Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 455/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 455/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 865/283/2014

Dosar nr._ apel - plangere contraventionala

ROMÂNIA

TRIBUNALULDAMBOVITA

SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 455

Ședința publică din data de 27 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte – G. C.

Judecător –M. D.

Grefier - Antuaneta B.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul petent D. M. I., domiciliat în P., ., județul Dâmbovița, cu sediul ales în vederea citării și comunicării actelor de procedură în P., ., județul Dâmbovița la avocat C. L., împotriva sentinței civile nr. 1096/30.10.2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA, cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița.

Cererea de apel este timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr._/3.02.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat C. L. pentru apelantul petent D. M. I. și consilierul juridic N. E. pentru intimatul IPJ Dâmbovița, în baza delegației de reprezentare juridică depusă la dosar.

procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare; se referă și faptul că apelul este timbrat și că s-a depus la dosar, în cadrul procedurii de regularizare a cererii de apel, întâmpinare formulată de intimatul IPJ Dâmbovița, după care:

Avocat C. L. pentru apelantul petent D. M. I. și consilierul juridic N. E. pentru intimatul IPJ Dâmbovița învederează că nu au cereri de formulat sau probe de administrat și apreciază cauza în stare de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, sau alte incidente de soluționat, tribunalul în baza art. 482 coroborat cu art.392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile, dând cuvântul părților.

Avocat C. L. pentru apelantul petent D. M. I. solicită admiterea apelului, modificarea sentinței de fond în sensul anulării în parte a procesului verbal de contravenție, în ceea ce privește împrejurarea că petentul nu a acordat prioritate de trecerea de pietoni. Apreciază că acesta s-a aflat într-un caz fortuit, fiind în imposibilitate de a vedea pietonul care se afla pe trecere din cauza unui autovehicul staționat limitrof cu trecerea de pietoni. Cu privire la ce-a de-a doua contravenție, într-adevăr aceasta a fost situația de fapt a fost reținută corect pentru că petentul nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege .

Consilierul juridic N. E. pentru intimatul IPJ Dâmbovița apreciază că nu există caz fortuit, pentru că așa cum rezultă și din filmare, trecerea pentru pietoni este semnalizată, atât pe partea carosabilă cât și pe stâlp.

Pe acest stâlp este montat și indicatorul trecere de pietoni și un semafor, care la acel moment era în funcțiune pe culoarea galben intermitent, astfel că se impunea ca petentul să reducă viteza și să acorde prioritate de trecere . Dacă ar fi respectat dispozițiile legale cu privire la semnalul luminos al semaforului și ar fi redus viteza, petentul ar fi avut posibilitatea să vadă pietonul și să îi acorde prioritate de trecere.

Consilierul juridic N. E. pentru intimatul IPJ Dâmbovița solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond.

Considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1096/30.10.2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, instanța de fond a respins plângerea formulată de reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 21.06.2014 și a menținut procesul-verbal atacat ca fiind legal si temeinic.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ din 21.06.2014 emis de I. Județean de Poliție Dâmbovița deoarece la data de 10.06.2014, ora 10,34 a condus autoturismul cu nr._ fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe direcția de deplasare, loc amenajat cu indicator de marcaj rutier, filmare video camera Sony.

De asemenea, nu avea asupra sa permisul de conducere, faptelle fiind prevazute de dispozițiile art. 135 lit.h și 147 alin 1 din HG 1391/2006.

Instanța a reținut că, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii.

Având în vedere faptul că din perspectiva jurisprudenței CEDO, materia contravenționala româna se încadrează, în principiu, în noțiunea de „acuzație în materie penala” prevăzuta de art. 6 paragraful 1 CEDO, în cauză devin incidente toate garanțiile prevăzute de Convenția europeana, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Instanța a subliniat însă ca, din perspectiva aceleiași jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției de nevinovatei sub aspectul sarcinii probei, rezulta ca art. 6 paragraful 2 din CEDO nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7.10.1988).

Mai mult, Curtea europeana a statuat ca, prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite si scopul legitim urmărit (hotarârea Janosevic împotriva Suediei, par. 101).

Totodată, Curtea a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absoluta, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei. D. fiind ca analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeana a reținut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții si ar pune în sarcina autorităților ce aplica astfel de sancțiuni o povara excesiva si nejustificata.

Făcând aplicarea jurisprudenței europene mai sus prezentate la procedura contravenționala judiciara reglementata de OG 2/2001, instanța retine ca prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției nu este contrara dispozițiilor art. 6 din Convenție si, implicit, nici art. 21 alin. 3 din Constituție privind dreptul la un proces echitabil.

De altfel, astfel cum s-a pronunțat si Curtea Constituționala în decizia nr. 349/2003, persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fata unui verdict definitiv de vinovatei si de răspundere, ci doar în fata unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea cailor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauza numai în condițiile în care aceasta atacă în justiție procesul-verbal de constatare a contravenției, iar instanța respinge plângerea formulata ca neîntemeiata, însa în acest caz nu se poate retine ca s-a încălcat principiul prezumției de nevinovăție, căci răspunderea contravenientului a fost stabilita, așa cum prescriu Constituția si Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin hotărâre judecătoreasca definitiva.

Examinând astfel modul de încheiere a procesului-verbal contestat, instanța a constatat ca acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nefiind incident nici unul dintre cazurile de nulitate absoluta reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care sa poată fi invocate din oficiu de către instanța de judecata.

Constatând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a apreciat ca acesta se bucura si de o prezumție de temeinicie, astfel cum reiese din economia dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumție relativa care poate fi răsturnata prin administrarea probei contrarii.

Aceasta proba trebuie sa fie făcuta de către contestator, în calitate de titular al plângerii contravenționale, astfel cum impune art. 249 C. proc. civ.

În cauza de față, însă, instanța constata ca petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnata.

Susținerea acestuia în sensul că nu a săvârșit fapta care face obiectul procesului verbal de contravenție nu poate fi reținută.

Astfel instanța a constatat că filmarea video atașată dosarului surprinde momentul în care autoturismul condus de reclamant nu se oprește înaintea trecerii de pietoni marcată corespunzător, ci își continuă mersul, pe trecerea de pietoni fiind angajat în traversare un pieton aflat pe direcția de deplasare a autoturismului condus de reclamant.

Pentru aceste considerente reținând că situația de fapt este în mod clar stabilită neexistând nici un dubiu asupra împrejurării esențiale că la momentul în care autoturismul reclamantului s-a aflat în dreptul trecerii de pietoni pe sensul său de mers se afla deja angajat în depășire un pieton, instanța a respins plângerea și a menținut procesul verbal de contravenție atacat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul D. M. I..

În motivele de apel, depuse la dosar la data de 6.02.2015, apelantul petent a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dreptului său la o apărare efectivă, în condițiile în care nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni în momentul în care a fost vizionată filmarea video.

Așa cum rezultă din planșele foto care i-au fost comunicate împreună cu întâmpinarea, este cert că pe trecerea de pietoni era staționată o mașină, care nu îi dădea posibilitatea să observe pietonul care, ocolind acea mașină, a încercat să traverseze, iar la acel moment autovehiculul său avea viteza minimă.

Apreciază apelantul petent că fapta pentru care a fost sancționat nu poate constitui obiect al contravenției câtă vreme este incident cazul fortuit, reprezentat de imposibilitatea sa de a vedea persoana respectivă, motiv pentru care solicită vizionarea filmări în prezența sa, pentru a-și exprima un punct de vedere .

La data de 4.02.2015 intimatul IPJ Dâmbovița a formulat o primă întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din OG nr.2/2001și art.470 alin.2 Cod procedură civilă ca instanța să verifice dacă apelantul a achitat taxa judiciară de timbru.

Mai arată intimatul că, cererea de apel, așa cum a fost formulată, nu îndeplinește condițiile impuse de art.470 Cod procedură civilă, motiv pentru care solicită să i se comunice motivele de apel.

Pe fondul cauzei, intimatul susține că, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, probele administrate în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu că apelantul a încălcat prioritatea de trecere a pietonului. Filmarea efectuată relevă momentele în care pietonul era deja angajat în traversarea străzii prin loc special amenajat, pe sensul de mers al apelantului, autovehiculul acestuia fiind la o distanță destul de mare față de marcajul pietonal, pentru a fi în măsură să observe pietonul și să oprească în siguranță.

Mai arată intimatul că, în procesul verbal, apelantul a menționat că nu are obiecțiuni și, cu toate acestea a formulat plângere contravențională și apel, deși din filmare se observă clar că apelantul a încălcat regula de circulație pentru care a a fost sancționat.

Intimatul consideră că, în aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 187 alin.1 lit.a Cod procedură civilă și a solicitat respingerea apelului cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.

După comunicarea motivelor de apel, la data de 19.02.2015, intimatul I.P.J. Dâmbovița a formulat o altă întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și a susținut că filmarea efectuată demonstrează că apelantul a încălcat regula de circulație pentru care a fost sancționat.

Faptul că apelantul petent nu s-a prezentat în instanță la termenul de judecată la care a avut loc vizionarea filmării, nu poate fi considerat ca o încălcare a dreptului său la o apărare efectivă, iar susținerea acestuia că la momentul când a încălcat regula de circulație pe trecerea de pietoni ar fi fost staționat un autovehicul, care nu îi dădea posibilitatea să observe pietonul, însă această susținere este contrazisă de filmare, în care se observă că autovehiculul în cauză nu este parcat pe trecerea de pietoni, ci în alveola destinată special parcării autovehiculelor și staționa regulamentar, iar apelantul nu are nicio scuză că nu a acordat prioritate de trecere pietonului.

Mai arată intimatul că în cauză nu se poate pune în discuție existența unui caz fortuit având în vedere că trecerea de pietoni era semnalizată și marcată corespunzător, iar vizibilitatea era foarte bună.

Analizând apelul în baza actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor hotărârii atacate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Petentul a săvârșit fapta menționată în procesul verbal . nr._/21.06.2014 încheiat de intimat, adică la data de mai sus, în jurul orelor 10:34, a condus auto marca Volkswagen_, iar în dreptul „S.C. Blue Mobile Service GSM”, aflată pe ., nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea pe direcția de deplasare a autoturismului, trecere amenajată cu indicator și marcaj rutier, fapta fiind filmată cu camera video Sony, petentul nici nu avea asupra sa permisul de conducere, actul de identitate și RCA, acestea constituind contravențiile prevăzute de art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 rep., cu art.100 alin.3 lit. b din O.U.G. nr.195 rep.; art. 147 ali.1 din H.G. nr. 1391/2006 rep. Cu art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr.195/2002 rep.

Planșele foto depuse la dosar de fond fila 29 și imaginile stocate pe CD, vizionate la instanța de fond și care surprind fapta așa cum a fost menționată în actul constatator (conform practicalei sentinței atacate), dovedesc că pătrunderea autoturismului condus de petent pe trecerea de pietoni s-a făcut în împrejurarea în care pe sensul său de mers se afla angajat un pieton în traversarea străzii.

Fapta astfel descrisă a fost constatată printr-un mijloc tehnic de înregistrare aflat în dotarea agentului de poliție, adică camera video Sony.

Susținerile contravenientului din motivele de apel, în sensul că pe trecerea de pietoni era staționată o mașină, obturându-i posibilitatea de a vedea pietonul –aspect ce ar face incident cazul fortuit, sunt nefondate, întrucât „cazul fortuit” reprezentând cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei în sensul art. 11 din O.U.G. nr. 2/2001, vizează înlăturarea vinovăției, pentru că rezultatul actului ilicit comis se datorează intervenției uni eveniment exterior contravenientului și imprevizibil – ceea ce nu este cazul în speță (autoturismul chiar plasat, așa cum susține apelantul, pe trecerea de pietoni, nu înseamnă că petentul nu putea să prevadă rezultatul faptei sale, „cazul fortuit” presupune că nimeni nu putea să prevadă acest rezultat).

Cu atât mai mult, acordarea de prioritate de trecere pietonilor aflați în situația prevăzută de art. 72, alin.2 din O.U.H. nr. 195/2002 rep., este obligație imperativă impusă conducătorilor auto să o respecte, dată de realul pericol prevăzut de astfel de conduite ilicite – cum a fost cea în speță și sancționată prin procesul verbal de contravenție supus analizei temeiniciei și legalității sale.

Pentru considerentele ce preced, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat ca fiind nefundat, păstrând sentința atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de petentul D. M. I., domiciliat în P., ., județul Dâmbovița, cu sediul ales în vederea citării și comunicării actelor de procedură în P., ., județul Dâmbovița la avocat C. L., împotriva sentinței civile nr. 1096/30.10.2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA, cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

G. C. M. D.

Grefier,

Antuaneta B.

Red. CG

Tehnored. AB/V.M.

4ex/3.07.2015

Dosar nr._

Judecătoria P.

Judecator fond – M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 455/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA