Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 870/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 870/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 692/120/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 870
Ședința publică din 22 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - G. B.
GREFIER - A. G.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul I. Ș., domiciliat în comuna Raciu, . județul Dâmbovița, cu domiciliul procesual ales la Cabinetului avocatului M. C.” din Târgoviște, . . în contradictoriu cu pârâții Administrația Judeteana A Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 jud. Dâmbovița, Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești .. 22 județul Prahova- prin AJFP Târgoviște Calea Domnească nr. 166, Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A,sectorul 6 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în sector 5, București, ., având ca obiect anulare act administrativ – taxa pentru emisii poluante - fond.
Cerere legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei conform chitanței nr._/30.10.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul prin avocat G. A., potrivit delegației prezentate, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Av. G. A., pentru reclamant, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâților la restituirea sumei totale de 1965 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule, actualizată cu dobânda legală și plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Instanța, considerându-se lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, reclamantul I. Ș. a chemat in judecată pârâții Administrația Judeteana A Finanțelor Publice Dâmbovița, DGRFP Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice și Administrația F. pentru Mediu solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 1965 lei, actualizată cu rata dobânzii legale, reprezentând taxă pentru emisii poluante; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, pentru a putea să-și înmatriculeze autoturismul marca FORD, provenit din UE, înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 29.04.2008, a plătit suma de 1965 lei, cu chitanța . nr._/28.09.2012, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, conform calculului Administrației Regionale a Finanțelor Publice din decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule nr. 7911/27.09.2012.
A arătat reclamantul că în prezent taxa pentru emisiile poluante este reglementată de Legea nr. 9/2012, care a abrogat reglementarea anterioară, respectiv OUG nr. 50/2008, aceasta din urmă fiind declarată nelegală de instanțele europene și naționale.
In dovedirea cererii sale, reclamantul a anexat, în copie, decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante, cererea de restituire, chitanța de plată și documentele de identitate și proveniență ale autovehiculului.
La data de 11.03.2014, pârâtul Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, a formulat întâmpinare prin care a solicitat a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât legislația în vigoare prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, organele fiscale fiind obligate să aplice prevederile dispozițiilor OUG nr. 9/2013.
S-a arătat că din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul Comunității Europene nu a fost încălcat prin instituirea acestei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare.
S-a precizat că opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe baza principiului „poluatorul plătește”. S-a arătat, de asemenea, că în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003, iar restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) – h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cererii reclamantului, tribunalul reține că solicitarea acestuia este întemeiată pentru motivele ce succed.
Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca FORD înmatriculat anterior, într-un stat membru UE, la data de 29.04.2008.
Pentru înmatricularea in România a acestui autoturism, reclamantul a plătit taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, în sumă de 1965 lei, potrivit Deciziei de stabilire emisă de A.J.F.P. Dâmbovița si chitanței . nr._/28.09.2012.
Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei, căruia i s-a răspuns prin adresa nr._/2.10.2013.
Pe fondul cauzei, tribunalul constată că acțiunea este admisibilă, pentru următoarele considerente:
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat două hotărâri preliminare, la 7 aprilie 2011 în cauza I. T. contra România și la 7 iulie 2011 în cauza I. N. contra România.
Curtea, în considerentele expuse, a reținut că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine prevederilor art. 110 din Tratat, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), rezultă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratat).
Înalta Curte a apreciat că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, întrucât această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
Tribunalul va reține că și taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012 este contrară dreptului comunitar pentru aceleași considerente expuse mai sus.
În raport de considerentele mai sus expuse, care sintetizează jurisprudența CJUE și ÎCCJ, având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței prin raportare la dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, tribunalul va admite cererea reclamantului, constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului încercat de reclamant prin plata taxei, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat potrivit art. 1489 Noul Cod Civil, constând în dobânda legală calculată de la data plății taxei de poluare și până la restituirea efectivă, potrivit art. 120 alin. 7 Cod Procedură Fiscală.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, pârâții vor fi obligați și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul I. Ș., domiciliat în comuna Raciu, . județul Dâmbovița, cu domiciliul procesual ales la Cabinetului avocatului M. C.” din Târgoviște, . . județul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Administrația Judeteana A Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 jud. Dâmbovița, Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești .. 22 județul Prahova- prin AJFP Târgoviște Calea Domnească nr. 166, Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A,sectorul 6 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în sector 5, București, ..
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 1965 lei achitată cu titlul de taxă pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală aferentă, calculată începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2014.
P., Grefier,
G. B. A. G.
Red.G.B./Tehnored.A.G.
7 expl./ 27.05.2014
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1351/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 931/2014. Tribunalul... → |
|---|








