Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 688/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 688/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 9023/236/2012*

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 688

Ședința publică din 10.12.2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - E. F.

JUDECĂTORI - I. E.

- G. A.-M.

GREFIER - V. M.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Rromânia SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, împotriva sentinței nr. 1148/31.07.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petentă . SRL, cu sediul în G., .. 22, J. G., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțlile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 28 din OUG nr. 80/2013.

Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și văzând că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, iar prin cerere s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față;

Prin plângerea înregistrată la data de 29.05.2012, pe rolul Judecătoriei G., sub nr._ , petenta .> SRL SRL, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._/02.05.2012 încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Rromânia SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN,.

În motivare a arătat că vehiculul cu nr._ utilizat de firmă s-a deplasat pe drumurile din România, inclusiv pe DN 5 km.28+120 Călugăreni, jud. G., la data de 19.01.2012, efectuând activități de transport, dar pentru aceste deplasări s-au achitat taxele stabilite de lege, inclusiv cea pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale. Petenta a susținut că procesul verbal nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001. De asemenea precizează că procesul verbal contestat i-a fost comunicat în formă tipărită și nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, având în vedere că nici o dispoziție din O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, sens în care solicită să se constate că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 31 alin.1 din O.G. 2/2001.

Prin sentința civilă nr. 4318/03.05.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul_, s-a admis plângerea formulată de petentă și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție.

Prin decizia civilă nr. 1381/2013CAF, pronunțată de Tribunalul G. a fost admis recursul declarat de CNADNR SA împotriva sentinței civile nr. 4318/03.05.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul_, dispunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria G..

După casare cauza a fost înregistrată la această instanță pe data de 27.02.2014, sub nr. _ .

Prin sentința civilă 1669/08.04.2014, pronunțată de Judecătorie G., s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Găești.

Prin sentința civilă nr. 1148/31.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ *, Judecătoria Găești a admis plângerea formulată de petenta .>T. I. SRL,în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Rromânia SA – CESTRIN și a anulat procesul verbal de contravenție . nr._/02.05.2012

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 încheiat de către C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică CESTRIN prin agent constatator G. D. C., petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 19.01.2012, ora 13:02, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe A1 7, km 70 +460 m, aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Examinând cuprinsul procesului verbal contestat, sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța de fond a constatat că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.

Instanța de fond a reținut că procesul verbal contestat a fost comunicat petentului în formă tipărită și nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic.

Procesul verbal încheiat de intimată poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii 455/2001 și H.G. 1259/2001, însă din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea 455/2001 rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în privința condițiilor și efectelor lor înscrisurilor sub semnătură privată, procesul verbal de contravenție având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, fiind un act autentic, emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale.

De asemenea, procesul verbal contestat are o formă electronică, deși nu este destinat a fi citit în formă electronică, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, de unde rezultă că un înscris semnat electronic nu poate avea decât efectele unui înscris sub semnătură privată.

Având în vedere această situație, precum și faptul că nicio dispoziție din O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai puțin posibilitatea ca procesul verbal să fie încheiat în formă electronică, instanța de fond a apreciat că procesul verbal de contravenție contestat de petent este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, de pe acesta lipsind semnătura agentului constatator.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis plângerea formulată de petent și a anulat procesul verbal contestat, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale

La data de 15.09.2014 intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, în termen legal, a declarat recurs împotriva sentinței civile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție . nr._/02.05.2012, motivând lipsa semnăturii agentului constatator.

Solicită instanței să constate că procesul verbal de constatare a contravenției R12 nr._/02.05.2012 îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. 15/2002 coroborat cu O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Potrivit dispozițiilor art. l. alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Susține recurenta că dispozițiile Legii nr. 455/2001 nu restrâng domeniul de aplicare doar la înscrisurile sub semnătură privată, semnătura electronică găsindu-și incidența în cazul tuturor înscrisurilor în format electronic astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din lege, aplicându-se inclusiv procesului verbal de contravenție, cu atât mai mult cu cât identificarea persoanei contravenientului s-a realizat cu mijloace electronice, iar art. 17 din OG nr. 2/2001 nu distinge după cum semnătura este realizată olograf sau electronic.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului astfel cum a fost

formulat, reținerea cauzei spre rejudecare .

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 312 alin. 3 C.pr.civ, OG nr. 15/2002 și OG nr. 2/2001.

Legal citat intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor si considerentelor instanței de fond precum si prin prisma textelor legale incidente tribunalul apreciaza ca acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Din considerentele sentinței recurate, rezultă că în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, realizând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 17 din actul normativ menționat, prin sancționarea cu nulitatea absolută a procesului verbal contestat, pentru lipsa unor elemente esențiale ale acestuia, cu referire la lipsa semnăturii agentului constatator.

Contrar susținerilor recurentei expuse în dezvoltarea motivelor din cererea de recurs, tribunalul reține că procesului verbal de contravenție contestat, nu îi sunt aplicabile dispozițiile speciale din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică întrucât, procesul-verbal de contravenție constituie o specie a actului administrativ, fiind astfel un act de drept public cu o evidentă natură de act autentic, acesta neputând fi încheiat decât în condițiile și doar de persoanele strict abilitate de lege.

Dispozițiile art. 1171 si art. 1173 din vechiul cod civil (dispoziții aflate în vigoare până la data de 15.02.2013 potrivit art. 230, lit. a) din Legea nr. 71/2011, aplicabile în cauză) diferențiau actul sub semnatură privată de actul autentic, acesta din urmă fiind acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public abilitat în acest sens (în prezent înscrisul autentic fiind reglementat de disp. art. 269 din noul cod de procedură civilă.

Procesul verbal de contravenție are un astfel de caracter de act autentic câtă vreme acesta nu poate fi încheiat decât de către o persoană, agent constatator, care să fie abilitat prin lege și învestit să exercite o astfel de activitate ce implică autoritatea publică a statului, situație ce rezultă din dispozițiile art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cu care „Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori”.

Pe de altă parte, potrivit art. 9, alin. 1, lit. a și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 (actul normativ care prevede și sancționează contravenția reținută în procesul verbal contestat) „(1)Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 8 se fac de catre: a) personalul imputernicit din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.; (2) Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Aceste prevederi speciale ale O.G. nr. 15/2002 în raport cu reglementarea de drept comun dată de O.G. nr. 2/2001 în materie de contravenții, permit, prin excepție, ca doar constatarea contravențiilor prevăzute și sancționate de O.G. nr. 15/2002 să poată fi realizată și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, situație ce trebuie obligatoriu consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenției, nu și

întocmirea procesului verbal de contravenție sub forma unui înscris în format electronic ori semnarea electronică a unui astfel de act.

Astfel, prin Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică invocată de către recurentă, respectiv prin prevederile art. 1 din acest act normativ, legiuitorul a stabilit fără echivoc domeniul său de aplicare, statuând că „prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.Din interpretarea acestui text rezultă în mod evident faptul că prevederile acestei legi se aplică doar înscrisurilor în formă electronică cărora le poate fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.

Prin disp. art. 4 din același act normativ, sunt definite o . concepte, tocmai pentru a conferi actului legii un grad cât mai ridicat de claritate și predictibilitate, avându-se în vedere nivelul tehnic relativ ridicat al acesteia.

Ori procesul-verbal de contravenție contestat, astfel cum a fost comunicat intimatei-petente, nu reprezintă un înscris în format electronic în sensul disp. art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001, astfel încât acestuia să-i poată fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.

Nicio dispozitie a Legii nr. 455/2001, a actului sancționator avut în vedere la întocmirea procesului verbal contestat, respectiv O.G. nr. 15/2002, ori a reglementării de drept comun în materie de contravenții, respectiv O.G. nr. 2/2001, nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții și nici posibilitatea întocmirii acestui act sub forma unui înscris în formă electronică.

Prin urmare procesului verbal de contravenție nu îi pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 6-7 din Legea nr. 455/2001 invocate de recurentă, relative la efectul similar unui act autentic, efect recunoscut doar înscrisului în formă electronică cãruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, semnătură care să fie recunoscută de cãtre cel cãruia i se opune.

Așadar, în mod legal instanța de fond, pentru lipsa olografă a semnăturii agentului constatator, a dispus anularea procesului verbal contestat, consecința fiind aceea a exonerării petentei de plata amenzii contravenționale aplicate și de la obligația de plată a tarifului de despagubire.

Față de cele de mai sus, tribunalul văzând și dispozițiile art. 312 cod procedura civilă, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MPOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, împotriva sentinței nr. 1148/31.07.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - petentă ., cu sediul în G., .. 22, J. G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.12.2014.

PRESEDFINTE, JUDECATORI,

E. F. I. E. G. A.-M.

Grefier,

V. M.

Judecător fond A. M. O.

Judecătoria Găești

Dosar nr._

Red. I.E.

Tehnored. V.M./2 ex./15.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 688/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA