Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1307/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 1307/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 7006/120/2013

Dosar nr._ litigiu funcționari publici

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.1307

Ședința publică din data de 26 septembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte – C. E. M.

Grefier - Antuaneta B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul S. L. al Veterinarilor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..35, județul Dâmbovița, reprezentat de Președinte – Anuș C., în numele și pentru membrii de sindicat menționați în tabelul anexă acțiunii aflat la fila 8-12, respectiv: F. P., Patraulea E., S. I., Cojocărelu M., M. N., Chisalau D. M., B. N., C. I., D. N., Nastasescu N., D. N., O. I., C. N., Utina D., C. Anus, B. C., M. C., Sillo R., I. E., B. V. F., B. M., Balasoiu I. V., E. L. C., N. D., C. I. L., E. S. C., S. N., Tobosaru I., U. C. L., I. C., Neculaescu Natasa, P. S., U. M. Cocuta, I. I., Ionascu M., C. G., S. F., S. M., Serpoiu C. M., G. A. M., P. M., C. C. M., T. S. M., B. D., R. V., V. G., B. Luci, M. C., D. C., T. V., T. S. M., Vaszil C. T., O. F., A. C., N. M. I., Badan Doinița, M. Bradut B., Barat C., Bolboaca F., Ivascu G., N. E., M. M. A., Andreevici E., M. I., Paduroiu D., D. I. E. L., S. V., O. V., C. E., F. V., O. E., R. G., L. E. O., B. I., J. C. A., Savoiu N., D. Filoftea, D. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 35, județul Dâmbovița, prin care s-a solicitat obligarea autorității publice pârâte la calcularea și acordarea premiului anual aferent anului 2010, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 septembrie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când a fost amânată pronunțarea la data de 26 septembrie 2014, tribunalul pronunțând următoarea soluție.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul S. L. al Veterinarilor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..35, județul Dâmbovița, reprezentat de Președinte – Anuș C., în numele și pentru membrii de sindicat menționați în tabelul anexă acțiunii aflat la fila 8-12, respectiv: C. M. A., F. P., M. M. C., Patraulea E., S. I., Cojocărelu M., D. G. C., M. N., Chisalau D. M., B. N., C. I., D. N., Nastasescu N., D. N., O. I., C. N., Utina D., C. Anus, B. C., M. C., Sillo R., I. E., B. V. F., B. M., Balasoiu I. V., E. L. C., N. D., C. I. L., E. S. C., S. N., Tobosaru I., U. C. L., I. C., Neculaescu Natasa, P. S., U. M. Cocuta, D. B., B. D., I. I., Ionascu M., C. G., S. F., S. M., Serpoiu C. M., A. N. Lazarica, G. A. M., P. M., C. C. M., T. S. M., A. N., B. D., R. V., I. M., V. G., N. M., C. M., M. E., P. D. G., B. Luci, G. M. S., M. M. T., Ghiocanu I., G. I., M. C., M. M., D. C., S. L., P. E., Tobosaru G., T. V., O. F., C. N., B. D., C. C., T. S. M., Vaszil C. T., O. F., A. C., N. M. I., Badan Doinița, M. Bradut B., Barat C., Bolboaca F., Ivascu G., N. E., M. M. A., Andreevici E., M. I., Paduroiu D., D. I. E. L., S. V., O. V., C. E., F. V., O. E., R. G., L. E. O., S. G., S. S. N., C. M. E., P. A. Manuiela, P. M., M. B. C., M. A. L., B. V., C. A., B. I., J. C. A., N. C., E. V., Savoiu N., D. Filoftea, D. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 35, județul Dâmbovița, a solicitat obligarea autorității publice pârâte la calcularea și acordarea premiului anual aferent anului 2010, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că potrivit art.18 din OUG nr. 6/2007 funcționarii publici au dreptul la un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul în care se face premierea și care se plătește în anul următor.

Acest articol a fost abrogat de Legea nr. 330/2009, care a prevăzut însă acordarea acestui drept în continuare potrivit art.25, pe care reclamantul îl reproduce și care a fost de asemenea abrogat de prevederile art. 39 pct.w din Legea nr. 284/2010. De asemenea, prin dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalul plătit din fonduri publice, s-a prevăzut în mod expres ca sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă, începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011.

În opinia reclamantului, dreptul de a beneficia de premiul anual este câștigat, atâta vreme cât prevederile legale ce îl reglementau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor, orice prevedere legală încălcând principiul neretroactivității.

Reclamantul susține că norma neretroactivității, înscrisă în art.1 din Codul civil se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele, iar privarea de dreptul salarial invocat, încalcă și art.1 al Protocolului din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind menționate spețe din jurisprudența CEDO.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.25 din Legea nr. 330/2009, art.1 Cod civil, art.15 alin.2, art.20, art.41, art.44, art.124 Constituția României, art.1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 554/2004 și Codul de procedură civilă.

S-a atașat cererii, în copie, tabelul cuprinzând membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția S. Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că potrivit art.25 din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.art.8 din Legea nr.285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de-o parte reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, fiind modificată, în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului / soldei/ indemnizației de bază.

În opinia pârâtei, nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art.1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul și întinderea acestei creanțe.

Nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, deoarece dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării acestui principiu.

Pârâta a invocat în final deciziile Curții Constituționale nr. 115/2012 și nr. 476/2013.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art.205 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a învederat că ultima majorare a drepturilor salariale a întreg personalului din cadrul Direcției S. Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a fost la data de 01.10.2008 conform ordonanțelor Guvernului 9 și 10 /2008, acestea fiind izvorul drepturilor salariale ale personalului instituției.

La acest moment drepturile salariale sunt la același nivel din 01.10.2008 neproducându-se de la acea dată, nicio majorare a drepturilor salariale și mai mult decât atât, începând cu 03.07.2010 toate drepturile salariale pentru întreg persoanlul au suferit un regres fiind diminuate cu 25% conform Legii 118/2010.

Susține reclamantul că se creează o impresie falsă că sumele aferente premiului anual au fost incluse în majorările salariale și au fost plătite în fapt, prin argumentul că beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv.

La fel de nejustificată este și susținerea că Legea nr. 330/2009 nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de –o parte, între interesele angajaților în cauză și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.

În consecință, reclamantul susține că premiul anual nu s-a plătit, nefiind inclus în majorările salariale, angajații fiind privați de un bun pe care îl dețin în sensul art.1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefăcându-se dovada modificării formei de executare a obligației de plată a premiului anual.

La termenul din 2 iunie 2014, reclamantul, prin apărătorul ales, a depus la dosar cerere prin care a solicitat disjungerea cauzei privind pe salariații cu contract individual de muncă, din tabelul anexat cererii, pentru a fi judecată de Secția I Civilă a Tribunalului Dâmbovița – completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, în conformitate cu dispozițiile art.99 alin.1 Cod procedură civilă.

Prin sentința nr. 926/2.06.2014 instanța a dispus disjungerea cauzei privind pe membrii de sindicat având calitatea de personal contractual, respectiv C. M. A., M. M. C., D. G. C., D. B., B. D., A. N. Lazarica, Maruntu A., E. V., A. N., I. M., N. M., C. M., M. E., P. D. G., G. M. S., M. M. T., Ghiocanu I., G. I., M. M., S. L., P. E., Tobosaru G., O. F., C. N., B. D.,C. C., S. G., S. S. N., C. M. E., P. A. Manuiela, P. M., M. B. C., M. A. L., B. V., C. A., N. C. și a trimis-o la Secția I Civilă a Tribunalului Dâmbovița – completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, acordând termen la data de 22.09.2014 pentru continuarea judecății cererii formulată de reclamantul S. L. al Veterinarilor Dâmbovița în numele și pentru membrii de sindicat funcționari publici.

Analizând actele și lucrările dosarului, în lumina susținerile părților și a textelor de lege invocate, instanța reține următoarele:

În cauza dedusă judecății, reclamanții au calitatea de funcționari publici, reprezentați de S. L. al Veterinarilor Dâmbovița, prin președinte Anuș C.. Pentru activitatea desfășurată în anul 2010, aceștia nu au beneficiat de premiu anual, cunoscut sub denumirea uzuală de al 13-lea salariu, datorită refuzului pârâtei de a-l acorda.

Față de această stare de fapt, tribunalul apreciază că sunt incidente, în speță, următoarele norme de drept material:

Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform căreia, în art. 25 se prevede :” pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea”. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate .. . Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat, potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor, perioadă pentru care se acordă premiul.

Legea nr. 285/28.12.2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, conform căreia, în art. 8 „ sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar . . . ”

Raportat la prima dintre aceste norme legale se constată că dreptul invocat de reclamanți este unul prevăzut de legislația internă, adică are o bază legală. Astfel, la finele anului 2010, respectiv la data de 31.12.2010, dispozițiile art. 25 din legea nr. 330/2009 erau în vigoare și le erau aplicabile reclamanților, raportat la calitatea acestora, salariați din fonduri bugetare de stat. Dreptul reclamanților la încasarea premiului anual s-a născut, cel târziu, la data de 31.12.2010, iar pentru plata sa, la momentul respectiv, nu exista nici un impediment legal sau de fapt.

Acest demers, însă nu a mai avut loc față de prevederile art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010 ale cărei prevederi legale au impus neacordarea premiului anual reclamanților pentru anul 2010, adică pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare.

Urmare acestor dispoziții legale, oarecum contradictorii, la data de 18.11.2013, I.C.C.J. emite Decizia nr. 21/2013 prin care soluționează recursul în interesul legii,formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., care, în considerentele și dispozitivul său, obligatorii pentru instanțe, stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual 2010 prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. ) din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Prin aceeași decizie dată în interesul legii, ICCJ, stabilește cu titlu obligatoriu, făcând referire și la deciziile Curții Constituționale, că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din legea nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume, eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului de bază. În acest sens, se reține faptul că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază

Față de cele ce preced, așa cum rezultă și din actele de la dosar, se constată de tribunal, că față de reclamanți dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază, scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, premiul anual aferent anului 2010 fiind inclus, așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 8 din Legea nr. 285/2010 de către legiuitor în norma reglementată salarială, sub forma unor majorări salariale.

De altfel, din examinarea înscrisurilor de la dosar, inclusiv răspunsul scris al D.S.V.S.A. Dâmbovița înaintate de S. L. al Veterinarilor Dâmbovița ( reprezentantul reclamanților din prezenta cauză ), rezultă, fătă putință de tăgadă că începând cu 01.01.2011, conform legii nr. 285/2010, salariul de bază a fost întregit cu majorări în procent de 15 %, 8% și 7,4 %.

Conform Deciziei nr. 21/2013 a ICCJ, premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în aceste creșteri /întregiri salariale, acordate eșalonat personalului plătit din bugetul de stat.

Ca urmare, pornind de la toate aceste considerente, tribunalul privește acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul S. L. al Veterinarilor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..35, județul Dâmbovița, reprezentat de Președinte – Anuș C., în numele și pentru membrii de sindicat menționați în tabelul anexă acțiunii aflat la fila 8-12, respectiv: F. P., Patraulea E., S. I., Cojocărelu M., M. N., Chisalau D. M., B. N., C. I., D. N., Nastasescu N., D. N., O. I., C. N., Utina D., C. Anus, B. C., M. C., Sillo R., I. E., B. V. F., B. M., Balasoiu I. V., E. L. C., N. D., C. I. L., E. S. C., S. N., Tobosaru I., U. C. L., I. C., Neculaescu Natasa, P. S., U. M. Cocuta, I. I., Ionascu M., C. G., S. F., S. M., Serpoiu C. M., G. A. M., P. M., C. C. M., T. S. M., B. D., R. V., V. G., B. Luci, M. C., D. C., T. V., T. S. M., Vaszil C. T., O. F., A. C., N. M. I., Badan Doinița, M. Bradut B., Barat C., Bolboaca F., Ivascu G., N. E., M. M. A., Andreevici E., M. I., Paduroiu D., D. I. E. L., S. V., O. V., C. E., F. V., O. E., R. G., L. E. O., B. I., J. C. A., Savoiu N., D. Filoftea, D. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 35, județul Dâmbovița, prin care s-a solicitat obligarea autorității publice pârâte la calcularea și acordarea premiului anual aferent anului 2010, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședința publică azi 26 septembrie 2014.

Președinte Grefier

C. E. M. Antuaneta B.

Red – CEM/BA/SEM

Ex. . /17.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1307/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA