Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 334/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 334/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 10198/212/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 334/CA
Ședința publică din data de 03.03.2015
Completul constituit din:
Președinte – A. L. N.
Judecător – C. N.
Grefier – M. G.
Pe rol soluționarea apeluluipromovat de apelantapetentă . SRL, cu sediul procesual ales la av. S. I. din C., . nr. 152 Bis, etaj 5, camera 3, județul C., îndreptat împotriva sentința civilă nr. 9472/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ intimat fiind I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul înC., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Tribunalul încuviințează în probatoriu administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit disp. art. 292 Cod proc.civ, constatând proba administrata.
Față de dispozițiile art. 482 cu referire la art.244 Cod proc.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 03.03.2015, iar față de dispozițiile art.394 Cod proc.civ închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.04.2014 sub număr de dosar_, petenta S.C. B. I. Star S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu I. T. DE MUNCĂ C. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.02.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esență, că fapta reținută în procesul-verbal atacat este nereală întrucât la data de 27.02.2014 a fost încheiat contract individual de muncă persoanei reținute în procesul-verbal, în subsidiar solicitând înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Petenta indică drept motiv de nulitate lipsa semnăturii contravenientului cumulată cu lipsa martorului, și refuzul agenților constatatori de a menționa obiecțiunile în procesul verbal de contravenție.
Un alt motiv de nulitate îl reprezintă în opinia petentei încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează obligativitatea indicării datei și locului încheierii procesului verbal de contravenție și încălcarea dispozițiilor legale privind descrierea faptei imputate
În susținerea plângerii, a depus, în copie, procesul verbal contestat, înscrisuri emise de medic pentru martor.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, arătând că D. A. a declarat pe proprie răspundere că lucra începând cu data de 26.02.2014 la S.C. B. I. Star S.R.L menționând sunt în probă nu am semnat contract de muncă.
În ceea ce privește mențiunea din fișa completată de către persoana identificată care a arătat că se afla în perioadă de probă, s-a arătata că, în raport de prevederile art. 31-33 din Codul muncii, și perioada de probă reprezintă perioadă de executare a contractului individual de muncă și subzistă obligația încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Codul muncii..
În dovedire, a depus raportul înștiințări, fișa de identificare, procesul-verbal de control, anexa de constatare în domeniul relațiilor de muncă, plan de măsuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat martorul D. A..
Prin Sentința civilă 9472/22.09.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță următoarele:
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a constatat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Cu privire la critica petentei legate de lipsa semnăturii unui martor asistent, instanța a reținut că, potrivit art.19 din OG 2/2001, „ (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”.
Față de reglementarea legală, instanța a constatat că lipsa semnăturii unui martor asistent, semnătură necesară în lipsa petentului sau a refuzului acestuia de a semna, reprezintă un caz de nulitate relativă a procesului-verbal, a cărei constatare este condiționată de probarea unei vătămări produse petentului, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
Instanța a mai reținut că o astfel de dovadă nu a fost făcută, dreptul petentei de a formula obiecțiuni, ca parte componentă a dreptului la apărare al acesteia, nefiind încălcat prin încheierea procesului-verbal în lipsa sa ori prin lipsa semnării procesului-verbal de un martor asistent, câtă vreme acesteia i-a fost comunicat în mod legal actul sancționator și a putut să își formuleze în mod corespunzător toate apărările în fața unei instanțe de judecată, în cadrul unul proces echitabil.
Referitor la descrierea faptei, instanța a reținut că aceasta este o mențiune obligatorie impusă de dispozițiile art.17 alin.1 din O.G. nr.2/2001, constituind una dintre formalitățile ce garantează dreptul la apărare al contravenientului, pentru ca instanța să poată verifica în primul rând realitatea împrejurărilor de fapt consemnate de agentul constatator, dar și încadrarea contravenției și individualizarea sancțiunii. Analizând procesul verbal contestat, instanța a apreciat că enunțul prin care s-a realizat descrierea faptei nu poate fi apreciat, astfel cum susține petenta, ca o prezentare simplistă și lipsită de conținut,de vreme ce arată clar și în concret în ce a constat nerespectarea prevederilor art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003 și permite astfel instanței să verifice exact dacă cele reținute în sarcina contravenientului sunt sau nu reale, identificarea faptei fiind suficient de precisă. Astfel fiind, instanța a dispus înlăturarea acestei susțineri a petentei.
Instanța a respins totodată și motivul privind lipsa datei exacte privind săvârșirea contravenției, față de împrejurarea că, în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, se specifică faptul că fapta contravențională reținută în sarcina petentei a fost constatată ca urmare a controlului efectuat la data de 26.04.2014.
În ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a reținut că aceasta este confirmată prin probele administrate.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că, potrivit procesului verbal de contravenție petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 lei întrucât, în calitate de angajator, întrucât a primit la lucru fără a întocmi în formă scrisă contract individual de muncă pe numita D. A., fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
Instanța a mai reținut faptul că prin declarația dată de către D. A., aceasta a precizat că își desfășura activitatea la punctul de lucru al petentei, fără să fi semnat vreun contract de muncă.
Art. 16 alin. 1 din Codul Muncii – modificat prin Legea nr. 40/ 2011, prevede: „(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. ”
Așadar, convenția de muncă trebuie înregistrată și transmisă organului teritorial de muncă competent înainte de începerea activității, ceea ce în cauza de față nu s-a întâmplat.
Cât privește existența contractului individual de muncă nr. 36/ 27.02.2014, instanța a apreciat că acesta constituie un înscris întocmit pro causa, în scopul susținerii plângerii, căci, în caz contrar, dacă acest contract exista la momentul controlului, el ar fi trebuit prezentat echipei de control. Niciun motiv rezonabil nu poate justifica neprezentarea acestui înscris, cu valoare determinantă asupra faptei constatate și sancționate, organelor de control cu ocazia efectuării verificărilor. Mai mult, nici angajatorul și nici angajata – părți ale acestui contract – nu fac vreo referire la existența sa, cu ocazia întocmirii actelor de control.
Potrivit art. 1 alin. 1 teza a doua din O.G. nr. 2/ 2001, “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”. În cazurile în care lipsește vinovăția, o faptă prevăzută de legea contravențională nu poate fi considerată contravenție. Este de reținut însă că, atunci când vinovăția există chiar și sub forma culpei, fapta constituie contravenție.
Or, în cauza pendinte, instanța a apreciat că fapta a fost săvârșită cu vinovăție, manifestată, în opinia instanței, sub forma intenției, dată fiind prezumția că agentul economic cunoaște prevederile legale aplicabile și, implicit, obligația ce îi incumbă, de a încheia contract individual de muncă cu angajatul, anterior primirii acestuia la muncă.
Cum actul sancționator se bucură de o prezumție (relativă) de legalitate și temeinicie, iar petenta nu a reușit să răstoarne această prezumție în privința faptei analizate, se apreciază de către instanță că, sub acest aspect, procesul-verbal este temeinic, fapta fiind în mod corect reținută, descrisă și sancționată.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
În ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a apreciat că aceasta a fost în mod judicios realizată de organul constatator, având în vedere limitele de sancționare prevăzute de lege și pericolul social al faptei, care, deși ca incident izolat ar putea părea redus, în realitate are consecințe cu înrâuriri pe planuri multiple, inclusiv al fiscalității.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 28.11.2014
În susținerea apelului apreciază petenta asupra nelegalității și netemeiniciei sentinței apelate motivat de următoarele considerente:
Instanța nu a avut în vedere și nu a analizat întregul material probator și toate motivele invocate în susținerea plângerii, iar considerentele care au stat la baza hotărârii nu au legătură cu cauza prin raportare la dispozițiile pretins a fi încălcate respectiv art. 16 și 19 din OG 2/2001, cu referire la data încheierii procesului verbal și prezența reprezentantului legal al societății la încheierea acestuia. De asemenea, a fost înlăturată în mod nejustificat declarația martorului și a fost apreciat în mod eronat caracterului pro causa a contractului individual de muncă.
În referire la Fisa de identificare și declarația de martor se arată aceste acte au încheiate la dictarea și cererea expresă a organului constatator, obiecțiunile formulate de contravenient având ca obiect abuzul comis de organul constatator și tindeau să facă referire la modalitatea în care aceste înscrisuri au fost produse, acesta fiind în principal motivul pentru care a fost refuzată consemnarea obiecțiunilor formulate. În speță organul constatator nu a făcut dovada contrară relativ la inexistența unei vătămări, motiv pentru care se impunea anularea procesului verbal.
De asemenea, petenta apelantă formulează critici și sub aspectul necesității martorului asistent prin raportare la dispozițiile art. 19 din OG 2/2001 pentru a se confirma refuzul și obiecțiunile contravenientului și implicit pentru a oferi lămuriri cu privire la condițiile în care procesul verbal a fost încheiat. Motivarea întocmirii procesului verbal în lipsa martorului, în cazul refuzului contravenientului de a semna arată apelanta, trebuie să fie un efectivă ,în raport cu particularitățile situației pentru care procesul verbal nu a fost încheiat în prezența martorilor.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal precizează că între societate și persoana în discuție nu au existat raporturi de muncă anterior datei de 01.03.2014, aspect relevat de înscrisurile atașate. În referire la fisa de identificare menționează că aceasta a fost completată la dictarea agenților constatatori fără ca persoana în discuție să cunoască cu exactitate valența juridică a aspectelor consemnate. De asemenea, declarația administratorului a fost completată cu prilejul controlului la solicitarea și dictarea agenților constatatori, tocmai pentru a evita o sancțiune, astfel că din probatoriul administrat rezultă faptul că între societate și persoana în discuție nu au existat în perioada 26-28.02.2014 raporturi de muncă, nefiind întrunit la data controlului niciunul din elementele esențiale pentru existența unui raport de muncă, astfel încât în mod nelegal instanța de fond a reținut încălcarea dispozițiile art. 16 al.1 din legea 53/2003.
Relativ la individualizarea sancțiunii contravenționale prin raportare la disp. art. 21 din OG 2/2001, solicită petenta înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul întrucât nu au mai existat sancțiunii pentru fapte similare, aplicarea sancțiunii ar conduce la . de insolvență și asemenea nu s-a urmărit eludarea dispozițiilor legale sau de a se sustrage de la îndeplinirea formalităților aferente desfășurării raporturilor de serviciu. Chiar și în situația în care se apreciază că fapta a fost săvârșită aceasta ar consta că persoana ar fi început activitatea în data de 26.02.2014, cu o zi înainte de data încheierii contractului individual de muncă.
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului promovat apreciind că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale, iar sancțiunea a fost în mod corect individualizată.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.02.2014, petenta a fost sancționată în temeiul disp. art. 260 al.1 lit. e din Codul Muncii reținându-se în fapt că a primit la muncă pe numita D. A., începând cu data de 26.02.2014, fără a încheia contract individual de muncă.
În referire la criticile formulate, Tribunalul reține că acestea fac referire la motive de nelegalitate și netemeinicie ale procesului verbal astfel cum au fost expuse în cadrul motivelor de apel.
Tribunalul apreciază că prima instanța a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
Relativ la criticile petentei cu referire la nerespectarea disp. art 16 din OG 2/2001 sub aspectul omisiunii de a se aduce a cunoștință dreptul de a formula/consemna obiecțiuni cu ocazia încheierii procesului verbal, Tribunalul le apreciază ca neîntemeiate, reținându-se că în legătură cu instituirea acestei obligații, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității procesului-verbal este de observat că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisă în art. 16 din OG nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă, fiind necesar ca petentul să probeze că aceste încălcări i-au produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, situație care nu a fost în speță dovedită, petenta având posibilitatea de a formula obiecțiuni cu privire la procesul verbal, în fața instanței.
Relativ la criticile privind lipsa semnăturii martorului asistent se reține în sensul că potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
In ceea ce privește semnătura martorului asistent, rolul acestuia nu este acela de a proba fapta comisă de persoana sancționată, ci prezența sa se limitează numai la atestarea faptului că agentul constatator a încheiat procesul în condițiile menționate, în speță fiind precizate, sub acest aspect condițiile încheierii procesului verbal .
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Se constata din analiza materialului probator administrat in cauza faptul ca în mod eronat prima instanța a apreciat asupra probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
După cum s-a reținut procesul verbal de contravenție întocmit de un agent constatator aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, se bucura de o prezumție de adevăr,însa aceasta prezumție nu este absoluta, ci relativa si poate fi combătută prin probe pertinente, concludente si utile in cauza.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar, numita D. A. arată faptul că desfășoară activitate de vânzător în favoarea petentei începând cu data de 26.02.2014,cu program 10-16, fiind în perioadă de probă și nu a semnat contract individual de muncă.
Potrivit situației privind evidența salariaților petentei, atașată la fila 46 din dosarul de fond, persoana în discuție nu figurează ca având contract individual de muncă, acesta fiind transmis în data de 28.02.2014, potrivit situației atașate la fila 50.
De asemenea, din declarația atașată la fila 58, semnată atât de persoana în discuție cât și de administratorul societății rezultă aceeași situație de fapt, prima instanță apreciind în mod corect asupra existenței prezumției că agentul economic cunoaște prevederile legale aplicabile și implicit obligația ce-i incumbă de a încheia contract de muncă cu angajatul, anterior primirii acestuia la muncă.
În referire la declarația martorului audiat, se reține că acesta menționează faptul că fișa de identificare ar fi fost completată la dictarea reprezentanților organului constatator, nefiind precizate aspecte privind semnarea ulterioară a declarației dată de reprezentantul societății (fila 58), care relevă situația de fapt reținută anterior.
Potrivit art.260 alin.1 lit.e din Codul Muncii - “constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte (…) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”
Astfel, se constată că in speta nu este incident principiul menționat,nepunându-se, sub aspectul analizat, ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca intimata a primit la munca persoana în discuție fără a fi încheiat contract individual de muncă.
Se retine de asemenea că intimata petentă, in raport de prevederile HG 500/2011 avea obligația ca la angajarea fiecărui salariat să efectueze înregistrarea specifică în registru deținut cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză si de a transmite registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, obligațiile intimatei, rezultate din primirea la muncă a persoanei nominalizate nefiind îndeplinită la momentul de referință.
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petenta, prin susținerile avute si probele administrate, nu a rasturnat prezumtia de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
În referire la individualizarea sancțiunii se reține că potrivit art.7 alin 3 din OG nr.2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, iar alin.2 stabilește că avertismentul se poate aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Pe de alta parte, conform disp.art.21 alin 3 din OG nr.2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că în mod corect organul constatator a apreciat în raport de fapta reținută, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.
Astfel, nu se poate retine un grad redus de pericol social pentru o contravenție ce are o sancțiune 10.000 lei, pentru fiecare persoana identificată. Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala-OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica.
Alternativa avertismentului urmărește in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a conștiinței acesteia fata de fapta săvârșită si urmările produse, aspecte care nu pot fi îndeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de apelant, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelantapetentă . SRL, cu sediul procesual ales la av. S. I. din C., . nr. 152 Bis, etaj 5, camera 3, județul C., îndreptat împotriva sentința civilă nr. 9472/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ intimat fiind I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul înC., ., județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.03.2015.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
conf. art. 426 al.4 c.proc.civ
semnează grefier șef
V. I.
Jud.fond.M.R.Z.
Tehnoredact.jud.C.N./2ex/03.04.2015
emis 2 .>
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 473/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 482/2015. Tribunalul... → |
|---|
