Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 841/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 841/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 24574/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 841/APCA
Ședința publică din data de 02.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. L. N.
JUDECĂTOR – C. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelant petent T. S. L., cu domiciliul în Constanta, .. 8, jud. C., având CNP_, în contradictoriu cu intimat organ constatator I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în Constanta, ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 794/30.01.2015 pronunțată de Judecătoria C.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța constată că apelanta nu a depus taxa de timbru stabilită în sarcina sa, invocă excepția netimbrării și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios administrativ de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2014 sub nr._ petenta T. S. L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 15.07.2014.
Prin sentința civilă nr. 794/30.01.2015 Judecătoria C. a respins ca nefondată plângerea, reținând următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.100 alin(3) din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.111 alin.(1) lit.c)din OUG nr.195/2002 .
Conform art.100 alin.(3) „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 3. nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare”.
Instanța verifică din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și constată că petenta a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Instanța nu este ținută de încadrarea în drept dată faptei de agentul constatator, atât timp cât aceasta este descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și are corespondent într-un text legal. Or, din modul în care a fost descrisă fapta reiese cu claritate că ea se încadrează în dispozițiile art.100 alin(3) din OUG nr.195/2002
Pentru a se putea anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru acest motiv petenta trebuia să facă dovada unei vătămări. De asemenea instanța reține și faptul că sancțiunea a fost aplicată în mod corect pentru fapta descrisă de agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției, ca înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În fapt petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în data de 15.07.2014 pe bulevardul Tomis și la intersecția semaforizată cu . respectat culoarea roșie a semaforului electric.
Petenta, deși beneficiază de prezumția de nevinovăție, nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției
Instanța observă în acest sens că petenta deși a propus martorul A. A. C., aceasta nu s-a preocupat să aducă martorul în instanță, deși nu a putut fi găsit când a fost citat cu mandat de aducere.
Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nu se impune schimbarea sancțiunii aplicate, având în vedere importanța respectării regulilor de circulație pentru a preveni apariția unor accidente auto.
Instanța apreciază că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Împotriva acestei sentințe, in termen legal a declarat apel petenta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin rezoluția judecătorului din data de 05.05.2015 s-a dispus citarea apelantei cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013, pentru termenul de judecată stabilit la data de 12.06.2015.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, deși apelanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru mai sus precizată, acesta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a depus taxa de timbru până la termenul de judecată stabilit.
Potrivit art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, cu anularea acțiunii sau cererii.
Constatând că apelanta petentă nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, va anula ca netimbrat timbrat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării.
Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelant petent T. S. L., cu domiciliul în Constanta, .. 8, jud. C., având CNP_ în contradictoriu cu intimat organ constatator I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în Constanta, ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 794/30.01.2015 pronunțată de Judecătoria C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.
P.,PTR. JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
aflată în CO semnează conf.
art.426 alin. 4 N.C.P.C.
Președinte complet
A. L. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.M.I.I.
Tehnodact.jud.decizie.A.L.N./18.06.2015
4 ex.
Emis 2 .
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1122/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 433/2015.... → |
|---|








