Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 999/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 999/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 346/120/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 999
Ședința publică de la 16.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. M. G.
Grefier J. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul N. I. A. cu domiciliul în Moreni, ., județ Dâmbovița, CNP_ și cu domiciliul ales la CA H. L. în Moreni, ., nr 57, . în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, S. Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul in București ., sector 5, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova, Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 154,50 lei conform chitanțelor nr_/16.01.2014 și nr_/03.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată acordat în cauză.
În temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 10 din legea 554/2004 instanța apreciază că Tribunalul Dâmbovița este competent pentru soluționarea prezentei cauzei.
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – f. 42, instanța reține că nu există alte cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Instanța ia act că prin cererea formulată reclamantul a solicitat judecata în lipsă a cauzei.
Instanța ia act că părțile nu au formulat cereri modificatoare ale acțiunii principale, renunțări la judecată sau alte cereri prealabile.
În temeiul art. 254 coroborat cu art 258 c.pr.civ, instanța încuviințează probele propuse, respectiv înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ reclamantul N. I. A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței obligarea acestora din urmă la restituirea sumei de1545 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, sumă ce va fi reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la data restituirii integrale.
În fapt reclamanta a arătat că la data de 09.12.2013 a achitat suma de 1545 lei cu titlu de timbru de mediu, în vederea înmatriculării unui autoturism achiziționat din spațiul comunitar.
A solicitat restituirea acestei taxe ca fiind contrară normelor comunitare, cererea fiind însă respinsă.
Dreptul la restituirea sumei izvorăște din aplicarea directă a normelor de drept comunitar, în speță art 90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a CE, independent de soarta actului cu caracter fiscal emis în vederea perceperii acestei taxe, act emis în baza unor norme legale interne ce contravin dreptului comunitar.
Potrivit art 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene se prevede că nici un stat membru UE nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. OUG 80/2013 este contrară dispozitiilor art 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor noi în România.
Pentru recuperarea prejudiciului solicită a se obliga pârâții la achitarea folosului nerealizat, respectiv la restituirea sumei încasate actualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data încasării până la data restituirii efective.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozitiile art 117 alin 1 lit d din OG 92/2003, art 110 din TFUE, art 148 alin 2 și 4 din Constituția României, art 1084, 1082 c.civil.
În dovedirea acțiunii au fost depuse, chitanța . nr_/09.12.2013, decizia de calcul a taxei din data de 09.12.2013, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și actele de proveniență ale autoturismului.
În temeiul dispozițiilor art 205 N c.pr.civ pârâții D.G.R.F.P Ploiești-A.J.F.P. Dâmbovița au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Prin adoptarea OUG 9/2013 s-a asigurat conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14.12.2012, potrivit cărora taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criteriile specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punct de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile CO2. Totodată în elaborarea actului normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri care să asigure respectarea normelor de drept comunitar aplicabile.
Reclamantul prin contestația formulată nu face referire la o eventuală diferență de depreciere față de anexa nr 3 din Ordonanță și nici nu contestă modul de calcul al timbrului de mediu și/sau modalitatea de aplicare de către organele fiscale a legislației în materie, ci solicită anularea Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu, raportat la nelegalitatea OUG 9/2013, care în opinia reclamantei nu respectă dreptul comunitar.
A solicitat totodată respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale întrucât a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile C.pr.fiscală potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face la organul fiscal, în temeiul titlului, iar potrivit art.124 alin.l din același act normativ, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
Referitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451-453 c.pr.civ.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia MFP – ANAF privind stabilirea taxei reprezentând timbrul de mediu, emisă în vederea înmatriculării de către reclamant a autovehiculului cu nr de identificare W0L0TGF_, potrivit OUG 9/2013, reclamantul a fost obligat la plata unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 1545 lei, sumă plătită conform chitanței . nr._/09.12.2013, în condițiile în care autoturismul proprietatea sa a fost înmatriculat pentru prima dată în 14.10.2003, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de reclamant.
Potrivit art. 2 lit. m din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule – timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3).
De asemenea, conform art. 3 din același act normativ,
Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Situația reclamantului, care a devenit proprietar asupra autovehiculului înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, se încadrează în prevederile art. 4 lit. a din OUG 9/2013, potrivit cărora „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”. Se remarcă faptul că, potrivit acestui text de lege, nu se face distincție între înmatricularea unor autovehicule naționale și străine, în ceea ce privește obligarea la plata taxei la momentul primei înmatriculări în România.
În continuare, OUG 9/2013 prevede modul de calcul al timbrului de mediu, care are drept criterii numai aspecte de ordin tehnic, cum ar fi „nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului, valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare, cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3”.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin cauza T. contra României, CJUE a statuat faptul că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”. Cu toate acestea, s-a apreciat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Cu toate acestea, se reține faptul că instanța europeană a avut în vedere prevederile legale anterioare intrării în vigoare a OUG 9/2013, iar discriminarea între produsele importate în favoarea vânzării și produsele similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate a fost analizată din perspectiva fostei reglementări.
Este drept că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia S. Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Cu toate acestea, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, niciun element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale.
Astfel, din punctul de vedere al temeiurilor de fapt ce ar putea surveni în acest sens, se reține că nu s-a invocat de către reclamant faptul că aplicarea acestui act normativ, în cazul său personal, ar face incidentă o situație de natura celei reținute în cauzele T. sau N., în sensul că autovehiculul de ocazie achiziționat de reclamant și caracterizat printr‑o anume vechime și o uzură a fost supus, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lui, unei taxe care reprezintă un procent important din valoarea lui de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
De asemenea, nu se poate reține existența niciunui temei de drept pentru a înlătura, de plano, de la aplicare OUG 9/2013, dat fiind faptul că noua reglementare prevede un alt mod de calcul al timbrului de mediu, decât cel instituit prin actele normative anterioare și care a reprezentat pentru CJUE temeiul constatării că exista regim de impozitare care descuraja înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință, se apreciază de către instanță faptul că impunerea către reclamant a timbrului de mediu în vederea înmatriculării autovehiculului achiziționat, în raport de cele invocate de reclamant și avute în vedere anterior, a fost legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. I. A. cu domiciliul în Moreni, ., județ Dâmbovița, CNP_ și cu domiciliul ales la CA H. L. în Moreni, ., nr 57, ., județ Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, S. Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul in București ., sector 5, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova, Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ.
Cu drept recurs în termen de 15 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în condițiile art. 83 al.3 și 84 al.2 din NCpc.
Pronunțată in ședința publică din 16.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. A. M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
30.06.2014/7ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 289/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 373/2014. Tribunalul... → |
|---|
