Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 713/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 713/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 55/120/2015
Dosar nr._ litigiu privind funcționarii publici
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA-SECȚIA A II A CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 713
Ședința publică din data de 22 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. I.
GREFIER: E. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, cu sediul în municipiul Târgoviște, . – C3, județul Dâmbovița, CUI_, reprezentat legal prin Președinte O. I., în numele membrilor de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Hulubești: M. A., N. M., B. F., L. C., N. M., P. J. L., M. G., I. G. V., B. O.-A., M. M.-E., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Hulubești reprezentată prin Primar C. A., cu sediul în ., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art. 270 din Codul Muncii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul reprezentant de președinte O. I., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Tribunalul revine asupra necesității administrării probei cu expertiza contabilă dispusă din oficiu la termenul din 20.04.2015 și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de C. A. și Fiscal sub nr._, reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, în numele membrilor de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Hulubești: M. A., N. M., B. F., L. C., N. M., P. J. L., M. G., I. G. V., B. O.-A., M. M.-E., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Hulubești reprezentată prin Primar C. A., a solicitat instanței să dispună obligarea paratei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat cu indicele de inflație, precum și obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011.
În motivarea acțiunii s-a arătat că dreptul pretins a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
În acest sens, prin Decizia nr. 21/2013 pronunțată de ICCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că „Dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, în mod eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază este acordată în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului anual în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă”.
Susține reclamanții că dispozitivul deciziei ICCJ nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci „stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma suspusă vechii reglementări”.
S-a mai precizat că dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w) din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 și că prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Reclamanții au susținut însă că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, au menționat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivității legilor, potrivit căruia o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
De asemenea, au arătat că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
În ceea ce privește prevederile internaționale cu referire la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, au susținut că potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții. ; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa” și că lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.
Reclamanții au mai invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L180 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
În drept au fost invocate art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, art. 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a ICCJ.
În probațiune, au fost depuse, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și înscrisuri din care rezultă încadrarea ca funcționari publici la unitatea pârâtă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Hulubești, motivat de faptul că aceasta nu este și nu poate fi ordonator principal de credite în privința plății salariilor funcționarilor publici și a drepturilor bănești corespunzătoare, instituțiile care au calitate procesuală fiind Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Județean Dâmbovița.
Totodată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că în perioada care face obiectul prezentului litigiu au operat prevederile legilor cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel:
- pentru anul 2010, Legea cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 34: (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite; (2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite;
- pentru anul 2011, aceleași prevederi se regăsesc la art. 7 din Legea nr. 285/2010.
Pârâta invocă practica instanțelor de judecată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunilor cu acest obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 20 aprilie 2015, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât, apreciind că această unitate reprezentată prin primar – ordonator de credite, are calitatea de a sta în proces ca angajator și plătitor al salariilor.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost unită cu fondul.
Pe fondul cauzei, se reține că reclamanții, reprezentați prin sindicat, au invocat ca temei al acordării, de către pârâtă, a diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual aferent anului 2010, în creșterea salarială lunară stabilită începând cu data de 01.01.2011, împrejurarea că sunt angajați ai Primăriei Comunei Hulubești în calitate de funcționari publici, iar temeiul de drept îl reprezintă dispozițiile art. 25 din Legea 330/2009 care, pentru anul 2010, au prevăzut dreptul reclamanților la acordarea premiului anual, premiu care nu ar fi fost inclus în creșterea acordată.
Tribunalul reține că prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că, personalul salarizat potrivit acestui act normativ beneficiază, pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, act normativ prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză.
Prin art. 1 alin. (2) din acest act normativ s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Prin art. 39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut în mod expres abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Astfel, instanța de contencios constituțional a statuat că, de principiu, sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate ca atare de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, ceea ce aparține competenței și opțiunii sale exclusive, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
În referire la beneficiul premiului anual pe anul 2010, Curtea Constituțională a constatat că acesta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său și constituie un „bun” în sensul Convenției, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a fost modificată doar modalitatea de acordare a acestor sume, anume, eșalonat și succesiv, prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Întrucât, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în prezent abrogată, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, s-a considerat că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților, pe de o parte, și interesul public, sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice, pe de altă parte.
Totodată, întrucât legiuitorul a modificat doar modalitatea în care statul urmează să execute în totalitate această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul și întinderea creanței, Curtea Constituțională a stabilit că nu au fost încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.
De asemenea, instanța de contencios constituțional nu a reținut nici încălcarea principiului neretroactivității legii, deoarece dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi.
S-a mai reținut și că, faptul includerii sumelor corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, rezultă din aceea că, potrivit prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției cu cel care s-a acordat în luna decembrie 2011, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pentru anul 2011.
În raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale sub acest aspect, atât dispozitivul cât și considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate.
Pe de altă parte, tribunalul amintește că prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 s-a statuat că, potrivit Constituției, singura autoritate abilitată să exercite un control al constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională, iar examinarea de constituționalitate și convenționalitate efectuată în abstract prin aceste decizii se impune instanțelor de judecată învestite cu soluționarea cauzelor analizate.
Nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamanților în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, conduce la ideea că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească, sumele aferente acestuia fiind incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
În legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză raportat la temeiurile cererii de chemare în judecată, ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Întrucât decizia menționată mai sus este general obligatorie, o astfel de analiză a includerii sau nu a premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nu mai poate fi efectuată.
Pentru aceste considerente tribunalul va respinge cererea formulată de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, în numele membrilor de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Hulubești, în contradictoriu cu U. A. Teritorială Hulubești reprezentată prin Primar.
Acțiunea fiind respinsă pe ideea lipsei dreptului, nu se mai impune analiza excepției prescripției dreptului la acțiune.
Văzând și disp. art. 20, alin. 1 din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, cu sediul în municipiul Târgoviște, . – C3, județul Dâmbovița, CUI_, reprezentat legal prin Președinte O. I., în numele membrilor de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Hulubești: M. A., N. M., B. F., L. C., N. M., P. J. L., M. G., I. G. V., B. O.-A., M. M.-E., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Hulubești reprezentată prin Primar C. A., cu sediul în ..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2015
P., GREFIER,
E. I. E. B.
Red. E.I./tehnored.E.B.
4ex./ 09.07. 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 353/2015.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 252/2015. Tribunalul... → |
|---|
