Pretentii. Sentința nr. 3347/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3347/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 9957/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3347/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. E. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin reprezentant convențional, avocat O. L., lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Avocat O. L. pentru reclamant apreciază că Tribunalul D. - Secția C. Administrativ și Fiscal este competent cu soluționarea cauzei de față.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la restituirea sumei achitate cu titlul de timbru de mediu, cu dobânda fiscală de la data plății până la data restituirii efective. Solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._ în data de 03.09.2014, reclamanta C. E. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați să-i restituie suma de 2200 lei cu dobânda fiscală aferentă - calculată de la data plății și până la momentul restituirii integrale -, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat – din Germania, stat membru al Uniunii Europene – un autoturism marca SEAT iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a trebuit să achite timbrul de mediu anterior menționat – instituit prin O.U.G. 9/2013.
Reclamantul a menționat că toate taxele auto percepute de Statul Român în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2013-15 martie 2013 - la prima înmatriculare în România a unui autovehicul de ocazie provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene -, au fost considerate și dovedite ca fiind contrare reglementării internaționale - art. 90 paragraful I din T.C.E. (devenit art. 110 paragraful I din T.F.U.E).
In virtutea dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, după 1 ianuarie 2007, Statul Român a fost obligat să respecte prioritatea reglementării internaționale în raport cu reglementarea internă contradictorie.
Totodată, în virtutea necesității respectării așa numitului "acquis comunitar", Statul Român a fost obligat să accepte principiul potrivit căruia "judecătorul național, însărcinat cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, lăsând neaplicată, la nevoie, în virtutea propriei sale autorități, orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, tară a trebui să ceară sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin alt procedeu constituțional." - principiu instituit de Curtea de Justiție a Comunităților Europene - C.J.C.E. (devenită Curtea de Justiție a Uniunii Europene - C.J.U.E.) încă prin soluția adoptată în cauza C-106/77 - Simmenthal.
Prin instituirea timbrului de mediu la prima vânzare - art. 4 lit. c) și d) din O.U.G. nr. 9/2013 -, Guvernul României, stabilește condiții de tranzacționare distincte pentru autovehicule similare existente pe piața internă, și astfel încalcă dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. a) din T.F.U.E. De asemenea, se limitează comercializarea autovehiculelor pentru care s-a restituit taxa auto ori au fost înmatriculate fără plata acestei taxe - și astfel se încalcă dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. b) din T.F.U.E. Totodată, Guvernul României aplică proprietarilor de autovehicule similare înmatriculate în România condiții inegale la prestații echivalente și astfel încalcă dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. d) din T.F.U.E. Astfel, se condiționează încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui autovehicul înmatriculat în România de acceptarea de către cumpărător a unor prestații suplimentare - în speță plata timbrului de mediu - care, prin natura sa, nu are nici o legătură cu obiectul contractului de vânzare-cumpărare - și astfel se încalcă dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. e) din T.F.U.E.
Sancțiunea pe care reglementarea comunitară o dă este nulitatea de drept - art. 101 alin. (2) din T.F.U.E.
Timbrul de mediu instituit prin O.U.G. nr. 9/2013 aduce în plus următoarele atingeri ordinii juridice interne și internaționale:
- încalcă dreptul de proprietate privată garantat de Constituția României (art. 44) prin afectarea dreptului de dispoziție al proprietarului unui autovehicul înmatriculat în România în privința căruia, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea taxei auto achitate nelegal ori înmatricularea fără plata acestei taxe. Acest proprietar-vânzător nu poate transmite cumpărătorului totalitatea drepturilor pe care le-a avut cu privire la acel autovehicul.
Astfel, în timp ce el are dreptul de a circula cu autovehiculul al cărui proprietar este (dreptul de folosință), la vânzare, în condițiile OUG nr. 9/2013, el nu poate transmite acest drept de folosință cumpărătorului. Altfel spus, vânzătorul nu poate dispune în mod liber și suveran de bunul al cărui proprietar este.
- încalcă principiul neretroactivității legii civile reglementat de art. 6 din Noul Cod Civil, care, în alin. (3) prevede textual: „Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi".
Or, O.U.G. nr. 9/2013, tocmai aceasta face: dă eficacitate taxei auto achitate în virtutea unor acte normative interne neconforme cu reglementarea comunitară.
În concret, cei care au plătit taxa auto percepută nelegal nu plătesc timbrul de mediu -considerându-se că au făcut o plată legală -, în timp ce aceia care au solicitat restituirea taxei achitate nelegal ori înmatricularea autovehiculului fără plata acelei taxe, plătesc timbrul de mediu, considerându-se astfel că restituirea taxei auto percepute nelegal ori înmatricularea autovehiculului fără plata acestei taxe nu au fost dispoziții legale ale instanțelor judecătorești și că, deci, nu au nici o valoare juridică
În drept, au fost invocate prevederile 44 și 148 din Constituția României, art. 6 N. C.civ.; art. 1 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene; art. 101 și 110 T.F.U.E.; art. 117, 120, 124 și 135 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală; art. 1, 8 și 18 din Legea 554/2004 și art. 451 – 453 N. C.pr.civ.
În data de 03.10.2014, pârâta A.J.F.P. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că timbrul de mediu se aplică tuturor autovehiculelor second-hand înmatriculate în statul român, indiferent dacă, anterior, respectivele autoturisme fuseseră înmatriculate în România sau într-un alt stat membru UE – astfel încât nu este încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și cele importate.
În consecință, neexistând nicio discriminare, cererea de chemare în judecată apare ca fiind neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din N. C.pr.civ.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în actul de vânzare-cumpărare – redactat în limba germană -, încheiat în data de 16.05.2013, reclamantul a achiziționat un autoturism marca SEAT, având nr. de identificare VSSZZZ6KZVR061556, care fusese înmatriculat în Germania, în data de 24.03.1997, în timp ce chitanța ., nr._/01.08.2013 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat timbrul de mediu prevăzut de O.U.G. 9/2013, în cuantum de 2200 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată reclamantul a solicitat A.J.F.P. D. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Cu privire la fondul cauzei, argumentele invocate de reclamant pentru a demonstra că O.U.G. nr. 9/2013 contravine art. 110 TFUE nu pot fi reținute decât în ceea ce privește actele normative care au reglementat anterior plata unei taxe de poluare – O.U.G. 50/2008 -, sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule – Legea 9/2012, forma în vigoare până la data de 31.12.2012 -, însă nu pot fi primite și în cazul O.U.G. nr. 9/2013.
Astfel, este adevărat că, prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât era destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Italia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - în considerentele la Decizia nr. 24/14.11 .2011, prin care a fost admis un recurs în interesul legii -, că art. 110 din TFUE se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008 și, cu atât mai puțin, dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel, instanța supremă a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzuta de O.U.G. 50/2008, aprobata prin Legea 140/2011 ..........este admisibilă”.
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statua că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale -, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat -, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Este adevărat că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 și, în consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, s-a realizat o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, Legea nr. 9/2012 - forma în vigoare până în data de 31.12.2012 inclusiv – era contrară art. 110 din TFUE, dat fiind că aspectele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene (în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE ), își păstrau valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Însă, respectivele argumente își pierdeau valabilitatea începând cu data de 01.01.2013, întrucât, la acest moment, O.U.G. nr. 1/2012 a încetat să mai producă efecte.
O.U.G. nr. 9/2013 – act normativ intrat în vigoare în data de 15 martie 2013, care instituie obligativitatea achitării unui timbru de mediu -, statuează la art. 4 că "Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Această nouă reglementare preia, în esență, disp. art. 4 din Legea 9/2013, prin urmare aspectele prezentate anterior – cu privire la faptul că, ulterior datei de 01.01.2013, actul normativ anterior menționat nu mai putea fi considerat ca încălcând disp. art. 110 TFUE -, își păstrează relevanța și în privința O.U.G. nr. 9/2013.
Timbrul de mediu reglementat de acest din urmă text de lege ar ficontrar reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fidestinat să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România - însă, dat fiind conținutul art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Pentru considerentele expuse anterior, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. E., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. O. L., în mun. C., . nr. 19, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . corp A, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2014.
Președinte, A. M. M. | ||
Grefier, A. F. |
Red. 5 ex/25.11.2014
AM/AF
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Alte cereri. Sentința nr. 1870/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
