Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 666/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 666/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 2257/212/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 666
Ședința publică din data de 06 MAI 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – A. B. A.
GREFIER – G. M.
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelantul petent L. A., domiciliat în ., ., județul C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., . nr. 246, Județul C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 9634/24.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. B. G. pentru apelant, în baza delegației de substituire și a împuterniciri avocațiale pe care le depune la dosarul cauzei, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
La interpelarea instanței reprezentantul convențional al apelantului arată că solicită administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, învederând că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al apelantului în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra cererii de apel.
Reprezentantul convențional al apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală, pe fond admiterea plângerii.
Din perspectiva respectării dispozițiilor OG 2/2001 cu privire la întocmirea procesului verbal, apreciază că acesta este lovit de nulitate în raport de faptul că nu există o descriere concretă a faptei și a măsurii pentru care a fost aplicată sancțiunea. Deși apelantul petent a avut obiecțiuni la întocmirea procesului verbal, agentul constatator a refuzat să consemneze aceste obiecțiuni.
Procesul verbal este întocmit cu nerespectarea disp. art. 16 și art. 17 din OG 2/2001.
Pe fondul cauzei, susține că, în raport de dispozițiile legale la care a făcut trimitere, apelantul nu a încălcat dispozițiile prevăzute de Ordonanța 195/2002 și HG 1391/2006 în ceea ce privește viteza cu care acesta a fost înregistrat pe drumul pentru care se susține prin procesul verbal că exista o limită de viteză. Viteza cu care petentul a fost înregistrat nu era cea reală cu care acesta circula, aceasta fiind mult mai mică.
Nu există dovezi cu privire la amplasarea aparatului, la faptul că operatorul radar avea atestat pentru amplasarea aparatului pe aceea porțiune de drum. Nu există dovada că acel drum era semnalizat cu diminuarea vitezei. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul contestator L. A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.01.2014 întocmit de intimata I.J.P. C. prin care a fost sancționat cu sancțiunea amenzii în cuantum de 765 lei.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că în data de 22.01.2014, ora 14:15 se deplasa pe DN 22 spre localitatea Tulcea. La km 252 a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat întrucât circula în localitate cu viteza de 93 km/h într-o zonă cu restricție de maxim 40 km/h. Apreciază petentul că sancțiunea aplicată este nelegală întrucât nu avea viteza menționată în procesul verbal contestat.
Precizează în continuare că nu a afost avut în vedere că, în conformitate cu prevderile NML 021.05/2005, eroarea admisă este de 4%, prin urmare viteza reală este mai mică de 90 km/h, respectiv 89,28 km/h. În consecință, menționează petentul nu a săvârșit contravenția reținută de agentul constatator, ci pe cea prevăzută de art. 102 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG nr. 195/2002.
Se invocă în susținerea plângerii contravenționale și art. 6 CEDO.
La data de 20.02.2014, intimatA IPJ C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, depunând la dosarul cauzei documentația aferentă întocmirii procesului verbal de contravenție: 4 fotografii efectuate în data de 22.01.2014, ora 14:09 cu aparatul de supraveghere video a traficului rutier montat pe auto cu nr. de înmatriculare_, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, certificat de omologare.
Prin sentința civilă nr. 9634/24.09.2014 Judecătoria C. a respins plângerea formulată, reținând următoarele:
„ Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 22.01.2014, petentul L. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, la ora 14:05, a condus auto marca F. cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 km 252 cu viteza de 93 km/h,în zonă limitată la 40 km/h fiind înregistrat de aparatul radar, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, în prealabil instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța i-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia potrivit cu care nu circula cu viteza de 93 km/h, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului. Mai mult, sunt contrazise de ansamblul probator.
Astfel, instanța constată că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, în planșa fotografică depusă la dosar se poate observa, la timpul 14:09:17 (fila 16), cum autoturismul marca F. cu numărul de înmatriculare_ fost surprins de aparatul radar cu o viteză mare pentru sectorul de drum respectiv, de 93 km/h.
Deși instanța nu exclude din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maximă de 4% indicată în certificatul de omologare al modelului, în speța de față nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de petent, acesta nefăcând dovada unor condiții de măsurare care nu erau optime.
Prin urmare, ne aflăm în prezența unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reo.
În opinia instanței, raportat la datele speței nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză mai mică decât cea înregistrată, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de eroarea maximă.
Potrivit art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că fapta comisă de petent constituie contravenția prevăzută de articolul mai sus menționat.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește individualizarea sancțiuniicontravenționale instanța constată că potrivit art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a IV-a reprezintă o sancțiune de la 9 la 20 puncte-amendă.
Întrucât pe anul 2014 salariul minim brut pe economie este de 850 lei,, iar 9 * 85 = 765, se constată că amenda aplicată petentului este în limitele legale, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei.
În sensul celor de mai sus, se reține pericolul sporit al faptei comise de petent, care a circulat în afara localității cu o viteză mai mare cu 50 km decât limita maximă admisă, fără a recunoaște ulterior fapta și fără a avea o atitudine cooperantă, nefiind oportună înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca nefondată.”.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel petentul care solicită schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale, pentru aceleași motive expuse prin plângerea introductivă de instanță.
Față de apelul formulat intimatul nu a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului formulat ca nefondat.
Nu au fost administrate noi în fața instanței de apel .
Procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite de către apelant Tribunalul constată că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 22.01.2014, petentul L. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, la ora 14:05, a condus auto marca F. cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 km 252 cu viteza de 93 km/h,în zonă limitată la 40 km/h fiind înregistrat de aparatul radar, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.
Nu se poate reține încălcarea prezumției de nevinovăție a contravenientului, atâta timp cât hotărârea instanței de fond se întemeiază pe înregistrarea efectuată cu aparatul cinemometru, omologat și verificat metrologic.
Chiar și atunci când fapta nu a fost constatată cu un asemenea mijloc, dar a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, de temeinicie cu privire la situația de fapt constatată.. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că se poate afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestui concept. Toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor, iar în materie contravențională, de exemplu, art. 537 din Codul de procedură francez consacră expres această prezumție: În cazul în care legea nu dispune altfel, procesele-verbale sau rapoartele întocmite de către ofițerii și agenții de poliție judiciară și agenții de poliție adjuncți, sau funcționarii sau agenții însărcinați cu anumite funcții de poliție judiciară, cărora legea le-a atribuit puterea de a constata contravențiile, fac dovada până la proba contrarie. În principiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice utilizarea prezumțiilor, dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele. Cu privire la acest aspect, instanța de apel apreciază că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie . Ar fi excesiv și contrar scopului legii obligarea agentului constatator, care constată în mod personal, direct și concomitent fapta antisocială, să probeze în plus față de constatarea sa personală fapta antisocială constatată.
Mai mult, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte. În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională .
Din interpretarea Curții Tribunalul mai reține că principiul statuat în art.249 Cod procedură civilă conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecieze ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar .
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse Tribunalul apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție.
- În ceea ce privește marja de eroare invocată de către apelantul-petent, se apreciază că această marjă nu este aplicabilă în procesul de funcționare al cinemometrului. Norma de Metrologie Legală NML 021-05 se referă la cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aparatele de măsurare a vitezei pentru a putea fi introduse pe piață, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public. Din moment ce aparatele de măsurare a vitezei sunt utilizate de poliția rutieră, după ce au fost verificate metrologic, măsurătorile „ sunt legale și asupra lor nu se poate interveni”. Aspectul susținut este confirmat și de adresa Institutului Național de Metrologie nr._/10.12.2009, în care se menționează și faptul că „operatul cinemometrului nu face altceva decât să constate valoarea măsurată de cinemometru pe care o ia ca atare”.
De altfel, norma citată prevede la art.4 și cerințele de utilizare a cinemometrelor, cerințe ce nu cuprind și eventuale modalități de corecție a rezultatelor acestora, prin citirea lor diferențiată de către agenții constatatori.
Atâta timp cât măsurătorile sunt efectuate cu ajutorul unui cinemometru verificat metrologic și admis, nu se poate deduce din valoarea înregistrată de acesta o altă valoare, ci numai dacă se invocă defectarea aparatului și, în urma efectuării expertizei se obțin valori în afara marjei de eroare se poate concluziona că aparatul nu a corespuns cerințelor tehnice la momentul constatării contravenției.
Viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenției este criteriul în raport cu care se apreciază existența contravenției, conform legii și este evident că legiuitorul a stabilit limitele de viteză admise, dar și gradul de depășire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenții, observând marjele de eroare ale cinemometrelor .
Respectarea de către aceste aparate cinemometru a marjelor de eroare cuprinse în noma mai sus invocată constituie o garanție a corectitudinii valorilor de viteză stabilite și a legalității stabilirii contravenției, și nu invers.
Din planșele foto depuse de către intimat se pateu distinge numărul autovehiculului înregistrat-_, și chiar petentul a arătat în plângere că la data de 22.01.2014 ora 14,15 se deplasa pe DN22C sper localitatea Tulcea.
De asemenea, din înregistrare rezultă că la momentul înregistrării petentul tocmai ieșea dintr-o curbă. Într-adevăr, indicatoarele de curbă la stânga și limitare de viteză apar amplasate per sensul opus de deplasare față de cel pe care se deplasa apelantul. Viteza de deplasare în curbă este însă aceeași pe ambele sensuri de mers, prezumându-se existența indicatorului similar și pe sensul de deplasare al apelantului dar, în mod evident, la . care nu este surprinsă în înregistrare. Nici O.U.G. nr. 195/2002R și nici Norma de Metrologie Legală NML 021-05 nu impun înfățișarea în înregistrare a indicatorului de limitare a vitezei.
În buletinul de verificare metrologică este arătat numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care este montat-_ .
De asemenea, se constată că Potrivit pct. 4.2. din Normă:
Măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, elaborate de instituția abilitată să dețină și să utilizeze cinemometrele.
Astfel, condiția calității de operator calificat este impusă în persoana celui care utilizează și supraveghează funcționarea aparatului cinemometru. Față de împrejurarea că fapta contravențională pentru care a fost sancționa apalantul trebuia în mod obligatoriu constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, nefiind suficientă constatarea personală a agentului constatator întrucât erau necesare operațiuni de măsurare, persoana agentului care aplică sancțiunea nu are nici o relevanță. În această situație specială nu avem un agent constatator care în mod personal, prin propriile simțuri, și simultan săvârșirii, constată contravenția, ci doar un agent sancționator, care în baza înregistrării efectuate cu mijloc tehnic omologat și verificat metrologic aplică sancțiunea contravențională corespunzătoare. De altfel, art. art.21 alin.1din O.G. nr.2/2001, reglementează competența agentului care a constatat contravenție de a și sancționa contravenientul, și nu obligația identității dintre agentul constatator care a constatat contravenția și cel care sancționează contravenția prin întocmirea procesului-verbal de sancționare. Norma de metrologie legală NML 021/2005 impunea condiția de calificare în persoana celor care operau aparatul cinemometru și nu în persoana agentului care întocmește actul sancționator, fiind posibilă dar nu obligatorie întocmirea procesului-verbal de contravenție de același agent care a și operat aparatul cinemometru .
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/1001, se constată însă că faptele reținute în sarcina apelantului-petent sunt complet descrise, cu arătarea locului și timpului la care s-au săvârșit ; de altfel, nici apelantului-petent nu arată care sunt acele alte împrejurări care ar fi trebuit menționate pentru a contura gravitatea faptei, care rezultă din însuși conținutul constitutiv legal al contravențiilor reținute
Instanța de apel nu a pornit în judecarea cauzei de la ideea preconcepută că apelantul -petent ar fi vinovat, și nici de la o prezumție de temeinicie a procesului-verbal întrucât pentru sancționarea contravenției în cauză nu este suficientă constatarea personală a agentului constatator, ci de la probele administrate de organul constatator în dovedirea săvârșirii faptei și anume înregistrarea transpusă pe suport de hârtie și celelalte înscrisuri prevăzute de lege ca obligatorii - atestat operator radar, buletin de verificare metrologică a aparatului radar.
Văzând și că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 4 pct. 2 și 3 din Norma de metrologie legală NML 021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, astfel cum aceasta era în vigoare la data săvârșirii contravenției, pentru ca înregistrările efectuate să se bucure de forță probatorie potrivit legislației rutiere în vigoare: înregistrarea a fost efectuată de operator radar calificat; fotografia radar depusă la instanța de fond îndeplinește cerințele prev. de art. 3.5.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05,
Instanța de apel urmează a respinge apelul formulat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelantul petent L. A., domiciliat în ., ., județul C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., . nr. 246, Județul C., apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 9634/24.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. A. B. A.
GREFIER,
G. M.
Jud. fond A.U.
Tehnored. jud. dec. A.A.B./07.05.2015
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 751/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Despăgubire. Sentința nr. 889/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
