Obligaţia de a face. Hotărâre din 06-04-2015, Tribunalul DÂMBOVIŢA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 4181/120/2014

Dosar nr._ oblig.de a face

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA a II-a CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

S E N T I N T A nr. 323

Ședința publică din data de 06 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. M.

Grefier – L. M.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta N. (T.) N., cu domiciliul în comuna Valea L., ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, cu sediul în București, ..13, sector 3, chemat în garanție fiind M. Educației Naționale( fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, prin care se solicită obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență obținută în urma examenului de licență din sesiunea iulie 2009; cu cheltuieli de judecată.

Cererea reclamantei timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței . VLG nr._/26.08.2014..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat H. L. pentru reclamanta N. (T.) N., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, lipsă fiind pârâta U. S. Haret și chematul în garanție M. Educației Naționale.

Procedura de citare îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând care este obiectul pricinii, stadiul judecății cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, învederându-se instanței că la data de 13.02.2015 chematul în garanție M. Educației Naționale a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în garanție, după care:

In baza art. 219 alin. 1 NCPC, tribunalul identifică reprezentantul reclamantei, respectiv avocat H. L., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Instanța comunică avocatului reclamantei copia întâmpinării depusă la dosar de M. Educației Naționale.

Apărătorul reclamantei depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat și învederează că nu mai are alte probe de solicitat decât înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei, considerând cauza fiind în stare de judecată. Precizează că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării ce i-a fost comunicată astăzi, întrucât a luat cunoștință de aceasta.

Tribunalul pune în discuție cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de pârâtă, cum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de M. Educației Naționale.

Avocat H. L., în ce privește cererea de chemare în garanție a M. Educației Naționale, formulată de pârâtă, consideră că se impune admiterea acesteia, această instituție fiind cea care poate dispune tipărirea formularelor tipizate, motiv pentru care se impune și respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de M. Educației Naționale.

Tribunalul, admite în principiu cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, iar față de excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, excepție invocată de pârâtul MEN, tribunalul urmează a o respinge, întrucât chemarea în garanție a ministerului, este o necesitate obiectivă, această instituție fiind parte a procedurii de eliberare a diplomelor de licență, conform Ordinului MEN nr. 2284/2007.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, apreciază că pricina se poate judeca la prezentul termen de judecată, iar în temeiul art. 392 NCPC, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul .

Avocat H. L. pentru reclamantă, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la eliberarea diplomei de licență obținută în urma examenului de licență din sesiunea iulie 2009, iar chematul în garanție să fie obligat la tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licență; cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC, declară dezbaterile închise, învederează părților că după închiderea dezbaterilor nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față.

Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2014 la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal sub nr._ reclamanta N. (T.) N., a chemat în judecată pârâta U. „S. Haret”, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative B. din cadrul Universității S. Haret, specializarea administrație publică, a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iunie 2009, fiindu-i eliberate adeverințele nr. 5321/08.07.2009 .

Deși a solicitat în nenumărate rânduri pârâtei eliberarea diplomei, a fost refuzată sistematic motivându-se că universitatea nu deține tipizatele originale de diplomă.

Reclamanta a susținut și faptul că din momentul înscrierii la facultate si pana la absolvirea acesteia, și-au respectat toate obligațiile ce le-au revenit potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta si Regulamentului privind activitatea profesionala a studenților, in sensul ca și-au plătit taxele de studii, au susținut si promovat toate examenele, inclusiv examenul de licența.

Potrivit ordinului M. Educației și Cercetării nr. 3404/2006 admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie, iar formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective, ba mai mult, aceste forme de învățământ funcționează legal, potrivit art. 60(1) din Legea nr. 84/1995 republicată, examenul de licență .

Reclamanta au depus la dosar în dovedirea acțiunii, adeverințe, cartea de identitate, acte de stare civilă, cerere formulată de reclamantă pentru eliberarea diplomei .

La data de 03.11.2014, pârâta U. „S. Haret” a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.

Prin întâmpinare s-a solicitat a se lua act de îndeplinirea obligației legale față de reclamanți, prin eliberarea adeverințelor de absolvire a studiilor cu termene de valabilitate de 12 luni, potrivit metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor, emisă de ea sub nr. 1405/21.05.2009 și cu prevederile art. 20 și 38 din Ordinul MECTS nr.2284/28.09.2007. Arată că formularele actelor de studii sunt tipărite și editate de o unitate specializată desemnată de MECT, acesta din urmă purtând întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea lor de către instituțiile beneficiare, conform art. 7 din Ordin.

Pârâta precizat, în continuare că a solicitat și companiei de material didactic desemnată de MECTS – Romdidac SA să procedeze la tipărirea formularelor tipizate, însă această societate, cu adresa nr. 58/15.02.2010 i-a comunicat că numai cu aprobarea ministerului poate tipări și livra aceste formulare. Deși pârâta s-a adresat în scris MECTS pentru aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru absolvenții anului 2009, dar nu a primit răspuns, ministerul onorând numai parțial necesarul de tipizate pentru acest an.

Prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe formularele cu regim special, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, precum și la plata tuturor sumelor solicitate pârâtei cu orice titlu de către reclamantă și cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii de chemare în garanție U. „S. Haret” a precizat că a fost înființată prin Legea nr. 443/2002 ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, iar prin HG nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 au fost acreditate să funcționeze provizoriu formele de învățământ domeniile de licență, drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematică, informatică și altele, formele de învățământ admise de art.60 alin.1 din Legea nr. 84/1995 fiind la zi, cu frecvență redusă și la distanță.

Deși universitatea a respectat întocmai dispozițiile legale pentru obținerea aprobării pentru tipizarea de formulare, comunicând necesarul pentru anul 2009, prin adresa nr. 36.125/25.05.2009, M. nu a aprobat în totalitate necesarul de formulare solicitat pentru anul 2009, dintr-un număr de 27.000 bucăți formulare tipizate solicitate în baza adresei nr. 278/5.08.2010 a pârâtei, chematul în garanție tipărind numai 10.325 bucăți, astfel cum rezultă din adresa nr. 37.450/21.06.2010.

Afirmă pârâta că asupra admiterii cererii de chemare în garanție s-a pronunțat în mod constant Inalta Curte de Casație și Justiție, în dosarele nr._/25/2010,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_/2/2010,_ ._ .

La data de 13.02.2015, chematul în garanție M. Educației Naționale a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat, mai întâi excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, M. Educației Naționale solicită respingerea acesteia motivat de faptul că între reclamantă și minister nu există niciun fel de raport juridic, contractul de studii fiind încheiat între reclamantă și U. S. Haret, ministerul nefiind parte a acestui contract.

Se precizează că formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând fiind stabilită o procedura, conform Ordinul MECTS nr.2284/28.09.2007, instituțiile de învățământ superior de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona completa și elibera numai actele de studii la care au dreptul în condițiile legii.

Se apreciază că această instituție și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării de formulare tipizate e către U. S. Haret, și dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, nu este culpa ministerului.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea cererii reclamantei, întrucât aceasta a urmat studiile unei forme de învățământ ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat tipizate.

Se afirmă că pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept, nu este suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște cursuri pentru a primi o diplomă, pentru a fi numit absolvent trebuie înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior ce a fost acreditată/ autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută în diplomă.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor incidente în cauză, tribunalul reține următoarele.

Reclamanta a absolvit cursurile Facultății de Stiințe Juridice și Administrative, specializarea administrație publică, în cadrul Universității „S. Haret”, promoția 2009, susținând examenul de licență sesiunea iunie 2009, pe care l-a promovat cu media 9,80. In urma promovării examenului de licență i s-a eliberat adeverința nr. 5321/08.07.2009, valabilă până la eliberarea diplomei de licență.

U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverințelor de studii ce atestă absolvirea cursurilor universitare, susținerea și promovarea examenului de licență, precum și dobândirea titlului de licențiat al reclamantei, să elibereze și diploma de licență și suplimentul de diplomă.

Tribunalul constată că pârâta a recunoscut existența acestei obligații, invocând însă faptul că obligația nu poate fi adusă la îndeplinire, deoarece chematul în garanție MECTS ar refuza tipărirea tipizatelor necesare.

În consecință, tribunalul va admite cererea formulată de reclamantă și va obliga pârâta USH să elibereze acesteia diploma de licență și suplimentul de diplomă, conform studiilor absolvite și examenului de licență promovat în sesiunea iulie 2009.

În ce privește cererea de chemare în garanție, întrucât MECTS nu și-a îndeplinit obligația de avizare a achiziționării de formulare tipizate pentru actele de studii, tribunalul va admite și această cerere.

Astfel, se reține că refuzul MECTS nu este justificat, întrucât universitatea a emis reclamantei adeverință că este licențiată și, prin urmare, poate pretinde eliberarea diplomei de licență și suplimentului de diplomă.

Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiată este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

În cauză există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă, în raport de competența fiecărei autorități.

M. Educației Naționale( fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) nu a solicitat în instanță analizarea criteriilor de obținere a formularelor tipizate de către U. S. Haret ori existența sau valabilitatea autorizării / acreditării programelor de studii derulate. De asemenea, acesta nu a formulat acțiune în justiție pentru anularea adeverinței emisă reclamantei, prin care s-a constatat că aceasta a absolvit cursurile universitare.

Susținerile privind nerespectarea hotărârilor de guvern de către USH, prin care aceasta a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru a absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost învestită cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.

Obligația Universității S. Haret este corelativă obligației M. Educației Naționale( fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), de a aproba tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamantă, astfel cum a arătat pârâta prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată și care urmează a fi admisă.

Potrivit art.453 Cod procedură civilă pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, către reclamantă.

Totodată, chematul în garanție va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâta U. S. Haret.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. (T.) N., cu domiciliul în comuna Valea L., ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, cu sediul în București, ..13, sector 3, chemat în garanție fiind M. Educației Naționale( fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, și în consecință:

Obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de licență .

Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale

(fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ), cu sediul în București, ..29 - 30, sector 1, formulată de pârâta U. S. Haret, și în consecință:

Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență pentru reclamantă.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă chematul în garanție să plătească pârâtei U. S. Haret suma de 670 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 06.04.2015.

P. Grefier

C. E. M. L. M.

Red. CEM

Tehnored ML

5 ex/ 20.04.2015

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Hotărâre din 06-04-2015, Tribunalul DÂMBOVIŢA