Contestaţie la executare. Decizia nr. 941/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 941/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 43895/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 941

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.

JUDECĂTOR: E. C.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – contestație la executare, formulat de apelanta intimată D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C., în contradictoriu cu intimata petentă B. D. V., cu domiciliul în municipiul C., ., jud. C., îndreptat împotriva Incheierii nr. 5875/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.12.2014, sub număr dosar_/ 212/ 2014, contestatoarea B. D.-V. a formulat contestație împotriva executării silite derulate în dosarul execuțional nr._/ 13/ 30/ 1/ 2014/_ al intimate Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (în continuare D.G.R.F.P.), solicitând ca instanța să dispună încetarea executării și anularea tuturor actelor de executare emise de organul de executare.

În motivarea cererii, se arată că executarea silită a fost pornită în temeiul deciziei de impunere plăți anticipate nr._/ 04.02.2014, însă toate sumele datorate în baza acelui act au fost achitate integral.

În drept, au fost invocate prevederile art. 172 și urm. din Codul de procedură fiscală, iar în susținere au fost atașate înscrisuri, în fotocopie.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/ 2013.

Intimata, legal citată fiind, nu a formulat întâmpinare, însă a depus, la solicitarea instanței, copia dosarului de executare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată reclamantei.

Prin Incheierea nr. 5875/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisa contestația la executare formulată de către contestatoarea B. D.-V., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., a fost anulata executarea silită efectuată în dosarul de executare silită nr._/ 13/ 30/ 1/ 2014/_, instrumentat de intimată, dispunandu-se restituirea către reclamanta B. D.-V., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:

„În temeiul titlului de creanță reprezentat de „Doc nr._ din data de 04.02.2014”, a fost emis Titlul executoriu nr._/ 28.11.2014, referitor la creanțe fiscale totale în valoare de 96 lei, fiind astfel format dosarul de executare silită nr._/ 13/ 30/ 1/ 2014/_, instrumentat de D.G.R.F.P.

În cadrul acestui dosar de executare a fost emisă somația nr._/ 28.11.2014, comunicată debitoarei B. D.-V. la data de 08.12.2014.

Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul de procedură fiscală - „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”

Art. 711 alin. 1 din codul de procedură civilă prevede că „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”

Art. 714 alin. 1 din același cod statuează: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă; 2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.”, iar alin. 2 prevede „Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.”

Cu privire la momentul la care a fost formulată contestația la executare, instanța reține că aceasta a fost formulată în termenul legal, prima comunicare către debitoare a actelor de executare fiind făcută la data de 08.12.2014, în vreme ce acțiunea civilă s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.12.2014.

Pe fondul cauzei, se reține incidența următoarelor dispoziții din Codul de procedură fiscală:

Art. 85 alin. 1 - „Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

Art. 110 alin. 2 - „Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.”

Art. 110 alin. 3 - „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.”

Art. 141 alin. 1 - „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

Art. 141 alin. 2 - „Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.”

Art. 145 alin. 1 - „Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.”

Art. 172 alin. 1 - „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”

Art. 172 alin. 3 - „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

Art. 172 alin. 4 - „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.”

În fapt, Judecătoria constată că intimata nu face dovada existenței și comunicării către debitoare a titlului de creanță în temeiul căruia au fost determinate datoriile fiscale pentru care s-a început executarea silită, respectiv „Doc nr._ din data de 04.02.2014”, menționat în cuprinsul Titlului executoriu nr._/ 28.11.2014, la dosarul cauzei fiind depusă o altă decizie de impunere – nr._/ 04.02.2014, care privește alte sume decât pentru cele care s-a început executarea silită.

Sancțiunea într-o asemenea situație nu poate fi decât nulitatea executării silite înseși, potrivit art. 719 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel că instanța urmează a admite contestația la executare promovată de reclamanta B. D.-V..

În ceea ce privește cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitate în prezenta cauză, instanța constată că, față de dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/ 2013 privind taxele judiciare de timbru, aceasta este întemeiată, astfel încât se va dispune restituirea sumei de 20 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri”.

Intimatul a formulat apel impotriva incheierii pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul respingerii contestatiei la executare.

In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca documentul prin care s-a individualizat suma de plata din titlul executoriu nr._/28.11.2014 il reprezinta doc. nr._/04.02.2014, respectiv Decizia de impunere privind platile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contributii de asigurari sociale de sanatate, precum si privind obligatille de plata cu titlu de contributii de asigurari sociale pe anul 2014. Instanta de fond a retinut in mod eronat ca intimata nu a facut dovada existentei si comunicarii catre debitoare a titlului de creanta, respectiv doc. nr._/04.02.2014, aratand ca a fost depusa la dosar o alta decizie de impunere – nr._/04.02.2014, care priveste alte sume decat cele pentru care s-a inceput executarea. Or, in speta, este vorba de acelasi document cu nr._/04.02.2014, care, in titlul executoriu apare fara ultima cifra – 6 -, care este o cifra de control, intrucat documentele sunt intocmite printr-o aplicatie informatica. In ceea ce priveste suma, in titlul de creanta CASS este de 756 lei, in 4 rate trimestriale, in titlul executoriu aparand suma de 48 lei pentru trim. II si III, insa aceasta nu inseamna ca este vorba de documente diferite, ci de faptul ca suma aflata in titlul executoriu este cea care a ramas de plata.

Intimata contestatoare a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul ca justificarea apelantei, in sensul ca, in speta, este vorba de acelasi document cu nr._/04.02.2014, care, in titlul executoriu apare fara ultima cifra – 6 -, care este o cifra de control, intrucat documentele sunt intocmite printr-o aplicatie informatica, nu poate fi acceptata de catre instanta, intrucat fiecare cifra este de natura sa individualizeze un act, cu atat mai mult atunci cand este vorba de un act administrativ fiscal, care stabileste obligatii de plata in sarcina contribuabilului. Faptul ca documentele sunt intocmite printr-o aplicatie informatica nu poate justifica nici diferentele dintre numerele care individualizeaza fiecare act administrativ, nici erorile care se afla in baza de date informatica a apelantei. A mai aratat ca toate sumele cuprinse in Decizia de impunere nr._/04.02.2014 au fost integral achitate, cu respectarea termenelor de plata stabilite de catre organul fiscal in cuprinsul aceleiasi decizii, dupa cum urmeaza: prin Chitanta . nr._/17.03.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei, prin Chitanta . nr._/24.06.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei, prin Chitanta . nr._/19.08.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei, prin Chitanta . nr._/02.12.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei. A mai aratat ca obligatia izvorata din decizia de impunere nr._/04.02.2014 s-a stins prin plata.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:

În temeiul titlului de creanță reprezentat de „Doc nr._ din data de 04.02.2014”, a fost emis Titlul executoriu nr._/ 28.11.2014, referitor la creanțe fiscale totale în valoare de 96 lei, fiind astfel format dosarul de executare silită nr._/ 13/ 30/ 1/ 2014/_, instrumentat de D.G.R.F.P.

În cadrul acestui dosar de executare a fost emisă somația nr._/ 28.11.2014, comunicată debitoarei B. D.-V. la data de 08.12.2014.

Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul de procedură fiscală - „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”

Art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”

Art. 714 alin. 1 din același cod statuează: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă; 2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.”, iar alin. 2 prevede „Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.”

Se reține, in cauza, incidența următoarelor dispoziții din Codul de procedură fiscală:

Art. 85 alin. 1 - „Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

Art. 110 alin. 2 - „Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.”

Art. 110 alin. 3 - „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.”

Art. 141 alin. 1 - „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

Art. 141 alin. 2 - „Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.”

Art. 145 alin. 1 - „Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.”

Art. 172 alin. 1 - „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”

Art. 172 alin. 3 - „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

Art. 172 alin. 4 - „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.”

Corect s-a constatat de catre prima instanta că intimata nu a facut dovada existenței și comunicării către debitoare a titlului de creanță în temeiul căruia au fost determinate datoriile fiscale pentru care s-a început executarea silită, respectiv „Doc nr._ din data de 04.02.2014”, menționat în cuprinsul Titlului executoriu nr._/ 28.11.2014, la dosarul cauzei fiind depusă o altă decizie de impunere – nr._/ 04.02.2014, care privește alte sume decât pentru cele care s-a început executarea silită, situatie in care, in mod judicios, s-a apreciat ca sancțiunea este nulitatea executării silite înseși, potrivit art. 719 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, se mai retine de catre instanta de control judiciar ca, in speta, justificarea apelantei, in sensul ca, in speta, este vorba de acelasi document cu nr._/04.02.2014, care, in titlul executoriu apare fara ultima cifra – 6 -, care este o cifra de control, intrucat documentele sunt intocmite printr-o aplicatie informatica, nu poate fi acceptata de catre instanta, intrucat fiecare cifra este de natura sa individualizeze un act, cu atat mai mult atunci un act administrativ fiscal, care stabileste obligatii de plata in sarcina contribuabilului. Faptul ca documentele sunt intocmite printr-o aplicatie informatica nu poate justifica nici diferentele dintre numerele care individualizeaza fiecare act administrativ, nici erorile care se afla in baza de date informatica a apelantei.

De altfel, se mai constata ca toate sumele cuprinse in Decizia de impunere nr._/04.02.2014 au fost integral achitate, cu respectarea termenelor de plata stabilite de catre organul fiscal in cuprinsul aceleiasi decizii, astfel:

- prin Chitanta . nr._/17.03.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei;

- prin Chitanta . nr._/24.06.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei;

- prin Chitanta . nr._/19.08.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei:

- prin Chitanta . nr._/02.12.2014, s-a achitat suma de 2200 lei cu titlu de impozit si suma de 756 lei cu titlu de contributii sanatate, in total suma de 2956 lei.

In atare situatie, se retine ca obligatia izvorata din decizia de impunere nr._/04.02.2014 s-a stins prin plata.

În consecință, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de către intimata apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în municipiul C., . nr. 18, jud. C., in contradictoriu cu intimata contestatoare B. D.-V., CNP_, cu domiciliul în municipiul C., ., jud. C., impotriva Încheierii nr. 5875/20.03.2015, pronuntata in dosarul nr._, ca nefondat.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică din data de 17.06.2015.

PREȘEDINTE, PENTRU JUDECĂTOR,

I.-L. O.-D. E. C.

Aflată în CO semnează

potrivit art. 426 alin. 4 NCPC

PRESEDINTELE COMPLETULUI,

I.-L. O.-D.

Pentru grefier

E. D.,

Aflată în CO semnează

potrivit art. 426 alin. 4 NCPC

Grefier,

V. I.

Jud.fond. G. M.

Tehnored.jud.decizie: I.-L. O.-D. /4 ex./14.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 941/2015. Tribunalul CONSTANŢA