Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 401/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 401/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 5962/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 401

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.03.2015

Completul de judecată constituit din

PREȘEDINTE: A. J. N.

JUDECĂTOR: A. L. N.

GREFIER: A. G.

S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelantul intimat S. M. în contradictoriu cu intimatul M. A. INTERNE - INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8911/09.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.

În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.

Instanța constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului contencios contravențional de față:

Prin sentința civilă nr.8911/9.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în ds._ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta Ș. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/19.01.2014 întocmit de agentul constatator din cadrul IPJ C. - Serviciu Poliție Rutieră.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 17.02.2014, ora 09:57, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa fapta constând în aceea că: a condus auto autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 81 km/h în zona de limitare a vitezei la70km/h, abatere ce a fost filmată cu ajutorul aparatului radar montat pe autoturismul de poliție cu nr. de înmatriculare MAI_, faptă prevăzută de art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. și sancționată de art. 99 alin.2 din OUG nr. 195/2002.

Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în prezenta petentului, fiind semnat de către acesta, consemnându-se mențiunile acestuia „îmi bătea soarele în față”.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care mențiunile agentului constatator nu sunt reale nu au fost dovedite, petentul limitându-se la a face o simplă afirmație în acest sens.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constata ca potrivit art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din O.U.G.195/2002, depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție ce se sancționează potrivit dispozițiilor legale din același act normativ. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează sa verifice daca situația de fapt reținută in cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă si sancționată contravenția.

Instanța reține că, din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese în mod indubitabil veridicitatea situației de fapt in discuție, intimatul făcând dovada existenței acesteia, reținută în sarcina petentului prin procesul verbal de contravenție iar petentul nu a demonstrat a recunoscut fapta reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție contestat.

Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal, acesta fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16-17 din O.G. 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

În privința individualizării sancțiunii aplicate, potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Dispozitiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din același act normativ arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Tinând seama de dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea amenzii de 170 lei corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite

Prin urmare, instanța apreciază că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, petenta a declarat recurs. Instanța a calificat calea de atac ca fiind apel.

Apelanta petentă arată că „aspectele de fapt reținute în pronunțarea hotărârii atacate nu corespund realității, probele depuse la dosar nefiind echitabil administrate”.

Apreciază apelanta petentă că instanța de fond nu și-a exercitat rolul său activ și anume, nu a analizat cu prioritate aspectele de legalitate care atrăgeau sancțiunea nulității procesului verbal contestat, respectiv dispozițiile imperative din OG nr.2/2001 și NML 021-05/23.11.2005.

Astfel, procesul verbal nu are susținere în probele administrate – fapt neobservat de judecătorul fondului. Măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar vehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență. În egală măsură, nu s-a ținut seama de posibilele erori admise, (eroarea ce poate fi de minus 3 km/h, caz în care nu ar mai exista o abatere sancționată de lege), fapta neexistând și datorită inexistenței un semn de circulație cu limitare de viteză.

Se solicită de către apelantă a se reține faptul că procesul verbal de contravenție nu se bucură în sine de o prezumție de temeinicie, sarcina probei cu privire la situația de fapt revenind organului constatator, dat fiind că prezumția de nevinovăție statuată în materie penală de art.6 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului este aplicabil și în materie contravențională.

Intimatul-organ constatator nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.

Examinând hotărârea apelată, cu luarea în considerare a disp. art.479 c.pr.civ., instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/ 17.02.2014, s-a constatat că petenta a condus auto autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 81 km/h în zona de limitare a vitezei la70km/h, abatere ce a fost filmată cu ajutorul aparatului radar montat pe autoturismul de poliție cu nr. de înmatriculare MAI_. Fapta reținută constituind contravenție, conform art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 R, petenta a fost sancționată conform art. 99 alin.2 din OUG nr. 195/2002.

Pe calea plângerii contravenționale, formulată în considerarea disp.art.31 din OG.2/2001, petentul a contestat legalitate și temeinicia procesului verbal.

În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.

Prin hotărârea supusă controlului judiciar, a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată.

Controlul judiciar relevă că hotărârea pronunțată de instanța de fond este corolar al unei corecte interpretări a situației faptice, astfel cum aceasta a fost susținută probator cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimatul organ constatator.

Se constată că nu există motive care să conducă la reformarea hotărârii supuse controlului judiciar și nici la lipsirea de eficiență a procesului verbal de contravenție care cuprinde elementele obligatorii prescrise de art.17 din OG.2/2001, fapta reținută în sarcina apelantei petente întrunind elementele constitutive ale contravenției pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar sancțiunile au fost aplicate cu respectarea principiului legalității.

În situația de speță, ne aflăm în ipoteza în care în cuprinsul actului constatator agentul de poliție rutieră a identificat aparatul radar cu care s-a realizat înregistrarea, iar la dosarul cauzei, organul constatator a înaintat – cu adresa nr._/7.04.2014 (f.16, ds.fond), înscrisurile ce atestă respectarea prescripțiilor legale în materie, respectiv buletinul de verificare metrologică, certificatul de omologare a aparatului radar și atestatul operatorului radar, precum și fotografiile efectuate cu aparatul de supraveghere video a traficului rutier montat pe auto MAI_.

În condițiile în care întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal, se va da curs constatărilor agentului de poliție rutieră, autorizat să folosească instalațiile de supraveghere video și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, după cum rezultă din atestatul de operator radar.

Contrar susținerilor apelantei petente, controlul judiciar relevă că instanța de fond s-a raportat corect la cele două prezumții ce guvernează materia contravențională (prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, respectiv prezumția de nevinovăție de care beneficiază acuzatul prin prisma art.6 din CEDO).

Pentru faptele constatate personal de către agenții care întocmesc procesul verbal, acesta se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, adevărat, până la ceea ce instanța de contencios european numește „ o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării, sub toate aspectele”.

Este adevărat că, pe cale jurisprudențială, Curtea Europeană a subliniat în mod repetat faptul că elementul esențial pentru a stabili dacă art.6 paragraf 1 CEDO este aplicabil în latura sa penală este caracterul preventiv și sancționator al sancțiunii aplicate.

În speță, sancțiunea principală aplicată petentei este amenda contravențională, sancțiune care nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.

Tot pe cale jurisprudențială, Curtea a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței și a altor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național.

Chiar după pronunțarea hotărârii în cauza A. c.României, doctrina de specialitate și în acord cu ea practica judiciară au statuat că „ în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care poate opera prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapte este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea va fi respinsă”.

În speță, nu au fost administrate de petentă probe care să infirme situația faptică susținută probator de organul constatator, documentația ce a stat la baza încheierii procesului verbal contestat fiind elocventă și suficientă spre a confirma abaterea contravențională.

Nu se poate susține cu temei că agentul de poliție rutieră era ținut să aplice marja de eroare, invocată de apelantă.

Din buletinul de verificare metrologică rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice și sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

Instanța reține faptul că la pct. 3 din NML 021-05 sunt stabilite condițiile pe care trebuie să le îndeplinească testele la care trebuie supuse aparatele radar, stabilind pentru Biroul Român de Metrologie Legală obligația de a nu elibera buletinele decât dacă, cu ocazia verificărilor și testelor, în prezența unei energii de mare tensiune sau a unor șocuri mecanice special și voit administrate, aparatele se încadrează în aceste marje.

Astfel, Biroul Român de Metrologie Legală trebuie să supună aparatele unor teste, unor probe de măsurare, unor încercări de rezistență climatică, unor probe de căldura, unor șocuri mecanice după cum prevede expres Norma („cinemometrul trebuie supus unor încercări de rezistență climatică, pe parcursul acestor probe cinemometrul trebuie alimentat – pct. 3.1.3, cinemometrul trebuie supus la șocuri mecanice – pct. 3.1.4., trebuie lăsat să cadă, trebuie supus la probe de căldură – pct.3.1.5, cinemometrele trebuie prezentate la încercări – pct. 3.3.1). Odată emis buletinul de verificare metrologică rezulta că aparatul îndeplinește toate condițiile legale pentru a putea fi utilizat în măsurătorile de interes public și că măsurătorile pe care le dă se încadrează în aceste marje de eroare.

Instanța mai reține faptul că la efectuarea verificărilor metrologice și calibrarea cinemometrelor se au în vedere limitele erorilor tolerate prevăzute de art. 3.1.1. (respectiv marja de ± 3% în speță) din norma metrologică NML 021-05. Deși, rezultatul unei măsurări de viteză efectuat cu un cinemometru poate prezenta o eroare de măsurare, aceasta este inclusă în limita erorilor tolerate.

Astfel, instanța apreciază faptul că aplicarea marjei de ± 3% din valoarea vitezei măsurate este acceptată pentru eliberare buletinului de verificare metrologică periodică care conferă aparatului posibilitatea de a fi folosit în interes public și că nu mai este necesară aplicarea acestui procent ulterior măsurării vitezei în trafic.

Prin urmare, critica apelantei privitoare la ignorarea de către judecătorul fondului a prevederilor NML 021-05/23.11.2005 apare ca nefondată.

Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a analizat, cu prioritate, aspectele de legalitate și a concluzionat corect că actul sancționator conține mențiunile la care obligă art.17 din OG nr.2/2001.

De altfel, nu lipsit de relevanță – în special sub aspectul invocat pentru prima oară în apel, respectiv lipsa unui indicator cu limitare de viteză, este faptul că apelanta petentă a semnat procesul verbal, fără obiecțiuni.

Semnarea fără rezerve a procesului verbal de contravenție nu poate avea decât semnificația acordului petentei cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de agentul constatator.

Deși semnarea procesului verbal în atare mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară, justificare care în cauză nu a fost argumentată și susținută probator.

Examinarea cauzei sub toate aspectele relevă că nu există motive care să conducă la lipsirea de eficiență a actului sancționator, fapta reținută în sarcina apelantei-petente întrunește elementele constitutive ale contravenției care este temei al răspunderii, iar sancțiunea – efect al acesteia, a fost corect aplicată, cu respectarea principiului legalității și a regulii proporționalității cu gradul de pericol social, astfel că nu se impune nici lipsirea de eficiență juridică a procesului verbal și nici reindividualizarea sancțiunilor aplicate.

Față de cele ce preced, în temeiul art.480 alin.1 c.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul promovat de apelantul intimat Ș. M., cu domiciliul în Constanta, .. 10A, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. cu sediul în C. ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8911/09.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. J. N. A. L. N.

GREFIER,

A. G.

Jud.fond.M. M.V.

Tehnored.jud.A. N.

4 ex./20.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 401/2015. Tribunalul CONSTANŢA