai poate forma obiect al verificării de legalitate, toate aspectele deja statuate prin AC 1058/1998 consideră că au un caracter definitiv și nediscutabil.
3. Cu privire la cererea de suspendare a actului administrativ AC 487/4.04.2013, pentru motivele deja expuse anterior, solicită respingerea acesteia ca nefondată.
În plus, față de considerentele ce motivează acțiunea introductivă de instanță, se apreciază că nu a fost făcută dovada pagubei iminente pe care reclamanții o pot suferi, menținând punctul de vedere conform cu care executarea lucrărilor de aplicare material termoizolant pe peretele care se învecinează cu proprietatea reclamanților neputând reprezenta vreun pericol la adresa imobilului acestora, ci dimpotrivă, îl protejează, prin înlăturarea posibilității desprinderii unor bucăți de tencuială.
De asemenea, apreciază față de planșelefotografice depuse de către reclamanți, că lucrările autorizate au si fost executate si finalizate, sens în care cererea de suspendare a actului administrativ ar fi și una lipsită de obiect.
În apărare a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiza tehnică construcții având ca obiectiv determinarea lucrărilor autorizate prin 487/2013 precum și determinarea faptului dacă aceste lucrări autorizate încadrează în limitele proprietății beneficiarului autorizației de construire.
Au fost atașate întâmpinării în copie înscrisurile aferente Autorizației de Construire 487/2013 (filele 126- 216,80 -183 ,233-236 vol.II )
Prin Precizările atașate la fila 218, reclamanții solicită introducerea în cauză a beneficiarului autorizației de construire respectiv ..
Prin Încheierea de la termenul din 14.05.2014, instanța a dispus lărgirea cadrului procesual, fiind citat în calitate de pârât și beneficiarul actului administrativ contestat, respectiv ..
Pârâta . a depus întâmpinare (filele 1-11, vol.II) prin care invocă pe cale de excepție prescripția dreptului reclamanților de a formula plângere prealabilă având ca obiect revocarea Autorizației de construire nr.487/04.04.2013, prin raportare la disp. art. 7 al.3 și 7 din legea 554/2004, precizând că în speță, Autorizația de construire nr.487 a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 04.04.2013, dată de care a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de normele anterior citate. Acest termen s-a împlinit la data de 04.10.2013, în timp ce reclamanții au formulat plângere prealabilă la data de 04.02.2014, prin urmare după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni. Or, față împrejurarea că dreptul reclamanților de a formula plângere prealabilă împotriva autorizației de construire nr.487/2013 este prescris, plângerea formulată de aceștia în condițiile art.7 este lipsită de orice efecte, prin urmare inexistentă, aspect față de care invocă excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect anularea Autorizației de construire nr.487/2013 pentru lipsa plângerii prealabile,.
Apreciază în sensul că în situația admiterii excepției de inadmisibilitate si a respingerii ca inadmisibilă a acțiunii având ca obiect anularea Autorizației nr.487/2013, excepția de nelegalitate a Autorizației de construire nr.1058/10.07.1998 devine inadmisibilă în raport de prevederile art.4 din Legea nr.554/2004, potrivit cu care excepția de nelegalitate poate fi invocată doar în cadrul unui proces pendinte;
Pe fond solicită respingerea cererii ca nefondată având în vedere următoarele considerente:
Pârâta în discuție este proprietara imobilului construcție și teren situat în C., ., jud. C., dobândit prin Contractul de vânzare cumpărare nr.1809/17.06.2008 și în vederea modernizării, imobilul a fost supus unor lucrări de reamenajare și supraetajare autorizate prin Autorizația de construire nr. 1233/16.08.2010 modificată prin Autorizația de construire nr.487/04.04.2013.Întrucât lucrările de hidroizolații și finisaj ale peretelui exterior de pe latura de nord a imobilului nu se pot realiza decât prin montarea unei schele pe proprietatea învecinată aparținând reclamanților, a solicitat acestora acordul în vederea montării schelei, urmând a-i despăgubi pentru inconvenientele astfel create pe durata efectuării lucrărilor.
Într-o primă fază a fost obținut acordul verbal al reclamantului S. I. D., fiind convenită plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri . Ulterior,se arată a fost invitat reclamantul S. I. D. la notar pentru perfectarea în scris a acordului, însă acesta a revenit asupra înțelegerii inițiale, solicitând o sumă mult mai mare în schimbul acordului său, condiții în care a promovat o acțiune având ca obiect obligarea reclamanților să permită accesul pe proprietatea acestora în vederea efectuării lucrărilor de hidroizolații și finisaj exterior la fațada de nord a imobilului, solicitare admisă și pusă în executare față de atitudinea de opoziție manifestată de reclamanți
În referire la excepția de nelegalitate arată pârâta că obiectul de reglementare al normelor invocate nu îl reprezintă „distanțele legale între proprietățile învecinate" , ci distanța cerută de lege pentru anumite construcții, servitutea de vedere și picătura streșinilor, prin raportare la art. 610 c.civil. Mai mult decât atât, la momentul construirii imobilului nu exista nicio normă în vigoare care să impună edificarea imobilelor având cu destinația de locuință si/sau birouri la o anumită distantă fată de linia de hotar ori față de proprietatea învecinată;
În ce privește servitutea de vedere (art.611-614 VCC), din analiza documentației ce a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr.1058/10.07.1998, apreciază pârâta, va rezulta că nu au fost autorizate ferestre de vedere pe latura de nord a imobilului, învecinată cu proprietatea reclamanților, iar în ce privește deschiderile existente la acest moment pe latura de nord ale imobilului, acestea nu sunt ferestre de vedere, ci de lumină. Ferestrele respective sunt amplasate Ia o înălțime de 2,20 m de la planșeul fiecărui nivel, sunt fixe, în sensul că nu permit deschiderea și sunt opacizate prin montarea de geamuri sablate sau cu folie mată, nefiind încălcate nici prevederile art.615 VCC, maniera de edificare a imobilului excluzând incidența acestei norme;
Cât privește Autorizația de construire nr.487/04.04.2013, criticile de nelegaiitate formulate de reclamanți sunt de asemenea nefondate, apreciază pârâta, autorizația fiind emisă cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente. În referire la primul motiv de nelegalitate, și anume emiterea autorizației fără a exista acordul vecinilor, în speță al reclamanților, urmează a se constata faptul că, potrivit legii, un atare acord nu era necesar prin raportare la art.2.5.6 din Anexa 1 a Legii nr.50/1991.
Astfel,imobilul proprietatea pârâtei nu este o construcție nouă, ea exista la data emiterii Autorizației de construire atacată, fapt recunoscut de reclamanți prin chiar acțiunea introductivă de instanță, în care arată că edificarea imobilului s-a realizat în baza Autorizației de construire nr.1058/10.07.1998, iar lucrările de construire autorizate prin Autorizația nr.487/04.04.2013 nu au ca obiect schimbarea destinației imobilului, fiind de „reamenajare, supraetajare, schimbare formă fațade și acoperiș", prin urmare nu se verifică situația reglementată de art.2.5.6 din Anexa 1 din Legea nr.50/1991;
Mai mult decât atât, în măsura în care ar fi fost necesar acordul vecinilor, obținerea lui ar fi fost impusă prin Certificatul de urbanism, alături de celelalte acorduri și avize necesare eliberării autorizației de construire. Critica potrivit cu care soluția tehnică de realizare a fațadei pe latura de nord a imobilului implică depășirea limitei proprietății, afectând astfel dreptul de proprietate al reclamanților, critică formulată și în susținerea excepției de nelegalitate a Autorizației de construire nr.1058/10.07.1998, pretins emisă cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, este de asemenea nefondată apreciază pârâta.
La emiterea celor două autorizații de construire, se arată, au fost avute în vedere titlul de proprietate asupra terenului și dovada intabulării dreptului de proprietate, documente în raport de care eliberarea autorizațiilor s-a realizat în condiții de deplină legalitate, autorizațiile de construire fiind eliberate pentru imobilul/terenul proprietatea pârâtei situat în C., ., jud. C. și nu pentru imobilul/terenul aparținând reclamanților; Astfel,pe cale de consecință, se apreciază, dacă imobilul construcție a fost sau nu edificat pe acest teren, ori dacă lucrările de finisaje exterioare depășesc sau nu limita dreptului de proprietate, nu are nicio legătură cu legalitatea autorizației de construire, ci, cel mult, cu respectarea acesteia, astfel că din această perspectivă, pretinsa vătămare constând în încălcarea dreptului de proprietate se rezolvă în instanța civilă, iar nu în fața celei de contencios administrativ, deoarece vătămarea poate fi, cel mult, rezultatul faptei pârâtei sau a autorilor acesteia, de edificare abuzivă a imobilului cu depășirea limitelor proprietății, iar nu al autorității administrative, care a eliberat autorizațiile de construire pentru edificarea pe terenul din C., ., jud. C. și reamenajarea aceluiași imobil;
Precizează că imobilul a fost edificat în limitele dreptului de proprietate. Chiar și după aplicarea fațadelor autorizate prin Autorizația de construire nr.487/2013, coordonatele imobilului se mențin în limitele dreptului de proprietate, fără a afecta de nicio manieră dreptul de proprietate al reclamanților. Mai mult decât atât, înscrisurile depuse de reclamanți, în speță, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară relevă faptul că aceștia dețin, în fapt, o suprafață de 2,62 mp în plus față de cea înscrisă în actul de proprietate. Prin urmare, apreciază că reclamanții sunt cei care au ocupat abuziv parte din terenul aparținând pârâtei..
Este de subliniat, precizează pârâta și faptul că la acest moment nu există o delimitare a proprietății reclamanților de proprietatea pârâtei fapt recunoscut de reclamanți prin promovarea cererii reconvenționale având ca obiect grănițuirea celor două proprietăți în dosarul nr._/212/2013 al Judecătoriei C.;
În ce privește cererea de suspendare a executării Autorizației de construire nr.487/04.04.2013, arată că se impun precizări din partea reclamanților cu privire la temeiul de drept al acestei cereri, având în vedere că s-au invocat atât dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, cât și ale art.15 din același act normativ, deși efectele măsurilor reglementate de prevederile legale anterior menționate, sunt diferite. Apreciază în sensul că cererea este nefondată, în speță, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru admiterea cererii, referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă;
Condiția privind iminența unei pagube nu este de nicio manieră justificată prin cererea de chemare în judecată, apreciază pârâta. Prin răspunsul formulat la întâmpinarea depusă de pârâtul PRIMARUL M. C., se arată, reclamanții pretind că finisarea fațadei de nord a imobilului ar conduce la o încălcare suplimentară a hotarului dintre cele două proprietăți, iar nerespectarea regimului de înălțime autorizat va duce în timp la creșterea greutății construcției, cu consecința tasării acesteia și a fisurării pardoselii de beton din curtea reclamanților, aspecte care în viziunea reclamanților ar constitui un prejudiciu iminent generat de executarea autorizației de construire nr.487/2013. în același context, se mai invocă micșorarea perioadei de iluminat natural al locuinței și încălcarea servituții de vedere.
Situațiile invocate, apreciază pârâta, nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate de reclamanți și nu se circumscriu noțiunii de pagubă iminentă. Se vorbește de o pretinsă nerespectare a regimului de înălțime autorizat și a servituții de vedere, în condițiile în care aceste aspect nu țin de legalitatea autorizației de construire, ci eventual de o nerespectare a acesteia. Se pretinde de asemenea o reducere a timpului de iluminat natural generată de construcție, fără însă a se invoca vreun motiv de nelegalitate în acest sens. Mai mult decât atât, se pretinde faptul că imobilul reclamanților ar avea destinația de locuință, deși aceștia recunosc prin cererea de chemare în judecată că imobilul respectiv este închiriat unui laborator de analize medicale;
În drept au fost invocate disp. art. 205 și următoarele NCPC, art.7 din Legea nr.554/2004, art. 8 din Legea nr.554/2004, art.193 NCPC, art. 413 alin.1 pct.1 NCPC, art. 610 - 615 VCC, art.2.5.6 din Anexa 1 la Legea nr.50/1991, art. 14 și art.15 din Legea 554/2004, art.453 NCPC.
În probațiune, a fost solicitată administrarea probelor cu proba cu înscrisuri;interogatoriul reclamanților, cercetare la fața locului și cu expertiză tehnică în construcții.
Au fost atașate întâmpinării în copie înscrisuri (filele 12 -63,200 -215, 223 -232vol.II)
Prin încheierea de la termenul din 05.08.2014, pârâta . a precizat că înțelege să susțină excepția inadmisibilității raportat la tardivitatea formulării plângerii prealabile.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. La solicitarea părților au fost atașate dosarele civile_/212/2013, respectiv nr._/21/2013 ale Judecătoriei C..
La termenul din 17.09.2014, instanța în temeiul disp. art. 248 al.1 c.proc.civ a pus în discuția părților excepțiile de inadmisibilitate relativ la cererea principală având ca obiect anulare act administrativ invocată de ., respectiv la capătul de cerere având ca obiect excepție de nelegalitate invocată de Primarul M. C., asupra cărora reține :
Prin Autorizația de Construire nr. 487/04.04.2012, emisă de Primarul M. C. în favoarea pârâtei ..R.L. a fost autorizată executarea lucrărilor de construire pentru Modificare proiect cu A.C. Nr. 1233/16.08.2010 - reamenajare și supraetajare cu un etaj parțial imobil S+P+4E - schimbare formă fațadă de acoperiș supraetajare la imobilul în curs de execuție.
În temeiul disp. Art. 7 al.3 din legea_, reclamanții au formulat plângere prealabilă la data de 04.02.2014, fiind înregistrată sub nr._ (fila 12 vol.I), punctul de vedere al pârâtului fiind exprimat în Răspunsul la plângerea prealabilă atașat la fila 13.
Considerând atitudinea pârâtului un refuz de soluționare a cererii formulate, reclamanții au promovat prezenta cerere prin care solicită anularea actului administrativ menționat anterior.
Instanța reține în sensul că instituția procedurii prealabile reglementată de art. 7 din legea 554/2004 reflectă optica legiuitorului ca înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu acțiunea în justiție, persoana care se consideră vătămată, să introducă la autoritatea publică emitentă sau la cea ierarhic superioară, dacă aceasta din urmă există, plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului., intenția legiuitorului fiind evident și aceea de a-l proteja pe cel ce se consideră vătămat într-un drept recunoscut prin lege, oferindu-i posibilitatea de a evita eventual un proces în cazul în care în cadrul procedurii prealabile autoritatea emitentă ar proceda la revocarea propriului act.
Mai mult,potrivit art. 8 alin.1 din aceeași lege: Persoana vătămată . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ si cel care se considera vătămat . interes legitim al sau prin nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin.1 din lege: (1) Instanța, soluționând cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, după caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emită un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa.
Rezultă din textele legale citate că acțiunea în contencios administrativ se circumscrie de principiu uneia din următoarele situații:
- a fost emis de către o autoritate publică un act administrativ care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, care îl vatămă pe reclamant . de lege sau ., iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea acelui act administrativ;
- reclamantul a adresat o cerere unei autorități publice care nu a soluționat-o nesolutionare in termenul legal sau și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea autorității administrative sa emită un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa.
Cu alte cuvinte, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamantul trebuie să se fi adresat autorității administrative cu o cerere, instanța de judecată neputând cenzura decât actul administrativ propriu-zis emis ca urmare a cererii formulate de către o persoană, nesoluționarea cererii sau refuzul nejustificat de a soluționa cererea.
Rezultă din scopul instituirii obligativității plângerii prealabile, de a oferi atât persoanei vătămate prin actul administrativ cât și organului administrativ emitent un mijloc de remediere a eventualei nelegalități, fără intermediul instanței de judecată, cât și din dispozițiile art.12 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora reclamantul va depune la dosar orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers era obligatoriu precum și ale art. 193 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cărora: sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată, că parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție obligatorie pentru declanșarea procedurii judiciare, deci pentru sesizarea instanței.
Din dispozițiile art. 7 al.3 al legii 554/2004 rezultă că este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, termenul de promovare a plângerii prealabile situându-se în limita celui prevăzut de art. 7 alin.7 din același act normativ și începe să curgă din momentul în care partea a luat cunoștință pe orice cale de existența acestuia.
În speță reclamanții au calitatea de terț în raport cu actul administrativ cu caracter individual în discuție, fiind îndreptățiți să introducă plângerea prealabilă din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale de existența acestuia potrivit dispozițiilor anterior enunțate și în această ipoteză operând limitele termenului de 6 luni de la emiterea actului prevăzută de art. 7 al.7, necesitatea instituirii unui astfel de termen de prescripție izvorând din considerente legate de respectarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice.
Potrivit înscrisurilor atașate la dosar, reclamanții au luat cunoștință de conținutul actului administrativ contestat pe parcursul soluționării cauzei_/112/2013, având ca obiect ordonanță președințială vizând obligarea reclamanților de a permite executarea lucrărilor autorizate prin Autorizația de Construire nr. 487/04.04.2013, când actul administrativ în discuție a fost efectiv comunicat odată cu cererea de chemare în judecată și a fost administrat probatoriul propus în susținere, respectiv în apărare.
Astfel, față de aspectele menționate se poate aprecia că reclamanții au luat cunoștință de existența și conținutul actului administrativ contestat cel mai târziu la data de 18.12.2013, dată la care a început să curgă termenul stabilit de dispozițiile art. 7 din legea 554/2004 pentru formularea plângerii prealabile.
După cum rezultă însă din înscrisurile atașate și susținerile avute în fața instanței, reclamanții au promovat plângerea prealabilă la data de 04.02.2014 cu depășirea termenului stabilit prin dispozițiile anterior menționate, instanța apreciind asupra caracterului tardiv al introducerii plângerii, ceea ce echivalează cu inexistența unei plângeri prealabile formulată în condițiile impuse prin dispozițiile menționate anterior. De asemenea, se apreciază că nu a fost invocată și dovedită existența unor motive temeinice astfel cum prevede art. 7 al.7 din legea 554/2004 pentru a se accepta ca plângerea prealabilă să fie introdusă peste termenul de 30 de zile.
Și în ceea ce privește cererea de suspendare a actului administrativ condiția stabilită de dispozițiile anterior menționată este prevăzută în mod expres de prevederile art. 14 al.1 și 15 din același act normativ care stabilesc:
Art. 14. - (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Art. 15. - (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Rezultă din textul legal citat că suspendarea actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, cu caracter excepțional, care se justifică numai dacă actul administrativ ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Rezultă de asemenea din textul legal citat pentru a se dispune de către instanța de judecată suspendarea actului administrativ trebuie a fi dovedită de către reclamant îndeplinirea cumulativă a trei condiții: cazul bine justificat; iminența producerii unei pagube, precum și dovada sesizării organului emitent cu recursul grațios, ca o condiție de exercitare a cererii de suspendare a actului administrativ.
Recursul grațios trebuie exercitat însă în condițiile art. 7 din Lege, adică în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, în speță, cu referire la disp. art.7 al 3. din legea 554/2004.
În cauză plângerea prealabilă împotriva actului a fost formulată cu depășirea termenului stabilit de lege, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ referitoare la sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.
D. pentru care, întrucât reclamanții nu fac dovada că înainte de a se adresa instanței de judecată cu cererea în anularea actului administrativ reprezentat de Autorizația de Construire nr. 487/04.04.2013 și suspendarea aceluiași act, s-au adresat în termen legal emitentului cu cererea de revocare a acestuia, obligație a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune în contencios administrativ, iar sancțiunea neexercitării acestui recurs administrativ este aceea a respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, Tribunalul va dispune în consecință.
2 În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect excepție de nelegalitate privind Autorizația de Construire 1058/10.07.1998, se reține că acest act administrativ a fost emis anterior intrării în vigoare legii 554/2004, a avut ca beneficiar . fiind autorizată executarea lucrărilor de extindere sediu firmă existent cu S+P+4E
Potrivit art. 4 alin.1 din legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Excepția de nelegalitate este una din formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative și tinde la înlăturarea unui act administrativ ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanței judecătorești, constituind o apărare ce poate fi invocată oricând de oricare dintre părțile litigante, precum și de instanță din oficiu, iar prin invocarea sa nu se tinde la anularea actului administrativ nelegal, ci numai la înlăturarea lui din soluționarea litigiului.
Prin urmare, în cadrul acestei proceduri speciale, instanta de contencios administrativ este abilitata sa examineze concordanta actului administrativ în discutie cu actele normative cu forta juridica superioara, în temeiul si în executarea carora a fost emis, tinând seama de principiul ierarhiei si fortei juridice a acestora.
În speță instanța a constatat caracterul inadmisibil al cererii având ca obiect anulare/suspendare act administrativ, aspect față de care se apreciază asupra caracterului inadmisibil al excepției de nelegalitate, nefiind îndeplinită condiția privind existența unei cauze în curs de soluționare.
Față de aspectele reținute instanța apreciază că nu se mai impune analizarea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Primarul M. C..
În temeiul disp. art. 453 c.roc.civ instanța va reține în sarcina reclamanților obligația de plată a cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze reprezentând onorariu de avocat, apreciind asupra cuantumului onorariului de avocat relativ la pârâta . în raport de volumul și complexitatea activității desfășurată în cauză
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității invocată de pârât .
Respinge ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanții S. I. D., S. A. C., ambii cu domiciliul în C., ., ..B, . pârâții PRIMARUL M. C., cu sediul în C. . și ., cu sediul în C., ., ..
Obligă reclamanții să achite pârâtului Primarul M. C. suma de 673,29 lei cu titlu de onorariu de avocat și pârâtei . suma de 3.000 lei cu același titlu.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red. jud.C. N./20.10.2014/2ex
.>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 15/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 414/2014.... → |
|---|
