Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 190/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 190/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 408/283/2013
DOSAR NR._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 190
Ședința publică din 16.04.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – G. C.
JUDECĂTOR – M. D.
GREFIER - R. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă U.A.T. P., cu sediul în P., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 682/07.08.2013, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. A. I., cu ultim domiciliu în P., ..C3, ..
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.04.2014, care face parte integrantă din prezenta, dată când instanța pentru a da posibilitate apărătorului intimatului petent să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 16.04.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria P. sub nr._ din 19.02.2013, U.A.T.-P.–prin primar, în contradictoriu cu intimatul S. A. I. a solicitat instanței anularea mandatului de executare nr.117 /2012 din 11.10.2012 pentru efectuarea unui nr.de 4 ore muncă in folosul comunității.
În motivarea cererii, petenta arată că prin sentința civilă nr.910/19.09.2012 (irevocabila la 11.10.2012) pronunțată de Judecătoria P. in dosarul nr._ având ca obiect „obligație prestație periodică” contravenientul S. A. I. a fost obligat la prestarea unui nr. de 4 ore muncă în folosul comunității, ca urmare a înlocuirii amenzii aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.10.2009 emis de IPJ Dâmbovița.
În dovedirea cererii s-au depus in copie următoarele documente: mandat de executare nr. 117/11.10.2012, dispoziția Primarului orașului P. din octombrie 2012, adresele nr. 18/26.11.2012, nr._/17.10.2012 emise de U.A.T. Oraș P..
Deși legal citat, intimatul S. A. I. nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 910/19.09.2012 (irevocabila la 11.10.2012) pronunțată de Judecătoria P. in dosarul nr._ având ca obiect „obligație prestație periodică” contravenientul S. A. I. a fost obligat la prestarea unui nr. de 4 ore muncă în folosul comunității, ca urmare a înlocuirii amenzii aplicată contravenientei prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.10.2009 emis de IPJ Dâmbovița.
Contravenientul nu s-a prezentat la muncă, petenta promovând cererea de față.
Potrivit art.6 din OG 55/2002, dacă în raport de gravitatea faptei se apreciază că amenda este neîndestulătoare organul constatator încheie proces verbal și îl înaintează instanței.
Art.8 din OG.55/2002 prevede ca instanța aplică sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității .
Art. 21 alin.3 prevede ca in cazul in care contravenientul nu se prezintă, se sustrage de la executarea sancțiunii, la sesizarea primarului, judecătoria poate înlocui această sancțiune cu închisoare contravențională sau cu amenda. Din studiul acestor texte de lege rezultă că înlocuirea sancțiunii cu prestarea unei activități in folosul comunității se poate lua în cazul în care instanța, la cererea agentului constatator, consideră că amenda este neîndestulătoare și aplică sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității și contravenientul nu se prezintă sau se sustrage de la executarea acestei sancțiuni, la cererea primarului înlocuiește măsura cu amenda și nu în cazul în care s-a procedat la înlocuirea amenzii conform art. 9 din OG.2/2001.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins sesizarea.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen lega, intimata U.A.T. P., criticând-oi pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța de fond nu a observat că obiectul prezentei cauzei nu este anularea mandatului de executare nr. 117/2012, ci înlocuirea sancțiunii de prestare a patru ore de muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
Motivele pentru care prima instanță a respins sesizarea nu pot fi primite, pentru următoarele argumente:
Art.21 alin. (3) prevede că în cazul în care contravenientul nu se prezintă, se sustrage de la executarea sancțiunii, la sesizarea primarului, Judecătoria poate înlocui această sancțiune cu, oare contravențională sau cu amenda. Din studiul acestor texte de lege rezultă că înlocuirea sancțiunii cu prestarea unei activități în folosul comunității se poate lua în cazul în care instanța, la cererea agentului constatator, consideră că amenda este neîndestulătoare și aplică sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității și contravenientul nu se prezintă sau se sustrage de la executarea acestei sancțiuni. La cererea primarului înlocuiește măsura cu amenda și nu în cazul în care s-a procedat la înlocuirea amenzii conform art. 9 din O.G. nr. 2/2001" (pagina 2, paragraful 4 din sentința recurată).
Aceste argumente au în vedere următoarele aspecte:
Art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nu există, în prezent art. 21 din acest act normativ având un singur alineat cu următorul cuprins: "în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și
executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.". Este posibil ca instanța să fi avut în vedere forma O.G. nr. 55/2002 de la momentul publicării, Ordonanța suferind mai multe modificări până în prezent.
De asemenea, art. . 9 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor prevede „(1) Prestarea unei activități in folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore; Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda; (3)In cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există, posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția,, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea activității în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. ; La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. In cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut
la alin. (5 ),instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea, unei activități în folosul comunității. ;Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea, prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului."
Față de cele de mai sus, sesizarea privind înlocuirea sancțiunii de prestare a patru ore de muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii este întemeiată pe prevederile art. 21 din O.G. nr. 55/2002 și, astfel cum reiese din piesele dosarului, sunt îndeplinite condițiile legale pentru instanță să fi admis; intimatul a fost obligat de către instanță la executarea a 4 ore de muncă în folosul comunității (Mandatul de executare a sancțiunii privind prestarea unei activități în folosul comunității nr. 117 din 11.1.0.2012 din dosarul nr._ al Judecătoriei P.); Primarul U.A.T. Orașul P. a emis Dispoziția nr. 970/17.10.2012 privind „executarea sancțiunii contravenționale activități în folosul comunității de către contravenientul S. A. I.”; intimatul a fost înștiințat că are obligația să se prezinte la sediul Serviciului Atelier de Servicii Publice în vederea efectuării orelor de muncă în folosul comunității, prin intermediul scrisorii nr._/17.10.2012;
In drept, cererea a fost întemeiată în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8, art. 492 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a doua din Codul procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-a atașat cererii de recurs sentințele civile nr.1337/17.02.2012, pronunțată în dosar nr._ , nr. 1335/17.12.2012, pronunțată în dosar nr._, de aceeași instanță de fond, adresa nr._/6.11.2013, prin care U.A.T. Oraș P. comunică instanței că urmare demersurilor făcute a aflat că intimatul are CI expirată și figurează la S.P.C.L.E.P. P. cu adresa în acest oraș, . C3, apart. 15, județul Dâmbovița, adresa nr. 4290/2702.2014, prin care U.A.T,. P. comunică că împotriva sentinței civile nr. 682/2013 a înțeles să formuleze calea de atac a apelului.
De menționat că instanța prin încheierea din 12.02.2014, în baza art. 58 Cod procedură civilă a numit curator pe doamna avocat D. G., din cadrul Baroului de avocați Dâmbovița, cu un onorariu de 300 lei, care a formulat și depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat si menținerea soluției instanței de fond ca fiind legala si temeinica.
Arată că în mod corect a dispus instanța de fond - Judecătoria P. respingerea sesizării reclamantei, având in vedere ca nu este vorba de rea-credinta din partea sa, nefăcâdu-se dovada de către reclamanta ca aceasta nu si-a efectuat orele in folosul comunității la care a fost obligat și atâta timp cat paratul nu poate fi găsit, nu se poate vorbi de reaua sa - credința.
Mai susține că instanța de fond s-a pronunțat pe
cererea reclamantei așa cum aceasta a formulat-o, dacă obiectul acțiunii a fost neclar solicitat, anularea mandatului de executare nr. 117/2012 sau înlocuirea sancțiunii de prestare a 4 ore de munca in folosul comunității, precizează că reclamanta avea obligația de a-si preciza cererea de chemare in judecata cu privire la obiectul pe care îl are acțiunea sa.
In ceea ce privește doilea motiv de apel, instanța in mod corect a reținut că amenda contravenționala poate fi transformată in prestarea unei activități in folosul comunității si nu invers.
De precizat că în încheierea de ședință din 09.04.2014, ținând cont de adresa U.A.T. P., prin care a arătat că a înțeles să formuleze calea de atac a apelului, în raport de art. 32 din OG nr. 2/2001, a fost recalificată calea de atac ca fiind a apelului.
Analizând sentința apelată în baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este nefondat, după cum urmează:
Obiectul cauzei dedusă judecății, îl reprezintă acțiunea prin care petenta U.A.T. Oraș P., prin primar, a solicitat înlocuirea sancțiunii de prestare a 4 ore muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii, conform art. 21 din OG nr. 55/2002.
Î.C.C.J. prin Decizia nr. 7/20.09.2010 dată în soluționarea recursului în interesul legii, a statuat cădispozițiile art. 9 alin. (3)-(5) din O. G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O. G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În considerentele Deciziei s-a stabilit că prin art. 9 alin. 3-5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, legiuitorul a înțeles să reglementeze o altă ipoteză juridică, și anume aceea a contravenientului care a fost sancționat cu amendă, pe care însă nu a achitat-o și nici nu poate fi executat silit.
Pentru o astfel de situație, considerând că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate, legiuitorul a instituit modalitatea alternativă de executare a sancțiunii amenzii, prin posibilitatea înlocuirii acesteia cu obligația de prestare a unei activități în folosul comunității.
Operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii are loc în faza de executare și vizează exclusiv stabilirea altei modalități de executare a sancțiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalității de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și nici nu există posibilitatea executării silite.
Potrivit O.G. nr.55/2002, judecătoria poate înlocui sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității cu amendă, numai în situația în care apreciază, la cererea agentului constatator, că amenda este neîndestulătoare, nu însă, și în situația în care deja s-a procedat la înlocuirea amenzii contravenționale cu un număr de ore în folosul comunității.
In speță, din mandatul de executare nr. 117/2012, emis la 11.10.2012, în dosar nr._, de către Judecătoria P., rezultă că prin sentința civilă nr. 910/19.09.2012, pronunțată de aceeași instanță, irevocabilă la 11.10.2012, s-a înlocuit amenda în cuantum de 120 lei, aplicată intimatului S. A. I., prin procesul – verbal de contravenție . nr._/10.10.2009, cu 4 ore de muncă în folosul comunității, la Primăria Orașului P..
In consecință, în raport de cele ce preced, tribunalul apreciază că sentința apelată și prin care s-a respins sesizarea U.A.T. P., de înlocuire a sancțiunii prestării a 4 ore de muncă în folosul comunității, cu sancțiunea amenzii, conform art. 21 din OG nr. 55/2002, este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, ca nefondat apelul declarat de U.A.T. P., județul Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DEECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă U.A.T. P., cu sediul în P., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 682/07.08.2013, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. A. I., cu ultim domiciliu în P., ..C3, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2014.
P., JUDECATOR, Grefier,
C. G. D. M. R. M.
Judecător fond M. I.
Judecătoria P.
Dosar nr._
Red. Gh.C.
Tehnored. V.M.
4 expl./13.05.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 622/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 03-04-2014, Tribunalul... → |
|---|








