Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 283/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 283/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 763/315/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 283

Ședința publică din 19.03.2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - E. I.

JUDECĂTORI - F. E.

- A. – M. G.

GREFIER - MOCANESCU R.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petenta S.C. A. – O. SRL, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinetul de Avocat D. P., cu sediul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 14 – 16, județul Prahova, cauză reținută spre rejudecare prin decizia nr. 1015/13.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 (1) lit. i din Legea nr. 147/1997 și art. 1 (2) din OG nr. 32/1995.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat soluționarea cauzei conform art. 242 cod. pr. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin Decizia 1015/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în prezenta cauză a fost admis recursul declarat de recurenta petentă A. O. SRL împotriva sentinței civile 1315/07.03.2013 a Judecătoriei Târgoviște, pronunțată în dosarul_ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești, fiind casată sentința și reținută cauza spre rejudecare, pentru motivele indicate pe larg în decizia menționată (f. 27-28).

Analizând fondul litigiului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal contestat de recurenta petentă a fost sancționată societatea A. O. SRL pentru faptul că a vândut în luna august 2012 cantitatea de 33,825 mc frize stejar fără proveniență legală, a vândut în luna august 2012 cantitatea de 33,5 mc frize paltin și 0,6 mc frize frasin fără avize de însoțire sau documente echivalente acestora, fapte ce constituie încălcarea prevederilor art. 19 al.1 lit.l din Legea 171/2010 și art. 3 lit. c din HG 996/2008, fiind confiscate 33,825 mc frize stejar, 33,5 mc frize paltin și 0,6 mc frize frasin, fiind obligat operatorul economic la plata contravalorii masei lemnoase, conform art. 24 al.2 din OG 2/2001 și la plata unei amenzi contravenționale de 10.000 lei conform art 19 al.1 din Legea 171/2001 și avertisment conform art. 4 al.1 lit. c din HG 996/2008.

Art. 19 al.1 lit.l din Legea 171/2010 sancționează contravențional vânzarea și/sau cumpãrarea materialelor lemnoase fãrã proveniențã legalã sau fãrã avizele de însoțire ori documentele echivalente acestora, prevãzute în normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare.

Potrivit Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund aprobate prin HG 996/2008, prin document de proveniențã se înțelege acel document care certificã localizarea sursei de unde au fost obținute materialele lemnoase; prin aviz de însoțire se înțelege document care însoțește materialul lemnos, cu scopul de a atesta proveniența legalã a acestora, pe perioada transportului și/sau pe perioada depozitãrii.

Se mai prevede, în art. 20 al.5 din Norme faptul că „Masa lemnoasã și materialele lemnoase care nu sunt înregistrate și pentru care nu se introduc documente în sistemul SUMAL sunt considerate fãrã proveniențã legalã”.

De asemenea, în Metodologia privind organizarea și funcționarea sistemului informațional integrat de urmãrire a materialelor lemnoase (SUMAL) și obligațiile operatorilor economici legate de acesta, apreobat prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în forma în vigoare la data sancționării contravenționale a petentei, se arată că SUMAL este un sistem informațional integrat de urmãrire a materialelor lemnoase asigurat de autoritatea publicã centralã care rãspunde de silviculturã și pus la dispoziția utilizatorilor prevãzuți la art. 20 alin. (2) din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 996/2008, de la locul de obținere a materialelor lemnoase pânã la utilizatorii finali inclusiv - respectiv pentru operatorii economici care exploateazã, prelucreazã, depoziteazã sau comercializeazã materiale lemnoase, cum este și cazul recurentei petente - ; principalele obiective ale SUMAL sunt: a) realizarea de cercetãri statistice la nivel național privind volumul de lemn exploatat și al materialelor lemnoase rezultate; b) practicã unitarã în evidența gestionarã a materialelor lemnoase prin punerea la dispoziția operatorilor economici specializați a unei aplicații gratuite; c) creșterea eficienței controlului ca parte a politicilor publice de reducere a infracționalitãții în domeniul forestier, prin prevenirea și combaterea activitãților ilegale.

Art. 17 al. 2 al acestui act normativ prevede că utilizarea SUMAL este obligatorie la nivelul depozitelor de cherestea pentru: a) recepțiile de cherestea; b) livrãrile de cherestea; de asemenea, se arată că dupã operarea situațiilor primare prevãzute la art. 17, operatorul economic va verifica existența corelațiilor stoc inițial + total intrãri = stoc final + total ieșiri pentru fiecare specie și sortiment, va face corecțiile necesare, dupã care va salva datele pentru luna în curs, iar stocurile finale ale lunii precedente devin stocuri inițiale pentru luna în curs. De asemenea, se prevede în art. 20 că datele obținute lunar prin aplicarea procedurilor precizate la art. 17-19 se cuprind într-un raport și nu mai pot fi modificate, rapoartele precizate la alin. (1) pentru luna în curs se printeazã, se semneazã în original și se înregistreazã în contabilitatea operatorului economic.

Recurenta petentă a susținut, în motivarea plângerii contravenționale, faptul că materialul lemnos a fost achiziționat în mod legal, făcându-se dovada acestei susțineri prin depunerea la dosar a avizului_/31.08.2012, avizul_/30.08.2012, avizul_/24.08.2012, avizul_/23.08.2012, emise de furnizorul ART., fiind întocmite facturile fiscale_/27.09.2012, iar materialul lemnos - fizele – în litigiu apreciate ca fiind vândute în luna august 2012 fiind evidențiat și în situația depozitului societății, pe sortimente.

Totuși, documentele depuse la dosarul cauzei de către recurenta petentă au fost analizate și de intimată, anterior întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, astfel cum reiese din nota de constatare de la f. 48-49 din dosarul cauzei, din care rezultă că au fost comparate datele prezentate în documentele prezentate de petentă (și depuse și la dosarul cauzei) cu situația depozitului buștean și cherestea raportate în programul SUMAL pentru perioada 01.08.-01._.

În urma acestei comparații a datelor ce se desprind din evidențele verificate, concluzia intimatului a fost în sensul că, pentru specia stejar: la 01.08.2012 stocul de frize de stejar a fost de 1041 mc și a mai intrat din prelucrare 24 mc stejar, în total 25,41 mc frize stejar, dar vinde la export cantitatea de 59,235 mc frize stejar, așa încât pentru cantitatea de 59,235 mc frize stejar (diferența dintre stocul inițial+intrări-livrări) nu exista proveniență legală; pentru specia frasin: la 01.08.2012 stocul era zero, intrările din această lună fiind de 1,28 mc buștean frasin, prin prelucrare s-a obținut cantitatea de 0,6 mc frize frasin, iar ieșirile din luna august, respectiv vânzarea a 0,60 mc frize frasin a fost operată fără să se emită avize de însoțire sau alte documente echivalente pentru această vânzare (în condițiile în care în luna decembrie are o altă intrare de 17,85 mc frize frasin, care s-a regăsit în stoc); pentru specia paltin: la 01.08.2012 stocul era zero, intrările în aceeași lună a u fost de 39,07 mc frize paltin, prin prelucrare se obțin 33,5 mc frize paltin și din SUMAL reiese că la sfârșitul lunii s-a operat prin vânzare cantitatea de 33,5 mc frize paltin fără a se emite avize de însoțire sau alte documente echivalente pentru această vânzare, ca urmare această cantitate trebuia să se regăsească în stoc, dar la inventar nu s-a regăsit.

Or, în lumina celor reținute de agenții constatatori, pe baza documentelor prezentate de însăși petentă, constatări raportate și la prevederile legale mai sus menționate, se reține de către instanță faptul că petenta nu a făcut dovada contrarie a celor pentru care a fost găsită vinovată, întrucât documentele prezentate la dosarul cauzei nu se pot contrazice situația impusă de art. 20 al. 5 din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund aprobate prin HG 996/2008 (Masa lemnoasã și materialele lemnoase care nu sunt înregistrate și pentru care nu se introduc documente în sistemul SUMAL sunt considerate fãrã proveniențã legalã).

Din acest motiv, evocând astfel fondul litigiului, în temeiul art. 312 al.1 C., va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE>

Respinge plângerea formulată de către petenta S.C. A.-O. S.R.L., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat D. P. din Mun. București, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I.T.R.S.V. Ploiești, cu sediul în Mun. Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 14-16, județul Prahova, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

E. I. F. E. A. M. G.

GREFIER

R. M.

Red. G. A. M.

Dosar nr._

2 ex./09.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 283/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA