Alte cereri. Sentința nr. 1870/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1870/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 6243/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1870/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Grefier C. N.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. și pe pârât N. G. P., având ca obiect alte cereri înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. și reține cauza pentru soluționarea excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.08.2013, sub nr._/215/2013 reclamanta POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. a chemat în judecata pe pârâtul N. G. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivare, petentul a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.03.2008 cu suma de 100 lei si nu poate fi executată silit, întrucât deși pârâtul a fost somat, acesta nu a achitat amenda, iar conform adresei emise de Primăria Municipiului C. acesta nu are bunuri sau venituri impozabile.
In drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.
Pârâtul a formulat întâmpinare, la data de 21.10.2013, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 07 februarie 2014, instanța, verificând competența conform art. 131 C.pr.civ., a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., iar prin sentința civilă nr. 1502/07.02.2014, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1301 alin. 2 C. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Conform art. 248 C. "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."
Art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 dispune că "În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."
Prin urmare art. 9 alin. 3 nu stabilește decât competența teritorială cu privire la cauzele având ca obiect "înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității", fără a stabili însă și competența materială cu privire la asemenea cauze.
Conform art. 95 pct. 1 C. "Tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe"
Este adevărat că până la . Codului de Procedură Civilă adoptat prin Legea nr. 134/210, ulterior republicat, cu modificările sale ulterioare, la 15 februarie 2013, în unanimitate doctrinară și jurisprudențială cererile de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității erau soluționate de judecătorii, mai cu seamă că aceste foruri judiciare aveau plenitudine de competență în virtutea dispozițiilor alin. 1 pct. 1 art. 1 din C. 1865, care le confereau competența în soluționarea tuturor proceselor și cererilor, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Dispozițiile amintite nu au fost păstrate prin dispozițiile art. 94 din C. 2010 intrat în vigoare la 15 februarie 2013, în sensul că judecătoriilor li se atribuie o competență materială redusă, limitativă, art. 95 enunțat mai sus, instituind practic o plenitudine de competență pentru tribunal.
Potrivit art. 32 din OG 2/2001"(1)Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. (2)Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1)."
Instanța apreciază că în sintagma " controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare " nu poate fi inclusă și înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, câtă vreme controlul aplicării sancțiunilor contravenționale principale și complementare presupune o sancțiune care nu este aplicată de instanță, iar în situația art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 este vorba despre o sancțiune deja aplicată și a cărei aplicare nu este contestată, sancțiunea fiind rămasă definitivă, dar din cauza faptului că nu a fost achitată amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator solicită înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Controlul executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare instituie practic instanța de executare a sancțiunilor contravenționale principale și complementare, fără însă a putea fi inclusă în controlul executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, câtă vreme prin aceste cauze se dispune înlocuirea unei sancțiuni contravenționale principale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
De altfel, având în vedere că nu se prevede în mod expres de către lege competența materială privind cauzele privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, fiind vorba de norme de ordine publică, conform art. 129 alin. 2 pct. 1 din C., dispozițiile cu privire la competența materială sunt de strictă interpretare și această competență materială nu poate rezulta din interpretarea prin analogie a textului de lege, ea trebuind să fie prevăzută expres de textul de lege.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a constatat că în temeiul art. 95 pct. 1 C. Tribunalul D. - Secția Civilă este competent în soluționa cauza de față, prin urmare, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, cu termen de judecată la data de 26 mai 2014, dată la care instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, instanța reține că, pe calea prezentului demers judiciar, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate printr-un proces verbal de contravenție cu cea a prestării unei activități în folosul comunității, ca urmare a faptului că executarea silită a amenzii nu este posibilă.
Dispozițiile incidente sunt cuprinse în OG 2/2001:
Art. 9 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că:
"(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
(4) La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă numai apelului".
Apoi la art. 391 din același act normativ se prevede că:
"(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.
(4) Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării".
Ca și în cazul reglementat de art. 9, nu se indică expres vreo instanță în primele trei aliniate.
Aceasta nu împiedică judecătorul ca, în urma unei interpretări logice, ținând seama de rațiunile care au fost avute în vedere la edictarea normei și de scopul urmărit, să stabilească instanța competentă.
În prezenta cauză, competența de soluționare aparține judecătoriei, fiind o consecință a faptului că momentul unei astfel de solicitări, de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a prestării unei activități în folosul comunității, se situează în faza executării silite.
Un prim argument în acest sens, este dat chiar de textul de lege care impune condiția imposibilității de executare silită a amenzii.
Așadar, situația premisă presupune că a fost demarată procedura de executare a sancțiunii aplicate, că a fost emisă de către autoritatea competentă adresă prin care se atestă imposibilitatea executării silite a sancțiunii aplicate, întrucât debitorul nu prezintă bunuri susceptibile de executare silită a creanțelor bugetare și că a fost dispusă restituirea titlului executoriu, către organul constatator, în vederea urmării procedurii reglementate de art. 9 din O.G. 2/2001.
Un al argument, este dat chiar de expunerea de motive ce precede propunerea legislativă de modificare (este vorba de legea 352/2006 care modifică O.G. 2/2001, în sensul introducerii dispozițiile art. 9 și 39 indice 1) expunere în care se menționează că finalitatea este dată de dificultățile de colectare a creanțelor fiscale, ca urmare a incidenței unor factori subiectivi ce țin de starea de insolvabilitate a contravenienților, fapt ce se răsfrânge asupra posibilității de încasare a sumelor rezultate din aplicarea sancțiunilor contravenționale; inițiatorul procesului legislativ a indicat ca și măsură corectivă în faza de executare a sancțiunilor, înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Nu în ultimul rând, se are în vedere jurisprudența ÎCCJ, respectiv decizia nr. 7/2010 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În considerentele acestei decizii s-a reținut: "Operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii are loc în faza de executare și vizează exclusiv stabilirea altei modalități de executare a sancțiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalității de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și nici nu există posibilitatea executării silite (…).
Aceasta întrucât, în litigiul având ca obiect cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, instanța nu este învestită cu aplicarea unei sancțiuni care nu ar fi prevăzută de actul prin care este reglementată contravenția, ci, în ipoteza unui contravenient debitor insolvabil, este chemată să se pronunțe cu privire la modalitatea de executare a sancțiunii amenzii prevăzute de lege și deja aplicate contravenientului".
Din cele prezentate, reiese foarte clar că prestarea unei activități în folosul comunității prevăzută în O.G. nr. 2/2001 are ca temei neexecutarea de către contravenient a amenzii contravenționale, fiind dispusă în faza de executare.
Or, din moment ce măsura este dispusă în faza de executare, competența revine instanței de executare care, potrivit art. 650 alin. 1 NCPC, este judecătoria.
De asemenea, tot judecătoria, ca instanță de executare, este competentă să realizeze urmărirea punerii în executare a sentințelor prin care se dispune de înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, așa cum prevede în mod expres alin. 4 al art. 9 din OG 2/2001.
Tot în acest sens, sunt și dispozițiile art. 32 din OG 2/2001: (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
În lumina celor anterior expuse instanța constată că revine judecătoriei competența de soluționare a prezentei cauze, în temeiul art. 94 alin. 4, astfel că, în temeiul art. 132 NCPC, va fi admisă excepția și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei C..
Urmare a declinării, se constată intervenit conflict negativ de competență, față de dispozițiile art. 133 NCPC "Există conflict de competență: (2). când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces"
Iar art. 134 impune: "Instanța, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, va suspenda din oficiu orice altă procedură și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul".
Ca atare, sub incidența acestor dispoziții legale, instanța constată intervenit conflict negativ de competență, astfel că va suspenda din oficiu orice procedură și va înainta dosarul Curții de Apel C., Secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului, în acord cu dispozițiile art. 135 și 136 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., nr. 22, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul N. G. P., cu domiciliul în C., ., ., ., în favoarea Judecătoriei C..
Constată ivit conflict negativ de competență.
Suspendă judecarea cauzei și înaintează dosarul Curții de Apel C., secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2014.
Președinte, M. C. V. | ||
Grefier, C. N. |
Red. C.V./27.05.2014
C.N. / 4 ex./27 Mai 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 3347/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2384/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
