Pretentii. Sentința nr. 2482/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2482/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 556/118/2014**
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2482 /CA
Ședința publică din 29.10.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C. ., în contradictoriu cu pârâții pârât C. L. C., ORAȘUL C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C. ., jud. C., având ca obiect pretentii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din data de 15.10.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 29.10.2014, când a hotărât urmatoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cererii în contencios administrativ reține :
Prin cererea adresată Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal la 23.01.2014, înregistrată sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta D.G.A.S.P.C. C. a chemat în judecată C. L. C. și Orașul C. prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâților la plata sumei de 934.963,64 lei – reprezentând contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC C., pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale;
Prin Încheierea de la termenul din 14.05.2014, a fost admisă excepția necompetenței funcționale, fiind înaintată cauza spre competentă soluționare Secției I Civilă.
Prin Sentința civilă nr.1658/11.07.2014, Secția I Civilă a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Secției de C. Administrativ.
Prin Sentința civilă nr. 27/C/20.08.2014, Curtea de Apel C. a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ., pe rolul instanței cauza fiind înregistrată la data de 04.09.2014.
În motivarea cererii, reclamanta arată, în esență că în perioada ianuarie 2010- noiembrie 2013 și-a îndeplinit obligațiile asumate, prin internarea în centrele aflate în subordine pentru copiii și adulții beneficiari ai serviciilor de protecție și asistență socială, proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale aparținând pârâților, care însă nu au adus la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina acestora prin HCJ nr.120/3.04.2008.
Menționează reclamanta că deși prin mai multe adrese emise în anii 2010-2013 a notificat pârâtul relativ la plata contribuției, acesta a refuzat executarea plății, debitul înregistrat la data investirii instanței de judecată fiind cuantificat la 934,963,64 lei,
În susținerea pretențiilor deduse judecății reclamanta invocă și disp.art.54 alin.1 Lg.448/2006, art.33 alin.2 și 3 din HG 268/2007, de prevederile art.5 alin.3 și art.118 din Legea nr.272/2004, art.133 lit.”c” din Lg.292/2011 și ale Lg.47/2006, art. 53 din OG 86/2004, respectiv OG 68/2003.
În drept, au fost invocate disp.art.1349, art.1357-1359, art.1381,1386, art.1539 Cod civil, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri ( filele 7 -31, 177 - 354)
Pârâtul C. L. C. a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de de excepție lipsa calității procesuale prin raportare la mențiunile cuprinse în petitul cererii de chemare în judecată.
În fapt arată pârâtul că începând cu anul 1992,pe raza administrativ teritorială a orașului a funcționat Spitalul de boli cronice, iar până în anul 2011 a funcționat și Leagănul de Copii, locație în care erau internate persoane care erau aduse din tot cuprinsul țării. Ulterior aceste instituții au fost desființate, iar persoanele în discuție, care nu proveneau de pe raza unității administrativ teritoriale a pârâților au fost transferate către alte instituții similare. Astfel, se arată, din cele 52 de persoane indicate de reclamantă, 7 au domiciliul în județul C., iar 21 au domiciliul în centrele în care li s-a dispus măsura instituționalizării.
Pe fond solicită respingerea cererii ca nefondată având în vedere considerentele menționate anterior, precizând că hotărârea pe care reclamanta își întemeiază pretențiile nu este opozabilă pârâților.
În apărare au fost atașate, în copie înscrisuri ( filele 39 - 160)
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele :
Prin cererea adresată instanței, reclamanta, în contradictoriu cu C. L. C. și Orașul C. prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 934.963,64 lei – reprezentând contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC C., pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale;
- Asupra excepției lipsei calității procesuale instanța apreciază asupra caracterului neîntemeiat prin raportare la motivele invocate în susținerea excepției și precizările privind cadrul procesual pasiv formulate de reclamantă în cadrul Răspunsului la întâmpinare.
- Asupra fondului instanța apreciază asupra caracterului neîntemeiat al cererii motivat de următoarele aspecte:
a. Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”
Instanța de contencios administrativ a fost investită cu soluționarea unei acțiuni prin care reclamanta urmărește valorificarea pretențiilor bănești reprezentând contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC C., pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale.
Astfel, in raport de petitul acțiunii, instanța va retine ca pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ reclamanta trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte, cerințe impuse de art.1 din L.nr.554/2004.
Condiția vătămării unui drept ori interes recunoscut de lege este strâns legată de faptul că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere a reclamantului privitoare la un drept sau interes recunoscut de lege, ori de nerezolvarea în termenul legal, cu consecința soluțiilor institute de dispozițiile art 18 si urm din legea 554/2004
Dispozițiile art. 39 din Legea nr. 292/2011, privind asistența socială, stabilesc în sensul că responsabilitatea dezvoltării, administrării și acordării serviciilor sociale este partajată astfel:
a)elaborarea politicilor publice, programelor și strategiilor naționale în domeniu, reglementarea, coordonarea și controlul aplicării lor, precum și evaluarea și monitorizarea calității serviciilor sociale - în responsabilitatea autorităților administrației publice centrale;
b)organizarea, administrarea și acordarea serviciilor sociale - în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, atribuții ce pot fi externalizate către sectorul neguvernamental, instituțiile de cult, alte persoane fizice și juridice de drept public sau privat, în condițiile legii;
c)finanțarea serviciilor sociale, în condițiile legii - din bugetul local, din contribuția beneficiarului și/sau, după caz, a familiei acestuia, bugetul de stat, precum și din alte surse.
Potrivit dispozițiilor art. 118 alin.1 din Legea nr. 272/2004, protecția specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi, se finanțează din bugetul local al comunelor, orașelor și municipiilor, iar in conformitate cu prevederile art. 132 lit. c din Legea nr. 292/2011, finanțarea serviciilor sociale se realizează prin bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor,decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale fiind efectuată potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 54 alineatul 4 al Legii nr. 448/2006, pe baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.
În susținerea pretențiilor deduse judecății reclamanta invocă Hotărârea nr. 120/03.04.2008 a Consiliului Județean C. privind stabilirea costului anual pentru beneficiarii serviciilor oferite de DGASPC C. pe anul 2008, prin care este stabilită în sarcina consiliilor locale obligația de a stabili prin hotărâre contribuția anuală a colectivității locale la finanțarea activității de protecție a categoriilor de persoane menționate în cuprinsul hotărârii raportată la numărul beneficiarilor care provin din raza unității administrativ teritoriale.
Relativ la temeiul de drept avut în vedere la emiterea actului administrativ, respectiv art. 3 din HG 457/2000, se apreciază că aceste dispoziții erau adoptate în vederea aplicării OUG 26/1997, prin art. 142 din legea 272/2004 fiind abrogate dispozițiile OUG 26/1997, cu excepția art. 20, astfel că erau implicit abrogate, aspect reținut și de ICCJ SCAF prin Decizia 1663/2007.
De asemenea, actul administrativ în discuție emis de C. Județean prin raportare și la dispozițiile art. 91 al.1 lit.d, alin.5 pct.2 și art. 97 din legea 215/2001, face referire la obligația stabilită în sarcina consiliilor locale de a cuantifica prin hotărâre contribuția anuală a colectivității locale la finanțarea activității de protecție socială, producând efecte numai pentru anul 2008.
Pretențiile reclamantei vizează perioada ianuarie 2010 - decembrie 2013, nefiind făcută dovada existenței unui act administrativ cu efecte similare pentru această perioadă.
Instanța reține faptul că, prin cererea dedusă judecății reclamanta arată că a solicitat pârâților prin adresele nr. D_/30.07.2010 (fila7), D 6675/08.02.2011 (fila 9), D_/ 22.05.2012 (fila 11), D_/ 02.08.2012 (fila 24), D 9960/12.02.2013 (fila 15), respectiv D_/24.04.2013 (fila 22) să procedeze la plata contribuției, apreciind că a existat din acest punct de vedere un refuz de soluționare a solicitărilor sale, respectiv de îndeplinire a obligației de plată.
După cum rezultă însă din adresele atașate la filele 14 și 21, pârâții fac cunoscut faptul că pentru anii 2012- 2013, nu au fost prevăzute sume în bugetul local pentru acoperirea contribuțiilor, urmând a înainta solicitarea Consiliului L. cu propunerea includerii sumei pentru rectificarea bugetară.
Instanța apreciază astfel că nu poate fi reținută, raportat la obiectul cererii și perioada pentru care aceste pretenții au fost solicitate, existența unui refuz nejustificat al autorităților pârâte de a duce la îndeplinire pentru intervalul 2010-1013 obligațiile stabilite prin HCJ 120/2008, față de perioada pentru care acest act administrativ a produs efecte.
Instanța nu va reține teza invocată de reclamantă în cuprinsul Răspunsului la întâmpinare, în sensul că actul administrativ menționat (HCJ 120/2008) are caracter normativ obligatoriu pentru toate subiectele de drept la care se referă și care produce efecte juridice până în momentul scoaterii lui din vigoare,
Potrivit art. 2 al.1 lit. c din legea 554/2004 privind contenciosul administrativ definește actul administrativ ca fiind actul unilateral individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării n concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (....)
Pe de alta parte după cum se retine si in Decizia ICCJ 4343/2012,criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual sunt, pe de o parte scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.
Astfel, în ceea ce privește primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/ emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/ dispozițiilor legale.
În ceea ce privește întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conțin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane.
Or în speță, astfel cum a fost reținut anterior, actul administrativ în discuție stabilește costului anual pentru beneficiarii serviciilor oferite de DGASPC pe anul 2008, iar consiliile locale vor stabili prin hotărâre contribuția anuală a colectivității locale la finanțarea activității de protecție a categoriilor de persoane menționate în hotărâre, obligație care prin raportare la art. 87 și 91 din Legea 215/2001, produce efecte sub aspectul instituirii obligației de a stabili prin hotărâre contribuția anuală a colectivității, față de un număr determinat de autorități locale raportat la un număr determinabil de beneficiari, fiind apreciat sub aspectul analizat un act administrativ cu caracter individual. (fila 27)
b. Pe de altă parte ,potrivit art.18 din L.nr.554/2004 - “ (1)Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus arătate, se constata că acțiunea în contencios administrativ se circumscrie de principiu uneia din următoarele situații:
- actul a fost emis de către o autoritate publică un act administrativ care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, care îl vatămă pe reclamant . de lege sau ., iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea acelui act administrativ;
- reclamanta a adresat o cerere unei autorități publice care nu a soluționat-o in termenul legal sau și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea, iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea autorității administrative sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa.
Condiționarea admisibilității acțiunii în pretenții, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ, rezultă din coroborarea dispozițiilor art.18 alin.2 și art.19 alin.1 din L.nr.554/2004, potrivit cărora, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamanta a solicitat acest lucru, iar când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În situația de speță, reclamanta formulează în mod direct cerere vizând antrenarea răspunderii patrimoniale a autorității publice, or, culpa autorității publice, ca o condiție a răspunderii administrativ patrimoniale se poate constata numai în cadrul unei acțiuni vizând nelegalitatea unui act administrativ sau a unui refuz al administrației publice, respectiv în cadrul unei acțiuni în anulare. Acțiunea în răspundere patrimonială chiar și în situația în care este formulată separat are caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.
Față de aspectele de fapt și de drept ce preced Tribunalul apreciază asupra caracterului neîntemeiat al cererii, urmând a dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C. ., în contradictoriu cu pârâții pârât C. L. C., ORAȘUL C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C. ., jud. C..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red. jud. C. N./02.12.2014/2.ex
.>
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 651/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 840/2014. Tribunalul... → |
|---|
