Pretentii. Sentința nr. 151/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 151/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 6538/118/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.151 /CA
Ședința publică din 17.01.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta ., cu sediul în C. ..3, nr.39, în contradictoriu cu pârât AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ pentru DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretentii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 15.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.01.2014, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cererii in contencios administrtiv de fata constata :
Prin cererea adresata Tribunalului Constanta – Sectia de C. Administrativ si Fiscal, inregistrata sub nr._, reclamanta . in contradictoriu cu ANAF - Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna restituirea taxei de prima inmatriculare in cuantum de_,56 lei, achitata prin refacturare de catre firma de leasing . IFN S.A. si accesorii constand in dobanda legala determinata pana la data achitarii efective.
In motivarea cererii arata reclamanta ca la data de 23.08.2007 a incheiat Contractul de leasing financiar nr. 1753 prin care a fost transmis dreptul de folosinta asupra autoturismului marca Audi cu . WDD2163711A000972, inmatriculat si predat la data de 13.07.2012 la data incetarii contractului. Taxa de inmatriculare a fost achitata de catre finantator conform prevederilor contractuale, in acest sens fiind emisa factura_/19.01.2007..
Apreciaza asupra caracterului nelegal al instituirii taxei de prima inmatriculare prin raportare la disp. art. 90 din TCE, prevederi prin care se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea de taxe discriminatorii, cu referire la discriminarea între produsele importante și cele autohtone de natură similară. Invocă totodată în susținere caracterul prioritar al normelor comunitare potrivit art. 148 din Constituția României și jurisprudența CJUE
In sustinere au fost atasate in copie inscrisuri (filele 14 -42)
Parata, a depus intampinare prin care a invocat pe cale de exceptie lipsa calitatii procesuale active si a calitatii de reprezentant, motivat de faptul ca taxa a fost achitata de . SRL, reclamanta fiind parte in contractul de leasing in calitate de utilizator. Invoca in sustinerea exceptiei dispozitiile art. 80 c.proc.civ, art. 12 din OG 51/1997, art. 2 al.1 lit.a din legea 554/2004.
Pe fond arata parata ca taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu 01.07.2008 prin OUG 50/2008, fiind abrogate astfel disp. art. 214 ind.1 – 214 ind.3 c.fiscal. Relativ la prevederilor art. 90 din TCE apreciaza ca nu sunt incidente, intrucat aceasta urmeaza a fi platita conform art. 4 din OUG 50/2008 cu ocazia primei inmatriculari a unui vehicul in Romania si la repunerea in circulatie a unui vehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire in art. 3 si art. 9 Mai mult, dispozitiile art. 90 din TCE au in vedere reglementarea unor limitari ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decat pentru produsele interne, taxa in discutie aplicandu-se tuturor vehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in Romania, fie romanesti, fie straine.
Invoca totodata in aparare disp. art. 117 lit.a –h, apreciind ca operatiunea de restituire poate avea loc numai in conditiile reglementate de art. 8 si 9 din OUG 50/2008, reclamanta neregasindu-se in vreuna dintre aceste conditii.
In referire la capatul de cerere privind obligarea la plata dobanzii legale, invoca prevederile art. 124 din OG 92/2003, art. 117, respectiv ale art. 70 din acelasi act normativ.
De asemenea, a formulat parata in temeiul art.1 al.1 din OUG 50/2008 cu referire la disp. art. 5 al.1 si 4 din acelasi act normativ cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu.
La termenul din 15.01.2014, in temeiul art. 248 c.proc.civ, instanta a pus in discuție excepția lipsei calitatii procesuale active asupra careia retine :
Prin cererea adresata instantei, reclamanta,in contradictoriu cu ANAF - Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna restituirea taxei de prima inmatriculare in cunatum de_,56 lei, achitata prin refacturare de catre firma de leasing . IFN S.A. si accesorii constand in dobanda legala determinate pana la data achitarii efective.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active se reține că una din condiții pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală - legitimatio ad causam – care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea, calitatea de parte fiind necesar să corespundă cu aceea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății.
Astfel fiind, se poate observa că reclamanta în calitate de utilizator potrivit Contractului de leasing financiar, a înțeles să solicite pârâtei în discuție restituirea taxei de primă înmatriculare achitată de finanțator pentru vehiculul ce face obiectul convenției menționate, motivat de faptul că această taxă a fost facturată de finanțator în sarcina sa, iar obligația de plată a fost îndeplinită.
Instanța constata ca reclamanta a indicat temeiul de drept al cererii adresate paratei, disp.art.117 alin.1 lit.d c.pr. fiscala, potrivit căruia debitorului i se restituie la cerere (…) lit.d sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, partea reclamând in fapt aplicarea eronata a dispozițiilor interne și ca acestea ar fi incompatibile cu dreptul UE, care face parte din dreptul intern si are caracter prioritar.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă un act administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației, respectiv al refuzului nejustificat, actul pretins vătămător fiind constituit, de plata taxei speciale pentru autoturism.
Or în speță se constată că persoana care a îndeplinit obligația de plată a taxei este finanțatorul, astfel că între reclamantă si pârâta în cauză nu s-a format nici un raport juridic in procedura de înmatriculare a autovehiculului condiționată de plata taxei de înmatriculare, situație în care se apreciază că partea nu este legitimată procesual activ, reclamanta neavând un drept față de pârâta, iar pârâtei nu-i incumbă o obligație corelativă.
Pe de altă parte, după cum însăși reclamanta afirmă vehiculul în discuție pentru care taxa a fost achitată a fost unul nou, nefiind anterior fost înmatriculat în alt stat comunitar, situație în care se apreciază că, în speță, nu exista o discriminare, rezultată din faptul ca finanțatorul, ce a achiziționat un vehicul nou, fabricat într-un stat comunitar este obligat a plăti taxa de poluare pentru prima înmatriculare, în condițiile în care, taxa de poluare pentru prima înmatriculare este datorată și de către cei care achiziționează un vehicul nou produs în România.
Potrivit art. 110 (fost 90) par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
CJCE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Este de reținut faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru ar impune o taxă autovehiculelor noi importate, articolul 110 TFUE va însemna că regimul fiscal în cauză nu trebuie să discrimineze aceste vehicule prin favorizarea, direct sau indirect, a vehiculelor noi produse în acel stat membru.
Astfel, nu se poate retine că există o diferență de aplicare a taxei in condițiile in care taxa este perceputa atât pentru înmatricularea vehiculelor noi produse în statele Uniunii Europene cât si pentru înmatricularea vehiculele noi produse in România.
Față de considerentele expuse Tribunalul va reține caracterul întemeiat al excepției lipsei calității procesuale active, urmând a dispune in consecința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge cererea, formulată de reclamanta ., cu sediul în C. ..3, nr.39, în contradictoriu cu pârât AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ pentru DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ., sector 5, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red.jud.CN/07.02.2014/2.ex_Com:
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 2870/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 05/2014.... → |
|---|








