Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 912/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 912/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 2844/120/2015
Dosar nr_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR 912
Ședința publică din data de 28.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. A. M.
Grefier: J. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect „refuz soluționare cerere” formulată de reclamantul S. G. cu domiciliul în Fieni, ., ., . și cu sediul ales la CA A. G. cu sediul în Târgoviște, ., . în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR cu sediul în Târgoviște, ., nr 2, județ Dâmbovița.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei conform chitanței nr_/18.06.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 131 N C pr civ și art 10 din Legea 554/2004, apreciază că Tribunalul Dâmbovița este competent general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cerere.
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – fila 30, instanța reține că nu există alte cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Instanța ia act că în cauză nu sunt formulate cereri modificatoare ale cererii principale, conform art 204 N.cpr.civ sau cereri de renunțare la judecata cererii.
În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată, și considerându-se lămurită asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept rămâne în pronunțare asupra cererii formulate.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței, sub nr_, reclamantul St roe G. a formulat în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Dâmbovița- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor plângere împotriva refuzului înmatriculării autoturismului fără plata timbrului de mediu, solicitând ca pe baza probelor ce vor fi administrate să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca Hyundai tip H1, cu numărul de identificare KMHWH81JP8U037725, fără plata timbrului de mediu.
În fapt a arătat că a achiziționat și folosit în Italia un autoturism marca Hyundai, înmatriculat pentru prima dată în anul 2008, conform certificatului de proprietate 13/A103090L.
A mai arătat că dorește să înmatriculeze în România autoturismul însă refuză să plătească timbrul de mediul prevăzut de OUG 9/2013, întrucât apreciază că această taxă este incompatibilă cu dreptul european de vreme ce s-a stabilit prin Decizia CJUE în cauză C-76/14 că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru să scutească de acesta taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii. Or, OUG 9/2013 scutește de la plata taxei autovehiculele deja înmatriculate în România pentru care anterior se plătise taxa specială de prima înmatriculare, taxa pe poluare sau taxa pe emisii poluante, prin interpretarea per a contrario a art 4 lit c din OUG 9/2013, timbrul de mediul este incompatibil cu dreptul european.
În drept a invocat prevederile art110 din TFUE,a rt 148 alin 2 din Constituția României, Legea 554/2004.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, actele de proveniență ale autoturismului.
Acțiunea a fost comunicată pârâtului care nu a formulat apărări în raport de aceasta.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Conform înscrisului existent la f. 13, reprezentând traducerea autentificată a certificatului de înmatriculare a autoturismului Hyundai având nr. de identificare KMHWH81JP8U037725, reiese că acesta a fost înmatriculat la data de 29.02.2008 în Italia, pe numele deținătorului S. G..
Reclamantul a solicitat înmatricularea în România a respectivului autovehicul, fără plata taxei de timbru de mediu..
Pentru această operațiune, Instituția P. i-a comunicat reclamantului, prin adresa nr. A/21.184/20.05.2015, faptul că înmatricularea solicitată nu poate fi realizată fără plata taxei timbrului de mediu conform prevederilor OUG 9/2013.
Potrivit art. 2 lit. m din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule – timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3).
De asemenea, conform art. 3 din același act normativ,
Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Situația reclamantului, care a achiziționat un autovehicul dintr-un stat membru al UE pe care dorește să o înmatriculeze în țară, se încadrează în prevederile art. 4 lit. a din OUG 9/2013, potrivit cărora „ a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Reclamantul, în cererea de chemare în judecată, critică legalitatea timbrului de mediul apreciind că, în virtutea practicii judiciare comunitare, dar și a celei naționale, aceasta taxă nu trebuie pretinsă pentru realizarea, de către pârâtă, a operațiunii administrative a înmatriculării/transcrierii autovehiculului proprietate personală.
În legătură cu aceste argumente ale reclamantului, instanța reține că OUG 9/2013 prevede modul de calcul al timbrului de mediu, care are drept criterii numai aspecte de ordin tehnic, cum ar fi „nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului, valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare, cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3”.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin cauza T. contra României, CJUE a statuat faptul că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”. Cu toate acestea, s-a apreciat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Cu toate acestea, se reține faptul că instanța europeană a avut în vedere prevederile legale anterioare intrării în vigoare a OUG 9/2013, iar discriminarea între produsele importate în favoarea vânzării și produsele similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate a fost analizată din perspectiva fostei reglementări.
Este drept că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Cu toate acestea, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, niciun element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale.
Astfel, din punctul de vedere al temeiurilor de fapt ce ar putea surveni în acest sens, se reține că nu s-a invocat de către reclamant faptul că aplicarea acestui act normativ, în cazul său personal, ar face incidentă o situație de natura celei reținute în cauzele T. sau N., în sensul că autovehiculul de ocazie achiziționat de reclamant și caracterizat printr‑o anume vechime și o uzură a fost supus, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lui, unei taxe care reprezintă un procent important din valoarea lui de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
De asemenea, nu se poate reține existența niciunui temei de drept pentru a înlătura, de plano, de la aplicare OUG 9/2013, dat fiind faptul că noua reglementare prevede un alt mod de calcul al timbrului de mediu, decât cel instituit prin actele normative anterioare și care a reprezentat pentru CJUE temeiul constatării că exista regim de impozitare care descuraja înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință, se apreciază de către instanță faptul că refuzul pârâtei de a opera înmatricularea autovehiculului achiziționat de către reclamant, fără plata timbrului de mediu, în raport de cele invocate de reclamant și avute în vedere anterior, a fost legal și temeinic, ca urmare se impune respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect „refuz soluționare cerere” formulată de reclamantul S. G. cu domiciliul în Fieni, ., ., . și cu sediul ales la CA A. G. cu sediul în Târgoviște, ., ., . în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR cu sediul în Târgoviște, ., nr 2, județ Dâmbovița.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
G. A.-M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
08.10.2015/4ex
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 536/2015. Tribunalul... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 911/2015. Tribunalul... → |
|---|
