Obligaţia de a face. Sentința nr. 116/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 116/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 7460/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECTIA

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 116

Ședința publică din data de 17 IANUARIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. B. S.

GREFIER – G. M.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal având ca obiect obligația de a face - formulată de reclamanta S.C. E. P. S.R.L., cu sediul social în G., ., Municipiul G., în contradictoriu cu pârâta S. P. DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL C., cu sediul în C., ., Județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă c.j. D. M. pentru reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.

Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual. Se arată că la dosarul cauzei reclamanta a depus precizări.

Instanța față de disp. art. 10 din Legea 554/2004 se declară competentă material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentantul convențional al reclamantei solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar și depune la dosar un model de Certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă constată pertinentă și concludentă soluționării cauzei administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează.

La interpelarea instanței reprezentantul convențional al reclamantei arată că solicită eliberarea unui certificat de atestare fiscală din care să rezulte că autoutilitara Ford Tranzit cu număr de înmatriculare_ nu mai este proprietatea S.C. LA SEDIA S.R.L. .

Reprezentantul convențional al reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Față de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.

Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al reclamantei în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra cererii.

Reprezentantul convențional al reclamantei formulează concluzii de admitere a acțiunii și solicită obligarea pârâtei la emiterea unui certificat de atestare fiscală în vederea radierii autoturismului Ford, totodată solicită obligarea pârâtei la achitarea contravalorii timbrului de mediu, având în vedere că la momentul solicitării radierii nu se plătea timbru de mediu. Solicită cheltuieli de judecată și depune bonul de benzină nr. 406/16.01.2014.

Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra prezentei cauze constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Tribunalului C.- Secția contencios administrativ și fiscal sub nr._ din 03.12.2010 S.C. E. P. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. P. DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL C. ( numit în continuare S.P.I.T.V.B.L. C. ):

- obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în

Certificatul fiscal de radiere prin care să se constate că autoutilitara Ford Tranzit cu număr de înmatriculare_ care a aparținut S.C. LA SEDIA S.R.L. a fost scoasă din evidența mijloacelor de transport, fiind vândută către S.C. E. P. S.R.L.;

- obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor cu timbrul de mediu ;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivează în fapt cererea de chemare în judecată arătând că la data de 14.09.2009 a cumpărat de la S.C. LA SEDIA S.R.L. autoutilitara Ford Tranzit cu număr de înmatriculare_ și a solicitat fostului administrator al S.C. LA SEDIA S.R.L. să îi prezinte certificatul de radiere a autoutilitarei.

Prin încheierea nr. 141/15.02.2010 s-a dispus . procedura simplificată a S.C. LA SEDIA S.R.L. .

A solicitat S.P.I.T.V.B.L. C. eliberarea de certificate fiscale, dar a fost refuzat verbal cu motivația că nu au calitate de a le solicita iar administratorul judiciar al S.C. LA SEDIA S.R.L. a refuzat a le solicita.

Acțiunea formulată de administratorul judiciar al S.C. LA SEDIA S.R.L. pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare a autovehiculului a fost respinsă irevocabil de instanțele de judecată .

La data de 20.09.2011, împreună cu noul lichidator al S.C. LA SEDIA S.R.L. a solicitat S.P.I.T.V.B.L. C. eliberarea certificatului fiscal, obligându-se inclusiv să achite debitul cu care S.P.I.T.V.B.L. C. s-a înscris la masa credală a debitoarei S.C. LA SEDIA S.R.L., cerere care nu a fost soluționată .

În prezent se află în imposibilitatea de a utiliza autovehiculul cumpărat deoarece S. de înmatriculare a autovehiculelor refuză înmatricularea în lipsa certificatului de radiere emis de către S.P.I.T.V.B.L. C..

Solicită și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor cu taxa de mediu, deoarece prin refuzul nejustificat al pârâtului S.C. E. P. S.R.L. a fost împiedicată să înmatriculeze autovehiculul în perioada în care această taxă nu se plătea.

Cererea de chemare în judecată nu cuprinde temeiurile de drept ale pretențiilor formulate.

2.Legal citat pârâtul S.P.I.T.V.B.L. C. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii ca nefondată .

Arată că potrivit bazei sale de date proprietarul autoutilitarei Ford Tranzit cu număr de înmatriculare_ este S.C. LA SEDIA S.R.L., care este în procedura de faliment și sinfura persoană care are calitate să solicite certificat de atestare fiscală este administratorul judiciar al acesteia. La data întocmirii actului de dare în plată încheiat între S.C. LA SEDIA S.R.L. și S.C. E. P. S.R.L., S.C. LA SEDIA S.R.L. figura cu obligații fiscale neachitate către bugetul local C., iar potrivit art. 264 alin.5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal înstrăinarea nu se putea realiza fără prezentarea unui certificat de atestare fiscală, orice act de înstrăinare fără a se deține certificat de atestare fiscală fiind nul de drept . Hotărârile judecătorești invocate de către reclamant nu ratifică tranzacția efectuată, acțiunea formulată fiind respinsă ca tardivă. Nu există o hotărâre a instanței de judecată care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, astfel că nu poate opere nici o modificare în evidențele sale . Cât privește cererea de obligare la plata taxei de mediu, S.P.I.T.V.B.L. C. nu este în culpă .

În drept invocă disp. art. 1, art. 264 alin.5 din Legea nr. 571/2003, art. 113 alin.5 din O.G. nr. 92/2003 .

3. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 29.11.2013 reclamantul a arătat că înțelege să solicite obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de testare fiscală pentru S.C. LA SEDIA S.R.L. .

4.În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri: sentința civilă nr. 1148/2011 a Tribunalului C. ; decizia civilă nr. 974/. de apel C.; factura fiscală /14.10.2009 ; cererea nr. 60/11.04.2012 a S.C. E. P. S.R.L.; declarație pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport ; certificat de atestare fiscală nr._/13.01.2014 eliberat de Direcția Impozite și Taxe Locale G..

5. Din proba cu înscrisuri administrată Tribunalul reține:

La data de 14.09.2009 reclamanta S.C. E. P. S.R.L. a cumpărat de la S.C. LA SEDIA S.R.L. autoutilitara Ford Tranzit cu număr de înmatriculare_ .

Reclamantul pretinde că în lipsa certificatului de atestare fiscală privind pe S.C. LA SEDIA S.R.L., din care să rezulte radierea autoutilitarei Ford Tranzit de pe numele la S.C. LA SEDIA S.R.L., S. P. COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR îi refuză înmatricularea autoutilitarei Ford Tranzit pe numele său.

Potrivit Ordinul M.A.I. 1.501 /2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 8

(1)Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente:

a)cererea noului proprietar. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menționa solicitarea explicită în cerere;

b)fișa de înmatriculare a vehiculului, al cărei model este stabilit conform reglementărilor legale, semnată de fostul și noul proprietar, vizată de organele fiscale competente ale autorităților administrației publice locale. În cazul fostului proprietar al vehiculului se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile administrației publice locale, situație în care nu mai este necesară depunerea fișei de înmatriculare. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane, se va depune și fișa de înmatriculare completată cu datele acesteia;

(…)

(4)Transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale.

Potrivit O.G. nr. 92/2003 – Cod procedură fiscală, cu modificările și completările în vigoare la data de 11.04.2012, data la care reclamantul pretinde că s-a adresat S.P.I.T.V.B.L. C. cu cererea de eliberare a certificatului de atestare fiscală privind pe S.C. LA SEDIA S.R.L.:

Art. 113: Certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile administrației publice locale

(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, la solicitarea contribuabilului.

(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referință.

(3)În certificatul de atestare fiscală se menționează creanțele fiscale exigibile, cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia.

(4)Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil și poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul 25 a lunii - finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(5)Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale locale datorate autorității administrației publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept.

(51)Prevederile alin. (5), precum și ale art. 254 alin. (7), art. 259 alin. (61) și art. 264 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și procedurilor de lichidare.

(la data 03-sep-2007 Art. 113, alin. (5) din titlul VIII, capitolul I completat de Art. I, punctul 16. din sectiunea 1 din Ordonanta 47/2007 )

(6)În situația în care, în conformitate cu art. 116 alin. (3), există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluționare, certificatul fiscal se eliberează cu mențiunea "Cerere de compensare în curs de soluționare pentru suma de .............".

(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, la solicitarea contribuabilului.

(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii.

(3)Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării și poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul cuprins între data de 25 a lunii și finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(4)Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

(5)Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.

(6)Prevederile alin. (4) și (5) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și procedurilor de lichidare.

Față de dispozițiile art. 113 alin.1 Cod procedură fiscală - Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, la solicitarea contribuabilului, în mod legal este refuzată reclamantului eliberarea certificatului de atestare fiscală care privește pe un alt contribuabil. Susținerea reclamantului că o cerere similară a fost formulată de către lichidatorul judiciar al S.C. LA SEDIA S.R.L. nu este probată, și chiar dacă ar exista, refuzul soluționării acestei cereri deschide calea unei acțiuni în justiție pentru S.C. LA SEDIA S.R.L., prin lichidator, și nu reclamantului din cauză .

De asemenea, contrar susținerilor reclamantului, nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin.6, tranzacția încheiată cu S.C. LA SEDIA S.R.L. nefiind încheiată în cursul procedurii insolvenței.

Sub un alt aspect, nu poate fi obligat obligat S.P.I.T.V.B.L. C. nici la emiterea certificatului de radiere a autoutilitarei Ford Tranzit de pe numele S.C. LA SEDIA S.R.L. .

Potrivit art. 264 din Legea nr. 571/2003 – Cod fiscal, forma în vigoare la data de 14.09.2009:

Art. 264: Dobândiri și transferuri ale mijloacelor de transport

(1)În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

(2)În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.

(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.

(4)Orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.

(5)Înstrăinarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele prin care se înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.

Este adevărat că ladata 17-sep-2011 Art. 264, alin. (5) din titlul IX, capitolul IV abrogat de Art. I, punctul 85. din O.G. 30/2011, aceleași dispoziții fiind introduse însă în Cod procedură fiscală, art. 113 alin. 4 și 5, la data 17-sep-2011 prin O.G. . nr. 29/2011.

Or, în condițiile în care S.C. LA SEDIA S.R.L. are debite neachitate la bugetul local, împrejurare recunoscută chiar de către reclamant, în mod legal este refuzată reclamantului eliberarea certificatului de radiere a autovehiculului.

În mod egal nu poate fi obligat pârâtul la lata către reclamant a cheltuielilor cu timbrul de mediu, reclamantul neaflându-se în ipoteza vătămării într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, prin nesoluționarea în termen, prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, refuzul exprimat de S.P.I.T.V.B.L. C. fiind unul justificat, reclamantul fiind singurul în culpă pentru achiziționarea autovehiculului cu încălcarea art. 264 alin.5 Cod fiscal.

D. pentru care urmează a respinge cererea formulată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. P. S.R.L., cu sediul social în G., ., Municipiul G., în contradictoriu cu pârâta S. P. DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL C., cu sediul în C., ., Județul C., ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. B. S. G. M.

Tehnored. S.A.B. / 4 ex.

05.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 116/2014. Tribunalul CONSTANŢA