Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 791/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 791/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 364/842/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 791/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelantul - petent V. N., cu domiciliul în mun. C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.- POSTUL DE POLIȚIE H., cu sediul în loc. H., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 15/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
După rămânerea în pronunțare, dar înainte de sfârșitul ședinței de judecată se prezintă pentru apelant avocat P. A., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la doar.
Instanța repune cauza pe rol și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Învederează că deși instanța de fond a arătat că a luat în considerare declarația martorului, acesta nu a fost audiat la judecătoria Hârșova. Deși instanța de fond reține că apelantul a renunțat la martorul propus, arată că s-a renunțat la administrarea acestei probe din motive economice.
Instanța rămân în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata:
Prin sentinta civila nr 15/21.01.2015, Judecatoria Hârșova a respins plangerea contraventionala formulata de petentul V. N. împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr_/24.05.2014 intocmit de IPJ Constanta – P. Politie H. .
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut ca la data de 24.05.2014 petentul V. N. a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 300 de lei intrucit a refuzat sa dea date pentru stabilirea identitatii sale ori se legitimeze cu actul de identitate, la cererea organelor de politie.
Procesul verbal de contraventie a fost incheiat in lipsa contravenientului insa in prezenta martorului asistent C. I..
La data de 25.06.2014 petentul a formulat plingere contraventionala ce a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Hirsova.
Se reține ca, petentul nu contesta savirsirea faptei contraventionale retinute in sarcina sa motivindu-si gestul pe baza comportamentului agentului constatator care, la rindul lui, ar fi refuzat sa se legitimeze.
Insa neprofesionalismul agentului constatator nu lipseste de temeinicie procesul verbal de contraventie intrucit fapta contraventionala a fost savirsita de petent astfel cum, in mod corect, a fost retinuta in sarcina sa.
Celelalte neregularitati invocate de petent prin plingerea contraventionala nu sunt reale, starea de fapt retinuta fiind confirmata de martorul asistent C. I., iar procesul verbal de contraventie contine suficiente elemente care permit instantei de judecata sa aprecieze ce l-a determinat pe agentul constatator sa aplice sanctiunea, demonstrind pericolul social concret al faptei si proportionalitatea sanctiunii administrate.
Impotriva acestei sentinte a declarat APEL petentul V. N., dosarul fiind inaintat la Tribunalul Constanta - Sectia C. Administrativ si Fiscal la data de 24.03.2015.
In motivarea apelului se invedereaza ca se impune a se observa ca raportat la situatia de fapt reținuta in cuprinsul procesului – verbal dar si la pericolul social concret instanta de fond a analizat în mod superficial motivele invocate prin plangere – in sensul ca nu a retinut intreaga stare de fapt așa cum aceasta a fost descrisa in plangere .
Mai mult, instanta de fond nu a reținut in primul rand obligatia impusa de lege in sarcina agentului constatator in sensul legitimarii în momentul interpelarii oricarui cetățean, dar si obligatia agentul de a aduce la cunostinta persoanei motivul legitimarii .
Arata instanta de fond că desi a solicitat administrarea probei cu un martor la primul termen de judecata a renuntat . Renuntarea a survenit din motive economice, intrucat la primul termen nu a fost posibila administrarea acestei probe, iar prezenta la un alt termen genera cheltuieli care depășeau amenda primita. Apreciaza ca se impune readministrarea acestei probe .
Solicita a se observa ca desi instanta de fond a administrat orice probă utilă cauzei nu a dispus si audierea martorului asistent .
Se solicita a se avea in vedere ca prin raportare la pericolul social concret, instanta avea posibilitatea sa dispuna inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu masura avertismentului .
In temeiul art 471 alin 5 C proc civ, intimatul nu a formulat si depus intampinare .
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
Astfel, in cauza pendinte, Tribunalul retine ca in mod concludent instanta de fond retine ca petentul nu invoca in plangerea sa o critica cu privire la netemeinicia faptei contraventionale retinute in sarcina sa – in contextul refuzului de legitimare in fata agentului constatator, neavand nicio relevanta neprofesionalismul agentului constatator .
In ceea ce priveste critica petentului privitoare la neadministrarea probei testimoniale cu martorul inscris in procesul – verbal de contraventie, si indicat in considerarea dispozitiilor art 19 din OG 2/2001, Tribunalul va retine ca hotararea pronuntata nu poate fi apreciată ca fiind nelegala, mai mult cu cat indicarea martorului are relevanta doar sub aspectul legalitatii actului constatator – al complinirii lipsei semnaturii contravenientului și nicidecum al demonstrarii temeiniciei faptei contraventionale retinute in sarcina acestuia .
De altfel, din cuprinsul plangerii contraventionale, petentul nu invoca alte aspecte de natura a duce la crearea unui dubiu cu privire la refuzul de legitimare – acesta chiar afirmand ca a refuzat in contextul nelegitimarii agentului – atitudine ce nu poate fi primita ca si o justificare cetateneasca .
In ceea ce priveste solicitarea apelantului de readministrare a probei cu martorul M. G. indicat prin cererea de chemare in judecata, Tribunalul va retine pe de o parte ca aceasta proba nu a fost administrata ca sa fie readministrata, iar pe de alta parte renuntarea are ca efect imposibilitatea faptica de administrare a probei – vointa fiind un element esential si apartine celui ce face o solicitare si implicit celui care renunta la aceasta .
Aspectele de ordin economic aduse in discutie in fata instantei de control nu pot reprezenta un argument juridic privind necesitatea administrarii probei testimoniale in conditiile renuntarii la probe, cum nu poate reprezenta un argument nici in ceea ce priveste sarcina probei .
In raport cu jurisprudenta CEDO privind sarcina probei, Tribunalul va retine ca instanta de fond nu a apreciat ca neconcludenta si neutila cauzei administrarea probei testimoniale cu martorul indicat de catre petent in plangerea, ci s –a supus vointei acestuia de a renunta la administrarea probei . Rolul activ al judecatorului in aflarea adevarului potrivit art 22 c proc. Civ nu poate fi manifestat de acesta de a starui in efectuarea oricaror probe asupra carora partea inasasi renunta, substituidu- se si efectuand activitati de natura sa duca la o interpunere a activitatii obiective de care acesta trebuie sa dea dovada in solutionarea unei cauze si rolul justitiabilului consiliat de reprezentantul conventional ( avocatul ) ce trebuie sa faca tot ceea ce apreciaza ca este legal si justificat in dovedirea nelegalitatii si netemeiniciei faptei contraventionale retinute in sarcina sa .
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza I. P. impotriva Romaniei (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) a retinut ca, ., invocarea de catre instante a prezumtiei de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie, cu consecinta obligarii reclamantului la rasturnarea sa, nu putea avea caracter neasteptat, avand in vedere dispozitiile nationale incidente in materia contraventionala. Curtea Europeana a Dreptului Omului a subliniat importanta ca, in cadrul unui proces avand ca obiect plangere contraventionala, instanta nationala sa-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-si expune cauza in conditii de egalitate cu partea adversa, cazand exclusiv in sarcina partii responsabilitatea modalitatii efective in care a inteles sa uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea a constatat in aceasta cauza ca singurele probe pe baza carora instantele nationale puteau pronunta o hotarare erau cele depuse de agentul constatator iar, in conditiile in care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului sa-si dovedeasca afirmatiile, acesta nu a fost plasat ., astfel incat nu a fost incalcat art. 6 CEDO.
In contextul celor statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, se va retine ca, in cauza de fata, a fost respectat dreptul la un proces echitabil al petentului, iar in lipsa altor probe, instanta nu putea decat sa dea eficienta decât unicului mijloc de proba administrat, si anume procesului-verbal de contraventie contestat, din care rezulta ca petentul a savarsit fapta retinuta in sarcina sa.
Asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției savarsite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientei, se va avea in vedere ca fapta contraventionala retinuta in sarcina petentei reprezinta una cu un grad sporit de pericol social pentru stabilirea cu exactitate a obligatiilor financiare ce – i revin a fi platite catre bugetul general consolidat, in considerarea cuantumului faptic al sumei nefiscalizate – sau al cursivitatii modalitatii concrete in care societatea isi desfasura activitate prin acumularea constanta de sanctiuni contraventionale de acest gen . de timp . .
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.
Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.
Se va retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure un asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Se va retine insa ca sub aspectul individualizarii sanctiunii aplicate ca sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentului nu vizeaza o actiune, ci o inactiune – un refuz de legitimare – ce reprezinta o fapta incadrata in categoria normelor si principiilor ce trebuie respectate cu privire la convietuirea sociala, ordinea si linistea publică .
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – petent V. N., cu domiciliul în mun. C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.- POSTUL DE POLIȚIE H., cu sediul în loc.H., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr 15/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Hârșova .
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2015 .
Președinte, Judecător,
A. J. N. L. V. M.
Grefier,
A. N.
Jud.fond. M. P.
Red/tehnored L.V. M.
4 ex/10.06.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 823/2015.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1116/2015.... → |
|---|
