Obligaţia de a face. Sentința nr. 443/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 443/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 5647/120/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE C. ADMINISTRATIV

SENTINTA NR. 443

Ședința publică din 11.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: D. D.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul B. I., domiciliat în comuna Tătărani, ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Asociația de D. Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucării Deșeurilor Solide în județul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 2, județ Dâmbovița, având ca obiect obligație de a face.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10 lei, conform chitanței nr._/8.05.2013 și timbru judiciar de 0,3 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul B. I., personal, legitimat cu CI, ., nr._ și pârâta A., reprezentată de consilier juridic M. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței stadiul procedurii, obiectul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Reclamantul depune, la dosar, răspuns la întâmpinare, pe care îl comunică și reprezentantei pârâtei, prin care a răspuns excepției invocată de pârâtă.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentata pârâtei arată că, față de înscrisurile depuse la dosar nu a putut identifica o plângere prealabilă care să-i fi fost adresată, conform Legii Contenciosului Administrativ. Consideră că reclamantul nu a făcut dovada formulării plângerii prealabile, motiv pentru care invocă această excepție, a inadmisibilității acțiunii, nefiind respectate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul arată că art. 7 din Legea nr. 554/2004 se referă la două tipuri de acte administrative, cel individual și cel normativ. Solicită ca pârâta să precizeze dacă actul este individual sau normativ, având în vedere că pentru cel normativ plângerea poate fi formulată oricând.

Reprezentanta pârâtului susține că actul în cauză este unul normativ și conform susținerilor reclamantului plângerea prealabilă poate fi făcută oricând, dar în cazul de față nu a fost formulată deloc plângerea.

Reclamantul arată că, cererea sa inițială a fost înregistrată la Judecătoria Târgoviște, cu privire la dreptul de proprietate, iar cererea nu trebuia să intre în contencios administrativ, întrucât competența judecătoriei este pe valoarea bunurilor. Susține că, pârâta poate să emită tot felul de hotărâri, dar în același timp trebuie respectate legile statului.

Luând act de susținerile părților cu privire la excepția pusă în discuție, instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgovitșe, sub nr. 2055/315/21.02.2013 reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE D. INTERCOMUNITARĂ REABILITAREA COLECTĂRII, TRANSPORTULUI, DEPOZITĂRII, PRELUCRĂRII DEȘEURILOR SOLIDE ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea retroactiv și pe viitor a taxei speciale de salubritate.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că în prețul mărfurilor alimentare și nealimentare pe care le cumpără intră și prețul ambalajelor, că le valorifică la unități specializate pentru a-și recupera o parte din bani, că deșeurile biodegradabile le folosește ca îngrășământ natural la grădinărit, cantitatea lor fiind, oricum, foarte mică, datorită faptului că locuiește singur și că firma de salubritate nu i-a ridicat niciodată gunoiul, neavând ce.

În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 480 CC și art.44 din Constituție.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar actele despre care a făcut vorbire, în acțiune.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște.

Prin sentința nr. 3306/10.09.2013, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Dâmbovița, unde cauza a fost înregistrată sub nr._ .

La 15 ianuarie 2014 reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv titlul executoriu nr. 150 emis de .._/18.03.2013 emisă de Instituția Prefectului; adresa nr. 4725/2.07.2013 emisă de .; adresa reclamantului din 27.06.2013; adeverința de primire plată nr._/5.09.2013; adeverință de primire plată nr._/12.12.2013;

Pârâta Asociația de D. Intercomunitară a depus întâmpinare, la data de 21.01.2014, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul că prin cererea introductivă reclamantul critică actele adoptate de Adunarea Generală a Asociației, iar conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

Având în vedere că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă, se solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii.

La data de 11.03.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, iar pârâta nu a adus nicio probă care să susțină existența vreunei comunicări a actului administrativ normativ.

Analizând cu prioritate excepția invocată de pârâtă, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

În speță, reclamantul nu a făcut dovada că a parcurs această procedură prealabilă prevăzută de textul de lege, iar apărările acestuia, în sensul că actul atacat este unul normativ, iar plângerea prealabilă poate fi făcută oricând, nu are relevanță.

Într-adevăr, potrivit art.7 alin 1 ind.1 din Legea 554/2004, „în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând” și nu într - un termen prevăzut de dispozițiile legale, dar totuși există condiția imperativă ca această plângere să fie făcută, anterior sesizării instanței de judecată.

Totodată, nu este justificată nici susținerea reclamantului, potrivit cărei actul administrativ nu i-a fost comunicat și din acest motiv nu a formulat plângere. Câtă vreme, în discuție este un act normativ, acesta nu putea să-i fie comunicat reclamatului.

În raport de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei procedurii prealabile și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei procedurii prealabile și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul B. I., domiciliat în comuna Tătărani, ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Asociația de D. Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucării Deșeurilor Solide în județul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 2, județ Dâmbovița.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată in ședința publică din 11.03.2014.

Președinte Grefier

A. L. B. D. D.

Red. ALB

Tehnored.

4ex/11.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 443/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA