Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1828/284/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 289
Ședința publică din: 08.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. E. M.
Judecător: C. I. D.
Grefier: R. M.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat I. Județean de Jandarmi Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 49, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 897/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent M. M., domiciliat în București, .. 97, sector 1, dosar având ca obiect plângere contravențională .
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 (1) lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 1(2) din OG nr. 32/1995.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru apelantul intimat consilier juridic P. M., lipsă fiind intimatul petent M. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 131, raportat la art. 95 alin. 2 NCPC, stabilește că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina
Reprezentantul legal al apelantului intimat învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici excepții de invocat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic F. M., având cuvântul a susținut și dezvoltat oral motivele de apel, a criticat sentința instanței de fond în sensul că, a dat o interpretare greșită probelor administrate în cauză.
Precizează că, din probele administrate în cauză rezultă că petentul a făcut o sesizare telefonică cu privire la împrejurarea că persoane străine au pătruns în curtea locuinței sale și aruncă cu petarde. La fața locului s-a deplasat un echipaj care a constatat că sesizarea nu se adeverește, astfel că a procedat la sancționarea acestuia. Mai mult decât atât, în cursul anului 2013 petentul a făcut mai multe sesizări, din care niciuna nu s-a confirmat.
Mai susține că ora 07.05, menționată atât de agentul constatator, cât și de agentul de poliție în rapoartele întocmite, este ora la care au fost direcționați de către ofițerul de serviciu al Poliției T., către domiciliul petentului pentru verificarea sesizării telefonice, iar ora 07.35 menționată în cuprinsul procesului verbal de contravenție de agentul constatator, este ora la care acesta a constatat faptul că sesizarea telefonică nu se confirmă.
Față de faptul că prin plângerea contravențională, petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, precizează că lasă la aprecierea instanței.
Instanța în baza dispozițiilor art. 394 cod. pr. civilă constată dezbaterile încheiate și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 897/09.10.2014.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul M. M., în contradictoriu cu I. DE JANDARMI DÂMBOVIȚA, dispunându-se anularea procesului- verbal ., nr._/29.08.2013 ți exonerarea petentul de la plata amenzii aplicate în cuantum de 100 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că
petentul M. M. a făcut o sesizare telefonică cu privire la împrejurarea că persoane străine au pătruns în curtea locuinței sale și aruncă cu petarde. Un echipaj a fost îndrumat către locuința acestuia, însă au constatat că sesizarea nu se adeverește, astfel că au procedat la sancționarea petentului.
Față de data la care a fost comunicat procesul verbal contestat si anume data de 04.09.2013 si data la care petentul a formulat plângerea contravențională și anume 19.09.2013, instanța a constatat că plângerea ca fiind formulată în termenul legal, imperativ, de decădere, reglementat de dispozițiile art.31 alin.(1) din OG nr.2/2001.
Instanța de fond, potrivit art. 34 alin. (1) O.G. nr.2/2001, procedând la verifica cu prioritate a legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, a constatat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 O.G. nr. 2/2001 și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care pot fi invocate din oficiu.
S-a constatat că fapta contravențională este în mod suficient descrisă, respectând dispozițiile art. 16 din OG 2/2001, precizându-se și încadrarea juridică dată faptei, împrejurarea că procesul verbal este completat în mod ilizibil nu poate fi în măsură a determina nulitatea procesului verbal, cu atât mai mult cu cât petentul a fost totuși în măsură a formula plângere și a o motiva, înțelegând cuprinsul acestuia, respectiv fapta pentru care a fost sancționat.
Cu privire la încheierea procesului verbal în lipsa unui martor asistent, instanța de fond a reținut că nici acest aspect nu poate fi de natură a atrage nulitatea procesului verbal întrucât petentul nu a indicat în mod concret vătămarea care i s-a produs prin neindicarea acestui martor ( reține instanța că principala apărare a petentului este în sensul că apelul său a fost făcut seara, iar organele de ordine au sosit a doua zi, când nu mai exista posibilitatea constatării realității sesizării).
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a constatat că prin plângerea sa, petentul arată că a sesizat organele de poliție în seara de 28.09.2013, în vreme ce din cuprinsul procesului verbal rezultă că sesizarea a fost făcută la 07,35, a doua zi.
Prin urmare, instanța procedând la analizarea tuturor actelor existente la dosar, a constatat că există un dubiu cel puțin cu privire la ora sesizării, astfel: potrivit procesului verbal rezultă că sesizarea a fost făcută la ora 07.35, potrivit raportului întocmit de plt. maj. I. G. rezultă că sesizarea a fost făcută la 07,05, aceeași oră este indicată și în raportul întocmit de Ag. Șef N. M., în declarația numitului M. F. se arată că a fost chemat la poartă de „un domn jandarm ” în jurul orelor 08,00, în raportul de activitate se menționează, la pct 11 că s-a participat la măsuri de ordine în intervalul 07,15-07,35, la pct 13 se indică ora 7,15, ca fiind ora legitimării contravenientului, iar la pct 15. se precizează că au fost contactați telefonic cu privire la sesizare în jurul orei 07,15, potrivit adresei emise de IJJ Dâmbovița reiese că ora sesizării a fost 07,33, aceeași oră reieșind și din registrul de sesizări la poziția 43.
Astfel, având în vedere că din actele existente la dosar rezultă că cercetarea faptei ar fi fost efectuată înainte de existența unei sesizări ( în intervalul 07,15-07,35, în vreme ce sesizarea înscrisă în registru a fost la 07,33), că potrivit organelor de ordine au fost contactați telefonic cu privire la sesizarea făcută de petent la ora 07,05, deci înainte de a fi fost făcută ( potrivit registrului aceasta a fost făcută la ora 07,33), instanța apreciază că există un dubiu cu privire la data sesizării, dubiu care profită petentului sub aspectul că instanța nu poate verifica dacă apărările petentului în sensul că a făcut sesizarea cu o seară înainte însă organele de ordine s-au deplasat la fața locului a doua zi sunt întemeiate, a dat eficiență principiului in dubio pro reo, admițând plângerea.
La data de 04.02.2015, intimatul I. de Jandarmi Dâmbovița a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru netemeinicie.
In motivarea cererii de apel se arată că: în dimineața zilei de 29.08.2013, în jurul orei 07.05, membrii unei patrule mixte de ordine publică, formată dintr-un subofițer jandarm și un agent de poliție, au fost direcționați de către ofițerul de serviciu al Poliției T. să se deplaseze în orașul T., ., jud. Dămbovița pentru verificarea unei sesizări telefonice primită de la numitul M. M., petentul din prezenta cauză, care sesizase faptul că persoane străine ar fi pătruns în curtea imobilului său.
Membrii patrulei de ordine publică s-au deplasat la domiciliul apelantului M. M., iar în urma verificărilor efectuate Ia fața locului, s-a constatat că sesizarea primită nu se confirmă, motiv pentru care agentul constatator i-a adus la cunoștință petentului că „alarmarea ... organelor de menținere a ordinii publice, ... prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat" constituie contravenție, potrivit art. 3, pct. 11 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (forma actului normativ la acea dată).
Faptul că sesizarea telefonică făcută de petent nu s-a confirmat rezultă, atât din rapoartele membrilor patrulei de ordine publică (file/e 21-23 din dosarul de fond), din declarația martorului M. F. (fila 24 clin dosarul de fond), dar și din adresa Poliției Oraș T. (fila 40 din dosarul de fond). Totodată, în ceea ce privește adresa Poliției T. anterior menționată, vă rugăm să observați că din cuprinsul acesteia rezultă faptul că în cursul anului 2013, petentul a făcut mai multe sesizări, din care niciuna nu s-a confirmat.
Hotărârea instanței de fond o apreciem că fiind netemeinică. Așa cum rezultă din considerentele sentinței apelate, motivarea hotărârii se întemeiază pe mențiunile făcute de membrii patrulei de ordine publică cu privire la ora săvârșirii faptei contravenționale, aspect care, în opinia noastră, nu este de natură să înlăture temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Astfel, ora 07.05, menționată, atât de agentul constatator, cât și de agentul de poliție în rapoartele întocmite, este ora la care au fost direcționați de către ofițerul de serviciu al Poliției T. către domiciliul petentului pentru verificarea sesizării telefonice făcute de acesta. Ora 07.35, menționată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție de agentul constatator, este ora la care acesta a constatat faptul că sesizarea telefonică nu se confirmă. In ceea ce privește ora menționată de ofițerul de serviciu al Poliției T. în Registrul de evidență a sesizărilor telefonice (07.33), fiind foarte apropiată de cea menționată și de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție (07.35), cu siguranță este ora la care ofițerul de serviciu a făcut mențiunea în registrul de sesizări telefonice, după ce membrii patrulei de ordine publică i-au raportat acestuia
Cu privire la ora menționată de martorul M. F. în cuprinsul declarației sale (08.00), apelantul solicită să se observe că însuși martorul a menționat o oră aproximativă la care, în aprecierea sa, subofițerul jandarm s-a prezentat la domiciliul său pentru a face verificări privind sesizarea telefonică a petentului.
Faptul că în raportul patrulei din data de 29.08.2013 (fila 39 verso din dosarul de fond), agentul constatator a menționat ora la care s-a procedat la legitimarea petentului ca fiind ora 07.15, demonstrează că, la acea oră, patrula de ordine publică ajunsese la fața locului și efectua verificări cu privire la sesizarea primită, ceea ce conduce la concluzia că agentul constatator a menționat în procesul-verbal de contravenție ora 07.35 ca fiind ora la care a constatat faptul că sesizarea primită nu se confirmă.
Susține apelantul că din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă fără nici un dubiu că petentul a făcut sesizarea telefonică în dimineața zilei de 29.08.2013 și în niciun caz, în seara zilei de 28.08.2013, așa cum a susținut acesta prin plângerea contravențională formulată, astfel că nu există niciun dubiu cu privire la data sesizării, aspect apreciat în mod greșit de instanța de fond. Totodată, vă rugăm să observați că și în considerentele hotărârii instanței de fond există contradicții. Astfel, dacă la început, instanța de fond constată că ar exista un dubiu cu privire la ora sesizării (,,Prin urmare, instanța procedând la analizarea tuturor actelor existente la dosar, constată că există un dubiu cel puțin cu privire la ora sesizării ..." -pag. 2, ultimul paragraf), ulterior consideră instanța că există un dubiu cu privire la data sesizării (,,... instanța apreciază că există un dubiu cu privire la data sesizării ... " - pag. 3, ultimul paragraf din considerente). Oricum, chiar și aceste mici diferențe orare, de ordinul minutelor, nu sunt de natură să înlăture temeinicia procesului-verbal de contravenție. în nici un caz, acest aspect nu este de natură să inducă un dubiu cu privire la data sesizării telefonice făcute de petent.
Totodată, apreciem că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se și asupra unor aspecte care nu au fost invocate. Astfel, deși prin plângerea contravențională, petentul a contestat data efectuării sesizării telefonice și nicidecum ora acesteia, aspect care a fost în mod evident lămurit ca fiind data de 29.08.2013, instanța de fond a constatat că ar exista un dubiu cu privire la ora efectuării apelului telefonic, extinzând astfel dubiul asupra datei sesizării.
In concluzie, chiar și aceste diferențe orare, de ordinul minutelor, nu pot crea în niciun caz un dubiu cu privire la data sesizării (care a rezultat ca fiind data de 29.08.2013), nefiind de natură să înlăture temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză. Eventuala mențiune eronată a orei săvârșirii faptei contravenționale n-ar putea constitui decât cel mult o cauză de nulitate relativă care nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, nefiind vorba în niciun caz de una din cauzele de nulitate absolută prevăzute expres de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. în acest sens a statuat și I.C.C.J. prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 privind examinarea recursului in interesul legii, referitor la consecințele nerespectării cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
In ceea ce privește prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, în concret, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, iar Convenția nu sc1 opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită limită. în particular, art. 6 par.2 din Convenție impune statelor membre să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării (cauzele Salabiaku c. Franța din 07.10.1988, Telfner c. Austria nr._/96 din 20.03.2001). Procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă, în măsura în care conține constatările personale ale agentului constatator, care însă nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt care a condus la încheierea sa. Având în vedere dreptul petentului la un proces echitabil, acesta poate utiliza orice mijloc de probă și invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt, reținută prin actul sancționator, nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate faptele antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate. Sub acest aspect, vă rugăm să aveți în vedere la soluționarea prezentei plângeri contravenționale, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției, ce face obiectul cercetării judecătorești în prezenta cauză, cuprinde constatările personale ale agentului constatator, fiind vorba în cauza de față de o constatare ex propriis sensibus. Procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit de un organ al statului investit cu putere publică, aflat în exercițiul funcției publice, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. A stabili în sarcina organului constatator obligația probării fiecărei situații de fapt reținute prin procesele-verbale de constatare a contravențiilor încheiate nu ar conduce decât la o „probațio diabolica" în sarcina funcționarului public.
Prin reglementarea acestor prezumții, Curtea a statuat că statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (hotărârea Janosevic c. Suediei, par. 101). Totodată, Curtea a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, cum nu poate exista nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor contravenționale este extrem de mare, Curtea a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsită a multor fapte contravenționale și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată. Prin urmare, această probă ar fi trebuit făcută de contestator, în calitate de titular al plângerii contravenționale, astfel cum impune și art. 249 C.proc.civ (Decizia CEDO, pronunțată în cauza N. G. c. României, cererea nr._/05/03.04.2012).
Ori, în prezenta cauză, petentul nu a adus probe prin care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție contestat. Mai mult, instanța de fond a constatat că, sub aspectul legalității, actul sancționator este legal întocmit, neexistând cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu.
Nu în ultimul rând, apreciază apelantul că instanța de fond nu a avut în considerare și solicitarea făcută de petent prin plângerea formulată ca, în subsidiar, să fie înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, care este tot o sancțiune contravențională principală, aspect care poate fi perceput de instanță ca o recunoaștere tacită a faptei contravenționale reținute în sarcina sa.
Față de cele prezentate, apelantul solicită instanței admiterea apelului declarat, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 897 din 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul civil nr._, în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a procesului-verbal de contravenție.
In drept, au fost invocate disp. art. 466 și urm. din N.C.pr.civ., Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, Decizia I.C.C.J. nr. XXII din 19 martie 2007.
La data de 09.03.2015 intimatul-petiționar M. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care se solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică,
Prin întâmpinare, se susține că la data de 28.08.2013, in jurul orei 21.30, a acesta a solicitat intervenția unui echipaj de poliție, iar a doua zi, respectiv în data de 29.08.2013, dimineața, la domiciliul acestuia s-a deplasat un echipaj trimis in urma apelului efectuat in seara precedenta, acre a sesizat faptul solicitarea efectuată nu se confirma, motiv pentru care a fost sancționat cu amenda in cuantum de 100 de lei. .
Susține intimatul petiționar că prin întâmpinare apelanta-intimata susține "faptul ca sesizarea telefonica făcuta de petent nu s-a confirmat rezulta, atat din rapoartele membrilor patrulei de ordine publica, din declarația martorului M. F., dar si din adresa Politiei Oras T....totodată... din cuprinsul acesteia rezulta faptul ca in cursul anului 2013 petentul a făcut mai multe sesizări, din care niciuna nu s-a confirmat"
Rapoartele patrulei de ordine publica conțin contradicții asupra orei prezentării acestora la domiciliul subsemnatului. Acestea nu pot fi avute in vedere decât daca sunt coroborate cu alte probe, precum si cele indicate de apelanta-intimata:
- declarația martorului M. F. - va rugam sa observați ca aceasta proba nu a fost administrata in fata instanței de judecata, nefiind solicitata spre administrare nemijlocita in fata instanței de către intimata; totodată, intimatul –petiționar arată că între acesta și numitul M. F., există relații de dușmănie, confirmate de acesta, aspect necombatut de intimata.
- adresa Politiei Oras T. - nu se indica numărul acesteia pentru a face o apărare concreta, dar bănuim ca este adresa_ din 21.01.2014. Cele afirmate in cuprinsul acesteia nu au fost completate cu alte probe care sa susțină acuzațiile, situație care reliefează lipsa totala de temeinicie a celor indicate in adresa.
Susține intimatul-petiționar că în adresa_ se arata ca a efectuat un apel telefonic in data de 01.08.2013 ora 17.40. Coroborând aceasta afirmație cu copia de pe Registrul de evidenta a sesizărilor se observă ca apelul telefonic indicat ca fiind efectuat in data de 01.08.2013 ora 17.40 nu apare, la poziția 43 apărând apelul din data de 29.08.2013, iar la poziția 42 apelul din data de 02.07.2013.
Consideră intimatul petiționar că aspectul pe care acesta îl invederează, nu este combătut de către apelanta-intimata, nefacand de altfel nicio mențiune cu privire la aceste discrepanțe evidente.
B. Apelanta-intimata susține: "astfel, ora 7.05, menționata, atat de agentul constatator, cat si de agentul de politie in rapoartele întocmite, este ora la care au fost directionati de către ofițerul de serviciu al Politiei T. către domiciliul petentului pentru verificarea sesizării telefonice făcute de acesta. Ora 7.35, menționata in cuprinsul procesului-verbal de contravenție de agentul constatator, este ora la care acesta a constat faptul ca sesizarea telefonica nu se confirma. In ceea ce privește ora menționata de ofițerul de serviciu al Politiei T. in Registrul de evidenta a sesizorilor telefonice (7.33)...cu siguranța este ora la care ofițerul de serviciu a făcut mențiunea in registrul de sesizori telefonice, după ce membrii patrulei de ordine publica l-au raportat acestuia rezultatul verificărilor..."
Cu siguranța aprecierile apelantei-intimate sunt lipsite de orice susținere probatorie, având in vedere ca in Registrul de sesizări telefonice se înregistrează apelurile in chiar momentul efectuării lor, ci nu dupa ce echipajul de politie ajunge la fata locului pentru a constatata cele sesizate telefonic.
Apelanta-intimata face o simpla interpretare a probelor aflate la dosar, fara a depune dovezi care sa-i susțină punctul de vedere. Ne gândim ca ar fi putut depune un extras din procedura de intervenție a patrulelor de politie, in care sa se arate cele invederate.
Susține petiționarul că din probele de la dosar rezulta ca apelul a fost efectuat la ora 7.33 conform Registrului de sesizări telefonice sau la ora 7.05 conform rapoartelor celor doi agenți.
C. In ce privește susținerile apelantei-intimate cu privire la ora menționata de martorul M. F. in cuprinsul declarației sale (8.00), petiționarul solicită să se va observe ca insusi martorul a menționai o ora aproximativa la care, în aprecierea sa, subofițerul jandarm s-a prezentat la domiciliul sau pentru a face verificări privind sesizarea telefonica.
Consideră petiționarul că, apelanta intimată cu rea-credinta omite sa menționeze ca subofițerul jandarm care s-a prezentat la domiciliul numitului M. F. este chiar cel care a intocmit procesul-verbal si ca verificările privind sesizarea telefonica s-au efectuat la data de 29.10.2013, la doua luni dupa intocmirea procesului-verbal si dupa ce subsemnatul am depus prezenta contestație.
D .Apelanta-intimata afirma: "faptul ca in raportul patrulei din data de
29.08.2013, agentul constatator a menționat ora la care s-a procedat la legitimarea petentului ca fiind ora 07.15, demonstrează ca, la acea ora, patrula de ordine publica ajunsese la fata locului si efectua verificări cu privire la sesizarea primita, ceea ce conduce la concluzia ca agentul constatator a menționat in procesul-verbal de contravenție ora 7.35 ca fiind ora la care a constatat faptul ca sesizarea primita nu se
confirma."
Cu rea-credinta apelanta-intimata nu observa ca la punctul 15 al Raportului patrulei se arata ca "in jurul orei 07.15 am fost contactați telefonic", prin urmare nu era posibil ca tot la ora 7.15 sa efectueze legitimarea indicata la punctul 13 din raport si nici nu putea sa se afle la fata locului. Coroborând acest paragraf cu cel de la alin. 5 pag. 1, ni se reliefează si mai evidenta lipsa de coeziune logica in susținerile apelantei-intimate cand afirma ca ora 7.05 este ora cand agenții au fost directionati la domicilul subsemnatului, iar agenții susțin conform punctului 15 din raportul patrulei ca au fost directionati la ora 7.15.
- Apelanta-intimata afirma: "...nu exista niciun dubiu cu privire la data sesizării...in considerentele hotărârii instanței de fond exista contradicții... instanța de fond constata ca ar exista un dubiu cu privire la ora sesizări...ulterior considera ca exista un dubiu cu privire la data sesizării.... "
Din punctul de vedere al petiționarului, nu exista absolut nicio contradicție in judecata instanței.
Consideră petiționarul că nu este admisibil a se afirma de către instituția jandarmeriei ca o simpla ora poate avea atâtea variante si interpretări si a se concluziona ca "eventuala mențiune eronata a orei săvârșirii faptei contravenționale n-ar putea constitui decât cel mult o cauza de nulitate" ca si cand respectarea cu rigurozitate a procedurilor, a completării fara greșeala a formularelor ar fi lipsita de importanta, aplicarea legii ar fi facultativa. Dar tocmai aceasta rigurozitate este necesara pentru a ne proteja de abuzuri, pentru a respecta intocmai drepturile cetățenilor.
Se observa încercările disperate ale Jandarmeriei de acoperi abuzul comis cu ocazia sancționării unei persoane de 85 de ani - multiplele inscrisuri contradictorii depuse de intimata, afirmații fara susținere probatorie, interpretările lipsite de logica si rigurozitate juridica a înscrisurilor aflate la dosar depuse chiar de intimata.
Se solicită respingerea ca nefondat a apelului si menținerea ca temeinica si legala a sentinței nr. 897 din 09.10.2014 a Judecătoriei R..
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Așa cum în mod întemeiat susține și apelantul, instanța fondului a făcut o analiză superficială a faptelor deduse judecății, cu atât mai mult cu cât în susținerile petentului există evidente neconcordanțe, acestea din urmă formând convingerea că este autorul faptei contravenționale pentru care a fost sancționat.
Ca situație de fapt se reține că în dimineața zilei de 29.08.2013 în jurul orei 7,05, membrii unei patrule mixte de ordine publică au fost direcționați de către ofițerul de serviciu al Poliției T. să se deplaseze în Orașul T., ., județul Dâmbovița, pentru verificarea unei sesizări telefonice primite de la numitul M. M., acesta sesizând faptul că persoane străine ar fi pătruns în curtea imobilului său.
Faptul că din actele dosarului ar rezulta mici diferențe de timp între momentul sesizării organelor în drept, cel al efectuării apelului propriu zis și momentul înregistrării acestui apel, nu este de natură a forma vreun dubiu în ceea ce privește existența faptei, a vinovăției petentului și necesitatea sancționării acestuia din urmă.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă fără nici un dubiu că petentul a făcut sesizarea telefonică în dimineața zilei de 29.08.2013 și nu în seara zilei de 28.08.2013, așa cum petentul susține, neconcordanțele ivite în declarațiile acestuia, neputând fi apreciate ca existența dubiului cu privire la ora sesizării.
In plângerea contravențională, petentul a contestat data efectuării sesizării telefonice și nu ora acesteia, aspectele fiind lămurite de către reprezentantul organului constatator prin înscrisurile depuse la dosar.
Ca urmare, se apreciază de către tribunal că prima instanță a admis în mod greșit plângerea contravențională pe motivul existenței acestor dubii în ceea ce privește ora efectuării sesizării, sentința pronunțată fiind criticabilă sub acest aspect.
De asemenea, tribunalul apreciază că în cauză pot fi aplicate față de petent și dispozițiile ce reglementează aplicarea unei sancțiuni contravenționale mai blânde, câtă vreme în speța dedusă judecății fapta comisă de acesta nu a produs consecințe deosebit de grave.
.. 5 alin. 5 din OG nr.2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art. 7 alin. 2 din OG nr.2/2001).
Exercitându-și rolul de control al sancțiunii, conferit de art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, tribunalul apreciază că în cauză se poate reindividualiza sancțiunea amenzii aplicată petentului, luând în considerare faptul că nu au fost dovedite antecedente contravenționale ale acestuia și nu s-au produs prejudicii grave prin fapta comisă.
Față de considerentele ce preced, tribunalul va admite apelul, va schimba sentința atacată, iar pe fond va admite plângerea contravențională, dispunând înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul-intimat I. Județean de Jandarmi Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 49, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 897/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent M. M., domiciliat în București, .. 97, sector 1, și în consecință:
Schimbă sentința, în sensul că admite plângerea și dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.04.2015.
P., JUDECATOR,
C. E. M. C. I. D.
Grefier,
R. M.
Judecătoria Răcari
Dosar nr._
j.f.D. M.
red. CEM/RM
5 ex./ 05.05. 2015
.>
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 852/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 536/2015. Tribunalul... → |
|---|
