Somaţie de plată. Încheierea nr. 789/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Încheierea nr. 789/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 2096/118/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.789 /CA

Ședința publică din 13.05.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. N.

GREFIER: D. V. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe debitor . SRL, cu sediul în C. .. 2A, Pavilion Administrativ ..1 în contradictoriu cu creditor . cu sediul în C. ., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoare av. C. P. conform împuternicirii avocațiale depuse, lipsind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:

Instanța, stabilește competența prin raportare la disp.art. 36 din Lg 101/2006, iar în lipsa altor cereri acordă cuvântul asupra cererii în probatoriu.

Reprezentantul creditoarei având cuvântul, solicită închiderea dosarului având în vedere că debitoarea și-a achitat integral debitul, cu cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra solicitării cu privire la închiderea dosarului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia de C. Administrativ si Fiscal, la data de 27.03.2015, sub nr._ creditoarea . SRL a solicitat instanței sa emită ordonanța de plata, in contradictoriu cu debitoarea ., prin care aceasta sa fie somata la plata sumelor de 480, 24 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor de salubrizare pentru luna decembrie 2013, 1949,33 lei cu titlu de penalități de întârziere în procent de 1%/zi determinate de la data scadenței până la 18.03.2015, curse în continuare până la data îndeplinirii obligației de plată a debitului principal.

In motivarea cererii s-a arătat ca in temeiul contractului nr. 6/23.05.2012 încheiat intre parti, creditoarea a prestat servicii de colectare, transport și depozitarea deșeurilor de la adresa indicată de debitoare, sens in care a emis o factură fiscală, iar debitoarea nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de plată a contravalorii acestor servicii, deși factura a fost acceptată de aceasta.

Creditoarea mai arată că părțile au stabilit potrivit disp. art. 14, respectiv 19 din convenția părților asupra obligațiilor esențiale asumate de utilizator dar și a condițiilor antrenării răspunderii contractuale în situația neîndeplinirii corespunzătoare a obligației de plată.

In drept cererea a fost întemeiata pe art.1013 si urm., art. 453 Cod proc.civila, iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, care au fost atașate în copie la filele 9 -16 reprezentând, contract, factură fiscală, tabel privind calculul penalităților, somație, confirmare de primire.

Debitoarea, legal citata, nu a precizat poziția procesuală asupra cererii.

La termenul din 13.05.2015, creditoarea a precizat faptul că debitul solicitat a fost achitat, solicitând închiderea dosarului.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

La data de 23.05.2014 partile au încheiat contractul nr. 6 având ca obiect prestarea de către creditoare de servicii de colectare, transport și depozitare a deșeurilor de la adresa indicată de debitoare în declarația anexă nr.1 la contract.

Conform art.3 din convenția partilor, creditoarea se obligă să asigure colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor de la adresa de colectare indicată de debitoare, iar aceasta se obligă, potrivit art. 14 al.1 să achite valoarea lunară a prestațiilor în termen de 15 zile de la data primirii facturii.

Constata instanța ca factura emisă pentru contravaloare prestări servicii nu a fost refuzată la plata, iar potrivit art.1015 Cod procedura civila creditoarea a comunicat debitoarei o somație de plata, debitul fiind achitat pe parcursul soluționării cauzei potrivit poziției procesuale exprimată de creditor.

Potrivit titlului IX- procedura ordonantei de plata, art.1014 alin.1 Cod proc civila „prevederile prezentului titlu se aplica creantelor certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.”

Sub aspectul penalităților conventionale, instanta are in vedere ca, in scopul asigurarii executării obligatiilor asumate in contract, partile pot conveni ca partea care nu isi va respecta obligatia sa plateasca celeilalte parti o suma de bani denumita penalitate.

Se poate observa ca in convenția părților sunt inserate si prevederi relativ la condițiile antrenării răspunderii contractuale (art. 19 al.2), iar debitorul nu a făcut dovada unui fapt străin, exonerator in ceea ce privește executarea în mod necorespunzător a obligației sale de plată, astfel că urmare a stabilirii caracterului cert al creanței principale, in mod corect au fost determinate penalități de întârziere.

Având in vedere dispozițiile art. 1020 al.1 c.proc.civ, instanța va lua act de poziția procesuala a creditoarei urmând a dispune închiderea dosarului urmare a achitării debitului.

Potrivit disp. art. 453-454 c.proc.civ, instanța, va reține în sarcina debitoarei obligația de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat, apreciind asupra cuantumului acestuia în raport cu volumul și complexitatea activității desfășurate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea dosarului privind pe creditor . SRL cu sediul în C. .. 2A, Pavilion Administrativ ..1 în contradictoriu cu debitor ., cu sediul în C. ., urmare a achitării debitului.

Obligă debitorul să achite creditorului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13.05.2015

PREȘEDINTE, GREFIER, C. N. D. V. S.

Red. jud. C. N./29.05.2015/2.ex

.>

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Încheierea nr. 789/2015. Tribunalul CONSTANŢA