Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2218/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2218/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 4609/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2218/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții M. M. D., F. D. C., D. F. D., IOȚA C. M. și V. C., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI D., având ca obiect pretenții - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanții au depus la dosar actele solicitate la termenul anterior.
Instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 27.03.2014 reclamanții M. M. D., F. D. C., D. F. D., IOȚA C. M. și V. C. au chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata de daune interese moratorii - respectiv dobânzi legale -, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil prin titluri executorii, de la data scadenței până în prezent și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care datorate cu titlu de drepturi salariale - conform sentințelor pronunțate de Tribunalul D. și deciziilor pronunțate de Curtea de Apel C.. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat faptul că, prin titlurile executorii reprezentate de sentințele pronunțate de Tribunalul D. și deciziile pronunțate de Curtea de Apel C., pârâta a fost obligată să le plătească drepturi bănești - reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază -, începând cu data pronunțării hotărârilor și pentru viitor, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației de plată.
Deși reclamanții suntem în posesia unor titluri executorii încă din anul 2009, debitoarea pârâtă nu a înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate.
Prin hotărârile judecătorești anterior menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Reclamanții au precizat că o parte din aceste drepturi au fost achitate benevol, pârâta prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009.
Reclamanții au pretins că, prin adoptarea Legii nr. 113/2010 - de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016 -, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru ei, în sensul că hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul de proprietate. În opinia reclamanților, prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime.
Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie - dispune 1101 C. civ. aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată. Este adevărat că de la acest principiu există câteva excepții, care nu au aplicabilitate în speță.
În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență. În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 C. civ, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar, dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
În cauză, daunele interese moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da, având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, acestea sunt întrunite în speță. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat. Prin excepție, în asemenea situație, întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce-creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme există o evaluare legală, reclamanții nu au obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației au suferit un prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile.
Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, acesta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care debitorul nu a avut acordul creditorului la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.
Așadar debitorul - Agenția pentru Protecția Mediului D. - se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.
De altfel, în sensul celor anterior menționate a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/17.02 2014 - pronunțată într-un recurs în interesul legii -, hotărând că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. 2, teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287-2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
În data de 09.04.2014, pârâta (fostă Agenția Regională pentru protecția Mediului C.) a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul acesteia s-a învederat faptul că pârâta a plătit reclamanților drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază, in conformitate cu prevederile art. 1 alin. l din Legea nr. 230/2011 - pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Prin respectiva lege s-a stabilit reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, deci instituția pârâtă respectă prevederile legale.
Reclamanții fiind în posesia unor titluri executorii încă din anul 2009, debitoarea pârâtă a plătit aceste sume in baza OUG 71/2009 - deci nu putea sa achite în întregime sumele datorate – respectivele sume fiind actualizate cu indicele de inflație. O parte din aceste drepturi au fost achitate benevol, in baza dispozițiilor OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009.
În aceeași ordine de idei, legiuitorul a stabilit ca procedura de efectuare a plății titlurilor executorii să se realizeze în baza ordinului ordonatorului principal de credite or, în speță, instituția pârâtă are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Pârâta a făcut referire la prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice -, și a pretins că este de domeniul evidenței că, intervenția legiuitorului printr-un act normativ ce a avut ca efect eșalonarea plăților reclamate de reclamant, constituie un caz fortuit ce exonerează instituția pârâtă de plata dobânzilor legale.
În concluzie, în opinia pârâtei, prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, nu este afectat dreptul de proprietate.
În drept, întimpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 Cod pr. civ.
În data de 07.05.2014, reclamanții au depus la dosar o precizare de acțiune, în cuprinsul căreia au învederat că solicită obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii - respectiv dobânzi legale aferente drepturilor bănești stabilite -, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (27.03.2014) și până la momentul plații efective.
Au fost depuse la dosar: copii după Sentințele nr. 2336/26.11.2008, nr. 2454/08.12.2008, nr. 2515/10.12.2008; nr. 207/29.01.2009 și nr. 218/02.02.2009, pronunțate de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ si Fiscal; copii după Încheierile prin care au fost investite cu formulă executorie Sentințele anterior menționate; copii după Deciziile nr. 2094/13.03.2009, nr. 2062/12.03.2009, nr. 1212/17.03.2009, nr. 2319/07.05.2013 și nr. 2536/20.05.2009 – pronunțate de Curtea de Apel C..
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Sentința nr. 2336/26.11.2008 – rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2094/13.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. -, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamantul D. D.-F. și a obligat pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului să-i plătească suplimentul postului – în procent de 25% din salariul de bază -, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare – în procent de 25% din salariul de bază -, pentru perioada 01.12.2006 – 26.11.2008, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație până la momentul plății efective.
Prin Sentința nr. 2454/08.12.2008– rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2062/12.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. -, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamantul F. D.-C. și a obligat pârâții Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția pentru Protecția Mediului să-i plătească suplimentul postului – în procent de 25% din salariul de bază -, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare – în procent de 25% din salariul de bază -, pentru perioada 22.09.2005 – data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație până la momentul achitării efective a debitului.
Prin Sentința nr. 2515/10.12.2008 – rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1212/17.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. -, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamanta M. M.-D. și a obligat pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului să-i plătească suplimentul postului – în procent de 25% din salariul de bază -, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare – în procent de 25% din salariul de bază -, pentru perioada septembrie 2005 – 10.12.2008, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație până la momentul plății efective.
Prin Sentința nr. 207/29.01.2009 – rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2319/07.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. -, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamanta Ioța C.-M. și a obligat pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului să-i plătească suplimentul postului – în procent de 25% din salariul de bază -, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare – în procent de 25% din salariul de bază -, pentru perioada 01.09.2005 – 29.01.2009, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație până la momentul plății efective.
Prin Sentința nr. 218/02.02.2009 – rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2536/20.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. -, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamanta V. C. și a obligat pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului să-i plătească suplimentul postului – în procent de 25% din salariul de bază -, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare – în procent de 25% din salariul de bază -, pentru perioada 23.09.2005 – data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective.
Faptul că pârâta a achitat în mod parțial sumele datorate – în mod eșalonat, dând eficiență prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 -, aspect pe care l-au recunoscut și reclamanții, nu o îndreptățește să susțină că, în acest fel, ar fi exclus să datoreze dobânzi la sumele evidențiate în cuprinsul Sentințelor anterior menționate.
Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 118/1999 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice", în timp ce conform prevederilor art. 166 alin. 4 Codul Muncii, "Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului ".
Coroborând prevederile legale anterior menționate, se reține că, și în cazul funcționarilor publici, se poate solicita angajatorului plata unor daune interese, în ipoteza în care nu sunt achitate la timp drepturi de natură salarială.
În speță, este indubitabil că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezentau o componentă a salariilor cuvenite reclamanților pentru munca prestată în calitate de funcționar public în cadrul instituției pârâte, și că ar fi trebuit acordate în perioada septembrie 2005 – februarie 2009.
Daunele interese reglementate de art. 166 alin. 4 Codul Muncii, pot consta și în dobânda legală la sumele datorate de unitatea angajatoare, respectiva dobândă reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat - 1084 cod civil statuând că "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit ... " -, de reclamanți ca urmare a faptului că, nefiindu-le achitate în mod integral sumele la care aveau dreptul și care fuseseră stabilite prin titluri executorii (pârâta executându-și obligația în mod eșalonat, pe parcursul mai multor ani, în urma adoptării O.U.G. nr. 71/2009), au fost lipsiți de posibilitatea de a se folosi de respectivele sume.
De asemenea, faptul că prin Sentințele nr. 2336/26.11.2008, nr. 2454/08.12.2008, nr. 2515/10.12.2008; nr. 207/29.01.2009 și nr. 218/02.02.2009 s-a dispus actualizarea sumelor cuvenite reclamanților – în raport de indicele de inflație, până la momentul plății efective -, nu înseamnă că aceștia ar beneficia de o dublă reparație, întrucât natura juridică a reactualizării în funcție de coeficientul de inflație nu este aceea de a acoperi beneficiul nerealizat prin imposibilitatea utilizării unor sume de bani, ci de a evita producerea unei pagube reprezentând echivalentul devalorizării monedei naționale în perioada cuprinsă între data când ar fi trebuit achitate drepturile salariale și momentul când au fost achitate în mod efectiv .
Referitor la momentul de la care încep a curge respectivele dobânzi, acesta nu poate avea ca punct de pornire decât data formulării prezentei cereri de chemare în judecată. Astfel, în sistemul de drept român, debitorul nu este considerat a fi de drept în întârziere, cu excepția cazurilor reglementate de art. 1079 Cod civil – care stabilește în mod expres că "(1) Dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său. (2)Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; 2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare; 3. când obligația nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă". În speță, nefiind incident niciunul dintre cazurile când debitorul este de drept în întârziere, acesta nu poate fi obligat la plata unor dobânzi decât de la momentul când a fost acționat în justiție (de la data intentării cererii de chemare în judecată) - potrivit art. 1088 din Codul civil, care prevede că „(1) La obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. (2)Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
P. considerentele expuse anterior, va fi admisă acțiunea formulată – așa cum a fost precizată -, cu consecința obligării pârâtei de a achita reclamantei M. M. D. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 2515, pronunțată de Tribunalul D. în data de 10.12.2008; reclamantului F. D. C. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 2454, pronunțată de Tribunalul D. în data de 08.12.2008; reclamantului D. F. D. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 2336, pronunțată de Tribunalul D. în data de 26.11.2008; reclamantei Ioța C. M. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 207, pronunțată de Tribunalul D. în data de 29.01.2009 și reclamantei V. C. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 218, pronunțată de Tribunalul D. în data de 02.02.2009 - și rămase neachitate până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată –, începând cu data intentării acțiunii (27.03.2014) și până la data achitării integrale a respectivelor sume.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții M. M. D., F. D. C., D. F. D., Ioța C. M. și V. C. – toți având domiciliul ales în C., .. 1, jud. D. -,, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului D., cu sediul în C., .. 1, jud. D., având ca obiect pretenții, așa cum a fost precizată.
Obligă pârâta să achite reclamantei M. M. D. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 2515, pronunțată de Tribunalul D. în data de 10.12.2008; reclamantului F. D. C. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 2454, pronunțată de Tribunalul D. în data de 08.12.2008; reclamantului D. F. D. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 2336, pronunțată de Tribunalul D. în data de 26.11.2008; reclamantei Ioța C. M. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 207, pronunțată de Tribunalul D. în data de 29.01.2009 și reclamantei V. C. dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 218, pronunțată de Tribunalul D. în data de 02.02.2009 - și rămase neachitate până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată –, începând cu data intentării acțiunii (27.03.2014) și până la data achitării integrale a respectivelor sume.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 24 iunie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./02.07.2014
Tehnored. M.M/8 ex/
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2112/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 3347/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
