Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1113/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1113/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 551/120/2014
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1113
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - E. I.
GREFIER - E. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta L. O., domiciliată în Târgoviște, .. 5A, CNP_, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, prin care se solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 1911 lei reprezentând dobânda fiscală aferentă sumei de 13.598 lei.
Cererea a fost timbrată cu 191 lei, taxă judiciară de timbru achitată conform chitanței nr._/17.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta personal și asistată de av. D. C., conform împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: s-a depus raportul de expertiză contabilă întocmit de expert C. A.; reclamanta a depus dovada achitării onorariului pentru expert și un set de înscrisuri evidențiate în borderou; după care,
Se comunică reclamantei un exemplar a raportului de expertiză contabilă, aceasta precizând că nu are obiecțiuni la raport.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul ales al reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtelor la plata dobânzii pentru sumele achitate nelegal. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Instanța, considerându-se lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față:
Reclamanta L. O. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița pentru ca, prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata sume de 1911 lei, reprezentând dobânda fiscală cuvenită pentru perceperea și încasarea fără drept a sumei de 13.598 lei, stabilită prin decizia de impunere nr._/12.10.2010 emisă de către AFP Târgoviște, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a precizat că a contestat decizia de impunere pe cale administrativă, fiind emisă decizia nr. 1434/13.12.2011 de către DGFP, de respingere a contestației prin invocarea excepției tardivității, că prin sentința nr. 3328/16.0ct.2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, sentință modificată în recurs prin decizia nr. 4245/17 aprilie 2013 de Curtea de Apel Ploiești, a anulat decizia dată în procedura administrativ jurisdicțională, cu îndrumarea de reluare a procedurii de soluționare a contestației și analizarea legalității și temeiniciei deciziei de impunere.
În timpul soluționării litigiului, deși pe rolul instanțelor au existat mai multe dosare având ca obiect contestație la executare, pârâta a executat-o silit, fiind nevoită să achite sume de 13.598 lei, prin poprire și prin plată efectivă.
După soluționarea dosarului nr._, pârâta a emis decizia nr. 306/18.07.2013 prin care a desființat decizia de impunere anuală nr._/12.10.2010, fiind emisă o altă decizie anuală nr._/23.07.2013, astfel fiind stabilit un impozit de 2822 lei.
După achitarea acestui impozit, ca urmare a cererii reclamantei pârâta i-a restituit, la data de 25.10.2013,, suma de_ lei, mai puțin dobânda la care era îndreptățită în temeiul art. 120 alin. 7 din C.pr.fiscală.
Au fost depuse la dosar înscrisurile menționate în cererea introductivă.
Pârâta a depus întâmpinare care nu are legătură cu cauza, referindu-se la o cerere de restituire a unei taxe pe poluare.
Tribunalul a considerat necesar să administreze proba cu expertiză contabilă, care a confirmat situația de fapt prezentată de reclamantă și corectitudinea calculului dobânzii pretinse, aceasta fiind calculată la procentul de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, stabilit prin Legea nr. 46/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Examinând actele dosarului, tribunalul apreciază că cererea este întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
În baza deciziei nr. 306/18 iulie 2013, emisă de compartimentul de soluționare contestații din cadrul DGRFP Ploiești, (fila 21 dosar), organul fiscal a procedat la desființarea deciziei de impunere anuală nr._/12.10.2010 și implicit la sistarea executării silite, din adresa nr._/15.10.2013 emisă de pârâtă rezultând că suma de_ lei urma să fie restituită reclamantei.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a confirmat susținerea reclamantei potrivit căreia suma de 13 598 lei i-a fost restituită la data de 25.10.2013, în baza notei de restituie nr._/23.10.2013, înregistrată la AFP Târgoviște sub nr._/24.10.2014, până la această dată, în raport de momentul încasării creanței bugetare, fiind calculate dobânzi în sumă de 1911 lei.
Potrivit art. 117 alin. 1 lit. a) C.pr.fiscală, (1) se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, iar potrivit art. 124 referitor la dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, alin. 2) nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 120 alin. (1)din C.pr.fiscală, prin care este reglementat regimul dobânzilor stipulează că dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Nivelul dobânzii prevăzut de alin. 7), în vigoare la data cererii de restituire este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
Apreciind că petentei i-a fost reținută suma de_ lei în mod nejustificat, fără existența vreunui titlu și că fiind-i restituită cu întârziere, reclamantei i-a fost creat un prejudiciu în sensul art. 120 alin. 1 din C.pr.ficală, constatând că repararea acestui prejudiciu este efectivă numai prin aplicarea dobânzii de la data încasării fără drept a sumei respective, în temeiul art. 124 raportat la art. 120 alin. 7 C.pr.fiscală, tribunalul va admite cererea în sensul că va obliga pe pârâtă la plata sumei de 1911 lei cu titlu de despăgubiri (dobândă) către reclamantă.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta L. O., domiciliată în Târgoviște, .. 5A, CNP_, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova.
Obligă pârâta DGRFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița să plătească reclamantei suma de 1911 lei, reprezentând despăgubiri (dobândă) și 1291 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 30 iunie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. I. E. B.
Red. E.I./EB
5ex./03.07.2014
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 478/2014. Tribunalul... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








