Despăgubire. Sentința nr. 2633/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2633/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 7472/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2633
Ședința publică de la 13 NOIEMBRIE 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. MOȚÎRLICHIE
GREFIER: I. TÖRÖK
Pe rol soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant P. G., prin Av. I. V., cu domiciliul în C., ., J. C., reclamant D. E. J., prin Av. I. V., cu domiciliul în com. Ostrov, ., reclamant M. S. G., prin Av. I. V., cu domiciliul în Medgidia, ., J. C., reclamant D. G., prin Av. I. V., cu domiciliul în ., ., J. C., reclamant D. V., prin Av. I. V., cu domiciliul în com. Ostrov, ., reclamant D. F., prin Av. I. V., cu domiciliul în com. Ostrov, ., reclamant S. D., prin Av. I. V., cu domiciliul în sector 2, București, .. 13, ., reclamant C. F., prin Av. I. V., sector 4, București, cu domiciliul în .-102, ., . M., prin Av. I. V., cu domiciliul în com. Ostrov, ., J. C., reclamant C. V., prin Av. I. V., cu domiciliul în Rovinari, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, având ca obiect despăgubire plata despagubirilor banesti prevazute de Legea 9/1998.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2014 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub număr de dosar_, reclamanții PĂSCĂLESCU G., D. E. J., M. S. G., D. G., D. V., D. F., S. D., C. F., I. M., C. V. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR au solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor bănești în sumă de 145.787,07 lei reprezentând cota de ¾ din suma totală cuprinsă în Decizia nr. 2445/09.11.2009 emisă de ANRP actualizată în baza art. 8 alin 2 din Legea 9/1998 reprezentând tranșa I și a-II-a din compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 1547/16.02.2004 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 validată prin Decizia nr. 2445/09.11.2009 emisă de ANRP de la data de 17.04.2004 și până la plata efectivă a acestora.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea nr. 1547/16.02.2004 a Comisiei Județene C. de aplicare a Legii nr. 9/1998 au fost stabilite în favoarea reclamanților drepturi în cuantum de 145.787,07 lei lei.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile 8 alin. (1) și 2 din Legea nr. 9/1998.
P. întâmpinarea formulată de pârâtă la data de 08.04.2014 a fost invocată excepția prematurității acțiunii în raport de dispozițiile OUG nr.10/2014.
P. sentința civilă nr. 7689/10.02.2014 pronunțată de Judecătoria constanța în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei C. și a fost declină soluționarea cererii, formulată de către reclamanții în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, către Tribunalul C.-Secția C. Administrativ și Fiscal.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria C. a reținut următoarele aspecte:
Obiectul acțiunii în cauza de față îl constituie obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de_,07 lei reprezentând cota de ¾ din suma totală cuprinsă în Decizia nr. 2445/09.11.2009 emisă de ANRP actualizată în baza art. 8 alin 2 din Legea 9/1998 reprezentând tranșa I și a-II-a din compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 1547/16.02.2004 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 validată prin Decizia nr. 2445/09.11.2009 emisă de ANRP de la data de 17.04.2004 și până la plata efectivă a acestora.
P. urmare, este vorba despre o acțiune generată de neplata în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C., la 7 septembrie 1940, respectiv ale normelor metodologice pentru aplicarea acestui act normativ aprobate prin H.G. nr.753/1998, ipoteză asimilată refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri, conform art.2 alin.(l) lit.i) teza finală din Legea nr.554/2004.
În conformitate cu art.6 alin.(l) din O.U.G nr.25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările și completările ulterioare, " se înființează A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin preluarea activității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, care se desființează.
La art. 6 alin (7) din aceeași ordonanță se prevede că: „prin decizie, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. (...).
Deciziile de plata prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile se comunica beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul."
Din interpretarea acestor texte normative a rezultat faptul că actele administrative tipice sau asimilate emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 9/1998 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ a tribunalului, fiind vorba de o competență specială, atât în etapa stabilirii dreptului cât și în etapa efectuării plăților.
Competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative, iar în litigiul de față, suntem în prezența unei acțiuni generată de neplata unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, având drept temei juridic Legea nr. 9/1998.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 9/1998.
Chiar dacă reclamanții nu contestă o hotărâre a comisiei județene, instanța a apreciat că pentru rațiuni de simetrie juridică, instanța competentă să stabilească legalitatea actului administrativ are si competența de a cenzura actele administrative asimilate - atât refuzul de emitere a acestuia, cât si refuzul de executare.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului C. – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal, la data de 04.08.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
Legea nr.554/2004 stabilește cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală, obiectul acțiunii, condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, precum și limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative tipice sau asimilate.
Art.2 alin.1 lit „i” din Legea nr.554/2004 consacră semnificația expresiei „ refuz nejustificat de a soluționa o cerere: „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
În speță, conflictul judiciar a fost declanșat de reclamante pe fondul practicii administrative vătămătoare venite din partea autorității pârâte care nu a efectuat plata compensațiilor bănești stabilite prin propriul act administrativ, respectiv Decizia nr.2978/22.10.2008.
Apărările procesuale formulate de pârâtă, care invocă prematuritatea cererii în raport de dispozițiile OUG nr.10/2014, nu sunt apte să conducă la pronunțarea unei soluții de respingere ca prematură a acțiunii.
Este adevărat că art. 2 al OUG nr.10/2014 – adoptată, cu modificări, prin Legea nr.112/2014 – publicată în M.Of.530/16.02.2014, dispune că:
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006."
Cererea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul instanței la 10.03.2014, deci anterior intrării în vigoare a OUG nr.10/2014.
Chiar dacă dispozițiile noului act normativ – OUG nr.10/2014, care instituie o a treia eșalonare a plății unei creanțe asupra statului, nu au fost declarate ca fiind neconforme cu Legea fundamentală, Tribunalul argumentează soluția de a nu aplica prevederile sale, pe de o parte prin prisma preeminenței dispozițiilor comunitare, iar pe de altă parte în considerarea principiilor ce guvernează aplicarea în timp a legii civile.
Din condiția de titulare a dreptului de creanță recunoscut prin actele autorității, reclamantele au o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1, iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei pârâte constituie atingeri aduse dreptului de proprietate astfel cum este garantat și protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sens în care constant s-a pronunțat și instanța de contencios european, în cauzele V. c.României și Arsenovici c.României
Astfel, este îndeobște cunoscut că judecătorul național, ca prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (a se vede mutatis mutandis, Cauza Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, cauza D. împotriva României Hotărârea din 26 aprilie 2007). Ordinea juridică comunitară este superioară ordinii de drept din statele componente ale Comunității, astfel încât dispozițiile comunitare prevalează asupra oricărui text național, fie că este de natură legislativă, administrativă sau jurisdicțională.
În egală măsură, astfel cum în mod constant s-a pronunțat instanța de contencios constituțional, „ ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi” (Decizia nr.830/2008, publicată în M.Of.559/24.07.2008).
În referire la fondul litigios, Tribunalul constată că pretenția reclamanților este întemeiată.
P. Decizia nr. 2445/09.11.2009 a fost validată Hotărârea nr. 1547/16.02.2004 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 C., fiind recunoscută îndreptățirea reclamanților PĂSCĂLESCU G., D. E. J., M. S. G., D. G., D. V., D. F., S. D., C. F., I. M., C. V., alături de alți doi moștenirtori, la acordarea sumei de 194.382,76, cu titlu de compensații bănești, pentru bunurile certificate cu acte, abandonate statului bulgar de autorul reclamanților M. D..
P. art.2 din Decizie, se stabilește că „suma acordată cu titlu de compensație va fi eșalonată în conformitate cu art.5 lit.c) din H.G.nr.753/1998, cu modificările și completările ulterioare, iar în cuprinsul comunicării către reclamanți se menționează explicit că li se va plăti suma de 77.753,10 lei – în conformitate cu art.38 alin.5 lit.c din HG.753/1998, reprezentând 40% din totalul compensației acordate, restul sumei urmând a fi plătită în cursul anului următor.
Executarea obligației nu a survenit în termenii comunicați reclamanților și nici după ce acesta a adresat instituției pârâte plângerea prealabilă, fapt ce a determinat investirea instanței de contencios administrativ cu soluționarea prezentei acțiuni.
Interesul legitim privat al reclamantului, ca și posibilitatea de a pretinde autorității abilitate să pună în aplicare dispozițiile Legii nr.9/1998 o anumită conduită, în considerarea realizării dreptului său, îi conferă calitatea de persoană vătămată în sensul art.1 din Legea nr.554/2004.
Refuzul executării actului administrativ prin care reclamantelor le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri este asimilat refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri adresată unei autorități publice, care la rândul său este asimilat actului administrativ, în baza art.2 alin.1 lit.”i” teza a II-a din Legea contenciosului administrativ, care prevede că „ este asimilat refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
Apărarea pârâtei, care solicită respingerea acțiunii dedusă judecății a fost cenzurată, întrucât textele legale la care face referire au fost legiferate tocmai în sensul reparației echitabile, iar susținerea potrivit cu care refuzul de plată este determinat de insuficiența fondurilor alocate de la buget a rămas la nivel de simplă afirmație, fără suport probator.
De altfel, chiar dacă s-ar face o atare dovadă, apărarea pârâtei tot nu justifică respingerea pretențiilor reclamantelor.
Procedura de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice se subsumează unor principii inerente statului de drept, respectiv: interpretarea cu bună credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, dar și a actelor administrative.
Nealocarea de către autorități a sumelor necesare pentru acoperirea creanței reclamantului constituie o atingere adusă dreptului său ce se circumscrie art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, sens în care s-a pronunțat și instanța de contencios european (cauza Sanglier c.Franței, cauza Shmalko vs.Ucraina).
Creanța recunoscută reclamantului prin actul emis de autoritatea administrativă constituie o „ valoare patrimonială” care implică aplicarea garanțiilor articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar neexecutarea ei în interiorul termenelor consacrate de lege se traduce printr-o ingerință în drepturile reclamantei la respectarea bunurilor sale și, implicit, în încălcarea principiului legalității.
Art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998 prevede că:
„În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi”.
Reținând în cauză existența unei practici administrative vătămătoare pentru reclamante, a unui refuz nejustificat – ca act administrativ atipic cu a cărei cenzurare a fost investită instanța și date fiind măsurile ce pot fi dispuse în exercitarea contenciosului subiectiv de plină jurisdicție, Tribunalul va obliga pârâta la plata către reclamanți compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 1547/16.02.2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 C., astfel cum a fost validată prin Decizia nr. 2445/9.11.2009 emisă de ANRP, potrivit cotelor succesorale ale reclamanților– actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum, conform art.8 alin.2 teza finală din Legea nr.9/1998.
Soluția legată de actualizarea sumei datorate se impune prin prisma interpretării literale și sistematico-logice a dispozițiilor Legii nr.9/1998, în vederea stabilirii momentului de la care sunt datorate compensațiile, în raport cu regulile privind plata eșalonată instituite prin art.8 alin.(2) din actul normativ, dar și cu cele cuprinse în art.5 din HG.286/2004 și față de caracterul obligatoriu al Deciziei nr.XXI/19.03.2007 a Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ce privește actualizarea întregii sume începând cu data de 16.02.2004, instanța o consideră nefondată, data astfel solicitată putând fi avută în vedere numai pentru situația prevăzută de dec.civ.21/2007 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii, în cazul validării de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale cu depășirea termenului de 60 zile prevăzut de art.7 alin.3 din Legea 9/1998.
Cum în cazul de față nu ne aflăm în situația validării Hotărârii nr. nr. 1547/16.02.2004, compensațiile urmează a fi actualizate în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum de la momentul validării acestora, respectiv de la data 9.11.2009 și până la plata lor efectivă. Astfel, intervalul de timp cuprins între data emiterii hotărârii, 16.02.2004, și cel al validării, 9.11.2009 urmează a fi respins de la actualizare.
Față de cele ce preced, cu referire și la art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 instanța va admite acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății, în sensul obligării autorității pârâte la efectuarea plății compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 1547/16.02.2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 C., astfel cum a fost validată prin Decizia nr. 2445/9.11.2009 emisă de ANRP, potrivit cotelor succesorale ale reclamanților, compensațiile urmând a fi actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum începând cu data de 9.11.2009 și până la plata efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamant P. G., prin Av. I. V., cu domiciliul în C., ., J. C., reclamant D. E. J., prin Av. I. V., cu domiciliul în ., reclamant M. S. G., prin Av. I. V., cu domiciliul în Medgidia, ., J. C., reclamant D. G., prin Av. I. V., cu domiciliul în ., ., J. C., reclamant D. V., prin Av. I. V., cu domiciliul în ., reclamant D. F., prin Av. I. V., cu domiciliul în ., reclamant S. D., prin Av. I. V., cu domiciliul în sector 2, București, .. 13, ., reclamant C. F., prin Av. I. V., sector 4, București, cu domiciliul în .-102, ., ., reclamant I. M., prin Av. I. V., cu domiciliul în com. Ostrov, ., J. C., reclamant C. V., prin Av. I. V., cu domiciliul în Rovinari, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202.
Obligă pârâta către reclamanți la plata compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 1547/16.02.2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 C., astfel cum a fost validată prin Decizia nr. 2445/9.11.2009 emisă de ANRP, potrivit cotelor succesorale ale reclamanților, compensațiile urmând a fi actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum începând cu data de 9.11.2009 și până la plata efectivă.
Respinge excepția prematurității invocată de pârâtă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. MOȚÎRLICHIE I. TÖRÖK
Red. jud. C.Moțîrlichie/27.11.2014
13 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 935/2014.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
