Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1106/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1106/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 22886/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 1106
Ședința publică de la 02 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CP_, formulat de apelantul petent H. C. - A., cu domiciliul in M. Kogalniceanu, ., jud. Ialomița si cu domiciliul procesual ales in Constanta, ., nr. 54, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA- SERVICIUL RUTIER, cu sediul in C., ., nr. 246, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1726/18.02.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură apelantul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, după care;
Instanța constată că nu au fost solicitate probe noi în apel.
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin plângerea inregistrată la Judecătoria C. sub nr._, petentul H. C. - A. a solicitat in contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului C., anularea procesului-verbal . nr._ din 14.07.2014 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
In motivare, petentul a arătat că în procesul-verbal contestat s-a indicat în mod greșit cuantumul amenzii ce poate fi achitată în termen de 48 de ore, respectiv 180 lei în loc de 225 lei. Pe fondul plângerii, petentul a arătat că nu a încălcat marcajul longitudinal dublu continuu. Cu privire la cererea subsidiară, petentul arată că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
S-au anexat la cerere copia C.I. petent, a procesului-verbal contestat și a dovezii din data de 14.07.2014.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal încheiat fiind legal și temeinic. În susținere, a fost depusă documentația care a stat la baza procesului-verbal contestat.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 1726/18.02.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/14.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei întrucât în ziua de 14.07.2014 a condus autoturismul marca Toyota de culoare albă cu nr. de înmatriculare_ pe DN 39 în localitatea Eforie Nord, din direcția M. către C. și, ajungând în dreptul cimitirului ortodox, a depășit autotractorul cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiunea indicatorului „depășirea interzisă”.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 alin. 1 din același act normativ.
Instanța constată că, în cuprinsul procesului-verbal contestat, în mod corect s-a indicat suma de 180 lei ca fiind jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege ce se poate achita în termen de 48 de ore.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal, instanța constată că petentul nu a răsturnat prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta, prezumție susținută de probele administrate în cauză.
Astfel, din planșele foto efectuate cu cinemometru verificat metrologic potrivit buletinului nr._/2014, de agent-șef principal Livanov V., deținător al atestatului nr. 030/26.03.2010, depuse de intimat la dosar, rezultă că petentul a săvârșit fapta de depășire în zona marcajului longitudinal dublu continuu, așa cum s-a reținut în procesul-verbal contestat.
De altfel, acesta nu a propus probe în susținerea plângerii și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi ascultat, conform dispozițiilor O.G. nr. 2/2001. Mai mult, la momentul întocmirii procesului-verbal contestat, semnat de petent, acesta a susținut că „nu are nimic de declarat”, aspect inserat la rubrica „alte mențiuni”.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară, instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului.
In consecință, față de cele expuse, plângerea urmează să fie respinsă ca neîntemeiată”.
Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.
In dezvoltarea motivelor de apel, apelantul petent a reluat criticile din plangerea contraventionala, aratand că în procesul-verbal contestat s-a indicat în mod greșit cuantumul amenzii ce poate fi achitată în termen de 48 de ore, respectiv 180 lei în loc de 225 lei. Pe fondul plângerii, petentul a arătat că nu a încălcat marcajul longitudinal dublu continuu, iar imaginile surprinse de catre intimata, cu ajutorul aparatului radar, nu sunt lizibile, autovehiculul vizat nefiind clar pus in evidenta, mai mult, masuratorile efectuate de aparat contin erori, atunci cand masurarea se face in anumite conditii meteo (ceata, ploaie, ninsoare sau furtuna). Cu privire la cererea subsidiară, petentul a aratat că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar masura luata de catre organul constatator ii afecteaza substantial munca, in situatia in care locul de munca al petentului este strans legat de existenta permisului de conducere.
Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/14.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei întrucât în ziua de 14.07.2014 a condus autoturismul marca Toyota de culoare albă cu nr. de înmatriculare_ pe DN 39 în localitatea Eforie Nord, din direcția M. către C. și, ajungând în dreptul cimitirului ortodox, a depășit autotractorul cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiunea indicatorului „depășirea interzisă”.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
Referitor la legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, corect s-a retinut că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 alin. 1 din același act normativ.
De asemenea, corect s-a mai retinut că, în cuprinsul procesului-verbal contestat, în mod corect s-a indicat suma de 180 lei ca fiind jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege ce se poate achita în termen de 48 de ore.
Referitor la temeinicia procesului – verbal, s-a retinut că petentul nu a răsturnat prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta, prezumție susținută de probele administrate în cauză, petentul nepropunand probe în susținerea plângerii și neprezentandu-se în fața instanței pentru a fi ascultat, conform dispozițiilor O.G. nr. 2/2001. Mai mult, la momentul întocmirii procesului-verbal contestat, semnat de petent, acesta a susținut că „nu are nimic de declarat”, aspect inserat la rubrica „alte mențiuni”.
Astfel, din planșele foto efectuate cu cinemometru verificat metrologic potrivit buletinului nr._/2014, de agent-șef principal Livanov V., deținător al atestatului nr. 030/26.03.2010, depuse de intimat la dosar, a reiesit cu evidenta că petentul a săvârșit fapta de depășire în zona marcajului longitudinal dublu continuu, așa cum s-a reținut în procesul-verbal contestat, criticile petentului din cererea de apel, cu privire la valabilitatea masuratorilor efectuate de aparatul cinemometru neavand relevanta in acest sens.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.
Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.
De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din apel, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.
Referitor la solicitarea subsidiară, just prima instanta a retinut că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului.
Sub aspect sancționatoriu, astfel, in mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, fiind respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul petent H. C.-A., CNP_, cu domiciliul in M. Kogalniceanu, ., jud. Ialomița si cu domiciliul procesual ales in Constanta, ., nr. 54, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul in C., ., nr. 246, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1726/18.02.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din data de 02.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. C.M. T.
Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./4 ex./08.10.2015
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 804/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Încheierea... → |
|---|
