Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 473/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 473/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 1777/256/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.473

Ședința publică din 26.03.2015

Completul compus din:

Președinte – F. N.

Judecător – D. R. C.

Grefier – I. Tőrők

Pe rol fiind soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – plângere contravențională - formulat de apelanta-petentă ., cu sediul in Bucuresti, ., . si cu sediul ales în București, ., sector 1, la C..av.B. T., în contradictoriu cu intimatul-organ constatator I. DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.1299/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.

Pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la ședința de judecată, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin Serviciul Registratură, apelanta a depus note de ședință, după care,

Instanța constată că, apelanta a depus la dosar note scrise aferente pozitiei procesuale.

Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 C.proc.civilă și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Asupra prezentului apel:

Prin plângerea contravențională promovată și înregistrată la data de 24.02.2014, pe rolul Judecătoriei Medgidia, sub nr._, petenta ., in contradictoriu cu organul constatator IPJ Constanta, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/31.01.2014, apreciat ca fiind netemeinic si nelegal. S-a solicitat instantei a dispune si obligarea organului constatator la plata cheltuielilor de judecata - taxa de timbru.

In motivarea plangerii se arată in esentă că petenta nu se face vinovată de aspectele retinute in procesul verbal contestat. Astfel se susitne că s-a aplicat prematur contravenția în raport de prevederile H.G. nr.301/2012, întrucât s-a acordat un termen de 24 de luni în favoarea unităților cărora le incumbă obligațiile referitoare la măsurile privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecia persoanelor, de a se conforma noilor cerințe impuse. S-a afirmat că nu se poate dovedi că sistemul de supraveghere video funcționa, dar oricare ar fi realitatea de fapt se apreciază că revine intimatei obligația de a dovedi temeinicia celor susținute.

In drept au fost invocate disp.OG nr.2/2001, HG nr.301/2012.

Au fost anexate inscrisuri – filele 7-18.

Intimatul IPJ Constanta, legal citat a formulat si depus întâmpinare – filele 27-28, prin care s-a solicitat instantei a dispune respingerea plângerii contraventionale promovate de catre petenta, ca nefondată. În motivare, s-a arătat că societatea petentă a fost sancționată întrucât la controlul efectuat în ziua de 13.08.2013, la punctul de lucru situate in Cernavoada, ., jud.Constanta, s-a constatat că petenta nu a luat măsuri de mentinere in functiune a sistemului video instalat in incinta agentiei de pariuri sportive. Pe de alta parte s-a aratat că prevederile HG nr.301/2012 nu sunt incidente in speta, sens in care exceptia invocată de catre petenta este nefondată.

In drept au fost invocate disp.OG nr.2/2001, L.nr.333/2003.

Au fost anexate inscrisuri – filele 29-31.

Prin sent.civilă nr.1299/17.09.2014, Judecătoria Medgidia a respins contravențională formulată de petenta ., ca nefondată.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca prezumtia de adevar a procesului-verbal nu a fost rasturnata, petenta nedovedind o alta stare de fapt. S-a avut in considerare analizarea materialului probator administrat in cauza – inscrisuri si declaratie testimonială. S-a retinut că actul sanctinator a fost intocmit cu respectarea prevederilor art.16 si art.17 din OG nr.2/2001.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel petenta, actualmente ., care a criticat solutia primei instante pe considerentul că aceasta a făcut o gresita apreciere asupra materialului probator administrat si o gresită aplicarea a legii. In sustinerea pozitiei procesuale au fost reinvocate aspectele dezvoltate prin plângerea contraventionala promovată.

In drept au fost invocate disp.art.34 din OG nr.2/2001, art.7 din HG nr.301/2012.

Au fost anexate inscrisuri – filele 10-11.

Legal citat, intimatul-organ constatator nu a formulat și depus intâmpinare.

Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform art.479 C.proc.civilă, instanța de apel constată că apelul formulat este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventionala avand ., nr._/31.01.2014, s-a aplicat apelantei-petente ., actualmente ., măsura sanctionatorie a amenzii contraventionale in cuantum de 2000 lei in baza art.52 lit.e, cu raportare la art.60 lit.f si art.61 lit.b din L.nr.333/2003. S-a retinut în acest sens că petenta, la locatia verificata – Cernavoda, ., jud.C., nu a asigurat functionarea sistemului de supraveghere video existent in incinta agentiei de pariuri sportive detinută.

Potrivit O.G.nr.2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, prezumție ce poate fi răsturnată prin proba contrarie, produsă de persoana interesată.

În temeiul art. 34 din OG nr.2/2001, instanța este obligată a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.

Este de principiu că, pentru faptele constatate personal de către agenții care întocmesc procesele verbale, funcționează prezumțiile de legalitate și de temeinicie a procesului verbal.

Instanța va analiza, cu prioritate, aspectele de legalitate care ar putea atrage sancțiunea nulității, iar în măsura în care va constata că procesul verbal este legal întocmit, va porni în analizarea temeiniciei acestuia, pornind de la prezumția că el reflectă adevărul.

Pentru această analiză, în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă – întrucât procedura contravențională este asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale – autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal (referiri la martori oculari, la anumite înscrisuri etc.) de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.

In ce priveste legalitatea actului sanctionator se retine că actul sancționator este întocmit atât cu respectarea dispozițiilor art.16, 17 si 19 din OG nr.2/2001, cât și cu respectarea L.nr.333/2003. Astfel, în procesul verbal sunt precizate normele legale care prevad contravenția reținută în sarcina petentei, respectiv art.60 lit.f din L.nr.333/2003, rezultată din nerespectarea prevederilor art.52 lit.e din acelasi act normativ. Procesul verbal face referire si art.61 lit.b din L.nr.333/2003, ca fiind cadrul legal de stabilite a cuantumului special al sanctiunii stabilite pentru contravenția respectivă.

Astfel, sub aspect se constata ca actul sanctionator supus analizei a fost in mod legal intocmit.

In ce priveste temeinicia actului sanctionator se retine, in raport de probele administrate in fata primei instante cât si fata instantei de apel, că apelanta-petentă, nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea constatată in actul sanctionator.

Se reține că, potrivit art.52 lit.e din L.nr.333/2003 – “Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații :

- (e)asigură executarea amenajărilor și a instalațiilor necesare desfășurării serviciului de pază, precum și introduce-rea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătură, de pază și de alarmă împotriva efracției;”

Astfel, din analizarea materialului probator administrat, inscrisuri si declaratie testimoniala - fila 47,se constată că petenta nu a făcut dovada că pentru locatia detinuta si verificata de către organul constatator – situată in Cernavoda, ., jud.C., a asigurat functionarea sistemului de supraveghere video existent.

Prin urmare, se va reține că procesul verbal este temeinic, dat fiind că fapta contravențională a existat.

Se apreciaza de instanta de control judiciar, chiar daca are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata sa respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta nu este incalcata prin retinerea ca dovedita a faptului că petenta, pentru locatia detinuta si verificata de către organul constatator - Cernavoda, ., jud.C., nu a asigurat functionarea sistemului de supraveghere video existent.

Se constata ca sustinerile dezvoltate de către apelanta in raport de prevederile HG nr.301/_ sunt nefondate, nefiind incidente in speta, in conditiile in care, pe de o parte apelanta a fost sanctionata in baza L.nr.333/2003 si nu in baza prevederilor HG nr.301/2012 iar pe de alta parte termenul de prelungire, suspensiv, invocat este aferente masurilor impuse prin HG nr.301/2012 si nu masurile stabilite de L.nr.333/2003, in privinta caror apelanta era tinută să le respecte incă de la . L.nr.333/2003.

Se retine ca in mod legal, la individualizarea sanctiunii, organul constatator s-a orientat spre minimul prevazut in actul normativ.

Astfel, analizând legalitatea și temeincia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art. 34 din OG nr.2/2001, se constată, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, ca apelanta ., prin susținerile avute și probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat, în speță neexistând motive de schimbare a soluției pronunțată de prima instanță din perspectiva disp.art.480 C.proc.civilă.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civilă, va dispune respingerea apelului recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul promovat de apelanta-petentă ., cu sediul in Bucuresti, ., . si cu sediul ales în București, ., sector 1, la C..av.B. T., în contradictoriu cu intimatul-organ constatator I. DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.1299/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2015.

Președinte,

F. N.

Judecător,

D.-R. C.

Grefier,

I. Tőrők

jud.fond.D.G.I.

red/dact.jud.D.R.C.

24.04.2015-4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 473/2015. Tribunalul CONSTANŢA