Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 13/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza A. v. România).

În cauză, se constată că intimatul a făcut dovada contravențiilor reținute în sarcina petentei prin fotografiile depuse la dosar, f 21-23. Deși legal citați, martorii propuși pentru audiere nu s-au prezentat. Totodată, se constată că, potrivit procesului-verbal contestat, martorul asistent a semnat actul pentru a confirma lipsa reprezentantului petentei la data întocmirii procesului-verbal.

Pentru considerentele arătate instanța reține că petenta nu a dovedit o situație de fapt diferită de cea reținută în procesul-verbal.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța reține că potrivit art.5 al 5 din OG2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama conform art. 21 al 3 de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere aceste criterii, precum și circumstanțele săvârșirii faptelor, instanța reține că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor, astfel că urmează să respingă plângerea ca fiind nefondată.”

Împotriva sentinței civile nr._/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. a declarat apel petenta S.C. C. M. S.R.L. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot sau în parte a sentinței apelate și pe cale de consecință admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.

În motivarea apelului s-a arătat că societatea a fost amendată din motive pur subiective, așa cum a arătat în plângerea contravențională iar prima instanță a soluționat cauza fără să audieze martorii propuși de aceasta, neluând măsuri pentru ca aceștia să fie prezenți în instanță, lipsind petenta de dreptul la apărare și la un proces echitabil.

S-a mai susținut de către apelantă că audierea martorilor propuși era absolut necesară, fără depozițiile acestora starea de fapt nefiind clarificată.

Apelanta a arătat faptul că amenda de 3000 lei aplicată este prea severă, fiind suficient avertismentul, de vreme ce aceasta nu avea cunoștință de dispozițiile HCLM nr. 184/2013 iar fapta de a nu ridica molozul rezultat din lucrările de intervenție de pe domeniul public nu are un grad de pericol social ridicat, în condițiile în care lucrările de intervenție s-au efectuat pentru autoritate publică locală din care face parte și agentul constatator iar fapta este de natură civilă contractuală și nu în domeniul dreptului administrativ.

S-a solicitat audierea martorilor invocați în plângerea contravențională.

Intimatul a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând apelul formulat tribunalul reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/31.01.2014 petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei în baza art. 9 al.8, 2, art. 9 al.12, și art. 10 al.2 din HCLM nr. 184/2013. Totodată s-a dispus evacuarea în totalitate a pământului și molozului rezultat în urma intervențiilor pe domeniul public și semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor de intervenție în domeniul public.

S-a reținut în acest sens, în urma controlului efectuat la data de 11.11.2013, neevacuarea în totalitate a pământului și a molozului rezultat în urma lucrărilor de intervenție în domeniul public-trotuar, de pe ., tronson cuprins între . și C. B., precum și nesemnalizarea rutieră corespunzătoare de către petentă, în calitate de executant al lucrărilor de intervenție în domeniul public-carosabil, la intersecția . .>

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, denumirea și sediul contravenientei persoană juridică, descrierea faptelor săvârșite și data comiterii acestora. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.

La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.

De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.

Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit.

În aceste condiții, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că, atâta vreme cât apelantul nu produs nicio probă în susținerea afirmației că nu a săvârșit faptele imputate, nu se poate justifica anularea procesului-verbal de contravenție.

Instanța de control reține că susținerile apelantei privind încălcarea dreptului la apărare prin neaudierea martorilor propuși de aceasta de către prima instanță sunt neîntemeiate, întrucât martorii au fost citați însă aceștia nu s-au prezentat în fața instanței. Aducerea martorilor cu mandat de aducere nu reprezintă o obligație a instanței de judecată, mai ales în condițiile în care martorii au fost propuși de către petentă, astfel că aceasta avea obligația să urmărească aducerea acestora în fața instanței de judecată.

Sub aspectul administrării probei testimoniale, instanța de control mai reține că încuviințarea probei testimoniale solicitată de către apelanta – petenta nu este utilă soluționării cauzei, întrucât pe de o parte apelanta nu a indicat teza probatorie iar la dosar au fost depuse planșe foto (filele 21-23) ce nu au fost contestate de către apelantă.

În motivele de apel s-a susținut că planșele foto nu demonstrează că societatea apelantă nu a evacuat molozul, însă aceasta nu reprezintă decât o apărare formală, în condițiile în care apelanta nu a dezvoltat și nu a explicat care ar fi motivele pentru care proba nu este concludentă.

În planșele foto depuse la dosarul de fond (filele 21-23) se poate observa că lucrarea efectuată de apelantă nu a fost semnalizată corespunzător, groapa din asfalt fiind un pericol pentru traficul rutier și pietonal și că, după ce au fost finalizate lucrările, molozul rezultat nu a fost evacuat, ci lăsat pe carosabil și pe trotuar.

Instanța va înlătura și apărările apelante privind necunoașterea HCLM nr. 184/2013 întrucât eroarea de drept nu reprezintă o cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei.

În ce privește cererea apelantei privind înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, instanța de control reține că potrivit art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța apreciază că sancțiunea amenzii este proporțională cu fapta săvârșită, fiind stabilită la nivelul minim prevăzut de lege și prin raportare la faptul că apelanta nu a recunoscut săvârșirea contravenției și nu a dovedit că s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul-verbal de contravenție de a semnaliza lucrarea și a evacua în totalitate molozul.

Față de aceste considerente, instanța va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul îndreptat împotriva sentinței civile nr._/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apel formulat de apelanta . cu sediul în Călinești-Oaș, ., jud. Satu M. în contradictoriu cu pârâtul P. M. CONSTANTA DIRECTIA POLITIA LOCALA cu sediul în C., ., jud. C. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04. 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D.-R. C. F. N.

Grefier

E. N.

Red. Jud. fond. D.E.A.

Red. Jud. apel F.N.

4 ex.