Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 25366/212/2009**
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.20
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.01.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE – L. V. M.
JUDECĂTOR – A. J. N.
JUDECĂTOR – A. L. N.
GREFIER –A. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ promovat de recurenta petentă S.C. C. P. – P. S.A, cu sediul în C., stațiunea Mamaia, hotel P., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile_/04.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ intimată fiind A. NATIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR BUCURESTI, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr.B1.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a deliberași pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015 și 28.01.2015, când în aceeași compunere s-au decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de fata:
Prin sentinta civila nr 4557/24.04.2014, Judecatoria Constanta a decis in sensul respingerii plangerii contraventionale formulate de petenta ., ca neintemeiata .
Prin Decizia civilă nr. 1548 din 5.10.2011, Tribunalul C. a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, în contradictoriu cu ANSVSA.
Prin sentinta civila nr._ din data de 04.07.2012, pronuntata de Judecatoria Constanta, a fost admisa plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. C. P. – P. S.A, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din 04.08.2009, în contradictoriu cu A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BUCUREȘTI, a fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției nr._ din 04.08.2009.
Prin decizia civilă nr.933/RCA/18.06.2013 Tribunalul C. a admis recursul formulat de către recurenta A. Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, casarea sentintei civile nr_/4.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_ si trimiterea spre rejudecare instantei de fond
După casarea cu trimitere spre rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 05.09.2013 sub nr._, instanta de fond a retinut că :
Prin procesul-verbal nr._/04.08.2009, petenta a fost sancționată în temeiul art. 6 lit. b pct.1 din HG 984/2005 modificată, cu suma de_ lei, reținandu – se în sarcina acesteia că nu a permis inspectorilor din cadrul ANSVA Comandament 2009 accesul în obiectivul Restaurant Palace-P. din Mamaia, obstrucționând autoritățile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentului competentă în a-și exercitata atribuțiunile stabilite prin lege .
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 din același act normativ.
Raportat la motivul de nulitate invocat de către petenta, din cauza nerespectării prevederilor art. 11 din HG nr.984/2005 în sensul că aplicarea sancțiunii nu s-a efectuat de către directorul direcției sanitare, instanța retine ca sancțiunea contravențională a fost aplicată de către inspectorii B. D. și U. D., din cadrul Comandamentului Litoral 2009 în temeiul art. 6 lit. b) pct. 1 din HG nr. 984/2005 .
Dispozițiile art. 11 alin. 1 din HG nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, la momentul aplicării sancțiunii contravenționale prevedeau că: „Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 4 și la art. 6 lit. b) pct. 1, sancționate potrivit art. 8, precum și a celor prevăzute la art. 9 și 10 se face de către inspectorii autorității sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente, iar aplicarea sancțiunii se face de către directorul direcției sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Hotararea nr. 564 din 13 mai 2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, prevede ca, la articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 11 alin. (1) Constatarea și aplicarea contravențiilor prevăzute la art. 4 și la art. 6 lit. b) pct. 1, sancționate potrivit art. 8, precum și a celor prevăzute la art. 9 și 10 se fac de către inspectorii autorității sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente.” In speta, procesul-verbal contestat a fost intocmit la data de 04.08.2009, deci dupa modificarea art. 11 alin.1 din HG 984/2005, prin Hotararea nr. 564 din 13 mai 2009.
În consecință, în mod corect contravenția a fost constatată și aplicată] de către inspectorii autorității sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente.
Având în vedere că petenta nu a administrat probe de natură a răsturna prezumția de temeinicie a procesului verbal, instanța urmează a respinge plângerea.
In ceea ce privește individualizarea, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că solicitarea petentei de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului nu este oportună, întrucât fapta are un grad ridicat de pericol social, petenta refuzând accesul inspectorilor în obiectivul „restaurant”, obstrucționând autorităților competente exercitarea atribuțiilor.
De asemenea instanța apreciază ca sancțiunea aplicata este proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, care nu este unul scăzut, nefiind de neglijat, ca este vorba de domeniul alimentației publice.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petenta ., dosarul fiind inregistrat pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia C. Administrativ si Fiscal la data de 24.06.2014 .
In motivarea recursului se arata ca, prin procesul – verbal de contraventie contestat, petenta a fost sanctionata in temeiul art 6 lit b pct 1 din HG 984/2005, modif, cu suma de 12.000 lei, retinandu – se ca nu a permis inspectorilor din cadrul ANSVA Comandament 2009 accesul in obiectivul Restaurant Palace – P. din Mamaia, obstructionand autoritatile sanitar veterinare si pentru siguranta alementelor competente in a – si exercita atributiile stabilite prin lege .
In mod nelegal s –a retinut de catre instanat de fond ca procesul – verbal a fost incheiat cu respectarea prevederilor art 16 si 17 din OG 2/2001, fara insa a observa ca datele de identificare ale reprezentantului petentei nu sunt reale .
De asemenea, nu se retin aspectele legate de nedescrierea faptei si aratarea imprejurarilor de natura a servi la aprecierea gravitatii faptei .
In ceea ce priveste aspectele de temeinicei a faptei contraventionale retinute in sarcina sa, in mod succinct, . instanta de fond concide si asupra acestui aspect; ceea ce echivaleaza cu o nemotivare a hotararii .
Instanta de fond nu inlatura motivat declaratiile celor doi martori audiati in cauza, declaratii din care rezulta faptul ca cei doi inspector nu s-au legitimat, astfel incat nu au putut fi identificati ca fiind inspectorii autoritatii sanitar veterinare si pentru siguranta alimentelor .
Raportat la acest aspect, in mod evident in cauza nu sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei, respectiv nu exista vinovatie .
Abuzul organului constatator mai rezulta si din faptul ca asa zisul control efectuat nu a fost inscris in registrul unic de control, incalcadu – se prevederile legale .
In subsidiar, in ceea ce priveste individualizarea, in raport de dispoz art 21 alin 3 din OG 2/2001, apreciaza ca sunt intrunite elementele materiale pentru inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul .
Faptul ca aceasta contraventie apartine domeniului alimențatiei publice nu este un argument in respingerea cererii de inlocuire a amenzii cu avertismentul, deoarece dupa un astfel de rationament in situatia contraventiilor reglementate de HG 984/2005 nu ar fi aplicabile prev art 21 alin 3 din OG 2/2001 .
Solicita admiterea apelului, modificarea sentintei recurate, in sensul admiterii plangerii cu consecinta anularii procesului – verbal de contraventie .
Intimata nu a formulat si depus intampinare .
Procedand la judecarea recursului prin prisma aplicarii dispozitiilor art 304 ind 1 cu ref la art 304 pct 9 C proc civ ,Tribunalul retine urmatoarele:
In referire la critica recurentei cu privire la nelegalitatea hotararii prin prisma retinerii nelegale a incidentei dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001, Tribunalul va aprecia ca aceasta este intemeiata .
Astfel, se apreciază că prima instanță în mod nelegal a statuat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlăturata decât prin anularea acelui act.
Conform dispozitiilor prevazute de art. 16 din OG 2/2001 „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”
(6)În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
Astfel, prin raportare la cele mai sus arate, dar si invederate de catre petent prin plangerea adresata instantei de judecata coroborarea acestor sustineri cu proba inscrisului / reprezentand Cartea de identitate a administratorului petentei valabila la data săvârsirii contravenției - rezulta fara putinta de tagada CNP – ul si adresa acestuia nu sunt reale, ceea ce releva ca agentul constatator nu a facut o identificare a persoanei – codul numeric personal fiind un element intrinsec de veridicitate si temeinicie a actului constatator pana la proba contrarie .
Se poate argumenta gresita mentiune a datelor de identificare al administratorului prin refuzul acestuia de a se legitima, Tribunalul va retine ca sub acest aspect legea nu face nicio distinctie intrucat, refuzul de legitimare nu numai ca da dreptul agentilor constatatori de a face aplicabilitatea dispozitiilor art 18 din OG 2/2001, dar si necesitatea apelarii la concursul altor autoritati abilitatea in realizarea legitimarii .
Potrivit art 18 alin 1 din Og 2/2001: 2 Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac mențiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofițeri și subofițeri de poliție, jandarmi sau gardieni publici.
Desi se poate aprecia ca aceasta mentiune poate fi sanctionata cu nulitatea relativa conditionata de existenta unei vatamari – in situatia pendinte apreciează că asupra vatamarii se impunea a fi realizata prin prisma celorlalte probatorii care erau la dosar si din care rezulta fara putinta un abuz din partea agentilor constatatori si refuzul acestora nu numai de legitimare, dar si de realizarea unui control legal si tematic .
Astfel, din actele dosarului se retine ca efectuarea controlului s –a demarat in contextul „ Comandament Litoral 2009”, perioada in care din cadrul directiilor sanitar veterinare din toata tara au fost detasati pe Litoral, pe perioade determinate personal calificat cu scopul de a verifica conditiile sanitar veterinare si de igiena atat din spartiile de alimentatie publica cat si din spatiile de cazare ce deservesc turistii aflati pe Litoral .
De altfel, intitiativa este una laudabila, insa actiunile agentilor constatatori se impun a fi realizate in mod corect si in baza unul plan elaborat de control ce se impunea a fi realizat la nivelul Directiei Judetene sub comanda careia se aflau cei detasati, asa cum rezulta din Ordinul_/15.06.2009 ( f 20 ) .
Nu poate fi retinuta ca argumentatiei a intimatei prezenta celor doi agenti constatatori la locul de control in baza ordinelor de deplasare nr 1288( f 40 ) si nr 3413(f41) emise de directiile sanitar veterinare din judetele de resedinta ale celor doi inspectori, intrucat aceste ordine de deplasare fac doar dovada deplasarii in cadrul comandamentului, nu si al indeplinirii anumitor atributii in cadrul acestui comandament – atributii ce au la baza ordinul mai sus amintit si care releva modalitatea concreta in care urmau sa se desfasoare controalele tematice .
Un alt aspect ce releva si prezinta importanta sub aspectul modalitatii concrete de desfasurare a controlului de catre cei doi inspector, se va mai retine pe langa aspectul mai sus amintit al neprezentarii uunui ordin legitim de control, dar si al legitimarii personale ( aspect relatat de martorii audiati – A. M. – f 53 1 ds fd, N. G. R.- f 54 1 ds fd ) si care se coroboreaza atat cu nedovedirea modalitatii concrete de realizarea a controlului, dar si o alta proba obligatorie si pertinenta in contextul demonastrarii fara nici un dubiu a corectitudinii masurii dispune prin actul constatator .
Astfel, sub aspectul demonstrarii controalelor tematice sub diferite aspecte realizate la diferiti agenti economici si pentru a evita abuzurile de acest gen, prin Legea 252 /2010 legiutorul a statuat in mod obligatoriu pe langa necesitatea existentei acestui registru de control si obligativitatea inscrierii fiecarui control efectuat .
Potrivit Art. 2 „ (1)Registrul unic de control are ca scop evidențierea tuturor controalelor desfășurate la contribuabil de către toate organele de control specializate, în domeniile: financiar-fiscal, sanitar, fitosanitar, urbanism, calitatea în construcții, protecția consumatorului, protecția muncii, inspecția muncii, protecția împotriva incendiilor, precum și în alte domenii prevăzute de lege.
(2)Evidențierea controalelor în registrul unic de control, prevăzută la alin. (1), se face cu semnăturile reprezentantului legal al contribuabilului și organului de control.
Art. 3 „(1)Contribuabilii prevăzuți la art. 1 alin. (1) au obligația de a prezenta organelor de control registrul unic de control.
(2)Organele de control au obligația de a consemna în registru, înaintea începerii controlului, următoarele elemente: numele și prenumele persoanelor împuternicite de a efectua controlul, unitatea de care aparțin, numărul legitimației de control, numărul și data delegației/ordinului de deplasare, obiectivele controlului, perioada controlului, perioada controlată, precum și temeiul legal în baza căruia se efectuează controlul.
(3)Organele de control prevăzute la art. 2 sunt obligate ca înainte de începerea acțiunii de control să consulte actele de control încheiate anterior, care au legătură cu domeniul lor de activitate, pentru a cunoaște constatările făcute, măsurile stabilite și stadiul îndeplinirii lor.
(4)Controlul se poate desfășura numai după consemnarea în registrul unic de control a datelor prevăzute la alin. (2).
(5)În situația neprezentării registrului unic de control, verificarea se efectuează, iar cauzele neprezentării se consemnează în actul de control.
Art. 4 După finalizarea controlului, în registrul unic de control se înscriu obligatoriu numărul și data actului de control întocmit.
Art. 9 Neînscrierea, de către organele de control specializate, în registrul unic de control a elementelor obligatorii prevăzute la art. 3 alin. (2) și la art. 4 constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare sau, după caz, potrivit legislației muncii.
Astfel, din registrul unic de control prezentat de petenta ( f 61 1 ds fd ) se observa fara putinta de tagada nu numai ca in cadrul Campaniei Litoral 2009 au fost demarate controale, ci acestea au fost realizate lunar si mentionate in registru .
In ceea ce priveste critica recurentei – petente privitoare la nedescrierea faptei si nearatarea imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei, Tribunalul va retine din continutul actului constatator ca acesta face trimitere la un refuz o inactiune si nu o actiune - descrierea concreta a faprei fiind strict inscrisa doar sub acest aspect ; descrierea fiind succinta dar suficienta in a arata modalitatea concreta in care s –a savarsit prezumitiva contraventiei .
Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, ca in cuprinsul acestuia in mod corect a fost indicat ca fiind incalcate prev art 6 lit b pct 1 din HG 984/2005 modif potrivit carora se sancționează cu amendă de la 24.000 lei la 50.000 lei - 1.refuzul de a permite accesul inspectorilor autorității sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente în unități supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor sau obstrucționarea autorităților sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente de a-și exercita atribuțiile stabilite prin lege.
Insa temeinicia faptei contraventionale retinute in sarcina contravenientei se va analiza prin prisma legalitatii actului constatator, legalitatea analizata in contextul modalitatii concrete de realizare a controlului si asupra carora s –a constatat ca masurile dispuse sunt nelegale .
Pe cale de consecinta, se reține astfel caracterul fondat al recursului declarat, considerentele față de care, în temeiul art. 312 al.2 c.pr.civ., va dispune admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate, cu consecinta admiterii plangerii contraventionale si anularii procesului – verbal de constatare si sancționare a contraventiilor . nr_/4.08.2009 intocmit de ANSVSA _ DSVSA Constanta .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenta petentă S.C. C. P. – P. S.A, cu sediul în C., stațiunea Mamaia, hotel P., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile_/04.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ intimată fiind A. NATIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR BUCURESTI, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr.B1.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Admite plângerea.
Anulează procesul verbal de contravenție ., nr._ întocmit la data de 04.08.2009 de organul constatator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N. A. L. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond. C. R.
Red.decizie jud. L.V.M.
2 ex/26.02.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 10/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 265/2015. Tribunalul... → |
|---|








