Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 622/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 10717/315/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 622
Ședința publică din: 12.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: B. G.
GREFIER: N. L.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-petent A. I., domiciliat în mun. Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 133B, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 1464/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent I. de Politie al Județului Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, .. 64, J. Dâmbovița, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr._/14.01.2014, după care:
Tribunalul, având în vedere lipsa părților, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Tribunalul, nemaifiind formulate alte cereri și nici alte incidente de soluționat, având în vedere solicitarea intimatului-petent privind judecarea cauzei în lipsă, și reținând lipsa de utilitate a probei constând în audierea unui martor, propusă în apel, în temeiul art. 482 coroborat cu art. 394 NCPC, rămâne în deliberare asupra apelului.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 1464/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de contestatorul A. I., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. DÂMBOVIȚA, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.09.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.09.2013 încheiat de intimatul IPJ Dâmbovița a fost sancționat contestatorul A. I. cu 640 de lei amendă contravențională, față de faptul că la acea dată, ora 08.20, ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. Târgoviște oprind voluntar autovehiculul în raza de acțiune a indicatorului „Oprire interzisă” și neavând asupra sa permisul de conducere, actul de identitate și documentele autoturismului.
S-a considerat că faptele constituie contravenție potrivit art. 142 lit.a din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 99 al. 1 din OUG nr.195/2002, respectiv art. 147 al. 1 din OUG nr. 195/2002 sancționată de art. 101 al. 1 pct.18 din OUG nr.195/2002.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, posibilitate conferită de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat legalitatea acestuia, procesul-verbal cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește situația de fapt reținută prin procesul verbal, instanța a constatat că aceasta este dovedită de intimat împotriva contestatorului așa cum îi cade în sarcină.
În cauza A. c. Romaniei din 4.10.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată încălcarea de către România a art.6 din convenție ce vizează dreptul la un proces echitabil prin încălcarea prezumției de nevinovăție în cazul materiei contravenționale. Se arată că a prezuma că procesul verbal contravențional beneficiază de o prezumție de legalitate și veridicitate, sarcina probei contrare revenind contravenientului ce trebuie astfel să-și dovedească nevinovăția, este contrar dreptului la un proces echitabil, materia contravențională, prin sancțiunile aplicabile intrând în sfera penalului conform art. 6 CEDO ce implică prezumția de nevinovăție a persoanei căreia i se aduce o acuzație. Ca atare nu procesul verbal contravențional în sine poate demonstra vinovăția contravenientului ci probele ce au stat la baza emiterii sale, în cazul de față proba esențială fiind constatarea directă a contravenției de către un agent al statului.
Se remarcă astfel faptul că, sub aspectul temeiniciei celor reținute, ambele contravenții au putut fi constatate în mod direct de către agenții de poliție. Petentul recunoaște că el a fost cel ce a oprit autovehiculul însă se apără arătând că nu ar fi fost un loc interzis. Aprecierea că ar fi oprit în raza de acțiune a indicatorului care-i interzicea acest fapt este însă la îndemâna agenților de poliție abilitați cu monitorizarea și controlul traficului rutier. Credibilitatea agenților de poliție nu poate fi pusă la îndoială. Faptul că petentul a arătat că ar fi fost alte persoane cu el care să-i susțină versiunea nu a putut fi verificat de către instanță. Pe de o parte credibilitatea unor persoane, cunoștințe sau prieteni cu petentul și care s-ar fi aflat cu el în autovehicul când a oprit este îndoielnică, cu certitudine inferioară constatării directe a unor agenți de poliție. Se remarcă și faptul că fapta descrisă ar fi avut loc într-un loc relativ aglomerat, fiind total necredibil ca agenții de poliție să fi atestat aspecte nereale care ar fi putut fi probate contrar din prisma persoanelor care s-ar fi aflat în apropiere fiind cunoscut că în acea zonă se află și o autogară. Se mai remarcă și comportamentul nediligent al petentului care propune ca probă testimonială audierea unei persoane care nu a putut fi citată corespunzător la adresa indicată, raportat la faptul că există mai multe persoane cu același nume pe raza satului indicat ca loc unde are domiciliul martorul. Apărătorul ales al petentului a relevat că nu a mai luat legătura cu acesta și nu a putut indica alte relații suplimentare în legătură cu martorul. S-a constatat astfel că partea s-a aflat în culpă procesuală în audierea martorului propus, punând instanța în imposibilitate de administrare a probei, fiind astfel decăzut din aceasta. De asemenea nu a fost propusă în condițiile art. 311 NCPC înlocuirea martorului, neaflându-ne nici în vreunul din cazurile prev. de art. 254 al. 2 NCPC pentru încuviințarea altei probe. Aceste aspecte au întărit convingerea instanței asupra lipsei de credibilitate a mijloacelor de probă potențiale propuse de petent în contra observațiilor directe ale agentului constatator.
De asemenea, este lipsită de credibilitate și afirmația din plângere cum că petentul ar fi avut asupra sa actele de identitate, permisul de conducere și actele autoturismului, în totală opoziție cu cele consemnate direct de către agentul constatator. Se remarcă aceleași aspecte de credibilitate ca și cele menționate anterior referitoare la cealaltă contravenție reținută. Se mai constată și faptul că dacă ar fi avut actele respective asupra sa, petentul avea la îndemână consemnarea acestui aspect ca obiecțiune, indicând spre exemplu un element particular și dificil de presupus a fi fost memorat dinainte din cuprinsul unui document al autoturismului.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, se remarcă faptul că petentul săvârșește două fapte contravenționale în aceeași împrejurare, având o atitudine de negare a acestora chiar dacă au fost constatate în mod direct de agenții de poliței. În acest context instanța apreciază că amenda contravențională în cuantum de 640 de lei a fost corect individualizată, nefiind suficient avertismentul.
Având în vedere toate cele expuse anterior, în baza art. 34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 13 iunie 2014, petiționarul A. I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca în baza dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, cu consecința admiterii plângerii contravenționale.
Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, apelantul petiționar învederează faptul că, s-a adresat instanței de judecata cu o plângere împotriva procesului verbal de constatare si sancționare contravenționala . nr._ din data de 20.09.2013 si comunicat petentului prin intermediul serviciului postal la data de 11.10.2013, solicitând anularea acestuia, deoarece cele reținute în cuprinsul său sunt neadevărate.
În continuare, apelantul mai învederează că, instanța de fond, desi a solicitat admiterea probei cu doi martori pentru dovedirea susținerilor, aceasta a încuviințat proba cu un singur martor pe care 1-a ales instanța dintre cei doi propuși. La termenul fixat pentru administrarea probatoriului procedura de citare cu martorul P. I. a fost neîndeplinita, pe motiv ca la adresa menționata ., județul Dâmbovița - locuiesc mai multe persoane cu acest nume si nu a putut fi identificata persoana în cauza. Instanța a apreciat astfel în mod greșit faptul ca nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de a indica corespunzător datele de identificare ale martorului si astfel instanța a fost în imposibilitate de a administra proba.
In plus, s-a solicitat acordarea unui nou termen de judecata pentru aducerea martorului personal, însă aceasta solicitare i-a fost respinsa; solicitând si înlocuirea acestui martor cu celalalt martor indicat în plângere, dar nici aceasta nu a fost acceptata de instanța. Apărătorul său a învederat instanței si faptul ca la acel moment nu se afla în țară, astfel ca la termenul respectiv nu a putut lua legătura cu el pentru a putea face precizări suplimentare cu privire la martorul propus spre audiere sau pentru a putea lua legătura cu martorul si a-1 aduce în fata instanței.
In atare situație, apreciază faptul că instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO care prevede în mod expres ca orice acuzat are dreptul sa dispună de timpul si de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale si dreptul de a obține citarea si audierea martorilor apărării.
Instanța a apreciat în mod cu totul eronat faptul ca nu a indicat în mod corespunzător datele de identificare ale martorului, desi din precizările formulate în plângerea inițiala a învederat domiciliul pe care i 1-a comunicat martorul însuși, hotărârea adoptata i-a încălcat orice drept la aparare, instanța de fond sancționându-l pentru o situație neimputabilă - mai mult decât sa indice numele, prenumele si domiciliul martorului nu cade în sarcina sa nici conform disp. art. 194 Cod procedură civilă.
Chiar si disp. art. 200 Cod procedură civilă, prevăd faptul ca în cazul în care cererea de chemare în judecata nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege petiționar i se acorda un termen (de cel mult 10 zile) în care sa complinească lipsurile, însa instanța nu i-a permis acest lucru.
Mai mult decât atat, dispozițiile Codului de procedura civila prevăd faptul că instanța poate reveni asupra probelor încuviințate daca, dupa administrarea altor probe, apreciază ca administrarea vreuneia nu mai este necesara. In cauza de față însa, instanța a procedat la judecarea prezentei cauze fără administrarea vreunei probe de către niciuna dintre părți. Se solicită a se observa faptul ca intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare cu încălcarea termenului prevăzut de lege, astfel ca aceasta a fost decăzuta din dreptul de a propune probe sau ridica excepții.
Instanța de fond a apreciat ca nu poate fi pusa la îndoiala credibilitatea agenților de politie, însa susținerile sale sunt total necredibile, instanța chiar reușește sa aprecieze si asupra credibilității altor persoane (pe care a dorit sa le audieze ca martori în cauza aflându-se cu el în mașina la momentul la care i se imputa săvârșirea contravenției) deși nu le-a audiat, considerându-i prieteni sau cunoștințe, credibilitatea lor fiind îndoielnică, cu certitudine inferioara constatării directe a unor agenți de politie.
Instanța continua în lipsei credibilității petentului pentru ambele contravenții reținute de către agentul constatator în procesul verbal contestat, ba mai mult, considerând că ar fi avut la îndemâna consemnarea la rubrica alte mențiuni a faptul „ aveam actele la mine”, putând indica un element particular si dificil de presupus ca ar fi fost memorat dinainte din cuprinsul unui document al autoturismului.
De asemenea, instanța omite însă sa observe si faptul ca tocmai pentru neconsemnarea problemelor tehnice pe care le avea cu mașina la rubrica „ alte mențiuni ”a fost chiar motivul pentru care nu a semnat procesul verbal, însă se face vorbire despre aceasta susținere a sa, cum nu se face nicio referire nici despre faptul ca în mod miraculos agentul constatator a avut toate datele sale de identificare pentru a putea întocmi procesul verbal contestat.
Cert este ca prin adoptarea unei soluții în maniera în care a înțeles sa procedeze instanța de fond, atât el, cât si alții în situații similare sunt total lipsiți de apărare în fața abuzurilor agenților constatatori.
Se solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii astfel cum a fost formulata, cu consecința anularii procesului verbal contestat si exonerarea petentului de plata amenzii.
Apelantul înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri – aflate la dosarul cauzei și proba cu un martor, respectiv P. I., domiciliat în comuna Dragomirești, ., județul Dâmbovița.
În conformitate cu prevederile art. 205 Cod procedură civilă, la data de 22.09.2014, intimata Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
Prin întâmpinare se precizează că, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor sau proceselor - verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare(cauza Salabiaku c. Franței din 07.X.1998, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23.VII.2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-3 O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul -verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4.X.2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18.XI.2008).
Instanța constată însă că procesul - verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, în sensul că, până la proba contrară, respectiv până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de contestator în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție, în cazul proceselor - verbale de constatare a contravenției, nu este una absolută, ci doar relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în cuprinsul procesului - verbal sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus rezultă că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 C. civ, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 249 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul".
Cu toate că instanța de fond a oferit petiționarului toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil, acesta nu a reușit să probeze o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesul verbal contestat.
Petiționarul recunoaște că el a fost cel care a oprit autovehiculul, însă arătând că nu ar fi fost un loc interzis. Aprecierea că ar fi fost oprit în zona de acțiune a indicatorului care-i interzicea acest fapt este însă la îndemâna agenților de poliție abilitați cu monitorizarea și controlul traficului rutier. Credibilitatea agenților de poliție nu poate fi pusă la îndoială. Faptul că petiționarul a arătat că ar fi fost alte persoane cu el în autoturism când a fost oprit este îndoielnică, cu certitudine inferioară constatării directe a unor agenți de poliție. Totodată, această presupunere rezonabilă trebuie coroborată cu raportul agentului constatator care a precizat că în mașina petiționarului se afla doar soția și cu faptul că în cererea de chemare în judecată inițială nu se făcea vorbire despre acești martori sau despre martori în general.
Se remarcă și faptul că fapta descrisă ar fi avut loc într-un loc relativ aglomerat, total nefiind credibil că agenții de poliție să fi atestat aspecte nereale care ar fi putut fi probate contrar din prisma persoanelor care s-ar fi aflat în apropiere fiind cunoscut că în acea zonă se află și o autogara.
Petiționarul a avut un comportament neglijent, în sensul că a propus audierea unui martor care nu a putut fi citat corespunzător la adresa indicată, raportat la faptul că există mai multe persoane cu același nume pe raza satului indicat ca loc unde martorul are domiciliul. Apărătorul ales al petiționarului a relevat că nu a mai luat legătura cu acesta și nu a putut indica alte relații suplimentare în legătură cu martorul. S-a constatat astfel că partea s-a aflat în culpă procesuală în audierea martorului propus, punând instanța în imposibilitatea de administrare a probei, fiind astfel decăzut din acesta. De asemenea, nu a fost propusă în condițiile art. 311 Cod de procedură civilă înlocuirea martorului, neaflându-se nici în vreunul din cazurile prev. de art. 254 alin. 2 Cod de procedură civilă pentru încuviințarea altei probe. Aceste aspecte au întărit convingerea instanței asupra lipsei de credibilitate a mijloacelor de probă potențiale propuse de către petiționar în contra observațiilor directe ale agentului constatator.
De asemenea, este lipsită de credibilitate și afirmația din plângere cum că petiționarul ar fi avut asupra sa actele de identitate, permisul de conducere și actele autoturismului, în totală opoziție cu cele consemnate directe de către agentul constatator. Se remarcă aceleași aspecte de credibilitate ca și cele menționate anterior. Instanța de fond a mai constatat că și faptul că dacă ar fi avut actele respective asupra sa, petiționarul a avut la îndemână consemnarea acestui aspect ca obiecțiune, indicând spre exemplu un element particular și dificil de presupus a fi fost memorat dinainte din cuprinsul unui document al autoturismului.
Agentul constatator nu în mod miraculos a dobândit datele de identificare a petiționarului, ci fie a căutat în baza de date numărul de înmatriculare a mașinii acestuia, fie petiționarul a spus agentului constatator numele și prenumele acestuia, iar polițistul 1-a verificat în baza de date.
Chiar dacă întâmpinarea s-a depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege, subzistă prezumția temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție, sens în care revine sarcina petiționarului să răstoarne acesta prezumție de legalitate și veridicitate a procesului verbal de contravenție.
Totodată, dacă o parte este decăzută din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții asta nu înseamnă că partea respectivă nu poate să se apere, discutând în fapt și drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.
Din fișa istoric abateri a apelantului rezultă că a acesta a mai fost sancționat de 2 ori pe timpul prezentului proces fapt ce denotă clar că apelantul nu a înțeles sa respecte dispozițiile legale si nici nu are dorința de a se îndrepta.
Pentru aceste considerente, se solicită respingerea apelului și menținerea procesului verbal de contravenție . nr._/25.09.2013 ca fiind legal și temeinic.
De asemenea, probele invocate în fața instanței de fond, fisă istoric abateri a petiționarului actualizată
Au fost invocate prevederile art. 223 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Analizând apelul în limitele prev. de disp. art. 479, alin. 1 din C.pr.civ., în raport de motivele invocate, de probele administrate, de considerentele reținute de instanța de fond, precum și în raport de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Astfel tribunalul constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, soluția adoptată, aceea de respingere a plângerii contravenționale cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție contestat, fiind una legală și temeinică, adoptată în deplină concordanță cu probatoriul încuviințat și administrat în cauză.
În acest sens tribunalul constată, contrar susținerilor nefondate ale apelantului-petent, faptul că instanța de fond a realizat demersurile necesare în vederea audierii martorului propus de apelant, realizând o corectă aplicare a prevederilor art. 311, alin. 2 și 3 din C.pr.civ. în sensul că a procedat la judecarea cauzei după ce martorul propus de petent nu a putut fi identificat din culpa apelantului în condițiile în care nu a fost găsit deși a fost citat la domiciliul astfel cum a fost comunicat de petent, iar pe de altă parte, o eventuală înlocuire a acestuia nu putea fi dispusă decât în situațiile prev. de art. 311, alin. 2 din C.pr.civ., situație nedovedită în cauză.
În măsura în care petentul era interesat în audierea martorului propus, acestuia îi revenea atât obligația de a efectua toate demersurile necesare aflării locului unde persoana propusă ca martori puteau fi găsită efectiv cât și obligația de a indica acest loc al citării martorului încă de la momentul propunerii probei.
Pe de altă parte, în ceea ce privește motivele legate de pretinsa netemeinicie a soluției dată de instanța de fond, tribunalul amintește că prin jurisprudența recentă a CEDO, s-a nuanțat interpretarea aplicării prevederilor art. 6.2 din Convenție în materia contravențiilor reglementate în domeniul circulației rutiere, statuându-se potrivit Deciziei dată în cererea 7034/07 M. H. c. României, că, art. 6&2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].
Totodată prin paragraful 13 din decizia amintită, Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, ., nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curții îi revine, astfel, obligația de a verifica dacă în cazurile de față, prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție contestate de reclamanți se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză, subliniind, în primul rând, că prezumția de răspundere a contravenienților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.
Or, în condițiile în care apelantul-petent nu a administrat probe în măsură să conducă la răsturnarea prezumției de conformitate a actului sancționator, soluția adoptată de instanța de fond, aceea de respingere a plângerii contravenționale cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție contestat, apare ca fiind nu doar legală și temeinică ci și în concordanță cu jurisprudența CEDO în materie.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 din Cod procedură civilă, va respinge apelul și va menține sentința apelată.
Văzând și disp. art. 634, alin. 1, pct. 4 din C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-petent A. I., domiciliat în mun. Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 133B, J. Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 1464/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent I. de Politie al Județului Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, .. 64, Județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, E. N. B. G.
GREFIER,
N. L.
Judecător fond Cărpiniș P. D.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red.- EN / NGL
4 ex./ 02.12.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 612/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 190/2014.... → |
|---|
