Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2393/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2393/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 4771/118/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2393/CA
Ședința publică din 22.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. I. AV.C. C.,cu sediul principal în București ..1, ., ., sediul secundar în C. ., . C., cu domiciliul în C. ..1B, ., în contradictoriu cu pârât D.G.R.F.P. BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2, pârât D.G.R.F.P.C., cu sediul în C., ..2, jud. D., având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din data de 15.10.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 22.10.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cererii în contencios administrativ reține :
Prin cererea adresată Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, înregistrată sub nr._, astfel cum a fost precizată reclamanții C..Av. C. C. și C. C. în contradictoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Direcția Generală a Finanțelor Publice C. a solicitat în temeiul disp. art. 18 al.1 din legea 554/2004 pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de soluționare a contestației înregistrată sub nr._/31.10.2013 formulată împotriva deciziilor de impunere nr. 594 și 595/27.09.2013 emise de Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice București sub sancțiunea unei penalități de 100 lei/zi de întârziere aplicabilă pârâtelor de la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din OG 92/2003 pentru soluționarea contestației (16.12.2013) și până la data delegării competentei (05.06.2014), respectiv a delegării competenței (05.06.2014) și până la data emiterii deciziei de soluționare a acesteia, în temeiul disp. art. 18 al.5 din legea 554/2004.
În motivarea cererii arată reclamanții că urmare a desfășurării unui control fiscal în intervalul 09.04._13 au fost emise deciziile de impunere nr. 594, respectiv 595/27.09.2013 prin care au fost stabilite obligații de plată suplimentare reprezentând impozit pe venit și TVA precum și accesoriile aferente.
Actele administrativ fiscale în discuție au fost comunicate la data de 21.10.2013, iar la data de 31.10.2013 a fost înregistrată contestația administrativă formulată împotriva acesteia în temeiul disp. Art. 205 și urm din OG 92/2003, respectiv art. 7 din legea 554/2004, fiind înregistrată sub nr._.
Prin raportare la disp. art. 209 al.1 lit. a din același act normativ, competența de soluționare revine pârâtei DRGFP București, fiind necesară emiterea unei decizii de soluționare prin raportare la disp. art. 70, respectiv art. 209 din OG 92/2003, obligație care însă nu a fost îndeplinită.
Invocă în susținere disp. art.2 al.1 și 2 din legea 554/2004, art. 70, respectiv art. 207 din OG 92/2003,apreciind că termenul de 45 de zile nu este un termen de recomandare ci unul imperativ, iar depășirea acestuia de către autoritatea pârâtă constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituție, respectiv art. 6 din CEDO, drepturile reclamanților fiind prejudiciate prin faptul că situația litigioasă referitoare la legalitatea deciziilor de impunere nu este tranșată, iar accesul la justiție este împiedicat atât timp cât nu este emisă decizia în soluționarea contestației.
De asemenea, apreciază că atitudinea manifestată de pârâte încalcă dreptul la respectarea bunurilor respectiv a sumelor de bani, bunuri care ar fi valorificate într-o eventuală procedură a executării silite, pentru plata obligațiilor stabilite prin deciziile de impunere, ceea ce contravine art.1 Protocolul 1 la CEDO.
Relativ la capătul de cererea privind stabilirea în sarcina autorității pârâte a obligației de plată a unor penalități de întârziere invocă reclamanții disp. art. 18 al.5 din legea 554/2004.
În drept au fost invocate disp. art. 1 al.1, art. 2 al.2, art. 8 al.1, art. 18 al.1 și 5 din legea 554/2004, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri (filele 13-45,63,64).
Pârâta a depus întâmpinare (filele 50,51) prin care invocă pe cale excepție lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că, contestația formulată de reclamanți a fost transmisă spre soluționare DRGFP C. prin adresa_/05.06.2014 urmare aprobării competenței de soluționare de către Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, astfel că față de disp. art. 1 al.4, respectiv art.8 al.1 din legea 554/2004 raportul juridic este născut între persoana vătămată, reclamanta și autoritatea competentă în soluționarea contestației, respectiv DRGFP C..
În drept au fost invocate disp. Legii 554/2004, iar în susținere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 52-57)
Pârâta DRGFP C. a depus întâmpinare, fila 77, prin care arată că cererea a rămas fără obiect, urmare a soluționării contestației formulate de reclamanți prin Deciziile 594/04.09.2014, respectiv 595/05.09.2014.
În drept au fost invocate disp. art. 205-208 c.proc.civ, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri (filele 79-98, 103-135)
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele :
Prin Deciziile de impunere 594/27.09.2013 (filele 15-17), respectiv 595/27.09.2013 (filele 18-21) au fost stabilite în sarcina reclamanților obligații suplimentare de plată reprezentând TVA respectiv impozit pe venit și accesorii aferente.
Împotriva actelor administrativ fiscale menționate, în temeiul disp. art. 205 și urm din OG 92/2003 a fost formulată contestație administrativă, înregistrată la pârâta DRGFP București sub nr._/31.03.2013.
1.Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive instanța reține că una din condiții pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală - legitimatio ad causam – care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea, calitatea de parte fiind necesar să corespundă cu aceea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății.
In analiza exceptiei invocate, instanta retine, prin raportare la obiectul cererii, astfel cum a fost precizat, ca procedura urmată de parte care declină calitatea de persoană vătămată de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, are ca scop recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim în sensul disp. art. 1 al. 1 din legea 554/2004, apreciindu-se asupra legitimării procesuale a părții în cauză, contestația administrativă fiind inițial înregistrată la DRGFP București, instituție care a dispus înaintarea acesteia spre soluționare pârâtei D. C., urmare a aprobării delegării de competențe
2.Asupra fondului instanța reține că potrivit art.1 alin.1 din L.nr.554/2004- „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim…”.
Art.8 alin.1 din L.nr.554/2004 modificată prevede că - „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Prin art.2 alin.1 lit.a din L.nr.554/2004 s-a definit ca -”persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;”
Astfel, pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte, cerințe impuse de art.1 din L.nr.554/2004.
Condiția vătămării unui drept ori interes recunoscut de lege este strâns legată de faptul că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere a reclamantului privitoare la un drept sau interes recunoscut de lege, ori de nerezolvarea în termenul legal.
Dispozițiile art. 205 și urm din OG 92/2003 reglementează posibilitatea persoanei vătămate în drepturile sale printr-un act administrativ sau prin lipsa acestuia de a formula contestație împotriva titlului de creanță sau împotriva altor acte administrativ fiscale potrivit legii, statuând totodată asupra formei și conținutului contestației, termenului de depunere și a modalității de soluționare.
De asemenea, prevederile art. 213 al.1 din același act normativ stabilesc în sarcina organului fiscal competent în soluționarea contestației obligația de a verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal, analiza contestației efectuându-se în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate și de documentele existente la dosarul cauzei
Față de împrejurarea că prin Decizia 504/04.09.2014,organul fiscal a procedat la soluționarea contestației formulată împotriva deciziilor de impunere menționată anterior, instanța apreciază cererea ca fiind rămasă fără obiect, urmând a dispune în consecință
În ceea ce privește cererea privind stabilirea în sarcina pârâtelor a obligației de plată a unor penalități pe fiecare zi de întârziere de 100 lei/zi de întârziere aplicabilă pârâtelor de la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din OG 92/2003 pentru soluționarea contestației (16.12.2013) și până la data delegării competentei (05.06.2014), respectiv a delegării competenței (05.06.2014) și până la data emiterii deciziei de soluționare a acesteia, instanța reține că potrivit disp.. art. 18 al.5 din legea 554/2004 Soluțiile prevăzute la alin.1 și al.4 lit. b și c pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere
Penalitățile de întârziere prevăzute prin dispozițiile menționate anterior au fost concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată pentru restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat, printr-un mecanism distinct de cel reglementat de art. 24 din același act normativ.
Potrivit art. 70 al.1 și 2 din OG 92/2003 termenul de soluționare a cererilor contribuabililor de către organul fiscal este de 45 de zile de la înregistrare, dar în măsura în care sunt necesare informații suplimentare în acest sens, acest termen poate fi prelungit cu perioada cuprins între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate. Rezultă astfel că legiuitorul nu a stabilit o durată fixă invariabilă pentru termenul acordat organului fiscal, fiind evident că în astfel de condiții nu se poate aprecia asupra caracterului imperativ al acestuia.
Or, după cum se poate observa din înscrisurile atașate la dosar organul fiscal unde contestația administrativă a fost inițial înregistrată a dispus înaintarea acesteia spre soluționare pârâtei D. C. urmare a aprobării delegării competenței, organul fiscal a soluționând contestația formulată anterior soluționării cauzei, cererea rămânând astfel fără obiect, situație în care, sub acest aspect instanța apreciază ca nefondată cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive
Respinge cererea privind obligația de a face, ca rămasă fără obiect și ca nefondate celelalte pretenții, în cauza privind pe reclamant C. I. AV.C. C.,cu sediul principal în București ..1, ., ., sediul secundar în C. ., . C., cu domiciliul în C. ..1B, ., . cu pârât D.G.R.F.P. BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2, pârât D.G.R.F.P.C., cu sediul în C., ..2, jud. D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red. Jud. C. N. /24.11.2014-2.ex
.>
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2008/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1190/2014.... → |
|---|
