Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 24/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 19816/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 565/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte D.-R. C.
Judecător F. N.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal îndreptat împotriva sentinței civile nr._/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apel formulat de apelantul M. E. domiciliat în C., .. 49, ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul în C., . nr. 42, jud. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelant avocat O. G. conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța constată că prin serviciul registratură apelanta a depus la dosar concluzii scrise aferente poziției procesuale și înscrisuri aferente raporturilor de muncă deținut de apelant.
Instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisuri.
La interpelarea instanței reprezentantul convențional al apelantului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Față de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al apelantei în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul convențional al apelantului formulează concluzii de admitere a apelului solicitând a se avea în vedere situația în fapt concret, pericolul redus al faptei - contravenție constatată dimineața la ora 08.00 dimineață - avarie la sistemul de iluminare, avarie pe care apelantul a remediat-o imediat, scopul urmărit, urmarea produsă precum și circumstanțele personale ale apelantului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantului apreciază că scopul urmărit de legiuitor se poate atinge și prin aplicarea avertismentului, potrivit disp.art. 5 și 7 din OG nr. 2/2001, sens în care solicită înlocuirea măsurii amenzii cu avertismentul.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față constată:
Prin cererea depusă la data de 26.06.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_, petentul M. E. a formulat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚAN C., plângere contravențională împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 30.05.2014, solicitând reindividualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, în sensul înlocuirii amnezii cu avertismentul.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin Procesul verbal contestat, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea faptei prevăzut de art. 101 alin. (1) pct. 11 din OUG nr. 195/2002, respectiv pentru că la data de 30.05.2014 a fost constatată o defecțiune la sistemul de lumini al autovehiculului pe care acesta îl conducea. În fapt, petentul nu contestă fapta reținută în sarcina sa, ci apreciază că sancțiunea aplicată este disproporționată cu realitatea faptică întrucât defecțiunea a fost sesizată la ora 8 dimineața, iar cu o noapte înainte autoturismul nu a prezentat o asemenea defecțiune.
Susține petentul că o astfel de defecțiune poate interveni în orice moment, iar autoturismul în cauză nu deține sistem electronic care să avertizeze șoferul în legătură cu defecțiunile sistemului de iluminare.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal de contravenție contestat, dovada achitării amenzii, precum și dovada înlocuirii becului avariat.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul a formulat în termenul legal întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal încheiat. Intimatul arată că orice conducător auto are obligația de a verifica preventiv autoturismul pe care urmează să îl conducă, pentru ca acesta să nu reprezinte un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
În probațiune, intimatul a depus raportul agentului constatator, precum și fotografii cu autoturismul condus de petent la momentul opririi de către lucrătorul de poliție.
În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de ambele părți, instanța apreciind că aceasta este utilă, pertinentă și poate conduce la soluționarea pe fond a cauzei.
Prin sentința civilă nr._/24.11.2014 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată plângerea petentului, reținând următoarele:
„Prin Procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 30.05.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. (1) pct. 11 din OUG nr. 195/2002, în sarcina sa reținându-se că, la data de 30.05.2014, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN39, pe podul rutier din loc. Agigea, având defecțiuni la sistemul de iluminare.
În drept, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 11 in OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni circulația cu un autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc.
Potrivit art. 98 din același act normativ, clasei a III-a de sancțiuni îi corespunde un număr de la 6 la 8 puncte-amendă, punctul-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, verifică, chiar și din oficiu, legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute și care pot fi invocate și din oficiu de către instanță.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că petentul a recunoscut săvârșirea faptei imputate și pe care nu a contestat-o în niciun mod. De altfel, instanța reține, din fotografiile depuse la dosar de către intimat că, într-adevăr, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de petent, avea defecțiuni la sistemul de iluminare.
Cu privire la reindividualizarea sancțiunii aplicate petentului, respectiv 6 puncte-amendă, echivalentul a 510 lei, instanța constată că această sancțiune reprezintă minimul prevăzut de lege pentru contravenția reținută în sarcina petentului. Astfel, legiuitorul, la momentul incriminării faptei, a avut în vedere un grad de pericol social în abstract al faptei prevăzute, stabilind limitele sancțiunii între 6 și 8 puncte-amendă.
La momentul individualizării sancțiunii trebuie să se țină seama de pericolul social apreciat în concret, alături de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001. În cauză, în susținerea cererii de înlocuire a amenzii cu avertismentul, s-a invocat faptul că defecțiunea la sistemul de iluminare s-ar fi produs chiar în dimineața respectivă, aspect, de altfel, nedovedit de către petent.
În temeiul art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, la aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate, instanța trebuie să se raporteze la gradul de pericol social al faptei săvârșite. În consecință, reținând că petentul se face vinovat de fapta ce îi este imputată, iar agentul constatator a aplicat, față de împrejurările concrete de săvârșire a faptei, minimul amenzii prevăzute de lege, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii contravenționale. Criticile petentului cu privire la cuantumul amenzii, aplicate în cuantumul minim prevăzut de lege, fără a invoca sau proba aspecte care să conducă la o atenuare a răspunderii acestuia, nu pot fi reținute de către instanță întrucât, în caz contrar, textul legal de incriminare și sancționare a faptei ar rămâne fără efecte juridice.
Față de aceste argumente, instanța constată că procesul verbal este legal și temeinic încheiat, motiv pentru care urmează să respingă plângerea contravențională, ca neîntemeiată.”
Împotriva sentinței civile nr._/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. a formulat apel petentul, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii plângerii și reindividualizarea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.05.2014.
În motivarea apelului a arătat că autoturismul nu a prezentat nicio defecțiune cu o seară înainte dimineții în care a fost constatată contravenția, concluzia fiind că sistemul de lumini s-a defectat pe timp de zi, fără cunoștința conducătorului auto.
S-a mai arătat că o astfel de defecțiune poate interveni în orice moment, ea neputând fi prevăzută sau preîntâmpinată de conducătorul auto.
Apelantul a susținut că fapta prezintă un pericol social scăzut și a avut o atitudine onestă de conformare, neurmărind eludarea dispozițiilor legale.
În drept a invocat prevederile art. 466, 468 alin. 1, art. 480 alin. 2 NCPC, O.G. nr. 2/2001.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul formulat tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.05.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. (1) pct. 11 din OUG nr. 195/2002, în sarcina sa reținându-se că, la data de 30.05.2014 ora 07:59, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN39, pe podul rutier din loc. Agigea, având defecțiuni la sistemul de iluminare.
În drept, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 11 in OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni circulația cu un autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc.
În ce privește legalitatea și temeinic procesului verbal de contravenție, instanța de control reține pe de o parte că apelantul nu a formulat apărări iar pe de altă parte procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute iar fapta a fost recunoscută de apelant.
Cu privire la modalitatea de individualizare a sancțiunii potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunea deși a fost stabilită la nivelul minimului special, nu reprezintă o justă individualizare în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sub acest aspect, instanța de control reține că prima instanță nu a apreciat în mod just proporționalitatea sancțiunii aplicate, întrucât pericolul social al faptei săvârșite nu este unul ridicat, de vreme ce apelantul a circulat cu defecțiuni la sistemul de iluminare pe timp de zi și nu pe timp de noapte, astfel că nu a pus în pericol siguranța traficului rutier.
Mai mult decât atât, în condițiile în care funcționarea sistemului de iluminare nu poate fi observată de conducătorul auto pe timp de zi, fiind plauzibilă posibilitatea arderii unui bec în respectiva dimineață, aplicarea unei sancțiuni de 510 lei este excesivă, în situația din cauză impunându-se sancțiunea avertismentului.
Față de aceste considerente, instanța va admite apelul îndreptat împotriva sentinței civile nr._/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria C., va schimba în tot sentința apelată în sensul că: va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 510 lei cu avertismentul.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul îndreptat împotriva sentinței civile nr._/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apel formulat de apelantul M. E. domiciliat în C., .. 49, ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul în C., . nr. 42, jud. C..
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte plângerea
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 510 lei cu avertismentul.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D.-R. C. F. N.
Grefier
E. N.
Red. Jud. fond. A. A.
Red. Jud. apel F. N. / 21.05.2015
4 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 570/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 401/2015.... → |
|---|








