Contestaţie la executare. Decizia nr. 227/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 227/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 18313/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 227
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – contestație la executare, formulat de apelanta contestatoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI -AJFP CONSTANTA, cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C., în contradictoriu cu intimatul C. F., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța constată că nu au fost solicitate probe noi în apel.
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la această instanță sub nr._, contestatoarea DGRFP G. a solicitat in contradictoriu cu intimatul C. F. sa se dispună anularea executării silite înseși și a actelor de executare emise în dosarul nr.207/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S., respectiv măsura popririi și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și anularea încheierii nr.8944/2014 a Judecătoriei C. prin care s-a încuviințat executarea silită.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că executarea silită a fost pornită în temeiul s.c. nr.191/2014 a Tribunalului C., prin care s-a dispus restituirea către intimat a sumei de 1475 lei, 3308 lei, 460 lei, 3443 lei și 2961 lei, cu titlu de taxă de poluare. Executarea silită este lovită de nulitate absolută, întrucât aceasta încalcă dispozițiile art.XV din OUG 8/2014, prin care s-a dispus eșalonarea timp de 5 ani a sumelor datorate, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
In drept au fost invocate dispozițiile art.711 și urm. C.proc.civ.
In dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că OUG 8/2014 creează un avantaj discriminatoriu instituțiilor publice față de o persoană de drept privat, iar practica CEDO a consacrat încălcarea Convenției în astfel de situații. În același sens, s-a invocat și OUG 10/2013 pentru eșalonarea despăgubirilor stabilite potrivit Legii 9/1998, declarată neconstituțională, precum și OUG 71/2009. Intimatul a mai invocat și caracterul prioritar al Convenției în raport cu reglementarea de drept intern, arătând că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare achitării debitul integral aduce atingere dreptului protejat de prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul: dosarul de executare nr.207/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S., hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară.
Prin sentinta civila nr._/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2013, a fost respinsa contestatia ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin sentința civilă nr. s.c. nr.191/2014 a Tribunalului C. s-a dispus restituirea către intimat a sumei de 1475 lei, 3308 lei, 460 lei, 3443 lei și 2961 lei, cu titlu de taxă de poluare.
În cauză, se execută o obligație de a da, și anume obligația de restituire a sumei de 11.647 lei, plus dobânda legală și cheltuieli de judecată, iar debitor este DGRFP G..
Prin OUG 8/2014 art. XV s-a dispus „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.”
Analizând prin prisma Convenției actul normativ mai sus citat, instanța apreciază că art. XV din OUG 8/2014 încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, intimatul este titularul unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatul are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauzele Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al intimatului.
Totodată, instanța apreciază că există o ingerință, constând în neexecutarea unei hotărâri (cauza Viasu c. României). Aceasta este prevăzută de lege - OUG 8/2014, urmând a se analiza în consecința dacă s-a păstrat justul echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor intimatului.
În acest sens, instanța apreciază că inexistența unui calendar real și respectat de plată a acestor drepturi constatate pe cale judiciară face ca între motivul serios și legitim invocat de contestatoare – contextul economic actual – și tergiversarea executării titlurilor executorii să nu existe un raport de proporționalitate.
În plus, modalitatea neprevizibilă de reglementare a acestei eșalonări constituie o încălcare și a prevederilor Convenției.
Astfel, pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor sale, statul este cel care trebuie să ia măsurile corespunzătoare, prin norme previzibile, care să asigure raportul de proporționalitate dintre interesul general și cel particular.
Într-o bogată jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o . repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, R. împotriva României,2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat”, „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”.
Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre, 1994, Foto-Frost v Hauptzollant Lübeck.Ost, 1987, 22),principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.
Pe de altă parte, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit intimatul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, încălcând și art.6 din Convenție.
În cauza Ș. c. României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art.6 își pierd rațiunea. Pe de altă parte, s-a statuat că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art.6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatoriei să rămână fără efect în detrimentul unei părți.
Totodată, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art.6 din Convenție, iar intimatul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
În consecință, se reține că statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale OUG 8/2014 favorizează statul în raporturi de drept privat, acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Prin urmare, între aplicarea OUG 8/2014 și dispozițiile Convenției și jurisprudența Curții de la Strasbourg, instanța va da prevalență acestora din urmă, în acord cu prevederile art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României.
Referitor la capătul de cerere ce vizează anularea încheierii de încuviințare a executării silite, instanța reține că aceasta a fost dată cu respectarea prevederilor art.665 C.proc.civ.
În ceea ce privește încheierea organului de executare privind cheltuielile de executare, se reține că aceasta respectă prevederile art.656 C.proc.civ. și limitele stabilite prin Ordinul nr.2550 din 2006 emis de Ministrul Justiției.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că actele de executare întocmite respectă prevederile legale, contestația formulată fiind neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință”.
Contestatorul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii contestatiei la executare.
In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca executarea silita este lovita de nulitate absoluta, intrucat a fost efectuata cu incalcarea dispozitiilor art. XV din OUG 8/2014, norma legala care ocroteste un interes public, si care, pana la aceasta data, nu a fost declarata neconstitutionala. Rezulta din textul de lege amintit ca executarea silita a sumelor stabilite prin Sentinta civila nr. 191/23.01.2014, era de drept suspendata la data emiterii actelor de executare silita, aceastea fiind lovite de nulitate absoluta, conf. art. 703, coroborat cu art. 174 alin. 2 C.. Imprejurarea ca, actele de executare silita sunt efectuate cu incalcarea dispozitiilor legale instituite printr-o norma care ocroteste un interes public, in sensul disp. art. 174 alin. 2 C., rezulta chiar din fundamentarea adoptarii OUG 8/2014.
In OUG 8/2014, la art. XV, se prevede: „(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora. (2)Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu. (3)Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2). (4)În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (5)Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de institutul Național de S.. (6)Procedura de efectuare a plății titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1). (7)Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)”.
Art. 2 din OG 22/2002 prevede ca: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Art. 3 din OG 22/2002 prevede ca: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Totodata, la data introducerii cererii de executare silita exista (si in prezent), Ordinul nr._, prin care a fost aprobata Procedura de efectuare a platilor sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevazuta in anexa 1 la ordin. Astfel, Ordinul nr._ creeaza cadrul administrativ pentru esalonarea pe 5 ani a platii oricaror sume in materia restituirii taxei pe poluare, sume stabilite de catre instantele judecatoresti pana la data de 31.12.2015, la aceasta data el producand efecte. In atare situatie, executarea silita a sumelor stabilite prin Sentinta civila nr. 191/23.01.2014, era de drept suspendata la data emiterii actelor de executare silita, pe cale de consecinta, actele de executare fiind lovite de nulitate absoluta, se impune anularea acestora, prin admiterea contestatiei la executare.
Legal citat, intimatul a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat, aratand ca OUG 8/2014 creează un avantaj discriminatoriu instituțiilor publice față de o persoană de drept privat, iar practica CEDO a consacrat încălcarea Convenției în astfel de situații. În același sens, a invocat și OUG 10/2013 pentru eșalonarea despăgubirilor stabilite potrivit Legii 9/1998, declarată neconstituțională, precum și OUG 71/2009. Intimatul a mai invocat și caracterul prioritar al Convenției în raport cu reglementarea de drept intern, arătând că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare achitării debitul integral aduce atingere dreptului protejat de prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, fiind mai mult decat evidenta reaua-credinta a statului in restituirea taxelor de poluare incasate nelegal.
Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este fondat din urmatoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. s.c. nr.191/2014 a Tribunalului C. s-a dispus restituirea către intimat a sumei de 1475 lei, 3308 lei, 460 lei, 3443 lei și 2961 lei, cu titlu de taxă de poluare, fiind vorba de executarea unei obligații de a da, și anume obligația de restituire a sumei de 11.647 lei, plus dobânda legală și cheltuieli de judecată, debitor fiind DGRFP G..
Analizând prin prisma Convenției actul normativ mai sus citat, instanța apreciază că nu sunt incalcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul este titularul unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatul are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauzele Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al intimatului.
Totodată, instanța apreciază că există o ingerință, constând în neexecutarea unei hotărâri (cauza Viasu c. României), in aceasta ingerinta este prevăzută de lege si este previzibila - OUG 8/2014, urmând a se analiza în consecința dacă s-a păstrat justul echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor intimatului.
Prin OUG 8/2014 art. XV s-a dispus: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora. (2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu. (3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2). (4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de institutul Național de S.. (6) Procedura de efectuare a plății titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1). (7) Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)”.
Art. 2 din OG 22/2002 prevede ca: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Art. 3 din OG 22/2002 prevede ca: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Conform textului de lege, rezulta ca executarea silita a sumelor stabilite prin Sentinta civila nr. 191/23.01.2014, era de drept suspendata la data emiterii actelor de executare silita, acestea fiind lovite de nulitate absoluta, conf. art. 703, coroborat cu art. 174 alin. 2 C.. Imprejurarea ca, actele de executare silita sunt efectuate cu incalcarea dispozitiilor legale instituite printr-o norma care ocroteste un interes public, in sensul disp. art. 174 alin. 2 C., rezulta chiar din fundamentarea adoptarii OUG 8/2014.
Totodata, la data introducerii cererii de executare silita exista, Ordinul nr._, prin care a fost aprobata procedura de efectuare a platilor sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevazuta in anexa 1 la ordin. Astfel, Ordinul nr._ creeaza cadrul administrativ pentru esalonarea pe 5 ani a platii oricaror sume in materia restituirii taxei pe poluare, sume stabilite de catre instantele judecatoresti pana la data de 31.12.2015, la aceasta data el producand efecte. Astfel, executarea silita a sumelor stabilite prin Sentinta civila nr. 191/23.01.2014, era de drept suspendata la data emiterii actelor de executare silita, pe cale de consecinta, actele de executare fiind lovite de nulitate absoluta, se impune anularea acestora, prin admiterea contestatiei la executare.
Instanta de control judiciar constata ca motivarea instanței de fond referitoare la jurisprudența CEDO este greșită, întrucât motivele care au condus la soluția constatării încălcării art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție poartă asupra unei alte stări de fapt și de drept, în aceste cauze nu s-a putut oferi nicio justificare valabilă pentru ingerința cauzată de refuzul autorităților de a plăti despăgubirile. Alta este situația în speță, întârzierea în finalizarea acesteia fiind justificată de circumstanțele speciale: imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Se retine ca in astfel de cauze, ingerința este determinată de necesitatea menținerii unui just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor individuale: dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale nu aduce atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. (cauza Metaxas împotriva Greciei, paragraful 31).
Principul proporționalității, consacrat explicit sau implicit în instrumente juridice internaționale, de majoritatea constituțiilor țărilor democratice, inclusiv în Constituția României în art. 53, este conceput în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ca un raport just, echitabil, între situația de fapt, mijloacele de restrângere a exercițiului unor drepturi și scopul legitim urmărit sau ca un raport echitabil între interesul individual și interesul public.
În lumina acestei jurisprudențe, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
Pentru a stabili daca masurile respective erau proportionale cu scopul urmarit – restabilirea echilibrului bugetar, evitand totodata inrautatirea situatiei sociale -, este necesar a se verifica daca, in speta, tratamentul aplicat creditorului a facut posibila mentinerea unui echilibru intre interesele aflate in joc.
Se retine ca, in speta, creditorul avea drepturi ferme si intangibile in temeiul unor hotarari judecatoresti definitive, insa mecanismul de esalonare instituit a suferit modificari, autoritatile statului respectandu-l, dand dovada de diligenta in executarea hotararilor judecatoresti sus-mentionate, context in care instanta retine ca plata esalonata a sumelor datorate creditorului nu poate fi considerata nerezonabila.
În consecință, instanta de control judiciar constata ca prima instanta nu a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica, astfel ca, dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va admite apelul formulat de apelanta contestatoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI -AJFP CONSTANTA, în contradictoriu cu intimatul C. F., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2013, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite contestația la executare, va anula toate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 207/2014 al B. S. C. A., va anula Incheierea nr. 8944/8.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta contestatoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI -AJFP CONSTANTA, cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C., în contradictoriu cu intimatul C. F., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2013.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite contestația la executare.
Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 207/2014 al B. S. C. A..
Anulează Incheierea nr. 8944/8.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
Pentru grefier
E. D.,
Aflată în CO semnează
potrivit art. 426 alin. 4 NCPC
Grefier,
V. I.
Jud.fond.A.G. J.
Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./4 ex./09.04.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 411/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 249/2015.... → |
|---|
