Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 179/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 179/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 2864/315/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 179

Ședința publică din: 02.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. G.

JUDECĂTOR: C. I.

GREFIER: N. L.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-petentă E. C.-R., cu domiciliul în Găești, . 55, scara B, etaj 1, ., împotriva sentinței civile nr.3432/16.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., J. Dâmbovița, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 30 din OUG nr. 80/2013, după care:

Tribunalul reține că obiectul cauzei îl constituie plângerea contravențională, iar data introducerii acesteia este 15.03.2013.

Astfel, tribunalul constată că, în stabilirea căii de atac, devin incidente prevederile art. 27 din NCPC, potrivit cu care „hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”, precum și dispozițiile art. 152 NCPC conform cărora „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută, chiar dacă poartă o denumire greșită”.

De asemenea, în cauză sunt incidente prevederile art. 34 (2) din O.G. nr. 2/2001 astfel cum au fost modificate prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.”.

Tribunalul, având în vedere obiectul cauzei, data introducerii acesteia, precum și dispozițiile legale mai-sus citate, recalifică calea de atac exercitată de petent în apel.

Tribunalul, constatând că prezentul complet, învestit cu soluționarea cauzei, este unul de recurs, procedează potrivit prevederilor art. 99 (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prezenta cauză urmând a fi soluționată de primii doi membri ai completului de judecată, respectiv domnii judecători B. G. și C. I..

Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 131 (1) NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul art. 95 pct. 2 NCPC coroborat cu ar. 34 (2) din OG nr. 2/2001.

Tribunalul, nemaifiind formulate alte cereri, invocate excepții sau solicitate probe pentru a fi administrate, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 482 NCPC coroborate cu prevederile art. 244 (1) NCPC, declară cercetarea procesului încheiată și apreciază că pricina se poate judeca la prezentul termen de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, având în vedere solicitarea intimatului privind judecarea cauzei în lipsa, potrivit art. 411 (2) NCPC, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 482 NCPC coroborate cu prevederile art. 394 NCPC, rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față.

Prin sentința civilă nr.3432/16.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, instanța de fond a respins plângerea formulată petenta E. C. R., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare contravențională .. Nr._/25.02.2013, încheiat de intimatul I.P.J. DÂMBOVIȚA.

Prin aceeași sentință, instanța a dispus menținerea procesului verbal ca legal și temeinic, precum și obligarea petentei la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/25.02.2013, încheiat de agentul constatator S. M. din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 675 lei, deoarece, la data de 25.02.2013, în jurul orelor 23:05, pe DN 72 Răzvad – imobil nr. 313, a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 94 km/h, înregistrată de cinemometrul radar Python II, seria_, montat pe autospeciala cu numărul MAI_, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 rap. la art. 102 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep.

Instanța analizând plângerea formulată de petentă din punct de vedere al legalității a constatat că nu există motive de nulitate absolută pe care să le invoce din oficiu, ținând seama de faptul că petiționara, deși legal citată, a lipsit de la dezbateri, iar în privința temeiniciei a reținut că petiționara a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin 1 din HG nr. 1391/2006, raportat la art. 102 alin 2 din OUG 195/2002 fapta acesteia constând în aceea că, a condus auto_ cu viteza de 94 km/h pe DN 72, Răzvad în dreptul imobilului nr. 313.

Din actele aflate la dosarul cauzei și anume rapoartele agenților de poliție, planșa fotografică, suportul magnetic, înscrisuri ce nu au fost combătute de către petentă prin intermediul altor probe, rezultă săvârșirea contravenției astfel cum a fost menționată în procesul verbal.

S-a apreciat că fapta contravențională săvârșită de petentă face parte din categoria faptelor cu grad de pericol social ridicat, iar aplicarea avertismentului pentru astfel de faptă nu își atinge scopul educativ și preventiv mai ales că, cea în cauză nu a avut o atitudine de recunoaștere a faptei, a contestat mențiunile cu privire la fapta săvârșită arătată în procesul verbal, iar aceasta a mai fost sancționată anterior pentru încălcarea regulilor de circulație, inclusiv a încălcării limitei legale de viteză.

Față de toate aceste considerente, plângerea contravențională a fost respinsă.

La data de 19.11.2013, petiționara E. C. R. a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Tribunalul, având în vedere obiectul cauzei, data introducerii cererii de către petentă, precum și dispozițiile legale prevăzute de art. 27 și art. 152 din NCPC, art. 34 (2) din OG nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin prevederile art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012, recalifică calea de atac exercitată de petentă, din recurs în apel.

Motivând cererea apelanta a invocat faptul că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanta de fond, fără a tine cont de probatoriul administrat de intimata I. a pronunțat o hotărâre în care a reținut că fapta contravențională reținută în sarcina sa are un grad de pericol social ridicat, deși numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petiționară nu apare pe niciuna din fotografiile depuse la dosarul cauzei.

Susține aceeași apelantă că viteza de deplasare a autoturismului condus la data controlului nu corespunde realității, întrucât, calculatorul de bord al acestui autoturism nu arăta respectiva viteză, aspect ce poate fi susținut și de persoanele care o însoțeau la acel moment.

Se solicită, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, apreciindu-se că o astfel de măsură este suficientă pentru atingerea scopului urmărit de legiuitor, fără aplicarea vreunei alte sancțiuni complementare.

La data de 11.02.2014, s-a înregistrat la această instanță, întâmpinarea formulată de intimatul I. Dâmbovița în prezenta cauză, prin care se solicită instanței de control judiciar, respingerea recursului, deoarece hotărârea pronunțată de instanța de fond, este legală și temeinică.

Se susține astfel că, opiniile persoanelor care o însoțeau pe recurentă în autovehiculul condus de aceasta la momentul controlului nu sunt relevante, singurul aparat care putea măsura în mod legal viteza de deplasare a autoturismului fiind cinemometrul utilizat de organele de poliție, pentru care existau întocmite toate actele de omologare, care au și fost depuse la dosarul cauzei în cursul judecății, calculatorul de bord invocat de către recurentă, nefiind relevant în măsurarea vitezei de deplasare a autoturismului.

Tribunalul, examinând sentința apelată, în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul, pentru următoarele considerente :

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/25.02.2013, încheiat de agentul constatator S. M. din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 675 lei, deoarece, la data de 25.02.2013, în jurul orelor 23:05, pe DN 72 Răzvad – imobil nr. 313, a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 94 km/h, înregistrată de cinemometrul radar Python II, seria_, montat pe autospeciala cu numărul MAI_, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 rap. la art. 102 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep.

Fapta reținută în sarcina contravenientei a fost stabilită în baza înregistrării efectuate cu un cinemometru radar Phyton II, montat pe autospeciala cu nr. MAI_, aparatul radar fiind omologat pentru efectuarea unor astfel de măsurători și în termenul de verificare metrologică, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică emis de Laboratorul de Metrologie la data de 4.09.2012 ( fila 14 dosar fond ).

În ceea ce privește susținerea apelantei că, în imaginile fotografice depuse de organele de poliție la dosarul cauzei în dovedirea faptei reținute în procesul verbal de contravenție, nu se poate observa numărul de înmatriculare al autoturismului condus de aceasta, din examinarea acestora rezultă fără echivoc faptul că autoturismul condus de petiționară avea numărul de înmatriculare_ .

Întrucât, în cursul judecății desfășurate în fața primei instanțe, petiționara, deși legal citată, nu s-a prezentat pentru a produce eventuale probe în apărare, instanța de fond a pronunțat hotărârea apelată, în baza probatoriului administrat de intimatul I. Dâmbovița, apelanta având aceeași conduită și în fața instanței de apel, când deși legal citată la două termene consecutive nu s-a prezentat în instanță.

Reține tribunalul și faptul că cererea apelantei contraveniente, de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu măsura avertismentului, este neîntemeiată, apreciind ca și instanța de fond, conduita contravențională consecventă a acesteia, evidențiată de Cartea de identitate depusă de organele de poliție, în încălcări repetate a regimului legal de deplasare pe drumurile publice cu autoturismul ( fila 24 dosar fond), din conținutul căreia rezultă că în mod repetat aceasta a depășit viteza legală de deplasare cu 41 – 50 km/h.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, prin păstrarea hotărârii atacate, să se respingă apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de recurenta-petentă E. C.-R., cu domiciliul în Găești, ., etaj 1, ., împotriva sentinței civile nr.3432/16.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., Județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 02.04.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

G. B. I. C. L. N.

Judecătoria Târgoviște

Judecător fond A. F.

Dosar nr._

Red.- CI/SEM

2 ex./22.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 179/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA